Cod ROȘU de disconfort termic. Care sunt cele mai afectate zone de caniculă

iulie 4, 2025 0 Comentariu
Cod ROȘU de disconfort termic. Care sunt cele mai afectate zone de caniculă
de Steliana Costea
Vineri se încălzește foarte tare, iar după-amiaza, în Oltenia, în Muntenia, dar și în vestul Transilvaniei, temperaturile ajung la valori extreme, de 39…40 de grade. Avem o zi însorită aproape peste tot și un vânt mai intens în nord-vestul României.


Pensia pe care o încasează Nadia Comăneci de la statul român. E mult peste cea a generalului Ilie Năstase


Despăgubiri-record după ce un bărbat a fost ucis în spital de bacterii nosocomiale





Astfel, în perioada 4 iulie, ora 10:00 – 5 iulie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare Cod portocaliu de caniculă în zone din Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi jumătatea vestică a Munteniei.

În aceste regiuni, valul de căldură se va intensifica, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 40 de grade, iar în Oltenia, sudul Banatului, local în Muntenia minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

harta canicula anm

De asemenea, de vineri dimineaţa până sâmbătă, la ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme călduroasă în Moldova, Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în estul Transilvaniei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 38 de grade. Totodată, ITU va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în timp ce minimele termice se vor situa în general între 16 şi 21 de grade Celsius.

ANM precizează că valul de căldură se va restrânge sâmbătă spre jumătatea sudică a ţării, iar duminică se va intensifica din nou în toate regiunile.

Vremea se menţine caniculară şi în Capitală, unde va fi disconfort termic accentuat, indice temperatură-umezeală (ITU) depăşind pragul critic de 80 de unităţi.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 18 – 21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla slab şi moderat, iar spre finalul nopţii se va intensifica uşor cu viteze de 30 – 35 km/h.


Social
canicula, cod rosu