
martie 3, 2025 0 Comentariu
Călin Georgescu, la Judecătoria Sectorului 1. Fostul candidat, acuzat de infracțiuni extrem de grave
de Steliana Costea
Călin Georgescu este aşteptat luni la Judecătoria Sectorului 1, unde a depus o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru 6 infracţiuni, printre care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Omul lui Putin întors de pe aeroportul din Chișinău a survolat fără probleme România cu un avion de lux

Membrii Partidului Șor din Republica Moldova nu vor putea candida la alegeri timp de 5 ani
Procesul este programat pentru ora 13:00. Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus miercurea trecută sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare, şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată.
Concret, Georgescu este acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.