Categorie: Actualitate

  • Iluzia baricadei


    logo


    breaking news




    Iluzia baricadei
    mai 31st, 2018 | by Eugen Cismasu

    Iluzia baricadei
    Actualitate

    1

    Miercuri, decizia CCR a mânat din nou România de după-amiază prin piețe. Cuminți, timorați, disciplinați, protestatarii de week-end și cei de oportunitate și-au băut cafeaua, din termosuri, la Palat, între un pogo mic, demonstrativ, cu Jandarmeria, și-un exercițiu de incantații – ”hoții, hoții! – demn de un stadion de liga a treia, la un penalti fraudulos acordat în minutul 91. Previzibil, ciorba reîncălzită a protestului public nu a dat în clocot când doar 2000 de tăiței au mai fiert mut, cu gândul la președintele lor aritmetic, cel tras pe dreapta, din carpiene, de halatele constituționale cu ciocănel.

    Rarefiată, inconsistentă, fără finalitate, reacția străzii la sentința Jedi-lor CCR este rezultatul propriilor noastre carențe în materie de conștiință colectivă. În veacuri, lipsa asumării individuale s-a însumat, prin forța exemplului, la nivel de grup, și s-a transmis din generație în generație, ca un ADN comunitar. Pentru un popor ce are un cântec de deșteptare pe post de imn național și o baladă a resemnării pe post de operă fundamentală, perpetuarea congenitală a lașității e, totuși, consecința firească.

    Dacă românii ar fi avut vocația baricadei, și nu doar iluzia ei, geto – ortacii lui Burebista ar fi fost înregistrați de istorie drept prima trupă pe butoaie goale pe jumătate, capabilă să se opună, prin sacrificiu suprem, decretului barbar de masacrare a viilor. 150 de ani mai târziu, dacii frumoși și liberi nu și-ar mai fi tranzacționat soacrele prin corturile cu veterani ale Legiunii Gemina, i-ar fi dezumflat lui Traian cauciucurile de la pontoane și l-ar fi mânat pe Apolodor, 18 secole mai încolo, să-i construiască lui nea Nicu poduri pe la Agigea, firește, pe-un salar baban de brigadier plus Medalia Muncii Clasa I ca bonificație cincinală.

    Dacă românii ar fi avut vocația baricadei, și nu doar iluzia ei, la Călugăreni i-ar fi servit lui Sinan, pe bază de secure, un platfus dentar cu vedere la ceafă și nu s-ar fi retras în codri cu doar doi dinți din proteza otomanului la cingătoare. Horea și Cloșca n-ar fi făcut buba în piața publică jucându-se cu roata iar Cuza ar fi prins și-al doilea mandat, în ciuda Monstruoasei Coaliții, votat fiind de cârduri de badeacârțani diasporeni prin toate cancelariile occidentale.

    Dacă românii ar fi avut vocația baricadei, și nu doar iluzia ei, 50.000 de lăutari n-ar fi cântat la aceeași masă, de ziua lui Ponta, pe Arena Națională, iar 3 milioane de voturi acordate lui Dragnea n-ar fi bătut, în 2016, dublul oferit doi ani mai devreme, cu ajutor din afară, unui președinte de conjunctură.

    Dacă baricada le-ar fi fost o reală vocație, sutele de mii de români ce fac azi schimb de iluzii triste prin piețe ar fi intrat în mișcări, în platforme, în partide, transformându-se în tot atâtea sute de mii de baricade individual asumate împotriva fatalității, a obedienței, a resemnării.

    iluzia baricadei

    Share485 Tweet +1 Share PinShares 485


    baricada ccr curtea constitutionala klaus iohannis piata victoriei protest psd tudorel toader

    Recent Posts

    • BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere

      0

      Anunțuri
      august 22nd, 2018

      BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere

      Ai o idee de afacere în mediul urban? Intra în Proiectul BizSmart și participă gratuit la cursul de formare antreprenorială….Read More



    Recent Posts


    BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere

    22
    Aug 2018

    BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere


    Anunțuri
    Ai o idee de afacere în mediul urban? Intra în Proiectul BizSmart și participă gratuit la cursul de formare antreprenorială. Ai cazarea, masa și transportul asigurate! Fii…


    ASOCIAȚIA GAL NAPARIS – CALENDAR ESTIMATIV DE LANSARE A SESIUNILOR DE DEPUNERE PROIECTE PENTRU ANUL 2018

    08
    Aug 2018

    ASOCIAȚIA GAL NAPARIS – CALENDAR ESTIMATIV DE LANSARE A SESIUNILOR DE DEPUNERE PROIECTE PENTRU ANUL 2018


    Anunțuri
    Asociația GAL NAPARIS a publicat Calendarul estimativ de lansare a sesiunilor de depunere de proiecte pentru anul 2018 aprobat de Consiliul Director în data de…


    Recent Posts


    Categorii



    Youtube

    Facebook

    Instagram



    © 2018 Barikada. All Rights Reserved.



  • Jafurile de la Sinești: șeful IPJ Ialomița, comandanții Poliției Urziceni și alți 6 polițiști ialomițeni sunt cercetați de către MAI

    După jafurile de la Sinești Poliţia Română anunţă declanşarea cercetării prealabile faţă de şeful IPJ Ialomiţa, șefii Poliției Urziceni şi de alţi șase poliţişti din cadrul Inspectoratului. Ministrul  Carmen Dan a aprobat propunerea IGPR.

    Ministrul Afacerilor Interne (MAI) a aprobat propunerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) de declanşare a procedurii cercetării prealabile faţa de inspectorul şef al IPJ Ialomiţa, comisar şef Ivan Cristian, transmite instituţia. Controlul a vizat atât activitatea managerială, dar şi modul de îndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor specifice poliţiştilor din cadrul IPJ Ialomiţa.

