„Din plictiseală”. Explicația halucinantă dată de tânărul care a ucis o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova

septembrie 6, 2024 0 Comentariu
„Din plictiseală”. Explicația halucinantă dată de tânărul care a ucis o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova
de Steliana Costea
Agresorul care a omorât o fată de 14 ani și a rănit grav un adolescent anul trecut în Grădina Botanică din Craiova a declarat în fața judecătorilor că a atacat din plictiseală, cerând schimbarea încadrării juridice, însă instanța a respins cererea.


Geoană, despre scenariul unei invazii rusești în România: Ideea că e nevoie de 24 de ore să vină aliații e desuetă. Lucrăm din ziua 0


Un tânăr şi-a cerut iubita în căsătorie, când era percheziţionat de un echipaj de jandarmi – VIDEO





Declarația șocantă a fost făcută în contextul în care avocatul său a solicitat schimbarea încadrării juridice din omor calificat în omor simplu. Potrivit apărării, plictiseala agresorului ar fi fost cauzată de o tulburare de personalitate de care acesta suferă, transmite Digi24.

În fața instanței, tânărul a mai susținut că intenția sa nu a fost de a ucide, ci doar de a speria victimele. În ciuda acestei declarații, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, menținând încadrarea de omor calificat. Decizia judecătorilor vine pe fondul recursului făcut de avocații criminalului după condamnarea acestuia.

Agresorul, în vârstă de 17 ani, a fost condamnat inițial la 15 ani de închisoare, însă avocații săi au contestat sentința.

“E imoral. 15 ani e deja puțin. Nu a fost un om care s-a plictisit, asta e o porcărie”, a declarat victima atacului.

“Eu l-am privit de câteva ori în ochi. Aroganță mai mult. Și îngrijorare că va trebui să stea acolo pentru că el și-a pus masca să nu fie găsit. Nu este o părere de rău” a spus și tatăl fetei care a murit în urma atacului. 

Următoarea pronunțare a instanței este programată pentru data de 19 septembrie, când se va analiza din nou situația juridică a tânărului.


Actualitate
CRIMA CRAIOVA