
august 17, 2021 0 Comentariu
Biden apără retragerea trupelor americane din Afganistan
de Vlad Tudor
În prima sa reacție fața de situația din Afganistan, unde talibanii au recăpătat controlul, președintele SUA a apărat decizia de a retrage trupele americane de pe acest front.

Valeriu Gheorghiță: foarte puțin probabil să facem vaccinul din șase în șase luni

Criza gunoaielor din Sectorul 1. Prefectura și-a dat acordul pentru starea de alertă
“Am mers în Afganistan acum aproape 20 de ani cu scopuri clare, să ne răzbunăm pe cei care ne-au atacat la 11 septembrie 2001 şi să fim siguri că al-Qaeda nu va folosi afganii ca bază de atac împotriva noastră. Am făcut asta! Nu am renunţat la prinderea lui Osama bin Laden şi l-am prins! Misiunea noastră nu a fost niciodată să construim o naţiune [în Afganistan – n. red]”, a declarat Joe Biden.
În opinia liderului de la Casa Albă, trupele guvernamentale afgane s-au predat în fața insurgenților deși erau mai bine instruite și înarmate.
Puternica ofensivă talibană l-a forțat pe președintele afgan să fugă din țară, invocând dorința de a evita o “baie de sânge”.
SHARE
Actualitate, Politică
afganistan, biden, trupe americane