    „Menţiuni cu privire la situaţia furturilor din autoturisme de la nivelul judeţului Ialomiţa se regăsesc în evaluările de la nivelul IPJ Ialomiţa, doar din punct de vedere statistic. Inspectoratul de Poliţie nu a realizat o analiză punctuală a situaţiei nici din zona Sineşti, nici din altă zonă criminogenă, lucru care denotă superficialitate în abordarea problematicii cu modul de operare deosebit. (…) De asemenea, cu toate că pe raza comunei Sineşti au fost sesizate mai multe tentative de furt şi furturi din autoturisme, nu au fost dispuse măsuri eficiente pentru identificarea cauzelor generatoare, prevenirea şi combaterea acestor fapte, activităţile fiind efectuate în mod formal”, a declarat Georgian Drăgan purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

    Mai mult, deşi cele mai multe dintre faptele comise au avut ca moduri de operare „înţepatul anvelopelor în vederea distragerii atenţiei” şi ,,profitarea de portiere neasigurate”, cei de la IPJ Ialomiţa nu au analizat posibilitatea preluării anumitor dosare de structurile specializate de investigaţii criminale.

    „De asemenea, nu au fost iniţiate acţiuni preventive cu efective mărite, gestionarea situaţiei operative fiind realizată doar de poliţiştii din localitate”, a mai spus Drăgan.

    Totodată, pentru perioada supusă evaluării, respectiv 1 ianuarie 2017 – 3 mai 2018, raportul de control a evidenţiat nereguli şi la nivelul activităţii manageriale, inclusiv în ceea ce priveşte documentele de planificare a muncii.

    Astfel, planurile de activităţi au fost formal întocmite, evaluarea îndeplinirii sarcinilor propuse în planurile de activităţi nu a fost consemnată în niciun document, nu au fost aduse la cunoştinţa poliţiştilor activităţile ce urmau să aibă loc, la nivelul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Coşereni, în anumite perioade, evenimentele sesizate prin numărul unic de urgenţă 112 nu au fost analizate de un ofiţer cu funcţie de conducere sau orice alt poliţist, la nivelul postului de poliţie Sineşti nu au fost întocmite unele documente de planificare, precum note de sarcini, evaluarea îndeplinirii sarcinilor, analiza unor activităţi neprevăzute şi nici nu au fost respectate prevederile referitor la patrulare în cazul poliţiştilor de la Postul de Poliţie Sineşti.

    În urma cercetărilor, Poliţia Română propune conducerii Ministerului Afacerilor Interne declanşarea cercetării prealabile faţă de şeful IPJ Ialomiţa şi de alţi opt agenţi de poliţie.

    „Conducerea Poliţiei Române a dispus următoarele măsuri : înaintarea materialului conducerii Ministerului Afacerilor Interne cu privire la inspectorul şef în legătură cu declanşarea cercetării prealabile a acestuia. De asemenea, declanşarea cercetării prealabile la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române faţă de 8 poliţişti din cadrul IPJ Ialomiţa şi anume: cei doi adjuncţi ai inspectorului şef al I.P.J Ialomiţa, şeful Serviciului de Ordine Publică, şeful Serviciului Investigaţii Criminale, şeful Poliţiei municipiului Urziceni şi adjunctul acestuia, şeful biroului investigaţii criminale din cadul Poliţiei municipiului Urziceni şi şeful Postului de Poliţie Sineşti”, a mai declarat Georgian Drăgan.

    La nivelul inspectoratelor de poliţie din ţară, din 2017 şi până acum, au fost înregistrate peste 50 de sesizări pe furturi sau tentative de furturi din maşini, prin două moduri de operare, respectiv din cauza neatenţiei şoferilor şi pasagerilor, în sensul în care aceştia lăsau autoturismul în parcare neasigurat, şi prin provocarea unor pene de cauciuc, prin înţeparea cauciucurilor. Din acest număr de 50 de sesizări, 37 de fapte de furt/tentativă de furt s-au înregistrat în zona Popasului Sineşti. Dintre cele 37, patru sunt prin înţeparea roţilor. Anul trecut, s-au efectuat şapte percheziţii la persoane bănuite de astfel de fapte.

  • Alte evenimente istorice care vor fi anchetate de DIICOT: Azi – războiul ţărănesc condus de Gheorghe Doja

    Cu justificată mândrie patriotică aflăm că, în sfârşit, DIICOT va investiga un eveniment istoric urmărit cu atenţie şi îngrijorare de întreaga suflare românească: abdicarea Regelui Mihai. Probabil că numitul DIICOT se simte lăsat fără obiectul muncii din cauza concurenţei neloiale a DNA şi încearcă să recupereze cumva terenul pierdut. Pe surse (confidenţiale), suntem în măsură să vă anunţăm că se pregăteşte şi anchetarea altor împrejurări esenţiale ale Istoriei noastre, rămase fără clarificările necesare. Pentru astăzi – războiul ţărănesc condus de Gheorghe Doja.

    Dăinuie de atâta vreme câteva controverse legate de vârful mişcării respective, cunoscut în manualele naţionale drept Gheorghe Doja, dar recunoscut în manualele antiromâneşti ale altora, ba chiar și pe unele bancnote ale lor, ca Makfalvai Dózsa György, Georg Dózsa von Makfalva, Georgius Dosa Siculus de Makfalva sau Juraj Dóža. DIICOT are acum argumente irefutabile ce dovedesc că Doja a fost român get-beget (sau dacoget-beget) şi nu secui, cum se afirmă în sursele aşa-zis consacrate. Agenţii maghiari au tot încercat şi, din păcate, au reuşit să acrediteze ideea că Doja a fost un fel de László Bölöni, cel care a activat sub acoperire pentru Naţionala României cu numele de Ladislau Boloni; ajungând ca, astfel travestit, să înscrie în poarta latinului Zoff golul (de aur dacic) datorită căruia, conform presei vremii, „Dacii i-au învins pe romani!”, cu 1-0. Procurorii DIICOT, fără să aibă pe cineva cu numele Kövesi în fruntea lor, vor clarifica definitiv că Doja a fost român adevărat, pe baza următorului probatoriu:

    Gheorghe Doja s-a născut la Dalnic, Scaunul Chizd, iar „Chizd” este un termen lingvistic de cea mai pură extracţie mioritică, provenit din vremurile când circula şi o variantă masculină pentru matricea feminină reprezentativă. Există vechi cronici româneşti (scrise în chirilică şi ascunse la Budapesta), dovedind că numele Scaunului provine chiar de la un strămoş al lui Doja, Vasile Chizdea. Acesta a fost un simplu ţăran ajuns, prin muncă şi perseverenţă, administrator al grofului local. Admonestat de stăpân pentru recolta viticolă slabă strânsă într-un an, prin folosirea unor lucrători valahi care mai mult şterpeleau decât strângeau, în Chizdea s-a deşteptat spiritul naţional şi i-a strigat vitejeşte asupritorului bozgor: „Da mai du-te-n chizda mă-tii şi pune mâna la muncă, nu mai aştepta să-ţi facă alţii treaba!”

    Bravura lui Chizdea nu a rămas nerăsplătită pe măsură, el fiind legat cu lanţuri de un scaun, afumat cu ardei şi gâdilat la tălpi până când a reuşit să pronunţe corect înjurătura pe ungureşte, adică „Menj haza az anyad picsajaba!” (plus variante). Ca urmare a curajului său, a fost degradat din funcţie şi legat de glie, lucrând apoi fără soldă trei ani spre folosul moşiei, în râsetele şi miştourile celorlalţi slujbaşi valahi. Nemaipomenita sa faptă a fost imortalizată în eposul popular prin botezarea locului „Scaunul Chizd”, termen adoptat apoi şi în titulatura administrativă – o recunoaştere oficială a eroismului ce se manifestă atunci când explodează mămăliga.

    Despre celelalte evenimente istorice care vor fi anchetate de DIICOT – în numerele următoare, deoarece pe valahi (mai ales când sunt şi feisbucişti) îi plictiseşte repede tot ce-i scris prea lung. Urmăriţi întreg serialul ca pe Süleyman, că nici nu ştiţi ce nu pierdeţi!

  • Între Caritasul pensiilor de stat și iminenta naționalizare a pilonului II

    Statul român, și nu numai el, este cel mai mare infractor în viață. Prin intermediul unui sistem de pensii de tip schemă Ponzi gruparea infracțională denumită Guvern escrochează peste 4,4 milioane de cetățeni cărora le cere să contribuie la un sistem piramidal cu promisiunea că la, la bătrânețe, vor beneficia de pensie. Și nu numai că cere, dar și obligă pe oricine realizează o formă de venit să cotizeze la acest sistem piramidal falimentar.

    Ce este o schemă Ponzi?

    Schema Ponzi este o operațiune  frauduloasă ce implică plata unor profituri unor investitori de pe urma unor fonduri investite de alte persoane și nu de pe urma veniturilor pe care afacerea le-a generat în realitate. Un exemplu de astfel de afacere este schema administrata de Bernard Madoff, care a fost condamnat în 2009 la 150 de ani de pușcărie după ce a „pierdut” peste 50 miliarde dolari din banii investitorilor.

    Cum funcționează o astfel de schemă? Oamenii sunt atrași să investească în astfel de fonduri de investiții cu promisiunea unor câștiguri viitoare. Banii sunt plasați pentru o anumită perioadă de timp, la finalul ei investitorul așteptând un profit care de regulă este superior unei dobânzi bancare.

    Tehnic vorbind banii ar trebui investiți în afaceri din care rezultă dividende care sunt împărțite apoi investitorilor. Sau, în cumpărarea de acțiuni și revânzarea lor la un preț mai mare atunci când Bursa crește. Sau, și mai sigur, achiziția unor titluri de stat dacă nu sunt grecești, englezești, spaniole, sau ale altui stat dator vândut, căci există riscul de încasare a prafului de pe tobă la scadență. Nu în ultimul rând există fonduri care plasează capitalul atras de la investitori în cumpărarea de active de tip imobile, terenuri etc, pe seama cărora se obțin venituri repartizate apoi investitorilor.

    Schema Ponzi nu este nimic din toate acestea. Capitalul adunat de la investitori este șutit de organizatori. La scadență investitorii sunt recompensați din banii atrași de la alți deponenți iar datoria se rostogolește. Filmul a mai rulat în România sub numele generic de Caritas, parte din autori scăpând cu doar câțiva ani de pușcărie. Reținem cei 150 de ani de pușcărie încasați de Madoff cu mențiunea că omul n-a obligat pe nimeni să bage bani în afacerea lui și trecem la analiza sistemului de pensii românesc, adevărată schemă Ponzi comisă cu legea în mână și portăreii la poartă.

    Caritas de stat

    În România sistemul de pensii publice funcționează în baza legii 263/2010. Banii adunați cu japca de la persoanele care realizează venituri sunt gestionați de Casa Națională de Pensii Publice. Pe scurt, oamenii aflați în activitate plătesc pensiile celor retrași. Nici un șfanț din banii adunați nu se investește, totul se consumă. Există o derogare în sensul că 5% din suma datorată de salariat poate fi virată unui fond privat de pensii. Dar maimuțoii din guvern sunt cu ochii pe banii aceia ca pe butelie, periodic amenințând cu naționalizarea pe motiv de deficit major la sistemul public.

    Pentru ca un astfel de sistem să funcționeze este necesar ca numărul oamenilor care cotizează să fie măcar egal cu cel al cărora care încasează. Ideal ar fi ca la o pensie plătită să contribuie 3 salariați. În România raportul este 1 la 1,17. Adică din contribuția unui salariat se plătesc 1,7 pensii. Deficitul anual al sistemului de pensii este de peste 10 miliarde de lei, adică se cheltuie cu plata pensiilor vreo 37% peste suma colectată.

