Categorie: Actualitate

  • „Lockdown” este cuvântul anului 2020

    Dicţionarul Collins a ales termenul „lockdown” drept cuvântului anului 2020. Şi alţi termeni legaţi de pandemie se află pe lista scurtă a cuvintelor anului 2020. Printre acestea este „coronavirus”, „autoizolare” şi ”distanţare socială”.

    „Lockdown” este explicat drept măsura de izolare implementată de guverne din întreaga lume pentru a preveni răspândirea COVID-19.

    „Lexicografii noştri au ales „lockdown” drept Cuvânt al Anului, deoarece este o experienţă unificatoare pentru miliarde de oameni din întreaga lume, care au trebuit, în mod colectiv, să îşi joace rolul în combaterea răspândirii COVID-19”, se arată pe site-ul oficial al dicţionarului Collins.

  • Mike Pompeo anunță victoria lui Donald Trump în fața lui Joe Biden: ”Ne pregătim pentru o tranziție către al doilea mandat al lui Trump!”

    Secretarul de stat Mike Pompeo neagă rezultatele alegerilor prezidențiale de săptămâna trecută, potrivit cărora Donald Trump ar fi pierdut în fața lui Joe Biden. Pompeo a declarat jurnaliștilor, zâmbind, marți, că „tranziția” spre un al doilea mandat al lui Trump va fi „lină”, ulterior anunțând totuși că Departamentul de Stat va fi pregătit, indiferent cine va fi declarat președinte în mod oficial.

    Remarcile lui Pompeo, care sugerează că Trump ar putea fi reales, au fost șocante pentru mulți, venind într-un moment tensionat pentru națiunea americană, în timp ce Trump refuză să-și recunoască înfrângerea în fața președintelui ales, Joe Biden. Pompeo, diplomatul de vârf al Americii, a făcut anunțul suprinzător în ciuda faptului că mulți lideri mondiali l-au felicitat pe fostul vicepreședinte al lui Obama.

    Pompeo, unul dintre cei mai loiali membri ai Cabinetului lui Trump, a respins, de asemenea, ca „ridicolă” sugestia conform căreia afirmațiile lui Trump privind frauda electorală ar putea afecta credibilitatea Americii.

    Comentariile lui Pompeo despre tranziție au venit ca răspuns la o întrebare cu privire la faptul dacă Departamentul de Stat era pregătit să se angajeze cu echipa Biden.

    „Va exista o tranziție lină către o a doua administrație Trump”, a spus Pompeo râzând, înainte de a trece la un ton mai serios. „Suntem gata. Lumea urmărește ce se întâmplă aici. Vom număra toate voturile. Există un proces, Constituția îl expune destul de clar”, a mai afirmat Secretarul de Stat, continuând: „Poporul american înțelege că tranziția noastră va fi completă și aprofundată și că, dacă mai petrecem câteva zile validând acest proces just, asigurându-ne că am protejat dreptul legal la vot al fiecărui american, este ceea ce trebuie făcut și nu trebuie să ne facem griji că nu va exista un timp adecvat pentru tranziție”.

    Într-un alt interviu, acesta cu Fox News, Pompeo a avertizat echipa președintelui ales Biden în legătură cu conversațiile potențial inadecvate cu liderii străini. El a sugerat că unele discuții ar putea încălca Legea Logan, din 1799 care interzice cetățenilor americani privați să conducă politica externă în numele SUA.

  • A murit Vladimir Găitan. Actorul s-a luptat 33 de ani cu o boală incurabilă.

    Lumea teatrului și a cinematografiei românești este de azi mai săracă. A murit Vladimir Găitan, actorul care s-a luptat timp de 33 de ani cu o boală incurabilă.

    Anunțul decesului marelui artist a fost făcut marți seara, pe facebook, de către actorul Vlad Rădescu. „Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri… Condoleanțe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duțu!”, a scris Vlad Rădescu.

