„Axinte”, de la Vacanța Mare, pe numele său real Florin Petrescu, a fost condamnat la doi de închisoare cu suspendare, sub acuzațiile de șantaj.
Axinte și-a recunoscut fapta în fața judecătorilor de la Tribunalul București. Actorul a fost acuzat de DNA, fiindcă a intervenit pentru Florin Secureanu, fost director al Spitalului Malaxa, din Capitală, într-o campanie în televiziunea lui Dan Diaconescu, OTV.
Florin Petrescu, alias Axinte din Vacanța Mare va trebui să facă și muncă în folosul comunității pentru 60 de zile, „fie la Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, fie la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6”.
Axinte: „Am vrut să ajut pe cineva”
„Se fac cercetări că am vrut să ajut pe cineva. A zis: «Eşti prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai spună de spitalul nostru». Şi m-am dus la Dan şi i-am zis să nu mai facă şi el atâtea probleme, că Secureanu (Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, n.r.)… (Dan Diaconescu ar fi spus – n.r.) «Domne, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul». Şi eu i-am pus în legătură”, a spus actorul la sediul DNA, la începutul acestui an.
Potrivit avocatului actorului, dosarul a fost deschis în urma cu 8 ani de zile.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că sărbătorile de iarnă trebuie adaptate condițiilor de pandemie.
Crăciunul și Revelionul nu se vor putea desfășura ca în anii precedenți pandemiei de coronavirus, spune Raed Arafat.
„Despre sărbătorile de iarnă… este încă o perioadă care va trebui să fie adaptată acestui virus. Știu că atunci o să avem din nou foarte mulți oameni care o să vrea să sărbătorească sărbătorile de iarnă ca și cum nu ar fi fost virusul și nu este nicio problemă. Din păcate acest lucru va fi imposibil. Va trebui să ne adaptăm modului în care în acest an vom trece prin perioadele respective în speranța că la anul vom putea să revenim la cât mai aproape de viață normală, cum o știam noi înaintea acestui virus”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.
Și medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, are un mesaj dur pentru populație.
„Nu cred că vom avea sărbători de iarnă”
“Nu cred că vom avea sărbători de iarnă, și nu cred că putem să sărbătorim morți sau să sărbătorim într-o situație în care multă lume e bolnavă. Noi vom rămâne la datorie și vom petrece sărbătorile în spitale, iar ceilalți nu se vor putea bucura de petreceri, pentru că toate localurile vor fi închise și toate evenimentele restricționate”, a declarat Virgil Musta, la Digi24.
Cei mai mulți dintre pacienţii cu COVID-19 încă au simptome la 2-3 luni de la apariţia infecţiei, potrivit unui studiu realizat de cercetărorii de la Universitatea din Oxford.
Cele mai comune simptome COVID-19
În funcţie de forma de boală, organismul îşi revine mai greu sau mai uşor. După ce au fost declatat vindecații,cei mai mulți se confruntă cu oboseală, anxietate şi dificultăţi de respiraţie. În România, cele mai comune probleme sunt persistenţa tusei şi oboseală.
În cadrul studiului C-More, cercetătorii au detectat anomalii ale RMN-ului la mai multe organe şi consideră că inflamaţia persistentă sau cronică poate fi un factor care stă la baza acestor modificări în rândul supravieţuitorilor COVID-19. S-au observat anomalii la plămâni, la rinichi şi la inimă.
Șeful DSU Raed Arafat a spus că cel puțin până în vara anului viitor nu vom scăpa de virusul SARS-CoV-2 și va trebui să învățăm să trăim cu el.
„Din punctul de vedere al modului în care va evolua virusul, eu cred că cel puțin până la primăvară sau vara anului viitor nu vom sta liniștiți. Va trebui să învățăm să trăim cu virusul respectând toate regulile pe care mulți ne îndeamnă să nu le respectăm. Dacă renunțăm la anumite aspecte din viața noastră temporar, fără să o afectăm semnificativ, atunci este posibil să ieșim cu bine când lucrurile vor reveni la o cvasinormalitate, adică către primăvară – vară”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.
