
martie 15, 2023 0 Comentariu
Parchetul European condus de Kovesi investighează o fraudă de 1 milion de euro în România
de Steliana Costea
În urma unei investigaţii a Parchetului European din Bucureşti, trei suspecţi au fost prinşi joi, 9 martie, în flagrant delict când primeau aproximativ 70.000 de euro în numerar, ca parte a profitului presupusei lor fraude, susține EPPO.

Un bugetar din Satu Mare și-a dat demisia pentru că avea salariu 6.500 de lei „fără să facă absolut nimic”

Cum își ascunde Putin averea uriașă. Proprietăți de peste 4,5 miliarde de dolari, controlate de apropiați și oligarhi
Filiala din Bucureşti a Parchetului European (EPPO) investighează o fraudă cu fonduri europene care ar fi fost comisă în legătură cu un contract pentru un proiect de 1 milion de euro privind achiziţionarea de echipamente IT şi software, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 al UE.
La aceeaşi dată, au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare în cinci judeţe din România, pentru a aduna mai multe dovezi despre cei trei suspecţi şi despre societăţile respective, mai precizează Parchetului European.
Suspecţii ar fi obţinut în mod fraudulos un contract pentru un proiect de 1 milion de euro privind achiziţionarea de echipamente IT şi software, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 al UE, care a fost finanţat parţial din fondurile structurale şi de investiţii europene.
Beneficiarul proiectului este acuzat că ar fi folosit documente false, emise de firme controlate de reprezentanţii săi, pentru a obţine finanţarea şi implementarea proiectului pe baza unor costuri umflate ale echipamentelor, dobândind astfel sume de bani ce asigurau atât cofinanţarea proiectului, cât şi profituri personale.
Cei doi inculpaţi principali au fost reţinuţi vineri, 10 martie, pentru 24 de ore, iar judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a dispus plasarea lor sub control judiciar pentru 30 de zile.
Procurorii EPPO au contestat această decizie la Curtea de Apel Bucureşti, cu o cerere de arestare preventivă a inculpaţilor.