
august 19, 2021 0 Comentariu
O româncă a încercat să treacă în Ungaria cu un adolescent afgan ascuns în valiză – FOTO
de Vlad Tudor
O tânără în vârstă de 24 de ani din România a încercat să treacă frontiera cu Ungaria cu o valiză în care se afla un adolescent afgan.

RECORD! Sânziana Buruiană: „De 5 ani și jumătate eu tot alăptez”

TELENOVELĂ! Oana Mizil renunță la ordinul de restricție pe numele lui Vanghelie: „Nu m-a bătut, m-a îmbrâncit”
Incidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici.
Polițiștii de frontieră au descoperit, într-un tren internaţional care avea ca destinaţie Austria, un cetățean afgan, în vârstă de 15 ani, ascuns în geamantanul care aparţinea unui pasager, cetăţean român.
Femeia era agitată și le-a atras atenția celor de la punctul de trecere a frontierei. Ea a declarat că este prietena fratelui adolescentului şi că intenţiona să-l ducă pe acesta la ruda sa, aflată în Germania.
Copilul a fost luat de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad.
În acest caz a fost deschis un dosar penal de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
SHARE
Actualitate, Social
adolescent afgan, granita, ungaria, valiza