Etichetă: covid-19

  • Mersul la sală de fitness NU creşte riscul de infectare cu Covid

    Subiectul redeschiderii sălilor de sport a fost unul controversat în România, deoarece s-a vorbit, în mod repetat, despre pericolul îmbolnăvirii cu COVID-19. Un nou studiu arată că șansele de infecții cu noul coronavirus la sala de fitness sunt minime.

    Sălile de sport ar trebui să rămână deschise pentru că prezintă un risc extrem de scăzut de infectare cu coronavirus, susțin cercetătorii de la Sheffield Hallam University.

    Rezultatele cercetării

    Din 62 de milioane de vizite la sală în 14 ţări din Europa, doar 487 au rezultat în infectări. Echivalentul a sub 0,8 cazuri la o sută de mii de vizite la sală.

    Un alt studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Oslo are aceeași concluzie: „Mersul la sală, în condiţiile respectării normelor sanitare şi cele de distanţare fizică, nu creşte cu nimic riscul răspândirii COVID-19“.  

    „Nu s-a constatat nicio creştere în transmiterea virusului, după deschiderea sălilor de fitness, cât timp au fost implementate normele sanitare şi cele de distanţare fizică. Aceste norme, care presupun să fie o distanţă de 1-2 metri între oamenii aflaţi în sală, s-au dovedit a fi eficiente pentru combaterea transmiterii virusului. Sunt nişte măsuri care nu costă mare lucru, pot fi aplicate cu uşurinţă şi nu necesită alocarea unor resurse importante. Aşadar, dacă igiena şi distanţarea fizică există, redeschiderea cluburilor de fitness şi a centrelor de antrenament nu va duce la o creştere a numărului de bolnavi de COVID-19“.

  • O superbă sportivă de la noi are COVID-19: „Viața mi-e un pic dată peste cap’

    Gimnasta Larisa Iordache a anunțat pe rețelele de socializare că a fost testată pozitiv cu Sars Cov 2: „Viața mi-e un pic dată peste cap. Dar o gimnastă știe cum să se de-a peste cap și să aterizeze în picioare, nu?!”

    Larisa Iordache este multiplă campioană europeană și medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 2012.

    „Gimnastica m-a învățat să fiu o persoană… pozitivă 😉! Așteptam un test pozitiv la verificarea de la Izvorani unde trebuia să concurez pentru prima dată după 3 ani! Pregătită, cu ambiție și multă determinare alături de antrenorii mei. Eram gata să mă ridic, să lupt pentru visul meu! Așa voi face și acum… după un test pozitiv la COVID -19.

    M-am izolat acasă pentru două săptămâni, pentru a ramâne sănătoasă și pentru a reveni în parametrii normali, pentru a-mi putea relua pregătirea liniștită. Mă simt bine, am o stare generală fără simptome grave, simt doar o mică răceală pe care o voi trata așa cum mi-a recomandat medicul.

    Îmi pare foarte rău pentru aceasta veste… ajunsesem în formă, gata de a arata tot ce am muncit în aceste ultime luni. Viata mi-e un pic dată peste cap. Dar o gimnastă știe cum să se dea peste cap și să aterizeze în picioare, nu?! O să am grijă de sănătatea mea, îmi doresc liniște ! Ceea ce vă doresc tuturor!
    • PS… Sper să ne vedem la Nationale!”

  • COVID 19: Ce mâncăm pentru a ține virusul la distanță?

    Sezonul rece se apropie și organismul nostru are nevoie de imunitate crescută mai mult ca niciodată, mai ales în perioada de răceli, viroze și Covid 19.

    Totuși, ce să mâncăm pentru a fi sănătoși? La această întrebare a răspuns medicul nutriționist Mihaela Bilic.

    Alimentele care întăresc sistemul imunitar

    Salata Tabbouleh, salata de pătrunjel de proveniență libaneză, este recomandată pentru întărirea sistemului imunitar.

