
iunie 7, 2021 0 Comentariu
Bucureşteni duşi la secţia de Poliţie şi amendaţi, după un grătar în faţa blocului
de Steliana Costea
Câțiva bucureșteni au solicitat prezenţa Poliţiei, duminică seara, pentru că în curtea unui bloc din Ferentari mai multe persoane ascultau muzică la un volum ridicat, consumau alcool şi făceau grătare.

O familie din Timiș și-a făcut piscină în fața casei cu apă adusă cu furtunul de la fântâna publică, ca să nu plătească – FOTO

Cum arată acum Radu Almășan de la „Bosquito”? „Când a apărut la TV am avut un şoc!”
Potrivit Sindicatului Europol, petrecăreţii au început să se manifeste violent faţă de poliţişti, refuzând să se legitimeze.
Dintre aceştia, 6 persoane au fost duse la sediul Secţiei 24 Poliţie, unde s-au aplicat amenzi pentru refuzul de legitimare, tulburarea liniştii şi ordinii publice, încercarea de a împiedica poliţiştii să îşi exercite atribuţiile de serviciu, dar şi pentru activitatea de picnic într-o zonă neamenajată, a precizat Sindicatul Europol pe pagina de Facebook.
„Este unul dintre nenumăratele cazuri în care, deşi Poliţiei i se cere ajutorul de către cetăţenii afectaţi, după ce ajung la faţa locului ajung să fie criticaţi de către ceilalţi membri ai comunităţii pentru <abuzurile> oamenilor legii, fără să înţeleagă că într-o comunitate, libertatea fiecăruia se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”, arată sindicatul.
SHARE
Actualitate, Social
amenzi, gratar, in fata blocului