Autor: Vlad Tudor

  • Vaccinul Pfizer, disponibil din iunie pentru vârste cuprinse între 12 și 15 ani

    aprilie 30, 2021 0 Comentariu
    Vaccinul Pfizer, disponibil din iunie pentru vârste cuprinse între 12 și 15 ani
    de Vlad Tudor
    Compania farmaceutică germană BioNTech a anunțat că vaccinul său anti-COVID, produs în colaborare cu Pfizer, va fi disponibil pentru vârstele 12-15 din iunie.


    Un medic ATI de 28 de ani s-a sinucis. A lucrat cu bolnavi COVID și se plângea de epuizare


    De ce să ne imunizăm cu AstraZeneca, un vaccin care are eficacitate mai redusă decât Pfizer sau Moderna? Răspunsul lui Valeriu Gheorghiță




    Vaccinul se află în faza finală de pregătire a cererii de aprobare EMA. Evaluarea testelor durează în medie patru până la șase săptămâni.

    Odată autorizat, dacă situația nu se schimbă și nu se întâmplă „ceva atipic”, „copiii peste 12 ani pot fi vaccinați cel târziu în vacanțele de vară” în Germania, a declarat ministrul Sănătății Jens Spahn.

    Spahn a explicat că vaccinarea copiilor ar face „o diferență importantă”.

    Germania a atins joi un nou record în campania de vaccinare cu 1.088.952 de doze administrate într-o singură zi. Conform datelor Institutului Robert Koch, 25,9% din populație a fost vaccinată cu prima doză și 7,5% cu a doua doză.

    SHARE
    Actualitate, Sănătate, Social
    vaccin pfizer

  • Șoșoacă Președinte! Discuție de taină cu IPS Teodosie: ”Nu e bine să te opui! Dacă mi-o vor cere, o să o fac”

    aprilie 30, 2021 0 Comentariu
    Șoșoacă Președinte! Discuție de taină cu IPS Teodosie: ”Nu e bine să te opui! Dacă mi-o vor cere, o să o fac”
    de Vlad Tudor
    Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a declarat, în exclusivitate la emisiunea Legile Puterii de la Realitatea Plus, că poate n-ar fi ajuns la acest nivel în politică dacă nu ar fi ascultat de sfatul dat de arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie.


    Virus mai periculos decât COVID-19, în România! Cercetătorii avertizează că mortalitatea este de 99%!


    Fostul primar al Timișoarei susține protestatarii: Restricții aberante/Incompetența este dusă prea departe




     Șoșoacă a mai precizat că tocmai rolul pe care și l-a asumat o face să meargă mai departe și că nu exclude nici posibilitatea de a candida la cea mai înaltă funcție în stat, la cea de președinte al țării.

    Șoșoacă candidează la președinție

    „Mi-aduc aminte ce mi-a spus Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie când mi-a dat binecuvântarea să intru în politică: “Acceptă-ți destinul de jertfă, îți spun că ai destin de jertfă și te opui, nu e bine să te opui. Ai un drum greu, acceptă-l și eu îți dau binecuvântarea! Eu i-am spus că nu vreau să intru în politică și mi-a spus că de aici au făcut cât ai putut, numai dacă vei fi acolo (în Parlament – N.R.) ne mai poți ajuta”, a afirmat Diana Șoșoacă la Realitatea TV.

    Senatoarea a mai precizat că există planuri pentru constituirea unei noi formațiuni politice care să coaguleze cea mai mare parte a forțelor naționaliste, dar a evitat să dea detalii, pentru a-i ține departe pe adversari. Diana Șoșoacă a afirmat că, în actualul context, chiar dacă nu s-a gândit foarte profund, nu exclude posibilitatea de a candida la președinție.

    „Nu m-am gândit eu, dar s-a gândit o parte a poporului român, dar am înțeles că trebuie să ai legături externe foarte mari. Cred că ar fi pentru prima dată când un om fără legături cu serviciile, fără legături externe, ar ajunge președintele României. Și, ca să parafrazez un mare politician, dacă mi-o vor cere, o să o fac!”, a concluzionat senatoarea.

