Etichetă: cinema

  • București: se redeschid restaurantele, teatrele și cinematografele

    Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Tipișcă, a anunțat, joi, că restaurantele, cinematografele și teatrele din Capitală vor fi redeschise,  rata de infectare cu COVID fiind de 2,82 cazuri la mia de locuitori. 

    Au trecut în scenariul roșu 15 unități școlare, iar alte trei unități au trecut din scenariul roșu în scenariul galben. S-a constatat încetarea de drept a hotărârilor 19, 20 și 21 din 2020, anunță purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, care a precizat că restaurantele și cafenelele se redeschid „în condițiile legii”. 

    Se redeschid cinematografele din București. Cinema City a făcut anunțul oficial, iar pasionații de film pot reveni în sălile de proiecție. După ce săptămâna trecută autoritățile au decis închiderea cinematografelor, acum se revine asupra hotărârii.

    Filme noi la cinema

    1. The Broken Hearts Gallery | Galeria inimilor frânte
    Uneori păstrăm în suflet și în sertare amintiri din relațiile anterioare, dar ce se întâmplă când această colecție de amintiri ajunge să ne bântuie și astfel ne împiedică să ne vindecăm rănile și să ne deschidem inima pentru noi relații?

    Lucy (Geraldine Viswanathan) știe prea bine ce înseamnă suferință din amor. A adunat în timp atâtea suveniruri care o țin captivă emoțional în fosta relație. Vulnerabilă, neîncrezătoare, se închide în cameră cu zilele, noroc cu prietenele care o scot la propriu dintre cearceafuri, obligând-o să iasă în lume.

    Printr-un straniu concurs de împrejurări, îl cunoaște pe Nick (Dacre Montgomery), un tip care îi tot iese în cale. Arogantul cinic care aspiră să devină hotelier este amuzat de colecția ei de suveniruri haioase. Până când Lucy decide să renunțe la obiectele care-i amintesc de relațiile ei amoroase ratate, ba chiar are o idee năstrușnică: de a le expune în prima galerie de artă special dedicată celor dezamăgiți în dragoste, ca și ea – “Galeria inimilor frânte”.

    2. Greenland | Greenland: Cursa pentru supravieţuire
    O familie luptă pentru supraviețuire atunci când o cometă de dimensiuni uriașe pune în pericol existența vieții pe Pământ.

    John Garrity (Gerard Butler), soția sa Allison (Morena Baccarin) și fiul tânăr, Nathan, fac o călătorie periculoasă spre Groenlanda, singura lor speranță pentru supraviețuire. Pe fondul unor știri terifiante despre distrugerea orașelor din întreaga lume, familia experimentează tot ce este mai bun și cel mai rău în umanitate, în timp ce luptă împotriva panicii din ce în ce mai mari și infracțiunilor numeroase din jurul lor. Pe măsură ce numărătoarea inversă către apocalipsa globală se apropie de zero, călătoria lor incredibilă culminează cu un zbor disperat, în ultima clipă, către un posibil refugiu sigur.

    Premiere

    3. AVA
    Ava (Jessica Chastain) este un mercenar extrem de căutat care lucrează pentru o organizație de operațiuni clandestine și străbate tot globul pentru a-și găsi și anihila țintele, întotdeauna personaje extrem de influente.

    Cariera ei ia o turnură dramatică în momentul în care o misiune eșuează din cauza informațiilor greșite pe care le-a primit. Cu o misiune ratată și fiind deja cunoscută pentru faptul că pune mereu la îndoială validitatea țintelor pe care trebuie să le elimine, Ava e sfătuită să ia o pauză. Dar șeful organizației decide să o transforme pe ea în țintă, ca să se asigure că nimic nu se va întoarce împotriva companiei. Tatăl ei murise de curând, așa că Ava se hotărăște să se întoarcă acasă la Boston și să încerce să-și repare relația cu mama și sora ei, Judy.

    Întoarcerea acasă se dovedește a fi una nu prea fericită, căci anii înstrăinării au dus la resentimente adânci. Mai mult, fostul ei logodnic este acum într-o relație cu Judy și este implicat într-o rețea de pariuri ilegale pe care Ava o cunoaște prea bine. Ava trebuie acum să se salveze pe ea, dar să-și apere și familia de amenințări care vin din cele mai periculoase locuri, și asta în timp ce trebuie să lupte cu proprii ei demoni.

    4. La Belle Epoque | Cei mai frumoși ani
    Viața lui Victor, un sextagenar deziluzionat, este dată peste cap atunci când Antoine, un anteprenor strălucit, îi propune un nou tip de atracție: îmbinând artificii teatrale și reconstituiri istorice, firma lui Antoine permite clienților să aleagă o perioadă din viața lor și să se întoarcă în timp. Victor alege să retrăiască săptămâna cea mai marcantă din viața sa, cea din urmă cu patruzeci de ani când şi-a întâlnit marea dragoste.