    Tabbouleh conține pătrunjel, bulgur fin (sau cușcuș), roșii, ceapă verde, ulei de măsline, suc de lămâie. Pătrunjelul este bogat în proteine, vitamina C, betacaroten, uleiuri esențiale active, flavonoide, fier, calciu, fosfor, mangan, sulf, inositol și vitamina K.

    Un pahar de vin roșu, ideal pentru imunitate

    Vinul este foarte bogat în compusi antioxidanți benefici pentru sănătate și conține o mare cantitate de minerale (potasiu, calciu, magneziu) și vitamine hidrosolubile (B1, B2, B5 si B6), iar într-o mai mică măsură, acid folic, vitamina B12 și vitamina C. De asemenea, este bogat în resveratrol, cu dovedite proprietăți antioxidante. Consumul moderat ajută la prevenirea bolilor de inimă și îmbunătățește sistemul imunitar, produce energie și o mai bună funcționare a memoriei.

    Persoanele care consumă 1-2 pahare pe zi cu vin roșu manifestă cu 44% mai puține răceli decât cei care nu consumă vin.

    Resveratrolul este un antioxidant foarte benefic pentru sănătatea tenului, având un efect real anti-îmbătrânire, contribuie la creșterea colesterolului bun (HDL) și are proprietăți antiinflamatorii. De asemenea, resveratrolul este dovedit a fi un protector eficient împotriva bolii Alzheimer și demenței.

    Cacao și ciocolată neagră

    Ciocolata negară îmbunătățește dispoziția și ameliorează depresia. În plus, stimulează producția de serotonină, acționând ca un sedativ natural care te ajută să te relaxezi.
    Bogată în atioxidanți, ciocolata neagră împiedică substanțele toxice să se acumuleze în organism. Reduce riscul de boli cardiovasculare și previne diabetul (diabeticii find o categorie de risc în cazul COVID 19) datorită polifenoliilor care reglează sensibilitatea la insulină.

    Mărul Redlove, superalimentul care are de aproape 25 de ori mai mulți antioxidanți decât un măr obișnuit. Mărul este cultivat în exclusivitate în România. Este un măr care prin această cantitate mare de antioxidanți are și efect antiinflamator, și efect de sporire a imunității, potrivit nutriționistului Mihaela Bilic.

    În rândul alimentelor care ne fac bine dr. Mihaela Bilic include și toate alimentele fermentate: murăturile, borșul, iaurtul, brânza.

  • Noi informații: Anumite grupe de sânge, mai vulnerabile în fața coronavirusului

    Grupa sanguină a unei persoane și alți factori genetici pot fi strâns legați de gravitatea infecției cu coronavirus. Tot mai multe studii caută o legătură între grupa de sânge (A, B, AB şi 0) şi riscul îmbolnăvirii cu coronavirus.

    Potrivit mai multor cercetări publicate de la izbucnirea epidemiei de COVID-19 până în prezent, persoanele care au grupa de sânge A sunt mai predispuse contractării coronavirusului și dezvoltării unor forme grave ale infecției. La polul opus s-ar afla persoanele cu grupa de sânge 0.

    Cei cu grupa de sânge 0 ar putea fi mai puțin vulnerabili la Covid-19 și ar prezenta un risc mai scăzut de a face forme severe.

    Totuși, aceste studii care indică o posibilă legătură între grupa de sânge și coronavirus au nevoie de mai multă cercetare pentru a fi relevante.

    Un studiu danez a descoperit că dintre 7.422 de oameni testați pozitiv, doar 38,4% aveau grupa 0, deși, dintr-un grup de 2,2 milioane de oameni care nu au fost testați, această grupă de sânge este prezentă la 41,7% din populație. Prin contrast, 44,4% dintre oamenii cu grupa A au fost testați pozitiv, în timp ce 42,2% din populația daneză are această grupă.