    SHARE
    Politică
    diana sosoaca, ips teodosie, presedintie

  • Bairam de 1 MAI: cum să te dai chef la grătare fără să fii la cuțite cu legea

    aprilie 30, 2021 0 Comentariu
    Bairam de 1 MAI: cum să te dai chef la grătare fără să fii la cuțite cu legea
    de Vlad Tudor
    De 1 Mai se lasă cu paranghelie printre enoriași și, ca pe orice credincios smerit și recunoscător Domnului pentru micul și ceafa pe care calendarul ortodox i le trântește pe grătar, te-ar gâdila și pe tine și pe prietenii tăi să vă dați master chefi la cuțite într-o poieniță, într-o parcare sau măcar în spatele scării.


    Urmează noi restricții în România? Ce spune premierul Cîțu


    Un bărbat băut a adormit pe jos în magazinul în care a intrat să fure




    De legea picnicului, însă, ați auzit? Dacă nu, vă facem noi un rezumat…

    Bun, de cele mai multe ori, una-i legea și alta aplicarea ei. Controlorii ăia nu te ard pe bune decât dacă sunt cu ziariștii-n spate. Altfel, dacă ești abil și dai și tu un mic și-o bere și mai pui și-un sutar lângă, scapi și dacă dai foc și la copacul ăla din marginea pădurii, pe care scrie „monument istoric”. Noi însă nu vrem să te facem „ilegalist” și nici să zicem că legea asta ar fi rea, doar că-i făcută cam cu dosul și, dacă n-o respecți, te doare capul. Așa că hai s-o răsfoim nițel, poate înțelegem unde bate și cum ne ferim de chitanțier.

    Întâi, vezi că legea înțelege prin picnic chiar și o singură persoană, ieșită undeva – în pădure, parc sau scuarul de lângă bloc, nu contează. Deci dacă vine jandarmul și te vede aparent singur pe imaș, perpelind o căprioară lângă un foc improvizat, ești în culpă. Nu scapi nici dacă-i demonstrezi faptul că grătaru-i pentru impresii iar căprioara are doar două picioare, 18 ani și voie de la taică-su s-o ardă pe mese (adică pături) prin poiene. Fiindcă, după o altă prevedere a năstrușnicei legi, ești vinovat dacă ieși la picnic altundeva decât în locurile special amenajate.

    Boss, ai grijă, la fel de vinovat ești și dacă lași căprioara să-și spele copitele în râul care curge p-alături. Cum, nu e țeavă cu apă curentă și robinet în zonă? Nasol. Înseamnă că nu ești în locul special amenajat și trebuie să ridici tabăra. Capra va fi rugată să reziste vreo două ceasuri, în ce poziție vrea ea, cât ajungi unde trebuie.

    După aia vezi că trebuie să faci chestii pe care, acum pe bune, nu le faci nici acasă: să colectezi selectiv deșeurile. Să nu verși pe sol resturile berilor cu care ai vrăjit creatura, să nu tăvălești brusturii de la locul ”picnicului” și, oricât ai fi de milos, să nu încerci să hrănești și alte animale sălbatice cu conținutul prezervativelor aruncate prin tufișuri.

    Nașpa, nu? S-a dus dracu orice distracție… Nu mai bine luați voi doi covrigi de la Mega și vă dați cu pătura prin sufragerie?

    În fine, dacă te-ai pus la punct cu legislația și te-ncăpățânezi să-ți scarpini partenera-ntre cornițe la un grătar autorizat, în loc cu verdeață, ferit de toată durerea și suspinarea unei amenzi, iată câteva repere de avut în vedere întru obținerea unui efect garantat al escapadei:

    1. Nu mai băga mititeii în apă! Trage-i prin bere și, în felul acesta, orice înghițitură o să i se urce la cap înainte de a-i cădea greu la stomac.
    2. Mici? Dar o salată pe jar ai încercat? Pe Scărlătescu l-a scăpat de un chintal de probleme…
    3. În loc de cartofi prăjiţi, mai bine faci un piure. De spanac.
    4. Incredibil, farfurii de plastic? Păi ce, suntem la cantină?
    5. Pâinea nu se rupe aşa, după cum îţi vine, țărane! Găsești feliată la Lidl, la Penny sau ”La Mariana”!
    6. Un grătar mai mic, pe care să-ți încapă doar juma’ de cârnat nu găseai?
    7. Dacă n-ai oglindă, fă-ți un selfie cu telefonul. Cu faţa asta transpirată faci și Revelionul?
    8. Renunță la ciuperci. Pică greu la stomac. Rămâi doar cu alea din urechi și dintre degetele de la picioare.
    9. Să nu zici că aia e supă la plic și că, de la atâta vrăjeală, ai rămas iar fără jar…
    10. Salată din varză chinezească? Păi nu o să creadă că ”desertul” pe care vrei să i-l dai, ca mărime, e tot de chinez?..