    Fiind unul dintre cei mai apreciați actori români, Vladimir Găitan a jucat aproape jumătate de veac pe scena marilor teatre din Romania, dar și în filme îndrăgite de publicul larg, cum ar fi A debutat în cinematografie în 1969, în perioada studenţiei, în filmul ”Reconstituirea”, în regia lui Lucian Pintilie. Au urmat roluri în filme precum ”Căldura”, regia Şerban Creangă (1969), ”Puterea şi adevărul”, regia Manole Marcus (1971), ”Săgeata căpitanului Ion”, regia Aurel Miheles (1972), ”Ceaţa”, regia Vladimir Popescu-Doreanu (1973), ”Pe aici nu se trece!”, regia Doru Năstase (1975), ”Din nou împreună”, regia George Cornea (1978), ”Năpasta”, regia Alexa Visarion (1982), ”Zbor periculos”, regia Francisc Munteanu (1984), ”Omul cu cercel de aur”, regia Joachim Hassler (1984), ”Întunecare”, regia Alexandru Tatos (1985), ”Racolarea”, regia George Cornea (1985), ”Secretul lui Nemesis”, regia Geo Saizescu (1986), ”Omul zilei”, regia Dan Piţa (1997), ”Musafirul de duminică” de Petre Ispas, regia Nae Cosmescu (1979), ”Roberta”, regia Valentin Hotea (2000), ”Detectiv fără voie”, regia Silviu Jicman (2002).

    Vladimir Găitan a fost și unul dintre actorii preferați ai lui Sergiu Nicolaescu, cel care l-a distribuit în nenumărate producții ale sale: ”’Zile fierbinţi” (1975), ”Accident” (1976), ”Pentru patrie” (1977), ”Ultima noapte de dragoste” (1979), ”Duelul” (1981), ”Întâlnirea” (1982), ”Wilhelm Cuceritorul”, co-producţie franco-română (1982), ”Noi, cei din linia întâi” (1985), ”Francois Villon – poetul vagabond” (1987), ”Mircea” (1988), ”Coroana de foc (1990), ”Oglinda – Începutul adevărului” (1993), ”15” (2005), ”Goldberg – Supravieţuitorul” (2008), ”Poker” (2010).

    Găitan: ”Sunt ca o clepsidră în care nisipul se scurge în ritmul lui”

    În urmă cu 4 ani, într-unul dintre ultimele sale interviuri, Vladimir Găitan se mărturisea jurnalistei Maria Capelos, în România Liberă și Academia Cațavencu:

    ”Viața mea a fost, puțin spus, frumoasă. A fost încercarea cu boala de la 40 de ani, pe care am dus-o 30 de ani fără să fac caz de ea, mi-am văzut de treabă, ba chiar, în contrapartidă parcă, mi s-au dat tot mai multe lucruri de făcut, să nu mă mai gândesc la necazul meu personal, am făcut filme, unele bune, altele proaste, unele mincinoase, altele mai puțin mincinoase, dar le-am făcut. Am făcut ceea ce mi-a plăcut.

    Lucrul cel mai important pe această lume mi se pare familia. Pe care mi-am construit-o cu înțelepciunea unui țăran gospodar care știe că a încheiat o etapă și urmează alta, toate trebuind tratate cu seriozitate si toate la timpul lor.

    Am mai spus undeva și mă repet pentru că este imaginea corectă a vieții mele și a mea acum: sunt ca o clepsidră în care nisipul se scurge în ritmul lui, fără niciun fel de perturbare, iar eu mă uit detașat la această surgere implacabilă care sigur își urmează cursul fără niciun fel de suferință în plus sau în minus.”

  • Covidul încheie prematur misiunea NATO a Fregatei „Regina Maria”!

    Fregata „Regina Maria” și-a întrerupt participarea la misiunea NATO din Marea Mediterană din cayza apariției la bord ”a unui număr semnificativ de militari infectați cu virusul SARS CoV-2”, au anunțat marți Forțele Navale Române.

    Nava participa, începând cu data de 27 octombrie, la o misiune de monitorizare a traficului naval din estul Mediteranei, în cadrul grupării navale permanente NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group).

    Rezultatele analizelor, primite marți, 10 noiembrie, au confirmat un procent semnificativ de militari infectați cu noul coronavirus, motiv pentru care, la nivelul conducerii Forțelor Navale Române, a fost luată decizia de încheiere a participării fregatei la misiunile NATO din Marea Mediterana și întoarcerea în țară, în scurt timp.

    În prezent, toți militari de la bordul fregatei depistați pozitiv sunt asimptomatici, iar starea de sănătate a acestora este bună.

    Situația medicală a debutat sâmbătă, 7 noiembrie, în timp ce nava se afla pe mare, în proximitatea portului Aksaz, din sudul Turciei, când doi militari de la bord au prezentat o stare de sănătate moderat alterată, cu simptome specifice îmbolnăvirii cu COVID-19.

    Medicul de la bord a aplicat imediat procedurile operaționale standard pentru astfel de situații, cei doi militari, un soldat profesionist și un maistru militar, fiind izolați și primind îngrijirile medicale specifice.

    Ulterior, aceștia au fost repatriați, în cursul zilei de 8 noiembrie, din teatrul de operații maritim cu o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române.

