Poliţist din Cluj, arestat pentru viol. El fusese lăudat în trecut pentru ”simțul civic”

noiembrie 15, 2022 0 Comentariu
Poliţist din Cluj, arestat pentru viol. El fusese lăudat în trecut pentru ”simțul civic”
de Steliana Costea
Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean din Cluj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de viol. De-a lungul timpului, el a fost lăudat pe pagina de Facebook a Inspectoratului, între altele pentru că ajuta femeile, informează Observator News.


”Fenta” ucrainenilor care i-a lăsat descoperiți pe ruși la Herson. Mai multe localități din regiune au fost eliberate


Festival de ironii după ce Klaus Iohannis s-a pozat zâmbind cu Joe și Jill Biden. „Așa arată oamenii care nu au niciun stres/ rămâneți acolo, viața este mai frumoasă la ei”





Polițist din Cluj, acuzat de viol

Totul s-a întâmplat vineri noaptea, la o petrecere organizată la o cabană din judeţ. Toată lumea băuse mult alcool și, la un moment dat, una dintre femei a mers într-o cameră să se odihnească. Agentul de la Poliţia Rutieră ar fi intrat peste ea și ar fi violat-o.

Femeia a fost salvată de iubitul ei, dar și acesta a acționat prea târziu pentru că nu auzise țipetele ei din cauza muzicii.

Victima a depus plângere, iar polițistul a fost arestat pentru 30 de zile. El a încercat să convingă instanța să-i dea o măsură preventivă mai blândă, dar nu a reușit.

De-a lungul timpului, polițistul a fost lăudat de mai multe ori pe pagina de Facebook a Inspectoratului, între altele pentru că ajuta şoferiţele să îşi schimbe roata când făceau pană sau ajuta femeile în vârstă să traverseze strada.
Șefii săi continuă să menţină tăcerea cu privire la caz și nici măcar nu au dezaprobat acest comportament, notează Observator News.


Actualitate
cluj, politist viol