    SHARE
    Actualitate, Koolinaria, Social
    1 mai, gratar de mici

  • Turiștii care merg la mare se pot vaccina fără programare

    aprilie 30, 2021 0 Comentariu
    Turiștii care merg la mare se pot vaccina fără programare
    de Vlad Tudor
    Turiștii care merg în minivacanța de Paști la mare se pot vaccina fără programare, doar cu buletinul, anunță Prefectura Constanța.


    O vedetă Antena 3 părăsește trustul, după 11 ani! Merge din nou la Realitatea – FOTO


    Alertă la Sinaia. Un copil de 6 ani a căzut din telescaun




    Turiștii care vor merge pe litoral în perioada 30 aprilie 3 mai au două fluxuri de vaccinare dedicate la dispoziție în centrul din Pavilionul Expozițional Constanța, fără o programare prealabilă.

    Turiștii fie vor putea face rapelul, fie vor putea face prima doză a vaccinului, urmând ca rapelul să îl primească la un centru din județul de reședință.

    Vaccinul folosit pentru imunizare, la prima doză, este cel dezvoltat de Pfizer – BioNTech, iar persoanele care vor face rapelul vor primi o doză din vaccinul cu care au început schema de imunizare.

    În acest moment, județul Constanța are 56 de fluxuri în 16 centre de vaccinare, 34 dintre fluxuri aflându-se în cel mai mare centru regional, cel organizat în Pavilionul Expozițional Constanța. Aici, zilnic, se pot vaccina până la 2.800 de persoane. La momentul de față, în județul Constanța s-au efectuat 231.004 doze.

    SHARE
    Actualitate, Social
    litoral, paste, vaccinare

  • Nor de praf saharian, anunțat de Paște în România

    nor de praf bucuresti

    aprilie 30, 2021 0 Comentariu
    Nor de praf saharian, anunțat de Paște în România
    de Vlad Tudor
    Un nor de praf saharian ajunge de Paști în România. Depunerile de praf vor putea fi observate la început în regiunile sud-vestice, apoi și în restul țării.


    O a treia doză de vaccin Pfizer este necesară!


    Nelu Ploieșteanu, în stare gravă la ATI cu COVID. Este intubat, cu plămânii afectați 70%




    În perioada 30 aprilie – 3 mai, circulația aerului, preponderent din sector sud-vestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României, anunță ANM.

    Concentrațiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparație cu cele din zona Peninsulei Italice și sudul Peninsulei Balcanice.

    Depunerile de praf în România vor putea fi observate la finalul săptămânii (1 și 2 mai), în zonele și intervalele cu ploaie, la început în special în regiunile sud-vestice, apoi și în restul țării.

    SHARE
    Actualitate, Social
    paste, PRAF SAHARIAN, romania

  • Pensionarii vor primi toți banii pierduți prin calculele greșite din vina statului

    aprilie 29, 2021 0 Comentariu
    Pensionarii vor primi toți banii pierduți prin calculele greșite din vina statului
    de Vlad Tudor
    Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că pensionarii cărora statul le-a calculat greșit pensiile vor primi înapoi banii cuveniți pentru că termenul de prescripție va fi eliminat.


    Toni Grecu de la Divertis era internat în pavilionul care a luat foc la Spitalul „Matei Balș”


    IPS Teodosie, un umil trimis al Domnului, ridică mai mult „ochiul dracului” decât preşedintele ţării




    Pensionarii vor primi înapoi banii cuveniți indiferent cât timp a trecut de la greșeala funcționarilor care le-au calculat greșit pensia, pentru că termenul de prescripție va fi eliminat.

    Până acum pensionarii cărora casele de pensii le-au greșit pensiile primeau banii înapoi doar pentru ultimii 3 ani cât este termenul general de prescripție.

    Întreaga suma va fi plătită retroactiv

    Inițiatorul legii, deputatul de Alba Florin Roman spune că astfel se va face dreptate pentru că noua lege permite ca întreaga suma sa fie plătită retroactiv, fie la solicitarea pensionarului, fie din oficiu.

    ”În baza vechii legi, în cazul în care unui pensionar i se calcula greșit pensia și se constata acest lucru peste 7 ani, cum a fost cazul unei pensionare din Valea Lunga, statul putea plăti retroactiv doar pentru 3 ani. Deși culpa aparținea unui funcționar, nu beneficiarului.

