IALOMIȚA: Accident cu două victime pe autostrada A2

octombrie 22, 2024 0 Comentariu
IALOMIȚA: Accident cu două victime pe autostrada A2
de Steliana Costea
Un accident rutier soldat cu două victime s-a produs, luni după-amiază, pe Autostrada A2, la km 150, pe sensul de mers către Constanţa, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.


Primăria Crevedia a acordat un teren fratelui consilierului personal al primarului, la prima ședință după explozii. „Vrea să se însoare”


Adolescentă, „în moarte cerebrală” după ce a fost agresată de poliția moravurilor pentru că nu purta vălul pe cap VIDEO





În eveniment au fost implicate un autoturism şi un autotren.

“La locul solicitării au fost găsite două victime, dintre care una încarcerată. După acordarea prim ajutorului calificat, cele două victime, doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 29 de ani, au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale suplimentare. Din fericire, şoferul autotrenului nu a necesitat îngrijiri medicale”, arată sursa citată.

Circulaţia a fost deviată de la kilometrul 143, către Feteşti, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. 


Actualitate
accident ialomita