    5. Trolls World Tour | Trolii descoperă lumea
    Anna Kendrick și Justin Timberlake își împrumută din nou vocile pentru continuarea marelui succes internațional din 2016 într-o aventură cu totul specială.

    De data aceasta, trolii vor ajunge acolo unde nimeni din universul lor nu a ajuns vreodată. Poppy (Kendrick) și Branch (Timberlake) vor descoperi că există șase triburi diferite de troli răspândite în șase ținuturi diferite, care sunt fanii a șase stiluri diferite de muzică: funk, country, techno, clasică și rock. Așadar, lumea trolilor se face mai mare și mai gălăgioasă!

    Deja în cinema

    6. Corpus Christi | Boze Cialo
    Daniel are 20 de ani și tocmai a ieșit dintr-un centru de reeducare pentru minori. Ajuns într-un mic orășel din Polonia, Daniel se îmbracă în haine preoțești și pretinde că este trimisul Bisericii. Apariția unui preot carismatic cu viziuni moderne este o oportunitate pentru comunitatea locală care începe un proces de vindecare după o tragedie recentă.

    7. Honest Thief | Un hoț cinstit
    Un hoț cinstit este povestea unui spărgător de bănci cu vechime care vrea să se predea fiindcă s-a îndrăgostit. Dar totul se complică din cauza a doi agenți FBI corupți care pornesc pe urmele lui, hotărâți să-l elimine și să-i fure banii pe care acesta intenționa să-i dea înapoi.

    Tom (Liam Neeson) poate fi descris în multe feluri, dar, în principal, este un hoț faimos și un romantic nou-convertit la iubire. Sentimentele sale pentru Annie (Kate Walsh) l-au făcut să vrea să repare greșelile trecutului și să lase în urmă viața de infractor. Deși a operat întotdeauna cu integritate și principii, jafurile sale fiind în exclusivitate fără violențe, nu vrea ca relația lui să se construiască pe minciuni. Se decide să se predea FBI-ului și să dea înapoi banii pe care i-a furat, în schimbul unei înțelegeri care să-i permită o sentință mai ușoară și un cazier curat.

    Când sună la biroul FBI din Boston ca să stabilească o întâlnire pentru a mărturisi, agenții Baker (Robert Patrick) și Meyers (Jeffrey Donovan) iau în derâdere apelul lui, despre care sunt convinși că e o farsă. Cei doi își dau seama, însă, că Tom nu glumește și își fac un plan ca să pună mâna pe banii lui, convinși că asta e șansa vieții lor. Așa începe un joc de-a șoarecele și pisica, unde răul și binele se întrepătrund, dragostea fiind singura care arată drumul cel bun.

  • Cinema: ”Copilul-problemă”, copilul

    Este rebelă, agresivă și impredictibilă. Oriunde ajunge Benni, este dată afară. Are doar 9 ani și tuturor le este frică de ea. Este deja ceea ce asistenţii sociali numesc un „copil-problemă” şi este clar că nu are de gând să se schimbe. Pentru că Benni are un singur ţel: să ajungă acasă, la mama ei!

    Actrița Helena Zengel este revelația cinematografiei europene în anul 2019. Are acum 11 ani și a jucat deja în 3 filme, 2 serilare și un scurtmetraj. Momentan se află la Hollywood, unde filmează alături de Tom Hanks într-un film regizat de Paul Greengrass. Din 6 decembrie o puteți vedea pe Helena Zengel pe marile ecrane din cinematografele românești în filmul ”Copilul-problemă”, în rolul care i-a adus prima nominalizare la European Film Awards!

    Copilul-problemă / Systemsprenger (GE) / System Crasher (intl) este filmul de
    debut al regizoarei Nora Fingscheidt și a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la
    Berlin
    , unde a fost premiat cu Ursul
    de Argint
    – Premiul Alfred Bauer pentru invoație în cinematografie. 10 luni
    mai târziu, filmul adună peste 30 de nominalizări și premii în festivaluri
    internaționale importante, este nominalizat la European Film Awards (Oscarurile Europene) pentru Cel mai bun film și Cea mai bună actriță în rol principal
    (Helena Zengel). Membrii Academiei Europene de Film au ales System Crasher ca
    fiind filmul cu Cea mai bună coloană
    sonoră
    a anului, a fost desemnat Propunerea
    Germaniei la Premiile Oscar
    iar  în
    țara de origine a depășit, la nici o lună de la lansare, 500,000 de spectatori. În România ”Copilul-problemă” a rulat în avanpremieră în competiția TIFF 2019, unde, în urma votului
    spectatorilor, a primit Premiul
    Publicului
    . La București a fost prezentat în avanpremieră în cadrul Zilelor Filmului German în două
    proiecții, ambele sold-out.

