Demisie de ultimă oră la Ministerul Sănătății: „Experiența a fost amară, m-am simțit inutil”

Written by

in

martie 25, 2021 0 Comentariu
Demisie de ultimă oră la Ministerul Sănătății: „Experiența a fost amară, m-am simțit inutil”
de Vlad Tudor
Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș, numit de doar cinci săptămâni consilier onorific în Ministerul Sănătății, și-a dat demisia. Spune că a avut o experiență amară și s-a simțit inutil.


Procurorii au aflat ce a făcut Gheorghe Moroșan înainte de crimele de la Onești. Și-a premeditat în detaliu faptele


Proiectil neexplodat găsit în Slobozia de muncitorii care efectuau lucrări




Răzvan Cherecheș anunță că miercuri a demisionat din funcția de consilier onorific la Ministerul Sănătății, poziția sa fiind oricum neplătită:

„Experiența mea a fost una amară. Am fost solicitat pentru un sfat bazat pe dovezi doar de două ori și am propus sugestii, idei și articole științifice (nesolicitate) către minister cu o frecvență de una pe zi (la început) și apoi câte una la 2-3 zile (probabil că așteptările mele au fost nerealiste). Am crezut că voi putea ajuta, dar am descoperit că funcția a fost literal una onorifică – echipa din minister este mult prea prinsă ca să utilizeze experiența consilierilor (aceasta a fost situația în cazul meu)”.

Acesta nu consideră că este cazul să rămână într-o funcție dacă se simte inutil.

Cherecheș susține că a semnalat 4 aspecte pe care le consideră prioritare:

– testarea – nu a fost implementată testarea antigenică rapidă gratuită

– comunicarea – reactivă și cu frecvență redusă (teoriile conspirației proliferează, ambiguitatea și incertitudinea au crescut)

– raportarea transparentă a datelor a înregistrat un progres – un efort susținut și suplimentar este necesar în continuare

– Institutul Național de Sănătate Publică – nereformat în continuare (peste 450 de oameni care generează un volum infim de dovezi și suport pentru practică)

„Adevărul este că nu mai am răbdare, trăim vremuri de criză în care comunicarea Ministerului Sănătății cu populația trebuie să se întâmple zilnic! Zilnic trebuie să se vadă ceva, zilnic trebuie să aflăm cum au progresat autoritățile!”.

SHARE
Politică
demisie, ministerul sanatatii