    Într-un alt studiu, cercetătorii din Canada au descoperit că din 95 de pacienți grav bolnavi cu Covid-19, cei cu tipurile de sânge A și AB reprezentau 84% dintre cei care au avut nevoie de ventilație mecanică spre deosebire de pacienții cu grupele de sânge 0 sau B, care a fost de 61%. De asemenea că cei cu grupele A sau AB au stat mai mult timp la terapie intensivă, o medie de 13,5 zile, comparativ cu cei cu grupele 0 sau B, care au stat în medie la terapie intensivă 9 zile.

  • COVID 19: Ce ai de făcut, pas cu pas, dacă ești depistat pozitiv

    Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) a colectat date și informații din legislație și a redactat un document informativ care conține răspunsuri la dilemele și neîntelegerile pacienților. 

    Iată recomandările pentru pacienții bolnavi de COVID-19, precum și pentru persoanele care au intrat în contact cu persoane cu COVID-19!

    Cele mai frecvente întrebări:

    1. Ce trebuie să fac dacă am semnele unei boli respiratorii sau alte semne despre care am auzit că pot fi caracteristice pentru COVID-19?

    – Să rămâi acasă si să contactezi medicul de familie (MF) sau 112. Cu medicul de familie vei discuta despre ce te supără si împreună veţi decide dacă vă veţi întâlni, dacă vei rămâne acasă pentru tratament, sau dacă este nevoie de testare pentru COVID-19.

    – Vei fi testat dacă este necesar de o echipă specializată, care se va deplasa la domiciliul tău (decizia aparţine Direcţiei de Sănătate Publică si serviciului medical de urgenţe 112).

    2. Pe cine trebuie să anunţ dacă sunt depistat pozitiv?

    – Rezultatul pozitiv este transmis imediat de către laborator către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) teritorială si astfel ești luat în evidența DSP

    – Vei fi contactat de DSP pentru a fi transportat la o unitate abilitată pentru evaluarea obligatorie si pentru efectuarea anchetei epidemiologice.

    – DSP va elibera în termen de maxim 30 de zile de la ultima zi a perioadei de izolare „Decizia de izolare” în baza căreia vei putea solicita concediu medical.

    3. Ce trebuie să fac dacă am fost confirmat pozitiv şi am ales să rămân la domiciliu?

    – Iniţial, este necesară o evaluare într-o unitate medicală abilitată (evaluare obligotorie prin lege).

    – Te vei deplasa cu ambulanţa către unitatea medicală abilitată. NU folosi în acest scop mijloace de transport proprii sau în comun

    – Te izolezi de restul familiei, reduci cât mai mult interacţiunea cu persoanele din jurul tău, porţi mască atunci când ieși din zona de izolare.

    – Dacă este posibil, vei folosi singur o cameră si o baie.

    – Atunci când condiţiile nu îţi permit, încearcă măcar să dormi separat, să utilizezi continuu masca si să dezinfectezi toate obiectele de folosință comună după ce le atingi

    – Vei anunţa medicul de familie pentru a fi luat în evidenţă. Vei discuta zilnic despre starea ta de sănătate cu medicul tău de familie prin consultaţii la distanţă (telefon, internet).

    4. Ce fac dacă pe parcursul izolării starea mea de sănătate se agravează brusc?

    – Vei apela urgent serviciul 112.

    5. Ce trebuie să ştie persoanele sănătoase, familia, carantinate în aceeaşi locuinţă, sau cei declaraţi contacţi direcţi?

    – Cei care aleg să rămână împreună cu tine vor primi o decizie de carantinare pentru întreaga perioada cât tu eşti persoana izolată pentru COV1D-19, dacă ai declarat în ancheta epidemiologică făcută de DSP aceste persoane.

    – Vor respecta strict distanţarea faţă de tine pentru a reduce riscul de îmbolnăvire deoarece, mai ales în primele zile de boală, eşti mai contagios.

