O copilă de 6 ani a sărit pe geam de frică, după ce învățătoarea a uitat de ea și a încuiat-o în clasă

noiembrie 19, 2021 0 Comentariu
O copilă de 6 ani a sărit pe geam de frică, după ce învățătoarea a uitat de ea și a încuiat-o în clasă
de Daniel Secăreanu
O elevă de 6 ani a sărit pe geam deoarece s-a speriat după ce a fost încuiată din greșeală în clasă. Fata a sărit de la etajul 1 și a fost prinsă de o învățătoare, suferind răni ușoare. Incidentul s-a produs joi, la o școală din Tecuci.


Incendiu puternic la un bloc cu 10 etaje aflat în curs de reabilitare termică, pe Calea Rahovei

proiect de lege bolnavi covid
O familie a vrut să-și dezgroape ruda decedată de COVID-19 pentru a o putea îmbrăca și a-i face slujbă





Incidentul a avut loc la Școala Gimnazială „Elena Doamna” din Tecuci. O fetiță de șase ani, de la clasa pregătitoare, a ieșit pe geam și apoi a sărit de la etajul 1 al școlii deoarece s-a speriat, fiind închisă din greșeală în sală.

Conducerea școlii a început o anchetă și a stabilit că incidentul a avut loc la finalul cursurilor. Învățătoarea nu a observat că fata s-a întors în clasă și a închis ușa cu cheia deoarece își lăsase în interior lucruri personale.

„Din cele relatate de doamna directoare, la ieșirea din clasă, la finalul orelor, doamna a scos toți elevii pe hol. Un elev i-a atras atenția, moment în care eleva s-a dus din nou în clasa, fără să fie observată. Doamna a încuiat ușa și nu a văzut că eleva a rămas în clasă. Copilul probabil s-a speriat, s-a panicat și a sărit pe geam. În acel moment o altă doamnă învățătoare ieșea din scoală și a prins fetița, aceasta lovindu-se ușor la picior”, a declarat Gina Brânzan, inspectorul general al ISJ Galați.

Copilul a fost dus la Spitalulul de Pediatrie din Galați, iar medicii au stabilit că fata are o leziune superficială la genunchi.

„Fetița este bine, a avut doar o zgârietură la genunchi. Este acum la școală cu mama. A vorbit și cu psihologul. Fetița nu a știut cum să gestioneze momentul, s-a panicat și a sărit pe geam. Doamna învățătoare este un cadru didactic model. Este foarte afectată de cele întâmplate”, a explicat Adriana Lefter, directorul Școlii Elena Doamna.

Incidentul este analizat de conducerea școlii și de Inspectoratul Școlar.


Actualitate, Social
eleva, incident, scoala tecuci