Republica Moldova se retrage din Adunarea Interparlamentară a CSI, dar trebuie să mai achite o datorie de 341.225 de dolari

ianuarie 5, 2024 0 Comentariu
Republica Moldova se retrage din Adunarea Interparlamentară a CSI, dar trebuie să mai achite o datorie de 341.225 de dolari
de Steliana Costea
Republica Moldova urmează să părăsească Adunarea Interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente (CSI) în data de 8 februarie, dar pentru a definitiva procedura trebuie să achite o datorie la cotizaţia de membru de circa 6,5 milioane de lei moldoveneşti (341. 225 de dolari)


Ciolacu merge cu Victor Negrescu pentru comisar european. Reacție pentru Ciucă și cine e cel propus


Deputatul ex-AUR Dumitru Focșa a ajuns în instanță pentru violență domestică și în 2019. Soția a mai dat o șansă relației, cu condiția ca soțul să urmeze un tratament psihiatric





Un proiect de hotărâre privind achitarea din bugetul de stat pe anul 2024 a cotelor de membru şi a datoriilor Republicii Moldova faţă de organizaţiile internaţionale a fost elaborat de Ministerul Finanţelor de la Chişinău şi propus spre consultare publică.

În total, pentru achitarea cotelor de membru şi datoriilor la organizaţiile internaţionale, în bugetul de stat a fost prevăzută suma de 56,5 milioane lei (moldoveneşti). Din suma respectivă, 9,5 milioane lei vor fi alocaţi pentru achitarea cotizaţiei de membru la Consiliul Europei, în timp ce pentru Organizaţia Naţiunilor Unite au fost prevăzuţi puţin peste 4,5 milioane lei, conform publicațiilor citate.

Datoria Republicii Moldova faţă de Adunarea Interparlamentară a CSI este de aproximativ 6.459.392 lei (341.225 dolari).

„Evidenţiem că achitarea datoriei faţă de Adunarea Interparlamentară a CSI este condiţionată de termenul limită (08.02.2024) pentru finalizarea procesului de denunţare a calităţii de membru a Republicii Moldovei”, se precizează în documentul Ministerului Finanţelor de la Chişinău.

Republica Moldova are statut de membru în 59 de organizaţii internaţionale şi regionale, dintre care cinci organizaţii parlamentare şi 54 organizaţii internaţionale.


Politică
datorie, moldova