    – Vor urmări atent starea de sănătate pentru a depista repede eventualele semne de boală.

    – Vor contacta serviciul 112 sau medicul de familie dacă apar semnele unei boli respiratorii sau alte semne care pot fi caracteristice pentru COVID-19.

    – Contactul direct este persoana apropiată de bolnavul COVID 19 (aţi locuit împreună sau aţi muncit împreună. Cei care, la rândul lor au venit în contact doar cu o persoană declarată ca fiind „contact direct”, nu cu un bolnav, nu vor fi carantinaţi chiar dacă locuiesc la aceeaşi adresă sau sunt colegi de muncă sau şcoală cu aceştia.)

    6. Când trebuie să mă retestez după ce am fost diagnosticat?

    – Conform reglementărilorîn vigoare NU este necesară retestarea.

    – Indiferent de rezultatele unui alt test, persoana bolnavă nu mai este considerată contagioasă la încheierea celor 14 zile de izolare, dacă nu prezintă simptome.

    7. Când şi cum mă pot reîntoarce la muncă/şcoală?

    – Te poţi reîntoarce la activitatea anterioară după 14 zile, dacă nu mai prezinţi simptome, fără a fi necesar un test pentru aceasta.

    –  Vei respecta în continuare toate regulile de protecţie (obligatoriu cu mască în primele zece zile).

    8. Cum obţin documentele necesare pentru perioada de carantină sau izolare?

    – Este esenţială decizia de izolare/carantinare (după caz) emisă de DSP.

    – Dacă ai ieşit din perioada de izolare de 14 zile (ai fost bolnav COVID-19), vei transmite medicului tău de familie decizia de izolare emisă de DSP şi vei primi certificatul de concediu medical.

    – Dacă eşti elev sau student, vei primi un document util pentru motivarea absenţelor şi un aviz epidemiologic pentru reintrare în colectivitate.

    – Dacă ai stat în carantină, fiind contact apropiat cu o persoană bolnavă COVID-19, vei prezenta medicului de familie decizia de carantinare emisă de DSP în baza căreia îţi va fi eliberat concediul medical pentru perioada consemnată în decizie.

    IMPORTANT! Concediile medicale se eliberează retroactiv, în termen de 30 de zile de la ieşirea din izolare sau carantină.

  • Un bucureștean bolnav de Covid-19 s-a trezit cu coronavirusul băgat la întreținere!

    Caz stupefiant în Sectorul 3 al Capitalei, unde un bucureștean bolnav de Covid-19, vindecat în prezent, s-a trezit cu coronavirusul băgat pur și simplu la întreținere.

    Locuind singur, într-o garsonieră de pe bulevardul Theodor Pallady, omul povestește cum, luna trecută, pe perioada celor 14 zile petrecute în izolare la domiciliu din pricina contactării coronavirusului, cheltuielile de întreținere ale locuinței i-au fost dublate, administratorul motivându-i senin că nu a mai locuit singur în casă, ba chiar admonestându-l pentru faptul că nu și-a declarat colocatarul SAR-COV-2 și la Asociație, ci doar la DSP.

    ”Mi-a
    spus că și coronavirusul a ocupat spațiu locativ, a consumat gaz
    și curent de pe scară și să zic mersi că are încredere în
    faptul că nu am ieșit din casă pe perioada izolării, altfel punea
    SARS-COV-ul la cheltuială și pentru energia consumată de
    funcționarea celor două lifturi din bloc”, povestește pățitul
    bucureștean, anunțându-și intenția ca, în caz de repozitivare
    Covid, să meargă personal să îl anunțe pe administrator,
    strângându-i mâna și tușindu-i sau strănutându-i în față
    preț de minim 20 de minute, până la finalizarea unui proces verbal
    de luare la cunoștință.