    Sinopsis:

    La
    nouă ani, Benni este deja ceea ce asistenţii sociali numesc un „copil-problemă”
    şi este clar că nu are de gând să se schimbe. Pentru că Benni are un singur
    ţel: să ajungă acasă, la mama ei! Angajații de la protecţia copilului încearcă
    din răsputeri să găsească un cămin stabil pentru Benni. Așa ajung la  Micha, un psiholog specializat în
    management-ul agresivităţii, care o însoţește pe Benni la şcoală.O rază de
    speranţă îşi face apariţia.

    Va reuşi Micha acolo unde toţi ceilalţi au eşuat? Va primi Benni atenția și afecțiunea celor din jur?

    ”Copilul-problemă”
    vorbește despre relațiile puternice și speciale care se creează între copii și
    adulți, despre neputința unui sistem de a se descurca cu un copil cu probleme
    și despre nevoia noastră, a tuturor, de a fi iubiți și înțeleși.

  • Săptămâna Filmului Turcesc la București, între 19

    Săptămâna
    Filmului Turcesc, eveniment adus în fiecare an de către Institutul Yunus Emre, se va desfășura în perioada 19 – 22
    noiembrie 2019 la Happy Cinema (Liberty Center) din București.

    Evenimentul prezintă publicului șase filme remarcabile din cinematografia turcă: comedii, drame și un film pentru copii. Toate filmele sunt subtitrate în limba română. Intrarea este liberă dar se face pe baza unei rezervări la telefon: 021.211.13.16.

    Programul festivalului este:

    Marți, 19 Noiembrie 2019, 18:00 – Platanul /
    Çınar Ağacı
    (comedie, r. Handan İpekçi, 2011)

    Chiar dacă doamna Adviye este pentru copii săi o bătrână morocănoasă care le face viața amară, pentru Barış este bunica preferată. Povestea atrage atenția prin naivitatea limbajului folosit de un copil ce prezintă valorile care țin familia unită. În rolurile principale sunt Nurgül Yesilçay (Sultana Kösem din serialul Secolul Magnific: Sultana Kösem), Celile Toyon Uysal, Deniz Deha Lostar.

    Miercuri, 20 Noiembrie 2019, 18:00 – Ai Crai,
    Ai Grai / Kocan Kadar Konuş
     (comedie,
    r. Kıvanç Baruönü, 2015)

    Filmul, adaptat după romanul omonim al autorului
    Şebnem Burcuoğlu și avându-i
    în rolurile principale pe Ezgi Mola și Murat
    Yıldırım, prezintă povestea lui Efsun, care nu își găsește jumătatea, în timp
    ce toate femeile din anturajul ei se pregătesc de căsătorie și visează la
    rochia de mireasă.

    Joi, 21 Noiembrie 2019, 16:00 – Rana Mamei Mele / Annemin Yarası (dramă, r. Ozan
    Açıktan, 2016)

    Pelicula
    ale cărei filmări au fost realizate în Serbia, Bosnia și Herțegovina, Croația
    și Turcia prezintă povestea bosniacului Salih
    care își caută familia și îi are în rolurile principale pe Ozan Güven (Rustem Paşa în
    Suleyman Magnificul), Meryem Uzerli (Sultana Hurrem din Suleyman Magnificul), Belçim Bilgin,
    Okan Yalabık (Vizirul Ibrahim Pașa) și Bora Akkaş.

    Joi, 21 Noiembrie 2019 , 18:00 – Magicianul
    / Hokkabaz
     (comedie, r. Cem Yılmaz și Taner
    Baltacı, 2006)

    Filmul prezintă viața lui Iskender
    ce nu și-a găsit încă rostul în viață, dar este atras încă din copilărie de
    magie. Rolurile principale sunt interpretate de Cem Yılmaz, Mashar Alanson și
    Özlem Tekin.

    Vineri, 22 Noiembrie 2019,
    16:00 – Elixir
    / İksir
     (film pentru copii,
    r. Birkan Uz, 2014)

    Pelicula ce îi are în rolurile principale pe
    cântărețul Keremcem și pe Cansu Tosun
    reprezintă o premieră pentru cinematografia turcească – este prima data când
    persoane reale și personaje de animație sunt reunite într-o producție locală.

    Vineri, 22 Noiembrie 2019, 18:00 – Nu-mi
    spune basme / Bana Masal Anlatma
    (comedie, r. Burak
    Aksak, 2015)

    Filmul surprinde momentul în care șoferul
    de microbuz Rıza a întâlnit-o pe Ayperi, iar viața lui a luat o alta
    întorsatură din acea clipă.