    Ei au fost internați în facilitățile medicale ale MApN – unul fiind confirmat pozitiv la testarea COVID-19 și internat în Spitalul Medical Mobil ROL 2, de la Otopeni, iar celălalt, cu rezultat negativ la testarea pentru infecția cu SARS CoV-2, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București.

    Duminică, 8 noiembrie, fregata a acostat în baza militară turcească din Aksaz, pentru refacerea capacității de luptă și pentru punerea în aplicare a măsurilor sanitare pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, conform procedurilor în vigoare.

    Astfel, luni, 9 noiembrie, tot echipajul fregatei „Regina Maria” a fost retestat (RT-PCR) pentru depistarea altor posibile cazuri de militari infectați cu noul coronavirus, iar la bordul navei au fost dezinfectate toate spațiile interioare și au fost pregătite încăperi speciale pentru izolarea și tratarea cazurilor asimptomatice sau a celor cu forme ușoare de manifestare a bolii.

    La sosirea în Portul Constanța se vor aplica măsurile de izolare și de carantinare a întregului echipaj la bordul navei, iar starea de sănătate a militarilor va fi monitorizată permanent.

  • Zile libere plătite pentru părinţi în perioada în care şcolile sunt închise

    Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului, prin care părinții vor avea zile libere plătite, în vederea supravegherii copiilor, în perioada în care cursurile în școli vor fi suspendate. 

    Primesc zile libere părinţii care au copii cu vârsta de până la 12 ani sau cei care au copil sau adult cu handicap în vârstă de 26 ani, înscrişi în unităţile de învăţământ, în perioada de timp cât școlile sunt închise.

    Acordarea de zile libere plătite va fi făcută pentru toţi angajaţii din sectorul public şi privat, „pe toată perioada de limitare sau suspendare a cursurilor în unitatea de învăţământ sau a activităţii serviciilor de zi destinate persoanelor cu handicap, pe perioada stării de alertă şi după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului şcolar 2020-2021″.

    Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

  • CORONAVIRUS | România înregistrează noi recorduri negative: 1.093 de pacienți la ATI și 177 de noi decese

    România doboară un nou record în pandemia de COVID-19, după ce, marți, au fost raportate 177 de decese ale unor pacienți infectați cu SAR-CoV-2. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.304 cazuri pozitive, iar în ATI sunt aproape 1.100 de oameni.

    Până marți, în România, au fost confirmate 314.295 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 211.408 s-au vindecat.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.304 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. Până marți, 8.186 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    De luni, de la ora 10.00, până marți, la ora 10.00 au fost raportate 177 de decese, dintre care 92 de bărbați și 85 de femei. Este vorba de pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

    Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, șase decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria

  • Amenzi record în prima noapte de carantină în România

    În prima noapte de carantină în România s-a lăsat cu amenzi. În toată ţara, începând cu ora 23, poliţiştii au ieşit pe străzi şi i-au verificat pe cei care s-au aflat în trafic. Cei care nu aveau declaraţie pe propria răspundere sau adeverinţă de la locul de muncă au fost sancţionaţi.

    Potrivit Poliției Române, în intervalul orar 23.00 – 05.00, polițiștii din toată țara au acționat, alături de jandarmi și polițiști locali, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19.

    Au fost depistate 1.132 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 1.150 de amenzi, în valoare totală de 301.000 de lei.

    Din totalul acestora, 1.132 au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau libera circulație, în valoare de 272.000 lei.

  • Orban, despre carantinarea Bucureștiului și a marilor orașe: „Nu ne dorim să ajungem aici’

    Guvernul pregăteşte hotărârea privind prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile şi nu doreşte să ia măsuri care să instituie alte restricţii.

    Starea de alertă se prelungește

    „Starea de alertă se instituie pe 30 de zile și se prelungește prin hotărâre de guvern pentru o perioadă de maximum 30 de zile. Pregătim hotărârea pentru prelungirea stării de alertă. În ceea ce ne privește, nu ne dorim să luăm alte măsuri care să instituie alte restricții. Vrem ca situația să evolueze, să scadă numărul de infectari și treptat, pe măsură ce numărul de infectări scade, să revenim la o activitate cât mai aproape de normalitate”, spune Ludovic Orban.

    Întrebat dacă va fi carantinată Capitala, el spune că decizia carantinării marilor orașe „e mai dificil de luat”.