    Prima asemănare a sistemului de pensii cu o schemă Ponzi este că necesită indivizi cotizanți ca să funcționeze. Noi avem spor demografic negativ, adică se nasc mai puțini oameni decât cei care mor. La asta se adaugă migrația legală a forței de muncă. Oamenii fac venituri și contribuie la sistemele de pensii ale statelor de adopție. Apoi șomajul tehnologic este un alt factor care reduce dramatic numărul de angajați. Toate aceste amănunte rezultă din statistici oficiale ale statului. Iar statul, cel care te obligă să cotizezi la sistemul de pensii se face că nu știe. În 2030-2040 se estimează că sistemul de pensii va intra în faliment. Anual statul rostogolește o datorie de circa 3 miliarde de euro pentru plata pensiilor.  Deficitul sistemului de pensii publice va ajunge în 2017 la aproximativ 21 mld. de lei (circa 2,7% din PIB) în urma reducerii contribuțiilor de asi­gurări sociale (CAS) cu 5 puncte procentuale la angajatori, nivelul fiind de 21 de ori mai mare decât în 2008. (sursa zf.ro)

    A doua asemănare cu o schemă Ponzi este dată de faptul că nici un șfanț din banii asiguraților nu este investit. Plata în sistem „ pay as you go” este definiția schemei Ponzi. Anual statul anunță valoarea punctului de pensii calculată din burtă. În lipsa unor plasamente, pensia este Caritas curat.

    Diferența între Madoff și statul românesc este că americanul n-a obligat pe nimeni să cotizeze la bunăstarea lui. Oamenii s-au călcat în picioare să depună bani în conturile sale iar prostia i-a costat. Statul american prin  SEC  (Securities and Exchange Commission) a ținut de șase deși putea să depisteze frauda prin simpla verificare a contului de depozit a acțiunilor raportat de Madoff, care era gol! La pârnaie a ajuns doar escrocul, nu și cei responsabili cu prinderea lui. În cazul statului românesc lucrurile stau cam la fel. Numai că escrocul este chiar statul, care te obligă prin lege să plătești pentru o pensie care nu ți-o va da niciodată. 200 de ani de pușcărie pentru cei care au inițiat sistemul și care-l mențin, deși e falimentar, ar fi un bun început.

    Pilonul 2 de pensii în pragul unei altfel de naționalizări

    Potrivit unei vorbe din bătrâni, gura cam bate curul. Potrivit unor practici la fel de vechi, românul, când nu mai are, iese pe uliță și-și face rost folosind metode specifice. Rămas în pană de soluții la problemele ivite după împrăștierea promisiunilor de recompensare a electoratului tradițional, Partidul scoate azi Statul în stradă, la o japcă mică împotriva sistemului de pensii obligatorii administrate privat.

    În noiembrie 2017, Guvernul adopta o ordonanță de urgenta care taie contribuția la pilonul II de pensii la plafonul de 3,75% din salariile brute începând cu anul 2018. Această modificare chipurile reduce deficitul bugetar pe termen scurt, însă acest avantaj fiscal se va disipa pe termen lung, pe măsură ce contribuțiile nevirate Pilonului II înseamnă o creștere a obligațiilor statului de a plăti pensii publice în viitor.
    Contribuția efectivă la pensiile private a scăzut, în ciuda creșterilor salariale, dar şi a promisiunilor autorităților, care au spus că, pe net, vor fi chiar creșteri de cotizații. Potrivit unor simulări ale experților, la un salariul de 1.900 de lei, contribuția efectivă la fondurile de pensii de Pilon II a fost de 71,25 lei (in februarie 2018). În 2017, când salariul era .1450 de lei, contribuția a fost de 73,95 de lei. Pe un alt exemplu un angajat al cărui salariu a crescut de la 4.100 de lei la 4.920 de lei, a cotizat în 2017 cu 209 lei şi în 2018 cu doar 184 de lei.
    Dezinvoltă cum o știm, la finalul anului trecut, sinistra nemuncii naționale, Olguța Vasilescu, a dat asigurări că nu se vor reduce contribuțiile la Pilonul II, deși scade procentul virat de stat de la 5,1% la 3,75%: „Contribuțiile la Pilonul II nu se reduc. Anul acesta (2017, n.r.) sunt șapte miliarde care se livrează Pilonului II de pensii. Anul viitor vor fi tot șapte miliarde. Având în vedere că va creste baza de impozitare şi că salariul pe brut creste cu 20%, era normal ca acest procent să scadă, dar în valoare nominală este aceeași sumă şi anul viitor, ca anul acesta”.
    Totuși, Comisia Europeană a avertizat încă o dată că ultima reformă a sistemului de pensii, începută pe finalul anului trecut prin reducerea procentului de contribuție care merge către pensiile private, va afecta serios veniturile viitorilor pensionari.
    Ca atare, interesant ar fi de aflat de la duamna Olguța, pe de o parte, în contextul în care specialiștii în fiscalitate avertizează cu privire la deteriorarea dramatică a sistemului public de pensii în 2030 când generația 1966-1967 va ieși la pensie, cum este posibil să scadă contribuția la pilonul 2 de pensii pe o zonă de creștere a brutului angajaților și,  pe de altă parte, care ar fi măsurile concrete pe care guvernul le are în vedere cu privire la pilonul 2 de pensii în contextul în care acest pilon este singurul care garantează un venit sigur pentru viitorii pensionari?
    stat

  • Şcolile ialomiţene rămân închise până la finalul săptămânii

    Prin decizia autorităţilor judeţene, cursurile se vor relua în şcolile ialomiţene abia la începutul săptămânii viitoare. Având în vedere evoluția valorilor termice și a precipitațiilor sub formă de zăpadă însoțite de viscol, în această dimineață a avut loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condusă de prefectul Gigi Petre, în care s-au adoptat următorele măsuri necesare pentru prevenirea şi gestionarea operativă a unor eventuale situaţii de urgenţă, astfel:
    -​ În perioada 01-02.03.2018, cursurile din învățământul preuniversitar în județul Ialomița se suspendă;
    -​ Prefectul Gigi Petre a ordonat ca, pentru desfășurarea în condiții optime și operative a acțiunilor de deszăpezire, în perioada următoare, pe durata codurilor de avertizare meteorologică, administratorul drumurilor județene împreună cu operatorul economic desemnat pentru lucrări de deszăpezire, vor interveni pe traseele de lucru, astfel încât să mențină starea de viabilitate a drumurilor județene.

    Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața şi sănătatea populației, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să evite drumurile greu accesibile.

    De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

  • Drumuri închise. Ialomița – pe aici nu se trece!

     

    Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița informează că astăzi, 28 februarie a.c., ora (09.00), circulaţia a fost întreruptă din cauza zăpezii şi a viscolului pe următoarele drumuri naţionale:
    -​ DN 21 tronsonul limita cu judeţul Brăila – Slobozia – limita cu judeţul Călărași;
    -​ DN 3A tronsonul Fetești – limita cu județul Călărași;
    -​ DN 2 tronsonul limita cu judeţul Ilfov – Urziceni –limită cu judeţul Buzău;
    -​ DN 2C tronsonul Slobozia – limita cu judeţul Buzău;

    Drumuri naţionale cu restricții de tonaj (7,5 tone):

    -​ DN 2A tronsonul Urziceni – Slobozia.

    Drumuri judeţene cu circulaţia întreruptă:

    -​ DJ 212 tronsonul Ţăndărei – Feteşti;
    -​ DJ 102H tronsonul Cotorca – Grindu – Colelia;
    -​ DJ 213 tronsonul Gura Ialomiței – Chirana;
    -​ DJ 306 tronsonul Reviga – Ciochina;
    -​ DJ 213A tronsonul Bucu – Gheorghe Lazăr;
    -​ DJ 203 tronsonul Căzănești – Cocora.

    Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, şoferii sunt sfătuiți să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.). De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto. În cazul în care traficul rutier se întrerupe din cauza zăpezii, şoferii sun sfătuiți să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.

  • 5 metode pentru a evita popa cu botezul în ajun de Bobotează


    logo


    breaking news




    5 metode pentru a evita popa cu botezul în ajun de Bobotează
    ianuarie 5th, 2018 | by Cetățeanul Surmenat

    5 metode pentru a evita popa cu botezul în ajun de Bobotează
    Actualitate

    0

    Ați crezut că, odată cu Revelionul, ați scăpat nu numai de 2017, ci și de cetele de colindători cu patrafir? V-ați înșelat amarnic. Patriarhia a redeschis sesiunea binecuvântărilor contra-cost, la domiciliul enoriașului, în ajun de Bobotează, și în toată țara umblă comandouri de preoți pentru a pune dispoziția în aplicare. Dacă aveți alergie la tapetul stropit și dacă țineți la rembrandt-ul din bucătărie cu Răpirea din Serai, vă prezentăm mai jos un mic ghid practic de evitare a soboarelor, cu 5 măsuri menite a ține la distanță, măcar pentru câteva luni, popii de proximitate.

    1. Metoda ”Biroul de Impozite și Taxe”: Lipiți-vă pe ușa apartamentului un afiș cu inscripția ”A.N.A.F – Casierie”. Se știe că, instituțional, Biserica fuge de Fisc ca dracul de tămâie, așa că părintele va face, garantat, stânga-mprejur. Mai mult decât atât, veți deveni eroul blocului. Popa nu va urca nici la etajele superioare, de teamă să nu dea acolo peste ghereta executorilor fiscali ori peste biroul inspectorilor de la Gardă.

    2. Metoda ”Ecaterina Teodoroiu”: Dacă aveți în dotare o soacră ceva mai corpolentă, care răspunde la comenzi, v-ați scos și-ați evitat și afuriseniile pe persoană fizică. Veți instala onorabila în pragul ușii, în poziție de gardă, cu mopul și mătura aliniate regulamentar la epoleți. La momentul ofensivei cu busuioc și aghiasmă, grănicerul familiei va executa somația binecunoscută ”Stop! Pe aici, încălțat, nu se trece!”. Cum preotul cartierului nu are treabă cu hinduismul, budismul sau islamul, se va simți jignit să-și lase pe casa scării ghetele pline de noroi și, de aceea, se va orienta către alte fronturi locatare mai puțin apărate.

    3. Metoda ” Six hundred and sixty-six is the number of the beast”: Dacă ești fan heavy metal, ai un atu indiscutabil în prag de Bobotează. Pui Iron Maiden la maxim, în boxe, scoți pe balcon steagul cu Freddy și, când îți bate soborul la ușă, îl saluți ca la manualul de rock, cu degetele făcute furculiță, bâțâindu-te și dând din cap ca toți dracii. În mod normal metoda e infailibilă. Singurul risc este să nu dai peste un Corogeanu 2.0 mai trupeș, care să-ți frigă un moliftar după ceafă și-apoi să-ți încarce factura și cu o taxă de exorcizare.

    4. Metoda ”Războiul Stelelor de pe epoleți”: Ca un iubitor devotat al seriei ”Star Wars”, imposibil să nu mai ai prin casă măcar o sabie laser de jucărie aflată încă în stare de funcționare după ce nevastă-ta a bătut cu ea, zece ani, toate covoarele din apartament. Când auzi pași pe scară, dai drumul la baterii, tragi pe cap o cagulă, te-nvelești cu cearșaful negru cumpărat de la Jysk și-l întâmpini pe popă cu salutul de rigoare: ”Părinte, i’m your father, moșule!”… Consecința? Popa va da imediat înapoi, nu neapărat pentru că ar avea alergie la Forțele Întunericului ci mai degrabă pentru că nu va ști cărui Darth Vader superior ierarhic i-a călcat zona de influență: protopopului, mitropolitului sau maiorului de la U.M 0362 București.

