
octombrie 28, 2021 0 Comentariu
Fostul șef al Gărzii de Mediu semnalează reînceperea arderilor ilegale: „Nimeni, nu-şi mişcă fundul puturos de politician”
de Vlad Tudor
Octavian Berceanu a publicat, miercuri, pe Facebook, imagini cu fumul care se ridică de la arderile ilegale din judeţul Ilfov. El spune că fumul este „fer dă Bucureşti!”.

Florin Zamfirescu: „S-a ales praful de România. Am ieşit în stradă din disperare”

Oana Pellea, confirmată cu COVID: „Mă felicit că m-am vaccinat”
Fumul care se ridică din zona Sinteşti, jud. Ilfov, se vede „de pe Parlament”, dar nimeni nu bagă de seamă, spune fostul şef al Gărzii de Mediu.
„Îmi cer scuze faţă de bucureşteni pentru că nu am putut să fac ca locuitorii palatelor Victoriei şi Cotroceniului să înţeleagă că respirăm toţi acelaşi aer! Furnalele metropolei lucrează în draci, ca să recupereze zilele <dă sărbători trăcute>. Pe de alta parte plămânii noştri sunt obositi de poluare, gata pregătiţi pentru comorbiditate”, spune Berceanu.
El le transmite „locuitorilor palatelor Victoria şi Cotroceni” că „respirăm acelaşi aer”.
Fostul şef al Gărzii Naţionale de Mediu adaugă că „fumurile se ridică voioase lângă Bucureşti, se văd de pe Parlament şi totuşi, nimeni, dar absolut nimeni, nu-şi mişcă fundul puturos de politician până acolo”.
Berceanu aminteşte că el a mers la Sinteşti, în judeţul Ilfov, cu Garda de Mediu, cu Poliţia, Jandarmeria şi cu televiziunile, astfel că „o perioadă am respirat aer normal”.
„Nu e vina politicienilor că sunt corupţi şi incompetenţi, că promovează nulităţi şi hoţi în instituţiile statului, e mai mult vina mea de cetăţean”, mai spune Berceanu.
Octavian Berceanu a fost demis de la Garda Naţională de Mediu după ruperea coaliţiei PNL-USR. Miercuri seara, în locul lui a fost numită Marioara-Artemis Gătej, cea care a fost comisar şef înainte de Berceanu, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.
SHARE
Actualitate, Investigații, Politică, Social
arderi ilegale, garda mediu