O dronă neidentificată s-a prăbușit în curtea unui localnic din județul Bistrița-Năsăud

martie 14, 2022 0 Comentariu
O dronă neidentificată s-a prăbușit în curtea unui localnic din județul Bistrița-Năsăud
de Steliana Costea
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru zbor neautorizat după ce au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, că a găsit duminică seara, în apropierea locuinţei, un aparat de zbor, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).


Fostul candidat la președinție din partea partidului lui Dan Voiculescu s-a înscris în AUR


Cristi Borcea și Valentina Pelinel au stabilit deja termenii despărțirii: „Fiecare pleacă cu ce a venit”





Potrivit sursei citate, este vorba despre “un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel”.

“În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 423 Cod Penal (zborul neautorizat), urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă”, a transmis Poliţia.

Comuna Dumitra este situată la circa 12 kilometri de municipiul Bistriţa, de-a lungul DN17C, spre oraşul Năsăud.

Jurnalistul local Radu Sîrbu susține că drona militară căzută la Tărpiu ar fi una rusească, de tipul Orlan-10, vehicul aerian fără pilot (UAV) dezvoltat de Centrul Tehnologic Special din Sankt Petersburg pentru a efectua misiuni de recunoaștere, cartografiere 3D, suport pentru SAR și operațiuni de război ale forțelor armate ruse.

Produs în peste 1000 de exemplare, drona militară Orlan – 10 a fost folosită în numeroase teatre de război precum Donbass, Siria, Libia și conflictul din Nagorno-Karabakh din 2020.

Orlan-10 este alimentat de un motor cu ardere internă, care antrenează o elice cu două pale montată în “nas”.

Drona poate transmite date de telemetrie la o distanță cuprinsă între 120 km și 600 km de la stația de lansare și poate rezista aproximativ 18 ore. Vitezele sale de croazieră și maxime sunt de 110 km/h, respectiv 150 km/h.

UAV-ul poate zbura la o altitudine maximă de 5 km în toate condițiile meteorologice pe terenuri dificile. Poate rezista la viteze ale vântului de 10 m/s și poate funcționa la temperaturi cuprinse între -30°C și 40°C.


Actualitate, Social
drona