    5. Metoda ”Biohazard”: Dacă ești într-adevăr disperat, nu mai ai vreme să experimentezi și popa cu botezul te-a luat prin surprindere, nu îți mai rămâne decât să apelezi la logistica din bucătărie: agăți pe clanță un avertisment cu ”zonă infestată bacteriologic”, împrăștii prin toată casa pungile cu gunoi, arunci pe pereți câteva pachete de făină, te ungi pe față cu salata boeuf expirată de la Crăciun și îl întâmpini pe preot cu măști de spital și galoși din pungă de plastic la intrare. Nici această metodă, însă, nu e lipsită de riscuri. Un popă mai cu dragoste de aproape ar putea apela, spre binele tău, la logistica de ultimă oră a Patriarhiei, tunurile cu aghiasmă, cu care îți va curăța creștinește casa de rău. Din stradă, pe geamul de la sufragerie…bobotează

    Citește și Patriarhia lansează aghiasma ”P.F Daniel’s” – băutura oficială a B.O.R în 2018

    Share81 Tweet +1 Share PinShares 81


    aghiasma boboteaza botez ghid PF Daniel popa

    Recent Posts

    • BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere

      0

      Anunțuri
      august 22nd, 2018

      BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere

      Ai o idee de afacere în mediul urban? Intra în Proiectul BizSmart și participă gratuit la cursul de formare antreprenorială….Read More



    Recent Posts


    BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere

    22
    Aug 2018

    BizSmart, concursul celor mai bune Planuri de Afacere


    Anunțuri
    Ai o idee de afacere în mediul urban? Intra în Proiectul BizSmart și participă gratuit la cursul de formare antreprenorială. Ai cazarea, masa și transportul asigurate! Fii…


    ASOCIAȚIA GAL NAPARIS – CALENDAR ESTIMATIV DE LANSARE A SESIUNILOR DE DEPUNERE PROIECTE PENTRU ANUL 2018

    08
    Aug 2018

    ASOCIAȚIA GAL NAPARIS – CALENDAR ESTIMATIV DE LANSARE A SESIUNILOR DE DEPUNERE PROIECTE PENTRU ANUL 2018


    Anunțuri
    Asociația GAL NAPARIS a publicat Calendarul estimativ de lansare a sesiunilor de depunere de proiecte pentru anul 2018 aprobat de Consiliul Director în data de…


    Recent Posts


    Categorii



    Youtube

    Facebook

    Instagram



    © 2018 Barikada. All Rights Reserved.



  • Bairam de Sântă Mărie: cum să te dai chef la grătare fără să fii la cuțite cu legea


    logo


    breaking news




    Bairam de Sântă Mărie: cum să te dai chef la grătare fără să fii la cuțite cu legea
    septembrie 6th, 2017 | by Opinia Pudică

    Bairam de Sântă Mărie: cum să te dai chef la grătare fără să fii la cuțite cu legea
    Actualitate

    0

    Pe 8 septembrie, de Mica Sântă Mărie, se lasă cu paranghelie printre enoriași și, ca pe orice credincios smerit și recunoscător Domnului pentru micul și ceafa pe care calendarul ortodox i le trântește pe grătar, te-ar gâdila și pe tine și pe prietenii tăi să vă dați master chefi la cuțite într-o poieniță, într-o parcare sau măcar în spatele scării. De legea picnicului, însă, ați auzit? Dacă nu, vă facem noi un rezumat…

    Bun, de cele mai multe ori, una-i legea și alta aplicarea ei. Controlorii ăia nu te ard pe bune decât dacă sunt cu ziariștii-n spate. Altfel, dacă ești abil și dai și tu un mic și-o bere și mai pui și-un sutar lângă, scapi și dacă dai foc și la copacul ăla din marginea pădurii, pe care scrie „monument istoric”. Noi însă nu vrem să te facem „ilegalist” și nici să zicem că legea asta ar fi rea, doar că-i făcută cam cu dosul și, dacă n-o respecți, te doare capul. Așa că hai s-o răsfoim nițel, poate înțelegem unde bate și cum ne ferim de chitanțier.

    Întâi, vezi că legea înțelege prin picnic chiar și o singură persoană, ieșită undeva – în pădure, parc sau scuarul de lângă bloc, nu contează. Deci dacă vine jandarmul și te vede aparent singur pe imaș, perpelind o căprioară lângă un foc improvizat, ești în culpă. Nu scapi nici dacă-i demonstrezi faptul că grătaru-i pentru impresii iar căprioara are doar două picioare, 18 ani și voie de la taică-su s-o ardă pe mese (adică pături) prin poiene. Fiindcă, după o altă prevedere a năstrușnicei legi, ești vinovat dacă ieși la picnic altundeva decât în locurile special amenajate.

    Boss, ai grijă, la fel de vinovat ești și dacă lași căprioara să-și spele copitele în râul care curge p-alături. Cum, nu e țeavă cu apă curentă și robinet în zonă? Nasol. Înseamnă că nu ești în locul special amenajat și trebuie să ridici tabăra. Capra va fi rugată să reziste vreo două ceasuri, în ce poziție vrea ea, cât ajungi unde trebuie.

    După aia vezi că trebuie să faci chestii pe care, acum pe bune, nu le faci nici acasă: să colectezi selectiv deșeurile. Să nu verși pe sol resturile berilor cu care ai vrăjit creatura, să nu tăvălești brusturii de la locul ”picnicului” și, oricât ai fi de milos, să nu încerci să hrănești și alte animale sălbatice cu conținutul prezervativelor aruncate prin tufișuri.

    Nașpa, nu? S-a dus dracu orice distracție… Nu mai bine luați voi doi covrigi de la Mega și vă dați cu pătura prin sufragerie?

