Etichetă: campanie vaccinare

  • Anunț de ultim moment privind criza COVID-19: „Repet, este singura cale de a scăpa de pandemie’

    Președintele Klaus Iohannis a vizitat, vineri, Centrul național de stocare a vaccinurilor anti-COVID-19 de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” și a spus că este „impresionat” ce s-a realizat, recomandând românilor să se vaccineze.

    „Este singura, repet, singura cale de a scăpa de pandemie”

    Președintele a mai spus că nu este obligatorie vaccinarea, însă este recomandată.

    „Imediat după Crăciun vom intra direct în campania de vaccinare. (…) Noi recomandăm tuturor să se vaccineze, fiindcă această vaccinare este singura – repet, singura cale de a scăpa de pandemie.

    Vom avea diferite tipuri de vaccin, toate sunt foarte bune, toate sunt autorizate la cele mai înalte standarde europene, toate sunt eficiente, toate sunt sigure și în acest fel vom putea – dacă ne mobilizăm și mergem la vaccinare – ca până în vară, probabil, să scăpăm de această pandemie”, a mai spus președintele.

    Cum va decurge vaccinarea?

    În strategia națională de vaccinare împotriva COVID-19 sunt prevăzute trei etape. Prima etapă este cea adresată personalului medical, atât din sistemul public cât și din sistemul privat. Dozele de vaccin alocate primei tranșe ”simbolice” vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 unități medicale de fază I.

    Lista cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2:

    1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

    2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“

    3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera)

    4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca

    5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța

    6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova

    7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

    8. Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rustea”, Baia Mare

    9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava

    10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara).

  • Orban, despre vaccinul anti Covid: ”Autoritățile nu pot să oblige pe cineva să se vaccineze”

    Premierul Ludovic Orban a transmis, luni, un semnal pozitiv populației, afirmând că ”nu mai avem mult” în ceea ce privește campania de vaccinare anti Covid-19: „Suntem aproape, se vede luminița de la capătul tunelului”.

    Premierul Ludovic Orban a anunțat că vaccinarea împotriva noului coronavirus nu va fi obligatorie, dar că autoritățile vor lansa anterior o campanie de informare.

    Citește și: O persoană care se va vaccina anti-COVID va mai trebui să poarte mască de protecție?

    „Nu mai avem mult. Deja e clar că este în fază finală de avizare cel puțin un vaccin dacă nu și mai multe vaccinuri. Campania de vaccinare nu va fi obligatorie. Autoritățile nu pot să oblige pe cineva să se vaccineze.

    Citește și: Cât va costa vaccinul anti-Covid 19 care s-ar da în România

    Noi putem să le arătăm toate avantajele vaccinării, noi putem să încercăm să îi convingem să se vaccineze, dar evident nu putem obliga pe cineva să se vaccineze. Desigur că vaccinarea e cea mai bună soluție de a nu contracta această boală. O campanie reușită de vaccinare este cea care poate să ne conducă la revenirea la normalitate, într-un orizont de timp rezonabil. Eu zic că suntem aproape, se vede deja luminița de la capoătul tunelului”, a declarat luni premierul Ludovic Orban.

    Restricțiile își arată efectele: „Măsurile pe care le-am luat au reușit să își demonstreze eficacitatea pentru că suntem în a treia săptămână consecutivă în care suntem relativ la un plafon, iar în săptămâna care a trecut a început să crească numărul de vindecări, ba chiar am avut o zi în care numărul de vindecări a fost mai mare decât al celor care s-au infectat”, a precizat premierul.