    Aceasta lege vine sa le facă dreptate, iar în situații de calcul greșit să își primească retroactiv toți banii. Îi mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru promulgarea legii”, a declarat inițiatorul legii deputatul PNL, Florin Roman.

    Pensionarii vor primi toți banii pierduți prin calculele greșite din vina statului

    Potrivit legii, „prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă”.

    Potrivit articolului 107 alineatul (1) din Legea nr. 263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

    Alineatul (2) al articolului 107 prevede că „sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alineatului (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor”.

    SHARE
    Actualitate, Social
    pensie, pensionari

  • Bărbat găsit mort într-un pârâu. Atacat de vacile pe care supraveghea

    aprilie 28, 2021 0 Comentariu
    Bărbat găsit mort într-un pârâu. Atacat de vacile pe care supraveghea
    de Vlad Tudor
    Un bărbat a fost găsit mort într-un pârâu din apropierea localității Dumbrăveni, județul Sibiu. Una dintre ipotezele polițiștilor este că acesta a fost atacat de vacile pe care le supraveghea.


    Familia lui Nelu Ploieșteanu refuză să ridice trupul de la morgă! Scandal după moartea artistului


    Momente critice pentru Nelu Ploieşteanu, internat cu COVID la ATI. Medicii sunt rezervaţi




    Potrivit IPJ Sibiu, un localnic din Biertan a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în extravilanul localității Dumbrăveni, într-un pârâu din zona denumită popular Blehi, se află cadavrul unui bărbat.

    Polițiștii care au ajuns la fața locului au găsit un bărbat decedat, cu partea inferioară a corpului în apă, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că acesta fusese dat dispărut luni.

    La examinarea cadavrului, efectuată de către medicul legist și de polițiști, pe corpul bărbatului au fost observate diverse escoriații.

    „Luând în considerare și faptul că vegetația din imediata apropiere a cadavrului era aplecată la pământ, iar în jurul bărbatului au fost identificate mai multe urme de copite, s-a conturat ipoteza că bărbatul ar fi fost atacat de către una sau mai multe dintre bovinele pe care le supraveghea”, susțin polițiștii sibieni.

    Trupul bărbatului a fost la SML Sibiu pentru efectuarea necropsiei.

    Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

    SHARE
    Actualitate, Social
    deces, vaci

  • Patriarhul Daniel: „Pandemia ne cheamă să preţuim viaţa şi sănătatea”

    patriarhia opc pf daniel

    aprilie 27, 2021 0 Comentariu
    Patriarhul Daniel: „Pandemia ne cheamă să preţuim viaţa şi sănătatea”
    de Vlad Tudor
    Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, vorbeşte, în Pastorala trimisă de Paşte, despre pandemia de coronavirus şi modul în care criza sanitară a pus la grea încercare omenirea.


    Dan Bittman sare în apărarea Dianei Şoşoacă: „Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Şoşoacă, eram Suedia, nu România” – VIDEO


    Vești bune în pandemie! O pastilă împotriva COVID-19 a primit undă verde!





    ”Pandemia ne cheamă să preţuim viaţa şi sănătatea noastră, precum şi viaţa şi sănătatea semenilor noştri”, a transmis PF Daniel.

    ”Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea şi valoarea vieţii, când numeroşi oameni sunt încercaţi de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească, de apropiere de Dumnezeu şi de solidaritate practică între oameni. Aceste vremuri ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ şi cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al vieţii cereşti veşnice”, a transmis PF Daniel, în Pastorala de Paşte.

    ”Totodată, criza medicală sau pandemia ne cheamă să preţuim viaţa şi sănătatea noastră, precum şi viaţa şi sănătatea semenilor noştri, ca fiind daruri primite de la Dumnezeu, pe care însă trebuie să le protejăm cu multă responsabilitate spirituală şi sanitară. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi An comemorativ al celor adormiţi în Domnul – valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor. În acest sens, suntem chemaţi să cultivăm mai intens comuniunea fraternă cu românii din jurul graniţelor României şi din diaspora română”.