    În fine, dacă te-ai pus la punct cu legislația și te-ncăpățânezi să-ți scarpini partenera-ntre cornițe la un grătar autorizat, în loc cu verdeață, ferit de toată durerea și suspinarea unei amenzi, iată câteva repere de avut în vedere întru obținerea unui efect garantat al escapadei:

    1. Nu mai băga mititeii în apă! Trage-i prin bere și, în felul acesta, orice înghițitură o să i se urce la cap înainte de a-i cădea greu la stomac.
    2. Mici? Dar o salată pe jar ai încercat? Pe Scărlătescu l-a scăpat de un chintal de probleme…
    3. În loc de cartofi prăjiţi, mai bine faci un piure. De spanac.
    4. Incredibil, farfurii de plastic? Păi ce, suntem la cantină?
    5. Pâinea nu se rupe aşa, după cum îţi vine, țărane! Găsești feliată la Lidl, la Penny sau ”La Mariana”!
    6. Un grătar mai mic, pe care să-ți încapă doar juma’ de cârnat nu găseai?
    7. Dacă n-ai oglindă, fă-ți un selfie cu telefonul. Cu faţa asta transpirată faci și Revelionul?
    8. Renunță la ciuperci. Pică greu la stomac. Rămâi doar cu alea din urechi și dintre degetele de la picioare.
    9. Să nu zici că aia e supă la plic și că, de la atâta vrăjeală, ai rămas iar fără jar…
    10. Salată din varză chinezească? Păi nu o să creadă că ”desertul” pe care vrei să i-l dai, ca mărime, e tot de chinez?..

    sântă mărie

    Share20 Tweet +1 Share PinShares 20


    bairam catalin scarlatescu chefi la cutite gratar mici sântă mărie sfânta Maria mica

    Recent Posts

    • Parchetul Urziceni, controlat de Ministrul Justiției la inițiativa deputatului Tinel Gheorghe!

      0

      Actualitate
      iulie 19th, 2019

      Parchetul Urziceni, controlat de Ministrul Justiției la inițiativa deputatului Tinel Gheorghe!

      Dosarele penale instrumentate pe numele lui Iusein Iuksel, fost primar la orașului Fierbinți Târg, fac obiectul unei…Read More



    Recent Posts


    Parchetul Urziceni, controlat de Ministrul Justiției la inițiativa deputatului Tinel Gheorghe!

    19
    Iul 2019

    Parchetul Urziceni, controlat de Ministrul Justiției la inițiativa deputatului Tinel Gheorghe!


    Actualitate
    Dosarele penale instrumentate pe numele lui Iusein Iuksel, fost primar la orașului Fierbinți Târg, fac obiectul unei întrebări adresată Anei Birchall, ministrul justiției,…


    One Way to Inspire: A fost dat startul înființării bazelor de date geospațiale și utilizării lor în activităţile administrative

    19
    Iul 2019

    One Way to Inspire: A fost dat startul înființării bazelor de date geospațiale și utilizării lor în activităţile administrative


    Administraţie
    Peste o sută de reprezentanți ai administrațiilor locale și instituțiilor deconcentrate din județul Constanța au participat miercuri, 10 iulie, la evenimentul “One Way To…


    Recent Posts


    Categorii



    Youtube

    Facebook

    Instagram



    © 2019 Barikada. All Rights Reserved.



  • Batalul românesc și berbecul ungur: Techirghiol, pentru noi, este Odorheiu 2!

    Un incident similar celui de la Odorheiu Secuiesc s-a petrecut în localitatea Techirghiol, județul Constanța, dovedindu-se astfel că o campanie anti-românească este în plină desfășurare. Cetățeanul român Costel Domocoș a intrat în ograda unor localnici turco-tătari care sărbătoreau Bayramul. Aceștia frigeau un batal, dl Costel cerând și el o porție, știind bine că sensul sărbătorii musulmane este acela de a da de pomană tuturor celorlalți. Menționăm că dânsul are o situație materială grea, primarul liberal condiționându-i acordarea ajutorului social de săpatul unor șanțuri, lucru refuzat cu demnitate de cel în cauză. Spre surprinderea nu doar a lui, ci a întregii Românii, Costel a primit o replică stupefiantă: ”Nem tudok románul!”, fără ca să-și însușească și porția cuvenită. Mai mult, după ce a încercat să-ia singur tainul, a fost scos cu șuturi în dos din curte și trimis la Primărie, să-și facă porția de săpat.

    Din cercetările noastre particulare, am aflat că autorul agresiunii se numește Mihály Károlyi și este ginerele proprietarului casei, Osman Sezghin. Respectivul a cunoscut-o pe fiica acestuia, Ailyne, pe timpul unui sejur pe litoral, prilej numai bun să se reînnoade vechile relații de rudenie turco-ungurească. Din păcate, numitul Károlyi n-a înțeles, ca tot ungurul, spiritul Bayramului la care lua parte, comportându-se față de un român adevărat la fel ca în Odorheiul natal. Deși dl Osman Sezghin i-a cerut scuze, cu plecăciuni, dlui Costel Domocoș, invitându-l să ia acasă jumătate din batalul sacrificat, cetățeanul ultragiat a reclamat cazul la OPC. Inspectorul sosit la fața locului a constatat că batalul ce făcea obiectul ritualului era de rasă pur românească, agravând circumstanțele faptelor petrecute. În plus, nu exista niciun act doveditor al provenienței animalului, care a fost confiscat (cât mai rămăsese) și depus în frigider, pentru a se constitui ca probă în procesul juridic viitor.

    Lucrurile nu s-au oprit însă aici, dl Károlyi afirmând că dl Domocoș este, de fapt, un ungur trădător care și-a uitat originea după ce s-a însurat cu o moldoveancă văduvă, pe nume Maricica Abdal-Jabir, al cărei fost soț a decedat când ANAF-ul l-a obligat să plătească impozit pe afaceri începând cu 1995, anul stabilirii sale în România. Din această cauză ar fi refuzat să-l servească pe reclamant, nu pentru că acesta efectuase cererea în românește. E puțin probabil ca vreun judecător să-l creadă la proces, cazul urmând să fie soluționat de Judecătoria Constanța și nu de cea din Odorheiu Secuiesc, așa cum a solicitat dl Károlyi.