În ceea ce privește vaccinul pentru populație, șeful DSU a spus: „Este o problemă de logistică foarte serioasă. Va trebui organizare pe plan mondial și bineînțeles (…) cantitățile care vor fi distribuite. România, din fericire, face parte dintr-un mecanism european și va beneficia pe baza unui mecanism de achiziție european. Deci nu suntem singuri în această situație și asta este foarte bine. Ministerul Sănătății știe exact ce se întâmplă din minut în minut și la momentul în care va începe distribuirea vaccinului vom fi contactați și bineînțeles vom primi partea noastră din fiecare tranșă care este împărțită la nivelul Uniunii Europene”, a spus Raed Arafat.
Urziceniul a intrat în Scenariul Roșu, potrivit Hotărârii nr.88 a Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița, adoptată la începutul acestui weekend. Potrivit datelor autorităților județene, la nivel de rată incidentă cumulată a cazurilor de Covid înregistrate în ultimele 14 zile, Urziceniul este cea mai afectată așezare urbană ialomițeană, cu 3,23 cazuri de infectare la mia de locuitori. La nivel județean, Urziceniul se află pe locul 2 în topul imbolnăvirilor, fiind depășit doar de comuna Roșiori, care înregistrează 3,65 cazuri la mia de locuitori.
Ca o ironie, știute fiind demersurile primarului municipiului Urziceni, din urmă cu câteva luni, de a obține instituirea carantinei în comuna învecinată, Bărbulești, în prezent rată incidentă cumulată a cazurilor de Covid în localitatea cu populație majoritar de etnie romă este de doar 0,13 cazuri la mia de locuitori.
Primăria marchează momentul cu… o postare pe Facebook
Intrarea Urziceniului în Scenariul Roșu a trecut aproape neobservată în plan local, singurul document oficial emis de Primărie fiind o adresă cu conținut vag, înaintată către unitățile de învățământ, prin care acestea sunt informate asupra înregistrării pragului critic al ratei incidente de 3,23 cazuri la mia de locuitori. Documentul, în care instituțiile școlare sunt ”rugate” sa respecte prevederile Hotărârii de Guvern nr. 856 din 14 octombrie 2020 și dispozițiile Hotărârii Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița nr. 78 din 16 octombrie, a fost postat pe pagina de Facebook, cititorii fiind îndrumați să citească cu atenție regulile destul de încâlcite ale normativelor și cam atât…
Ce înseamnă de fapt Scenariu Roșu la Urziceni
Conform hotărârii de Guvern nr. 856 din 14 octombrie 2020, Scenariul Roșu se traduce la Urziceni, printr-o serie de restricții impuse la nivelul vieții social – economice de zi cu zi.
În primul rând trebuie spus că, la nivelul învățământului, elevii intră clar în pregătire pentru desfășurarea cursurilor în sistem online, o decizie expresă în acest sens urmând, totuși, să fie luată de către Inspectoratul Școlar Județean. Potrivit HG 856, activitatea în creșe, grădinițe și afterschool-uri este permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul unităților/instituțiilor de învățământ sunt permise activitățile didactice și alte activități specifice, precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, în eventualitatea apariției a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților să se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile.
Scenariul Roșu suspendă, în paralel, activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri iar activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă în perioada depășirii incidenței de 3/1.000 de locuitori.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, devine obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, administratorii sau proprietarii spațiilor în cauză urmând să afișeze la loc vizibil informații privind purtării măștii de protecție în spațiile respective, la solicitarea comitetului județean pentru situații de urgență.
La nivel cultural – recreativ, depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori atrage interzicerea organizării și desfășurărea activității în cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole, în mod similar fiind afectată și relația cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, cu precizarea că activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00 doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
2020 este anul în care, în Urziceni, ca și în alte localități afectate de scenariul roșu, terasele vor rămâne deschise în această iarnă, prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice fiind permise doar în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
De asemenea, cateringul nu va fi influențat de Scenariul Roșu, normativele permițând prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile agenților economici aflați sub acțiunea restricțiilor anterior amintite.
Fondurile europene sunt împărțite în numeroase programe. Dar cine administrează aceste programe? Cum se accesează finanțarea? Și pe cine să contactezi? În primul rând, pentru a afla toate detaliile necesare, se recomanda să apelezi la un birou de consultanță fonduri europene , în cadrul căruia vei fi îndrumat cu exactitate către tipul de finanțare care ți se potrivește.
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat în 2010 Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Toate politicile europene trebuie să participe la această strategie, cu un buget de 960 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.