    Patriarhul afirmă că cimitirele ”sunt locuri de reculegere şi de pelerinaj”

    ”În ele aflăm mormintele bunicilor şi părinţilor noştri, precum şi morminte sau monumente funerare ale marilor personalităţi naţionale, oameni de cultură, de artă, oameni de ştiinţă, morminte şi monumente ale eroilor care s-au jertfit pentru unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român, ale eroilor revoluţiei române din decembrie 1989, dar şi morminte ale martirilor mărturisitori ai lui Hristos Domnul din închisorile regimului comunist totalitar. Pomenirea celor decedaţi, cu rugăciune şi cu recunoştinţă, nu este doar o datorie morală a noastră, a tuturor, ci este şi un act de sănătate spirituală a sufletului, deoarece numai rugăciunea şi recunoştinţa sunt relaţie vie între suflete, o comuniune spirituală mai tare decât moartea fizică a trupului”, a mai afirmat PAtriarhul Daniel.

    Acesta a transmis urări şi pentru sărbători: ”Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă! Cu iubire părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat”.



    SHARE
    Actualitate, Social
    patriarhul daniel

  • Putem lua COVID-19 la toaletă? Nu te-ai fi gândit!

    aprilie 27, 2021 0 Comentariu
    Putem lua COVID-19 la toaletă? Nu te-ai fi gândit!
    de Vlad Tudor
    Expertul în sănătate publică, Răzvan Cherecheş, răspunde la întrebarea dacă putem lua COVID-19 în cazul în care intrăm la toaletă după o persoană infectată.


    Adina Alberts, mesaj pentru Cîţu şi Arafat: Cu ce sunt „mai proști” anticorpii naturali față de cei dobândiți prin vaccinare?!


    Nicușor Dan: Încercăm să evităm carantinarea Bucureștiului





    „Da! După ce o persoană a utilizat toaleta, dacă trage apa fără să coboare capacul bolului de veceu se creează un nor de aerosoli care conține fecale, urină, orice s-a depus în bolul de veceu. Persoana iese din toaletă, tu intri și inhalezi norul de aerosoli și ai șansa să te infectezi pentru că virusul se transmite și prin fecale”, spune expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș.

    Răzvan Cherecheş afirmă că modalitățile de protecție sunt cât se poate de simple.

    Astfel, el recomandă ca persoana care merge la toaletă să se asigure că întotdeauna coboară capacul bolului de veceu înainte de a trage apa, ca să protejeze persoana care va folosi vasul mai târziu.

    De asemenea, atunci când înaintea persoanei care merge la toaletă a fost o persoană este recomandat să se aștepte să treacă 5 minute înainte să intre în toaletă, „astfel încât norul de aerosoli să aibă timp să coboare pe sol”. În plus, spălarea mâinilor cu apă și săpun trebuie să se facă întotdeauna după utilizarea toaletei.



    SHARE
    Actualitate, Sănătate, Social
    COVID, toaleta

  • O femeie s-a aruncat în fața unui mașini, în trafic. A vrut să însceneze un accident. Nu a știut că este filmată – VIDEO

    aprilie 26, 2021 0 Comentariu
    O femeie s-a aruncat în fața unui mașini, în trafic. A vrut să însceneze un accident. Nu a știut că este filmată – VIDEO
    de Vlad Tudor
    O femeie din Bucureşti a încercat să însceneze un accident pe Calea Griviţei, însă nu şi-a dat seama că este filmată. Poliţiştii i-au deschis un dosar penal după ce au văzut imaginile.


    O a treia doză de vaccin Pfizer este necesară!


    REVOLTĂTOR! Decizia magistraților în cazul „directorului pedichiură” din Primăria Târgu-Jiu surprins în timp ce femeia de serviciu îi făcea unghiile -VIDEO




    O femeie din Bucureşti a vrut să însceneze un accident pe Calea Griviţei şi s-a aruncat în faţa unei maşini, însă gestul ei a fost surprins de camerele de supraveghere, iar poliţiştii i-au deschis un dosar penal, după ce au văzut imaginile.

    Duminică, 25 aprilie, în jurul orei 19:00, pe Calea Griviţei, o femeie a vrut să însceneze un accident şi s-a aruncat în faţa unei maşini. Şoferul autoturismului şi cei cu care se afla în maşină au coborât să vadă ce s-a întâmplat cu femeia, care s-a aruncat pe şosea la cel puţin un metru în faţa maşinii. Când au întrebat-o dacă se simte bine, aceasta le-a spus că au lovit-o cu maşina şi apoi a sunat la numărul de urgenţă 112.

    Şoferul autoturismului a oprit cu mult înainte ca femeia să se arunce, astfel că a crezut că acesteia i s-a făcut rău. Gestul femeii a fost surprins de camerele de supraveghere, iar după vizionarea imaginilor poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele femeii.

    SHARE
    Actualitate, Social
    bucuresti, inscenare accident rutier