  • Cuplu de activiști buzoieni, auto-infectat cu coronavirus pentru a ”salva SARS-COV

    Un cuplu de activiști români din Buzău, care militează pentru „dreptul virușilor de a trăi”, a călătorit în China, Coreea de Sud și Italia înainte de a se întoarce acasă, pentru a lua coronavirusul și a-l ajuta să supraviețuiască eforturilor de eradicare ale Organizației Mondiale a Sănătății.

    Cei doi sunt
    membri ai unui grup radical numit COViD 2019 (Celula de Ocrotire a Virușilor
    Divini), care s-a înființat în urmă cu un an și susține originea dumnezeiască a
    virușilor și misiunea lor punitivă la nivelul unei societăți decadente .

    Extrem de
    fermi în convingerile lui, cuplul a fost îngrozit de eforturile vaste și bine
    coordonate depuse de Organizația Mondială a Sănătății pentru exterminarea coronavirusului.

    Ca urmare,
    cei doi activiști, soț și soție, au decis să-și părăsească locurile de muncă și
    să își folosească economiile pentru a face tot posibilul astfel încât să se
    infecteze și să salveze astfel coronavirusul de la dispariție.

    Într-un
    interviu prin Facetime, Olivia Știr, eminența cenușie a planului conceput de
    cei doi, a descris călătoria de trei săptămâni a cuplului de activiști prin
    cele patru țări infectate.

    „Am
    călătorit mai întâi la Wuhan și am vizitat spitale pentru a întâlni bolnavii.
    Dar măsurile de siguranță au fost ridicate, așa că am căutat și alte țări în
    care controalele sunt mai slabe. „

    Olivia Știr a
    declarat că a simțit faptul că prima parte a misiunii lor a fost îndeplinită
    atunci când au început să se simtă rău după trei zile în Italia.

    „Italia a
    fost ideală pentru noi! Putem literalmente să ne pupăm cu italienii pe stradă,
    să ne suflăm în gură fumul de la țigările cu cannabis cu prostituatele
    molodovence ce ieșeau noapte pe bulevard sau lingem vitrinele muzeelor și
    mânerele ușilor catedralelor. Nimeni nu ne-a oprit de la nimic și ne-am
    îmbolnăvit aproape imediat”, a adăugat entuziastă Olivia.

    Cuplul a
    putut să se întoarcă acasă prin Croația și Serbia, intrând ca niște turiști
    obișnuiți ai micului trafic de peste Dunăre, după care s-au retras într-un
    cătun din Bucovina și speră acum să obțină confirmarea faptului că sunt
    infectați de coronavirus și nu doar de gripă sau de altă boală.

    În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în această dimineață la București, un responsabil din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, Radet Calafat, a menționat faptul că autoritățile sunt în căutarea cuplului de activiști pe care încearcă să îl localizeze, să îl rețină și să îl izoleze ca măsură de siguranță publică.

    Activismul
    pentru drepturile virușilor rămâne o mișcare marginală, dar se pare că aceasta câștigă
    popularitate în rândul unor grupuri creștine, precum și printre activiști de
    mediu de extremă stânga.

    Mulți dintre
    ei susțin că virușii doresc doar să trăiască și să se reproducă, la fel ca
    oamenii și animalele, și că exterminarea deliberată și metodică a altor forme
    de viață, chiar virusuri sau bacterii, constituie un genocid.

    Reprezentanții
    Celulei de Ocrotire a Virușilor Divini – COViD 2019 – susțin că alegerea activiștilor
    români de a transporta viruși este o acțiune politică protejată de drepturile
    lor constituționale.

  • Dezinformarea pune Urziceniul pe jar! DSP: ”Nu există niciun caz de persoană infectată în municipiu!”

    Direcția de Sănătate Publică confirmă dezinformarea care a pus pe jar, de aproape 24 de ore, populația municipiului Urziceni.