    Vom reveni cu amănunte în plus după ce se va da verdictul definitiv. Ramazan Bayraminiz Mübarek Olsun la toată lumea!

  • De Ziua Limbii Române, cu mulțumiri, fără număr!

    E 31 August şi celebrăm azi cu manualul și DEX-ul în mână, ca Maria Grăpini, Ziua Limbii Române. Sărbătoarea este mai nouă, din 2013, carevasăzică tot poporul află de ea asemenea nouă, dintr-o notificare pe timeline. Deşi, ca toţi dependenţii de Facebook, ar trebui s-o respectăm pe sărbătorită punându-i nişte cratime şi alte semne tainice, n-o să ne băgăm într-o chestie peste puterile noastre.

    Cum bine ştim de la profesoarele Limbii Române, ea s-a născut şi manifestat cu preponderenţă oral, respectând obiceiul înaintaşilor daci de a nu scrie nimic. Asta până la Scrisoarea boierului Neacşu din Câmpulung care, în 1521, ne-a făcut hatârul boieresc să ne lase prima dovadă, făcută cu mâna, a scrisului românesc. Personal, mă îmbibă mândria patriotică de câte ori îmi amintesc olografia autorului: compusă în caractere chirilice, cu mulți termeni slavi, a fost descoperită abia în 1894 de un neamț (Friedrich Stenner) în arhivele Brașovului.

    Ca un arc peste timp al perenității românești, întâiul document în limba strămoșească este, de fapt, o notă informativă. Numitul Neacșu îl înștiința pe judele Brașovului, Hans Benkner, despre mișcările lui Mohammed-Beg și intențiile acestuia. Turcii trecuseră Dunărea și, cu acceptul temător al lui Neagoe Basarab, se îndreptau spre Transilvania. Soliman I pornise în campania sa de cucerire a Ungariei. Care era gheșeftul informatorului n-ar fi greu de identificat; Neacșu Lupu apare menționat într-un document din anii 1510-1512 legat de un proces de datorii pe care-l avea cu negustorii brașoveni. Se vede treaba că boierul nostru a fost mulțumit și îndatorat în urma soluției date de juzii Kronstadtului.

    Acum, la ceas de mare sărbătoare, să le mulțumim cu adâncă recunoștință celor din Școala Ardeleană și tuturor valahilor care au militat pentru introducerea alfabetului latin, izbăvindu-ne pe noi de cititul și scrisul încârligat-chirilice. Să-i trăiască sârboaica și lui conu’ Alecu Cuza, masonul ce a decretat înlocuirea grafiei slave cu caligrafia latină. Dincolo de dificultatea chirilică, vă dați seama ce-ar fi gândit azi Putin și Dughin despre un popor unit în litere și scrijeliri cu al lor?

    Când scriitorul Neacșu își întocmea celebra operă literară, Dante dăduse deja de 200 de ani colțul ca să verifice dacă există Purgatoriu. Nu intrăm în concluzii mai pătrunzătoare; oricum, în România actuală, însemnărica boierului e cunoscută mai mult ca un instrument de tortură școlară a copilașilor cu gândul la Cruduța, iar scribălăul italian datorită vilei cu același nume din scrierile lui Ponta despre Băsescu.

    Ziua Limbii Române

    Ce nu știe toată lumea și v-o spunem noi acum este că Barikada.ro se află în posesia celui de-al doilea document redactat în limba română și aparținând aceluiași prolific autor. Adică o scrisoare trimisă imediat după răvașul către Benkner și cu alt destinatar. O reproducem aici (cu necesare actualizări lingvistice) pentru că este un bun național de o egală importanță istorică:

    „Mult preaslăvitului și înțeleptului Muhamat-Beg, Mare Dregător al Atotputernicului Sultan Suliman, Lumina Lumii și Tatăl Popoarelor, cu multe urări de sănătate și viață lungă pentru trimișii lui Alah pe Pământ din partea-mi, umilul boier valah Neacșu.

    I pak dau știre Luminăției Tale za lucrul ungurilor care cu oaste mare și lefegii tocmiți se pregătesc în contra prietenilor și stăpânilor noștri otomani. Aflat-au ei de îndată prin iscoade ticăloase za făptuirea Domniilor Voastre și multă silință pus-au la întăritura de răzbel.

    I pak amintesc Înălţimilor Voastre că nuoi în Țeara Valahă ne aflăm cu sufletul și slabele încordări alăturea de Binefăcătorul Nostru, Magnificul Suliman. Orișicare străduință cere-va Marele Muhamat-Beg, neprididit duce-om la capet cu credință și pricepere câtă om avea, că nu voim altă stăpânire decât a Preaputernicului Sultan.

    I pak vin înaintea Domniei Tale cu doară o mare rugăminte, Iubitule Beg. De treci cu oastea pren Kronstadtul săsesc, nu uita a-l spânzura pre judele lor Benkner care doară uneltire și vorbire de rău face contra Mărețiilor Voastre. Iară pe mine, vecinicul Vostru servitor, jecmănitu-m-a de multe pungi cu galbeni la judecățile cu negustorii lor. Cu nehotărnicită dragoste pregătit-am pungile cătră visteria den Stambul și neostoită durere sufletească avut-am când ajunseră înspre îndestulare nemțască.

    I pak mărturisesc iară prea umila noastră supunere și lucrul făcut întru biruința veșnică a Sfântului Sultan Suliman, cât ține-vor putirințele noastre de aplecați slujitori.

    Selamün aleyküm, Allahu Akbar!”

    Sunt indicii că ar exista și cea de-a treia scrisoare a boierului Neacșu, către cârmuitorii unguri, în care-i avertiza pe aceștia despre planurile turcilor și uneltirile antiungurești ale lui Benkner. Documentul stă însă într-o arhivă din Budapesta și o încercare de a-l recupera e ca și cum ai vrea să iei înapoi moștenirea Gojdu sau resturile tezaurului depozitat prostește la ruși. I Bog te veselit, Amin!