
iunie 19, 2024 0 Comentariu
Inspector de la Protecția Copilului Ialomița, condamnat pentru luare de mită
de Steliana Costea
Un inspector de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ialomiţa a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită, după ce a pretins şi a primit 600 de lei lunar de la o persoană care avea un copil în plasament, pentru ca aceasta să primească în continuare indemnizaţia, deşi minorul părăsise domiciliul.

Ce mesaj au lăsat tricolorii în vestiarul stadionului din Munchen, după ultimul meci de la Euro

Incendiul de la Ferma Dacilor. Cei captivi strigau disperați după ajutor. O femeie a țâșnit din foc cu un copil în brațe
Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a anunţat, marţi, că Tribunalul Ialomiţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi a dispus condamnarea unui inspector de specialitate din cadrul DGASPC Ialomiţa la un an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru luare de mită.
El a fost prins în flagrant delict în luna martie, de către ofiţerii de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, după ce a primit cu titlu de mită suma de 600 de lei, de la un martor denunţător în cauză.
”În fapt, martorul denunţător avea în îngrijire un minor aflat în plasament ce a părăsit anterior domiciliul acestuia, iar pentru a primi în continuare indemnizaţia de îngrijitor, angajatul DGASPC i-a cerut, lunar, suma de 600 de lei. Din cercetări a rezultat că era a patra lună în care persoana denunţătoare i-ar fi dat suma respectivă din indemnizaţia de îngrijire a minorului”, a precizat DGA.
Actualitate
Ialomita, inspector, mita, protectia copilului ialomita