
aprilie 28, 2023 0 Comentariu
Maia Sandu, despre candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei: “Foarte mulţi sunt, mai degrabă, agenţi ai Rusiei”
de Steliana Costea
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că foarte mulţi candidaţi la funcţia de başcan (lider regional) al Găgăuziei, regiunea semiautonomă a ţării, unde sunt alegeri duminică, sunt „mai degrabă agenţi ai Federaţiei Ruse decât politicieni care îşi doresc să lucreze pentru cetăţeni”.

Olena Zelenska: Un invadator, la fel ca un violator, nu se va opri niciodată dacă vei ceda în faţa lui

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, amendat cu 1.500 de lei pentru nepurtarea măștii
“Ceea ce am văzut în cadrul acestei vizite este imixtiune într-un proces de alegeri din Republica Moldova cu influenţa Federaţiei Ruse şi din păcate cu foarte mulţi dintre candidaţii de acolo, mai degrabă agenţi ai Federaţiei Ruse decât politicieni care îşi doresc să lucreze pentru cetăţenii din Autonomia Găgăuză”, a spus președinta Republicii Moldova, citată de NewsMaker.
Întrebată de ce în campania electorală din Găgăuzia se merge pe ideea de a face „sperietori” din Uniunea Europeană şi guvernarea de la Chişinău, dar şi unde greşesc autorităţile în raport cu locuitorii regiunii, Maia Sandu a răspuns: “Lumea lor este lumea dominată probabil total de propaganda rusă, pentru că noi ne confruntăm cu această problemă şi în alte regiuni ale ţării, dar să nu uităm că în Autonomia Găgăuză oamenii nu vorbesc limba română. Cei mai mulţi dintre ei nu înţeleg limba română, respectiv nu pot auzi un alt punct de vedere. Nu există conţinut în limba găgăuză şi cu limba găgăuză este o problemă acolo şi atunci singurele surse de informaţii sunt cele de la Moscova”.
“Eu insist de foarte mult timp pe programul de studiere al limbii române şi sper că în sfârşit Ministerul Educaţiei va lansa acest program. Eu nu văd cum altfel oamenii se pot integra în societate dacă ei nu ne înţeleg, nu pot urmări emisiunile de la dumneavoastră sau emisiunile de la alte televiziuni”, a adăugat Maia Sandu,
Alegerea başcanului (guvernatorului) Găgăuziei va avea loc la 30 aprilie. Actualul lider al regiunii, Irina Vlah, a ocupat această funcţie două mandate la rând şi, în consecinţă, nu a mai putut candida.
Opt candidaţi se confruntă pentru funcţia de başcan al Găgăuziei: Serghei Cimpoeş, Nicolai Dudoglo, Grigorii Uzun, Victor Petrov, Mihail Formuzal, Dmitri Croitor, Serghei Cernev şi Evghenia Guţul.