Etichetă: baba ranga

  • Previziunile apocaliptice ale vizionarei Baba Ranga pentru România anului 2020!

    Consultantul
    nostru pe probleme de viitor, vizionara și venerabila Baba Ranga din Oltenița (poreclită așa după
    bastonul metalic pe care îl agita prin ani 90, în fruntea minerilor, în Piața
    Universității), adevărata fiică a clarvăzătoarei Baba Manga, apreciază că nu
    vede șanse de îmbunătățire a situației din România, pentru următorul an, nici
    cu ochiul albastru, din ceafă, și nici cu cel maro, de la subsol.

    Mai mult
    decât atât, ghicitoarea este convinsă că, în ciuda rezultatelor de la europarlamentare
    și prezidențiale, în 2020 situația în România va rămâne la fel de roșie precum
    drapelul pe care l-a molfăit între gingii la momentul jurământului pentru
    intrarea în PCR.

    Potrivit
    Babei Ranga, după parlamentarele ce se anunță anticipate în 2020, prim-ministru
    și prezident de Cameră va fi Liviu Dragnea, martirul social – democrat eliberat
    din pușcărie în urma publicării a 23 de volume din Dicționarul Enciclopedic,
    Ortoepic și Ortopedic Român, iar moaștele PSD vor fi purtate pe la congrese tot
    în costumul lui Ion Iliescu, considerat miracolul medical al secolului 21
    pentru că, după ce va depăși 90 de ani, el va începe brusc să întinerească și
    se va stabiliza pe la vârsta de 49 de ani, adică exact atât cât avea în 1979,
    când juca tabinet cu Toa’șu’ și Toa’șa.

    PSD va
    deveni partid unic în 2020, cam pe la finele anului, în baza unei ordonanţe
    fabricate de Florin Ciordache & Curtea Constituţională Band, iar România va ieși din
    Uniunea Europeană până în ianuarie 2021, pentru a se alătura Uniunii Sovietice
    reformate de Putin.

    Baba Ranga
    crede că, în 2020, țara noastră va avea totuși cele mai mari salarii și pensii
    din lume, bancnota de o mie de lei urmând să fie cât o foaie A3.

    Pentru că în
    viitor clonarea va deveni ceva banal, în fiecare localitate din țară va fi un
    primar clonat, la alegere, după Gabriela Firea, Marian Vanghelie și Radu
    Mazăre. În localitățile cu mulți țigani va fi clonat, la cerere, băimăreanul
    Cherecheș, care va asigura transportul gratuit la groapa cu deșeuri radioactive
    pentru concetățenii pârliți de radiații ultraviolete încă din naștere.

    Antena 3 și
    RTV vor deveni singurele televiziuni din România, iar Badea, Ciutacu, Gâdea și
    Ciuvică vor avea fancluburi în fiecare cămin cultural, unde emisiunile lor vor
    fi urmărite și aplaudate de întreaga suflare locală.

    În 2020, spune
    Baba Ranga, creștinismul va dispărea ca religie în România, odată cu pierderea
    interesului preoților pentru treburile lumești – încasatul șpăgii la
    înmormântare, ascunsul enoriașelor sub patrafir și al butiilor de vin în burtă.

    În schimb,
    va apărea o religie propovăduită de vuvuzeii mai sus pomeniți: teleorșmenismul.
    Aceasta va fi un fel de cult animist de mână lungă și ziua a opta, în cadrul
    căruia va fi venerată o șopârlă reprezentând noua reincarnare a lui Liviu Dragnea,
    în vreme ce drept-credincioșii se vor saluta cu tradiționalele imperative și
    interogrative „Jos Statul Paralel!” și ”Unde este domnu’ Iohanez?”.