Pentru o mai mare eficiență, Uniunea Europeană a delegat trei dintre politicile sale statelor membre:
Politica de coeziune economică, socială și teritorială,
Politica de dezvoltare rurală,
Afaceri maritime și politica în domeniul pescuitului.
Aceste trei politici sunt finanțate din „Fondurile structurale și de investiții europene” (FEIS) . Printre acestea, Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) intervine în cadrul politicii de coeziune economică, socială și teritorială. Vocația sa este de a consolida coeziunea economică și socială în Uniunea Europeană prin corectarea dezechilibrelor dintre regiunile sale.
Pentru perioada 2014-2020, România gestionează câteva zeci de programe europene. Atât de multe oportunități de finanțare a proiectelor. Europe en France vă informează despre cine le administrează, despre cum să accesați finanțarea și vă ajută să găsiți contactul potrivit.
De la Europa la teritorii
Gestionarea fondurilor structurale și de investiții europene este încredințată statelor membre. Vorbim despre managementul partajat.
În România, creditele sunt gestionate de stat, de consiliile regionale sau de alte comunități, grupuri de interes public etc.
Pentru liderii de proiect, este vorba de identificarea contactelor potrivite pentru programul care îi preocupă.
Rolul statului
Statul, prin Delegația Generală pentru Ocuparea Forței de Muncă și Formare Profesională (DGEFP), este autoritatea de management pentru 65% din pachetul FSE, corespunzător măsurilor „Ocuparea forței de muncă și incluziune socială” în cadrul a programului național FSE. Prin convenție, în România, consiliile generale sau Planurile locale de integrare și ocupare (PLIE) vor gestiona componenta de „incluziune” a programului.
EMFF, Fondul european pentru afaceri maritime și pescuit, face obiectul unui program național, gestionat de Direcția pentru pescuit maritim și acvacultură (DPMA) al Ministerului responsabil cu agricultura. Unele dintre măsurile acestui program național sunt delegate regiunilor maritime.
Pentru FEADR, Ministerul responsabil cu agricultura supraveghează măsurile la nivel național și gestionează două programe naționale FEADR: programul național „Managementul riscurilor” și programul național „Rețeaua rurală”.
Un program național de asistență tehnică FEDER-FSE este instrumentul central care oferă sprijin autorităților de management pentru implementarea corectă a fondurilor.
Statul este responsabil în comun pentru implementarea celor patru fonduri europene nerambursabile pe teritoriu. Această guvernare este tradusă de un comitet de regiuni de stat, responsabil de monitorizarea bunei desfășurări a tuturor programelor și fondurilor.
FEDR lucrează pe următoarele teme:
Investiții în cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare,
Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor,
Promovarea dezvoltării tehnologiilor informației și comunicării,
Sprijină tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon.
FEDR finanțează, de asemenea, acțiuni de sprijinire a adaptării la schimbările climatice, prevenirea riscurilor, transporturi, formare, ocuparea forței de muncă și incluziune socială. În cele din urmă, pentru a aborda cel mai bine problemele specifice teritoriilor urbane, o parte din pachetul FEDR este mobilizat pentru districtele prioritare ale politicii orașului.
Medicii de familie vor monitoriza pacienţii infectaţi cu COVID-19 asimptomatici sau cu simptome uşoare, ei urmând să deconteze câte 105 lei pe caz, anunţă Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.
Potrivit acestuia, este o modalitate de a se reduce presiunea pe sistemul sanitar de urgenţă.
De asemenea, medicii de familie vor putea elibera biletele necesare pentru concediile medicale.
„Implicarea medicilor de familie e esențială pentru reducerea presiunii pe sistemul medical de urgență și guvernul face un apel catre toți medicii de familie să fie alături de colegii din sistmeul medical în efortul de limitare a infecțiilor și să ajute în cazul pacienților asimptomatici sau cu forme ușoare în așa fel încât aceștia să nu trebuiască să mai meargă la spital pentru a primi actele care să ateste infecția cu coronavirus”, transmite Dancă.
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă vineri că în 92% din totalul punctelor, modulelor şi centralelor termice (1.027) au fost încărcate instalaţiile pentru furnizarea căldurii în noul sezon de încălzire.
8% dintre punctele și centralele termice nu au fost încărcate încă instalațiile deoarece asociațiile de proprietari (6%) au anunțat că momentan nu doresc furnizarea căldurii, sau mai sunt în defășurare lucrări (2%) la rețeaua secundară.
„Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor”, anunță Termoenergetica.
CMTEB reamintește asociațiilor de proprietari că este necesară deschiderea circuitului de încălzire din subsolurile blocurilor și realizarea aerisirii coloanelor astfel încât, după finalizarea probelor, agentul termic să parcurgă întrega instalație de încălzire.
Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura Companiei Municipale Termoenergetica București (CMTEB)
Mii de bucureșteni nu au apă caldă. În plină pandemie de coronavirus, problema lipsei apei calde din București continuă. În momentul de față, lucrurile sunt într o evoluție negativă și lucrul ăsta se constată de la iarnă la iarnă. Termoenergetica e același RADET, dar cu altă denumire.
Reprezentanții companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) își scuză neputința invocând starea deplorabilă în care se află rețeaua veche de peste 50 de ani: ”la cea mai mică presiune, țevile de pe vremea lui Pazvante Chioru´ cedează și se umplu de găuri”.
Supermarketurile din Capitală au găsit soluția
Profitând de criza de agent termic incredibil de gravă din Capitală, supermarketurile s-au adaptat instantaneu la cererea de pe piață și au umplut rafturile cu pet-uri și bidoane de 2l itri, 5 sau de o vadră cu apă caldă, cumpărătorii en-gross primind bonus, la achiziționarea unor cantități mai mari, si un termometru de camera ce arată, chiar și afară, în zăpadaă tot temperatura de 25 de grade Celsius.
Apa caldă la PET se oferă îmbuteliată la 2, 5 sau 10 litri
Aceste ustensile, al căror scop este să dea senzația că în casă este foarte cald chiar dacă ai țurțuri la nas, se pot găsi pe la toate magazinele de cartier, scopul lor fiind acela de a susține moralul celor loviți de necaz.
Firea, încă primar al Capitalei lansează un atac la adresa Guvernului şi a lui Nicuşor Dan, afirmând că prefectul Gheorghe Cojanu, a fost avansat de premier, că ”doamna Anisie e tot ministrul Educaţiei, tot profi, tot smart”, iar despre Nicucușor Dan, pe care îl numeşte ”Plicuşor”, scrie că „e tot primar ales din butoane”.
„Obraz gros si sfidare fatā de români! Prefectul Capitalei aflat “la cumparaturi”, cand Bucurestiul intra in scenariul rosu a fost aseara tarziu avansat de premier. Va lucra la Secretariatul General. În miezul problemelor! Fiind mai mereu in concediu, libere, recuperari, “punti” si abulic in zilele “cu prezenta fizica” la birou, trebuia recuperat pe un post cald si bine platit. Doar e de la PNL. Doar e prieten cu premierul. Ce conteaza incompetenta crasa?
Doamna Anisiee tot ministrul EDUCATIEI!!! Tot profi, tot smart, tot cu solutii pentru elevi. Si tot pe lista PNL de la Senat! Gata sā impunā, prin lege, TV-ul FARA CURENT ELECTRIC! Nicio tresarire! E lumea rea! N-a gresit cu nimic!
Si da, Plicusor e tot primar ales din butoane. Si tot promite lapte si miere. Cu trei amendamente anuntate raspicat :
1. “Va fi o iarna grea”. Promisiunea era ferma : apa calda si caldura imediat, pentru ca il “sustine” cu bani si alte resurse guvernul PNL.
2. “Vom face testare in Bucuresti”. E inceputa din martie dar el nu era pe faza. Si DSP-ului i s-au oferit sediu si personal medical de ajutor, dar a refuzat. Acolo e încā sefā fina doamnei Anisie. Mândrā si ea de ispravile ei : sā suni zile in sir la DSP si sa nu te bage nimeni in seama, e un record, la 9 luni de la debutul pandemiei. Negativ, dar tot record!
3. “Bugetul e o prioritate”. Unde e premierul PNL? Nu garanta el in campanie ca toti banii taiati de la Capitala in mandatul lui, din razbunare politica fata de mine, se intorc cu varf si indesat, daca vine Plicusor? Uite, e pe vine! Unde-s banii? Asa-i ca e mai greu cu faptele, decat cu vorbele?
Minciuna are picioare din ce in ce mai scurte. Lungi sunt doar zilele in care vom tot astepta sa se intample ce s-a promis perfid si ticalos in campanie.