
decembrie 6, 2022 0 Comentariu
Semnal de reunificare și din Republica Moldova. Fost premier moldovean: ‘Reunificarea e soluția la crizele din țara noastră’
de Steliana Costea
Reunificarea cu România ar reprezenta soluţia la criza energetică şi economică din Republica Moldova, consideră fostul premier Vlad Filat, în opinia căruia statul trebuie să se asigure nu doar că are acces la resurse energetice, ci şi că cetăţenii îşi permit să le achite, relatează luni platforma media deschide.md, potrivit Agerpres.

Aproximativ 100.000 de persoane sunt încă blocate în “iadul” de la Mariupol

Noi arestări în Dosarul `BisMobil Kitchen` la Chișinău. Firma a dat țepe de milioane și în România
Filat crede că este o iluzie să se aştepte încheierea războiului şi revenirea preţurilor la perioada dinaintea conflictului. ”Poate este momentul să ne gândim serios şi pragmatic la reunificarea cu România, la un plan comun, instituţionalizat. Împreună am fi nu doar puternici, dar ne-am împăca şi cu istoria în care tot rătăcim fără noimă” a scris Vlad Filat pe o reţea socială.
Potrivit fostului premier, drumul Republicii Moldova spre integrarea în UE este în prezent prins între războiul din Ucraina şi preţul la gaze, care a bulversat nu doar economia, ci şi vieţile, iar perspectiva pare a fi una sumbră.
În opinia sa, soluţia nu este în nici un caz revenirea la dependenţa de gazul rusesc, ci dezvoltarea economiei astfel încât cetăţenii şi companiile să-şi poată permite cumpărarea de resurse din altă parte.
Declarațiile acestuia vin în contextul în care și președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, vede o astfel de soluție.
“Decizia trebuie să fie a românilor din R. Moldova. Acum, R. Moldova este ajutată sută la sută de România.
Trebuie să ne hotărâm, lăsăm să se întoarcă sub Rusia, are puterea să intre în UE sau ai varianta mai scurtă, de unire cu România. Eu aș alege varianta scurtă”, a spus Ciolacu.
Actualitate
crize, fost premier moldovean, reunificare moldova