Suceava: Anchetă la DSP după ce un ANGAJAT, FALS VACCINAT, a murit infectat cu COVID-19

noiembrie 19, 2021 0 Comentariu
Suceava: Anchetă la DSP după ce un ANGAJAT, FALS VACCINAT, a murit infectat cu COVID-19
de Steliana Costea
Anchetă la Direcția de Sănătate Publică Suceava după ce un angajat al instituției a murit în spital infectat cu Covid-19. Bărbatul figura ca vaccinat, dar, în realitate, a fost trecut fictiv în Registrul Electronic al Vaccinărilor de către o colegă, asistentă medicală în cadrul aceleiași instituții.


Un tânăr bușește intenționat mașina altui șofer care apoi își face dreptate cu parul – VIDEO


Simona Halep a anunțat când se căsătorește cu Toni Iuruc: „M-a dat de gol domnul Năstase”





Bărbatul care a murit lucra ca referent la Direcția de Sănătate Publică Suceava și avea 58 de ani. Acesta a fost internat în spitalul din Suceava, iar medicii care l-au tratat au avut dubii că se vaccinase, deși bărbatul a prezentat un document în acest sens.

Suspiciunile au plecat de la faptul că pacientul nu avea alte afecțiuni, iar boala s-a manifestat extrem de agresiv. În aceste condiții, medicii din spital au cerut mai multe lămuriri de la conducerea DSP Suceava. După ancheta derulată s-a constatat că o asistentă medicală care avea acces la Registrul Electronic Național al Vaccinărilor a introdus fraudulos datele bărbatului în sistem.

Conducerea DSP Suceava a anunțat că pentru moment i-a retras angajatei accesul la Registrul Electronic, dar și că a sesizat Poliția pentru continuarea cercetărilor. Cazul bărbatului decedat deși ar fi fost imunizat a fost rostogolit și dat ca exemplu de antivacciniști, inclusiv la un miting care a avut loc duminică în centrul municipiului Suceava și la care au participat aproape 1.000 de persoane.



SHARE
Actualitate, Social
angajat, dsp suceava, fals vaccinat