
octombrie 4, 2021 0 Comentariu
Coșuri de gunoi de peste 1 milion de lei, montate în Constanța în zone unde existau deja alte coșuri – FOTO
de Vlad Tudor
Primăria Constanța a început amplasarea celor 400 de coșuri de gunoi pe care a dat 1,2 milioane de lei. Un singur coș a costat 3.000 de lei. Potrivit Adevărul, acestea au fost montate fără nicio logică în oraș şi în staţiunea Mamaia, spre nemulţumirea locuitorilor.

Autoritățile au dat undă verde! Vaccinul AstraZeneca recomandat și peste 65 de ani

Medic, despre VALUL 4 al pandemiei COVID-19: „Spre toamnă. Va fi o replică”
Astfel, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, au fost puse zeci de coşuri de gunoi chiar lângă cele existente deja. Drept urmare, pe o alee de 30 de metri, sunt cinci coşuri de gunoi (două vechi şi trei noi).

Şi în staţiunea Mamaia au fost instalate recent mai multe coșuri de gunoi din lotul pe care primăria a plătit 1,2 milioane de lei. Și în acest caz, acestea au fost puse chiar lângă cele existente, din beton, care, spun oamenii, nu dădeau semne că trebuie înlocuite.
În replică, primăria Constanța spune că „este o situaţie provizorie, coşurile vechi vor fi ridicate, verificate, reparate unde este cazul şi se poate, multe sunt sparte sau au cuva metalică ruginită în partea inferioară, multe chiar nu mai au fund. Coşurile de capacitate mare se amplasează în zonele intens circulate, cele mici care pot fi refolosite, vor fi reamplasate pe alei unde nu erau coşuri”.
SHARE
Actualitate, Investigații, Social
constanta, COSURI GUNOI