Categorie: Ţigara de după

  • Secretul frumuseții româncei care este cel mai apreciat fotomodel din Ghana!

    La prima
    vedere pare greu de crezut ca, intr-o tara africana precum Ghana, cel mai
    celebru fotomodel este o romanca si totusi acesta este adevarul gol golut.
    Cantareata Sister Derby, pe numele ei real Deborah Owusu- Bonsu, este
    considerata cea mai frumoasa femeie din tara si este mandra de originile sale
    romanesti. Specialistii in antropologie si estetica umana care i-au studiat
    trasaturile si dimensiunile corporale explica farmecul ei deosebit prin
    combinatia exotica a parintilor care i-au dat viata: tatal ghanez si mama,
    Felicia, o ploiesteanca nemaipomenita.

    ”Secretul aspectului meu consta in dieta la care nu am renuntat niciodata din copilarie. Saptamanal mamica imi pune pachet la avion din Romania cu jumari de porc, zacusca, sarmale, paine de casa si tuica de prune din care servesc, pe saturate, de trei ori pe zi dupa care fumez un  Carpati fara filtru”, a declarat intr-un interviu, Deborah.

  • Anatomia e materie sfântă

    Oamenii de știință care au analizat anatomia mumiilor expuse în Muzeul din Vatican au constatat existența unor părți neconcordante ale conținutului. Bandajele sunt din timpul Egiptului străvechi, dar oasele din interior aparțin unor vremuri mult mai recente.
    Misterul a fost explicat de celebrul Dan Brown. Nu este la mijloc vreun cod secret, ci rezultatul cooperării ecumenice dintre Vatican și BOR, inițiate odată cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București. PF Teoctist s-a plâns atunci Pontifului de invazia post-decembristă a moaștelor, ce a făcut ca destui sfinți să intre în posesia unor elemente anatomice osoase frizând paranormalul. Exemplu: un sfânt de rit nou ajunsese să dețină cinci tibii, patru articulații scapulo-humerale, șapte sternuri, plus un număr nedefinit de mâini și aflat, pe atunci, în revizuire săptămânală. Papa a fost de acord ca aceste surplusuri să fie preluate în secret de către Biserica Catolică și folosite la completarea mumiilor din muzeul menționat. Nu s-ar fi aflat niciodată dacă la Vatican n-ar fi ajuns acum un Papă revoluționar, acesta dispunând inventarierea mumiilor.
    Brown intenționează să scrie un nou best-seller abordând subiectul. Cu adăugirile literar-senzaționale obișnuite, evident. Astfel, Patriarhul Teoctist va fi prezentat drept fost agent al Securității ceaușiste, în grad de colonel, iar Papa Paul al II-lea ca un agnostic convins că acest lucru era doar o superstiție obscurantistă; dovedită când moaștele Sf. Teoctist vor fi date poporului la pupat, după eliminarea în taină a celor două urechi suplimentare.