
august 4, 2024 0 Comentariu
Grav accident în Ialomița: un mort și un rănit în urma ciocnirii unui autoturism cu o autoutilitară
de Steliana Costea
O persoană a decedat, iar o alta a fost transportată la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, sâmbătă dimineaţă, pe raza localităţii ialomiţene Lăcusteni.

Șoșoacă, despre orfelinatele din România: “Prețul unui copil este între 100 și 600 de mii de euro”

Republica Moldova a mai făcut un pas spre UE. Chișinăul a trimis a doua parte a chestionarului de aderare
În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.
“La locul solicitării au fost găsite trei victime: una inconştientă şi încarcerată, iar celelalte două conştiente şi cooperante. Persoana inconştientă (bărbat cu vârsta de aproximativ 68 de ani) a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarată decedată”, arată sursa citată.
Victimelor conştiente li s-a acordat primul ajutor medical, ulterior una dintre acestea a fost preluată şi transportată la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei, pentru investigaţii medicale suplimentare.