Cum își petrece Radu Mazăre timpul la închisoare: ”Dă cu mătura, face curat”

mai 18, 2022 0 Comentariu
Cum își petrece Radu Mazăre timpul la închisoare: ”Dă cu mătura, face curat”
de Steliana Costea
Mihai Mazăre, fratele lui Radu, a dat detalii despre viața în penitenciar. Acesta a spus că vorbește zilnic cu Radu Mazăre și că ”are o stare de spirit excelentă”.


Şoferii care aruncă gunoaie din maşini, vânaţi de autorităţi. Garda de Mediu Ialomița, dotată cu camere video


Ai așa ceva acasă?! Suma colosală cu care se vinde o bancnotă de 10.000 de lei cu chipul lui Nicolae Iorga





”Nu a fost tot timpul așa, dar el intră în al patrulea an de detenție, lucrează, a asimilat demult situația în care este, așteaptă să își ispășească pedeapsa și apoi vedem ce se întâmplă”.

De asemenea, peste aproximativ doi ani, Radu Mazăre va putea face solicitare pentru eliberarea condiționată.

Referitor la munca din cadrul penitenciarului, Mihai Mazăre a povestit că fratele său ajută la treburile gospodărești: ”Dă cu mătura, face curat”.

Radu Mazăre și fratele său, condamnați la închisoare, au participat amândoi la înmormântarea mamei lor, zilele trecute.

Gabriela Mazăre a murit, joi, 12 mai, în urma unor probleme cardiace, la trei zile după ce Alexandru Mazăre a primit o condamnare definitivă de trei de ani de închisoare.

Gabriela Mazăre a avut trei copii: pe Radu, fostul primar al Constanţei, pe Alexandru, fost parlamentar de Constanţa şi pe Mihai, care nu a deţinut funcţii publice.

Radu Mazăre ispăşeşte în prezent o pedeapsă de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor din Mamaia. De asemenea, el este judecat în mai multe dosare instrumente de către procurorii DNA.

Alexandru Mazăre a fost încarcerat în urmă cu patru zile după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul campusului social “Henri Coandă”.

Gabriela Mazăre s-a născut la Tulcea, a fost economistă şi a ocupat funcţii importante în guvern în regimul comunist, la fel ca şi soţul ei răposat, Ştefan Mazăre.

Mama fostului edil a lucrat în diferite ministere, ajungând, conform unor surse, până la a fi şefa de cabinet a Suzanei Gâdea, ministrul Culturii.

Gabriela Mazăre a fost prezentată mereu de fiul ei drept mâna forte din familie. Ea a făcut parte din reţeaua cu care Radu Mazăre a condus Constanţa din 2000 până în 2015, când fiul a demisionat de la primărie, în urma anchetelor DNA.



SHARE
Actualitate, Politică, Social
inchisoare, munca, radu mazare