
ianuarie 12, 2023 0 Comentariu
Experții ruși se grăbesc ‘să pună cruce’ primirii Republicii Moldova în Uniunea Europeană
de Steliana Costea
Cursul de dezvoltare spre integrarea europeană ales de autorităţile moldoveneşti nu este susţinut de toţi locuitorii săi, iar UE însăşi nu se grăbeşte să accepte Moldova în rândurile sale, eliberând anumite cote şi autorizaţii „picătură cu picătură”, a declarat Natalia Eriomina, doctor în ştiinţe politice, profesor la Universitatea de stat din Sankt Petersburg, conform Infotag.

Trecutul violent al părintelui Calistrat: a omorât un cal în bătaie și a lovit femei la biserică. A fost alungat ”din pricina tulburărilor provocate” din două mănăstiri

Republica Moldova va acţiona în judecată Gazprom: „Dacă acest concern şi-ar onora angajamentele, criza energetică dispare”
Ea a menţionat că Moldova a intrat în 2023 fiind “ferm blocată într-o criză, preţul de import al gazelor a depăşit chiar cotaţiile la bursele europene, sfera socială a republicii este în declin şi necesită reforme, în timp ce autorităţile continuă să consolideze sfera militară”.
Potrivit acesteia, aderarea Moldovei la UE pare imposibilă din cauza conflictului transnistrean nerezolvat.
“Şi este puţin probabil ca UE să dorească să se învecineze cu Ucraina pe încă o parte. Polonia, Slovacia şi Ungaria sunt suficiente pentru asta.
În general, acum în UE, Moldova este numită destul de des un stat care susţine valorile europene, dar asta sună doar ca o banalitate, ca un sprijin moral pentru o ţară care are un rol de tampon între Ucraina şi UE şi găzduieşte refugiaţi ucraineni.
Deci, ca “zonă gri”, Moldova este mult mai atractivă pentru UE”, conchide Eriomina.