    Lansat
    ieri, în plină panică pricinuită de oficializarea celui de-al treilea caz de
    infectare confirmat în Ialomița, în comuna Sălcioara, satul Rași, fake-news-ul rostogolit
    pe grupuri de către oamenii cu mult timp și minte puțină, și de către posesorii
    iresponsabili de conturi de socializare dădea ca sigură îmbolnăvirea cu
    Covid-19 a uneia dintre angajatele Fast Food-ului Hadid.

    Fără
    date oficiale, anunțul a fost învestit în câteva ore cu titlul de certitudine,
    propagându-se cu viteză, pe Facebook și prin serviciile de mesagerie, cu
    sprijinul câtorva fervenți factori de diseminare a fake – news-urilor, ce au
    clamat faptul că se află în posesia confirmării instituționale a cazului, fără
    se fie preocupați de prejudiciile comerciale produse la nivel de agent economic,
    ori de starea de nesiguranță publică indusă la nivel de comunitate.

    Venind
    în întâmpinarea nevoii de comunicare a colectivității, Direcția de Sănătate
    Publică a infirmat existența vreunui caz de îmbolnăvire cu Covid-19 la
    Urziceni. ”Nu există la această oră, în Urziceni, niciun caz de infectare cu
    coronavirus, nicio persoană care să fi fost testată pozitiv”, au declarat
    reprezentanții DSP Ialomița, făcând apel către populație să se informeze doar
    din surse oficiale asupra stadiului răspândirii focarelor epidemice.

  • O bonă din Italia a fost trimisă să lucreze de acasă dar a fost carantinată la Nădlac

    Afluxul romanilor intorsi in tara este ingrijorator pentru multi dintre cei ramasi pe meleagurile natale dar, trebuie sa recunoastem, situatia lor este cutremuratoare.

    Ramasi fara job deci in imposibilitatea de a-si plati casa, masa si scoala la copii si inconjurati de politisti care amendeaza pe oricine se plimba fara rost pe strada, bietii diasporeni s-au trezit, odata ajunsi la vama romaneasca, huliti si de compatriotii lor, speriati de coronavirus.

    Florentina Mazuru lucra de 9 ani ca bona la o familie de italieni din Rimini si, dupa ce s-a declansat nebunia cu pandemia, a fost trimisa sa lucreze de acasa, din Giurgiu ei natal. Romanca a inteles masura luata de angajatori si a fost de acord sa plece in Romania dar, la Nadlac, a fost bagata instantaneu in carantina.

    „Eu inteleg frica romanilor de coronavirus ca doar vin din cea mai periculoasa zona contaminata, Italia. Dar daca sunt inchisa in corturile astea pentru carantina, n-am cum sa ajung acasa, la Giurgiu si  nu mai pot sa-mi fac treaba pentru care ma platesc italienii. Mi-e clar ca asa o sa-mi pierd locul de munca”, s-a plans biata Florentina.

  • Dr. Angela Hubler, Spitalul de Boli Infecțioase, ne arată cum trebuie să ne spălăm pe mâini pentru „a nu se mai lipi nicio boală de noi’

    Odata cu agravarea pandemiei provocate de coronavirus pe intreg mapamondul, specialisti si mai putin specialisti in medicina apar de dimineata pana seara in media cu sfaturi de preventie si combatere.

    Unele din recomandarile difuzate in mediul public sunt pline de logica si dau speranta oamenilor obisnuiti ca exista semeni care chiar au pregatirea necesara pentru a ne proteja de necazuri. Pe langa aceste materiale binevenite, au fost promovate, din pacate, si unele care par rupte din comediile anilor ´60.

    Medicul
    german, Angela Hubler, specialist la Spitalul de Boli Infectioase din Bonn
    dezvaluie cu multa empatie stilul cel mai eficient de spalare a mainilor pentru
    a preveni infestarea cu orice fel de virus.

    Urmariti mini-documentarul si luati aminte. Cu coronavirusul nu e de glumit!