
septembrie 12, 2022 0 Comentariu
Compania Air Moldova renunță în cele din urmă la decizia de a relua zborurile spre Rusia, după ce Chișinăul a interzis cursele printr-o directivă
de Steliana Costea
Principala companie aeriană din Republica Moldova, Air Moldova, a renunţat în cele din urmă la decizia de a relua zborurile comerciale spre Moscova pe care o anunţase săptămâna trecută, în plin conflict în Ucraina, potrivit AFP, transmite Agerpres.

Cine sunt proprietarii marilor televiziuni de știri din România: Antena 3, RTV, Digi24, Realitatea și B1 TV

„M-a întrebat care îmi este tariful!”Fostă concurentă de la „Insula Iubirii” îl acuză pe Radu Vâlcan
„Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova a anunţat o directivă operaţională (…) care le interzice companiilor naţionale să efectueze zboruri în spaţiul aerian al Rusiei”, a transmis Air Moldova într-un comunicat publicat duminică seară.
„Prin urmare, compania Air Moldova nu va putea asigura operaţiuni de zbor între Chişinău şi Moscova, care au fost anunţate anterior pentru 1 octombrie”, a adăugat operatorul aerian.
Operatorii aerieni naţionali din Republica Moldova vor avea interdicţie să efectueze zboruri în Federaţia Rusă, conform unei directive operaţionale adoptate sâmbătă de Autoritatea Aeronautică Civilă.
Air Moldova a anunţat vineri reluarea de la 1 octombrie a zborurilor spre Rusia, întrerupte de la declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, la 24 februarie.