Etichetă: covid 19 matei bals

  • Petre Daea s-a vindecat de Covid-19: „Ciolacu, Cercel și Rafila m-au adus în spitalul Matei Balș, dându

    Petre Daea a anunţat, joi pe Facebook, că a fost externat din Spitalul Matei Balş, unde era internat deoarece avea COVID-19.

    Ultima sentință a lui Petre Daea: Românii, fără porc pe masă de Crăciun!

    Fostul ministru al Agriculturii îndeamnă oamenii să fie vigilenți și să respecte regulile.

    Mesajul lui Petre Daea după externare:

    „Astăzi, las lacrima bucuriei pe scările ieșirii din Spitalul Matei Balș. În momentele grele descoperi caractere și prieteni.Cu ochii suferinței priveam speranța revederii.Am depășit momentul cu sprijinul cadrelor medicale, a căror lumină a ochilor, ce străbătea vizierele, îmi dădea posibilitatea să identific pe semenii noștri care au stat pavăză lângă patul bolnavilor. Alături de doi camarazi mai tineri, de 32, respectiv 50 ani, am împărțit bucuria vindecării, devenind prieteni.

    Cu gândul la binele nostru și al tuturor, mă întorc în lumea comunicării pe Facebook pentru a mulțumi celor care mi-ați fost alături în fel și chip.Un supliment de respect și recunoștință pentru cei ce m-au ajutat să iau drumul spre spital: soția Camelia, colegii Ciolacu, Stănescu, profesorii Rafila și Cercel.Ei m-au adus în spitalul Matei Balș, dându-mă pe mâna roboților umani, care prin oglinda vizierei ne dădeau speranța victoriei cu dușmanul nevăzut și din nefericire uneori bagatelizat.

    „Virusul nu stă la semafor”

    Cu un echilibru și cu o acuratețe de apreciat, mass- media a făcut public acest episod de infectare a mea și a soției.Le mulțumesc tuturor!Împărtășind bucuria revederii și a comunicării vă îndemn să rămâneți vigilenți, să ne revedem sănătoși, să bem simbolic speranța binelui pentru fiecare. Virusul nu stă la semafor, să ne ferim noi de el prin respectarea regulilor.Vă urez sănătate, Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți!”

  • Cutremurător: La Matei Balș pacienții nu mai au loc în saloane și primesc oxigen în paturi improvizate pe hol

    Terapia intensiva s-a mutat pe holuri la spitalul Matei Balș din Capitală.

    O filmare făcută la spitalul Matei Bals arată cum pacienții stau pe holuri, pe scaune sau pe paturi de campanie, cu oxigen.

    „Terapia intensivă s-a mutat pe holuri”, scrie chirurgul veterinar Constantin Vasile Ifteme pe Facebook.

    „Cam asa arata holurile spitalului Matei Bals cu bolnavi de Covid, este inspaimantator, nu mai au pe unde sa ii aseze, pacientii stau pe scaune la oxigen, sunt internati pe paturi de campanie. Terapia intensiva s-a mutat pe holuri. Nici nu vreau sa va spun ce munca duc medicii, de dimineata nu i-am vazut sa bea un pahar de apa. Oameni buni trebuie sa intelegem ca sistemul sanitar nu mai are cum sa faca fata, cat de curand intra in colaps, daca nu e deja”, a scris Constantin Vasile Ifteme.

    https://www.facebook.com/constantinvasile.ifteme/posts/3472042186205018

    „Vedem o realitate a acestor zile și situația nu e numai la Matei Balș. În condițiile în care în Capitală avem în mod constant 1.500 de pacienți și, hai să facem un calcul, să ne gândim că 20 la sută dintre aceștia au nevoie de oxigen, au nevoie de un loc să se interneze, e clar că numărul de locuri pe care îl avem – și indiferent cât am reuși în fiecare zi să facem și asta se întâmplă și sâmbăta, duminica – nu este suficient.

    Și atunci pacienții trebuie să fie ajutați. Până în momentul când reușim să-i transferăm în altă parte sau să facem locuri în spital, ei rămân în camera de gardă. E adevărat că primesc tratamentul cu oxigen, primesc tratamentul necesar, dar sunt imaginile pe care dvs. le vedeți. E, până la urmă, un lucru real”, a explicat, marți seara, la Digi24, Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Matei Balș din București.

  • Ialomița își dublează numărul persoanelor infectate cu coronavirus!

    Ialomița a înregistrat al doilea caz de îmbolnăvire cu Covid-19, persoana infectată cu coronavirus fiind este o femeie de 54 ani din Țăndărei, întoarsă în țară din Italia, și cazată, împreună cu soțul ei, în Centrul Județean de Carantină de la Amara.

    După confirmarea analizelor, femeia a fost transportată de urgență la Institutul Matei Balș, alte 24 de persoane aflate în prezent în carantină așteptând rezultatul analizelor.

    Primul ialomițean infectat cu coronavirus a fost o femeie în vârstă de 28 de ani, care s-a întors vineri din Italia, împreună cu alte 4 persoane, întreg lotul fiind internat de către autorități în Centrul Județean de Carantină din orașul Amara.

    Toate cele 5 persoane au fost testate pentru coronavirus în momentul intrării în carantină, în data de 13 martie, probele fiind trimise spre analiză către Institutul Matei Balș din Capitală.

    Rezultatul pozitiv al testării femeii din Bordușani, a fost confirmat de prefectul județului, Tonița Manea. „Din nefericire avem primul caz de coronavirus în Ialomița. Este vorba de o femeie venită din Italia care acum a plecat cu izoleta spre Institutul Matei Balș din capitală.”, a declarat duminică seara, pentru InfoIalomița.ro, prefectul Tonița Manea.

    Autoritățile sunt în așteptarea rezultatelor testelor și în cazul celorlalte patru persoane care au făcut deplasarea din Italia împreună cu femeia infectată cu coronavirus, acestea aflându-se în continuare în carantină în Centrul județean de la Amara.