    „Sunt extrem de multe considerente. Noi nu ne dorim să ajungem aici. Obiectivul nostru este de a stăvili creșterea numărului de cazuri. De altfel, în București a existat o tendință ascendentă, dar care nu s-a încadrat în specificul creșterii din marile metropole din țările europene, unde prograsia a fost mai degrabă una de tip geometric”, adaugă premierul.

  • Anunț crucial în lupta cu pandemia de coronavirus: vaccin anti-COVID

    Vaccinul experimental conceput de Pfizer și BioNTech are o eficiență de 90% în testele clinice de la scară largă. 

    Vaccinul dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech împotriva COVID-19 este 90% eficient în a preveni infecția cu noul coronavirus la oameni. Companiile au declarat că nu au găsit până acum probleme serioase de securitate și se așteaptă să solicite autorizația SUA luna aceasta pentru utilizarea de urgență a vaccinului.

    Anunțul oferă speranță că și alte vaccinuri COVID-19 în curs de dezvoltare se pot dovedi eficiente. Pfizer a declarat că se așteaptă să producă până la 1,3 miliarde de doze de vaccin în 2021.

  • COVID-19: schemă de tratament de la soția lui Viorel Cataramă

    Medicul Adina Alberts a postat pe Facebook o schemă de tratament pentru pacienții care au COVID-19. Soția lui Viorel Cataramă, care este medic estetician, a făcut publică o schemă de tratament despre care spune că este aprobată de mai mulți doctori.

    Mesajul integral:

    Citește și: Viorel Cataramă injectat și operat: „Am mai multe intervenții estetice”. Ce vârstă are? – FOTO

    „Dragi colegi, medici de familie!
    Mă adresez dvs în mod special acum, pentru că pe umerii dvs va cădea, în curând, greul acestei pandemii! Trebuie să gestionați prin telefon mii de situații medicale. Trebuie să oferiți explicații, să dați rețete, să acordați atenție și grijă tuturor celor care din nefericire se vor infecta cu SARS-Cov2. Și nu vor fi puțini!

    Este multă muncă. Trebuie să aveți disponibilitate pentru a spune mereu „prezent”. „Linia întăi” se muta încet, încet către dvs, în cabinetele și pe telefoanele/ laptopurile dvs. Fac un apel la toleranță și înțelegere. Ca de obicei, EU ÎNCERC SĂ AJUT! De aceea voi posta mai jos, schema clasică de tratament în cazul în care cetățenii au neșansa de a fi testăți pozitiv la SARS-Cov2.

    👉Subliniez, aceste medicamente trebuie luate la indicația medicului dvs.
    Marea majoritate a medicilor de familie sunt de acord cu această schemă de tratament:

    Adina Alberts prezintă schema de tratament pentru pacienții cu forme ușoare de COVID-19

    1. Azitromicina cp de 500 mg, 1cp/ zi, 5-7 zile.
    2. Paracetamol cp de 500 mg, 1cp la 8 ore, în caz de febră sau dureri, 14 zile.
    3. Aspenter, cp de 75 mg, 1 cp pe zi, 14 zile.
    4. Medrol cp 4 mg, 1 cp /zi timp de 2 zile, apoi 2 cp/zi încă 2 zile, apoi câte 3 cp/zi până la 10 zile, la ora 10 dimineața.
    5. Protecție gastrică. Sunt multe variante. De exemplu: Omeran cp 20 mg, 1 cp la 12 ore, 14 zile.
    6. Probiotice. Sunt multe variante. De exemplu: Linex forte cp 60 mg, 1-2 cp pe zi, 14 zile.
    7. Antitusive. Sunt multe variante. De exemplu: BronhoKlir, 5 ml de 3 ori/zi, cât persistă tusea.
    8. Septosol cu albastru de metilen pentru igiena orofaringiană, 1-3 cp/zi, 14 zile
    9. Vitamine C 2 g/zi, 14 zile
    10. Vitamina D 1000 UI/ zi, 14 zile.
    11. Zinc cp 25 mg, 2 cp/zi, 14 zile.

    👉DIETA HIPOSODATĂ este indicată cât timp durează administrarea preparatelor cortizonice. ( Medrol, Dexametazona)

    👉Preparate de genul suplimentelor alimentare precum Quercitină, Echinaceea, Cătină, Extract de coacăz negru, Propolis, Coenzima Q10, etc, sunt binevenite în aceste vremuri. E bine să le aveți în casă și să vi le administrați și preventiv. Pe rând. Rog medicii de familie care văd această postare, să ne semnalizeze modificări și/sau completări la schema de tratament de mai sus, dacă acest lucru se impune. Mulțumesc anticipat!”