Autor: Vlad Tudor

  • Doi tineri au băut apă plată şi au ajuns de urgență la spital. „Instant mi-au amorţit buzele și limba”. Autoritățile, INUTILE!

    septembrie 15, 2021 0 Comentariu
    Doi tineri au băut apă plată şi au ajuns de urgență la spital. „Instant mi-au amorţit buzele și limba”. Autoritățile, INUTILE!
    de Vlad Tudor
    Doi tineri din Constanța au ajuns cu salvarea la spital după ce au băut apă plată. Cei doi au simțit cum le amorțesc buzele și limba după numai câteva guri de apă plată dintr-o sticlă proaspăt deschisă.


    Muncitori nepalezi, învățați de un român să fure benzină de la serviciu: „little benzin, no problem” – VIDEO


    Un copil de 13 ani s-a electrocutat, după ce s-a urcat pe un vagon în gara din Deva





    Alexandra, o tânără din Constanţa povesteşte ceea ce a trăit în urmă cu două seri când, împreună cu soţul au ajuns de urgenţă la spital din cauza apei plate, relatează Adevarul.ro.  

    „Ăştia suntem noi aseară, la spital. Şi da, amândoi am avut nevoie de îngrijiri medicale după ce am consumat cel mai banal lucru… apă plată!!! Am adormit frumos copilul, am mâncat şi noi ca oamenii cina la 11, apoi am băut apă… logic. Adi, cum e drăguţ, mi-a dat mie să beau prima, am băut două guri pentru că nu a intrat mai mult, după care a băut şi el o gură din sticla asta nouă, pentru că mai băuse înainte din alta care mai avea puţin. Instant mi-au amorţit buzele si limba si chiar am zis «ce naiba e picantă apa asta!?!». După ce a băut si el a zis acelaşi lucru. După câteva minute deja aveam tot corpul amorţit, tremuram, aveam urechile înfundate, pulsul ridicat şi o stare de panică… amândoi!!!

    Şi ca să fie treaba treabă, copilul era in dormitor cu febră (racit) iar noi ne simţeam din ce în ce mai rău. Am decis să sunăm la salvare, care a venit foarte repede, am sunat o prietenă care este vecină cu noi si am rugat-o sa stea cu copilul si am plecat cu ambulanța la spital. Acolo ne-au făcut nişte analize care au ieşit ok și ne-au spus că am avut noroc că am băut o cantitate foarte mică și că s-ar putea ca apa să aibă urme de detergent. 

    Efectul a ţinut cam 2 ore si norocul nostru a fost că am băut foarte puţin.   

    Ceea ce vreau să spun este că se putea ca din sticla asta de apă să bea și copilul, care are 1 an si 9 luni… și nu vreau să îmi imaginez ce efect avea la el dacă la noi a fost în halul ăsta. Apa a fost cumpărată de la Profi (Badea Cârţan) și este apă plată Aqua Carpatica la 2 litri”, a relatat tânăra pe Facebook. 

    Autorităţi inutile

    Alexandra a revenit cu noi informaţii referitoare la demersul lor de a analiza într-un laborator apa plată consumată.  

    „A sunat Adi la ANPC (Protecţia Consumatorului n.red.) şi i-au spus să meargă la DSP (Direcţia de Sănătate Publică n.red.). Ajuns acolo l-au trimis la ANPC, logic, pentru că ei nu pot testa apa dintr-o sticlă desfăcută!!! WTF!?!? Păi după ce am băut din ea era sa mor, nu după ce m-am uitat la ea sigilată!   Tot aici i-au mai spus să facă o sesizare scrisă pentru a se analiza apa din magazin şi că ei nu se ocupa cu astfel de situaţii şi să se ducă la DSVSA (Direcţia Sanitar Veterinară n.red.).    La DSVSA au spus ca ei testează doar apa care este folosită in procesarea cărnii, dar totuşi sa facă şi aici o sesizare.    A făcut sesizări in ambele locuri si i-au spus că apa pe care am băut-o o putem testa doar la un laborator privat.   

    Deci, după 3 ore de plimbări concluzia este ca nu se poate…e frustrant!”



    SHARE
    Actualitate, Sănătate, Social
    apa plata, spital

  • Paranghelii nocturne cu țuică, vin și grătare la Poliția Locală din Bârlad. Filmarea, realizată chiar în biroul șefului instituției – VIDEO

    septembrie 15, 2021 0 Comentariu
    Paranghelii nocturne cu țuică, vin și grătare la Poliția Locală din Bârlad. Filmarea, realizată chiar în biroul șefului instituției – VIDEO
    de Vlad Tudor
    Petrecere cu pizza și grătare, udată cu alcool din belșug la sediul Poliției Locale din Bârlad. Într-o filmare postată pe rețelele de socializare, se vede cum mai mulţi poliţişti locali în uniformă beau alcool în timpul serviciului alături de șeful lor.


    Cîțu recunoaște că a făcut închisoare: Am făcut o greșeală


    ANAF îl execută pe Omar Hayssam. Suma cu care este vândut un apartament al afaceristului condamnat pentru terorism





    La un moment dat, în încăpere intră un alt agent de poliție care cere un pahar de apă, dar petrecăreții îi oferă alte licori.

    Pe imagini se observă şase angajaţi ai Poliţiei Locale, unii dintre ei în uniformă de serviciu, dar și masa plină de căni și pahare cu țuică, bere și vin. Ulterior, potrivit unei discuții între doi agenți, petrecerea s-a încins, iar mulți polițiști au plecat acasă în stare de ebrietate.

    Discuție între polițiști:

    – Care au fost la bairam?

    – Au fost toţi mascaţii, plus domn’ director.

    – Dar ei nu erau de serviciu, mascaţîi?

    – Ba da, erau, dar ce rost are să facă serviciu, când e mai bine la petrecere?

    – Deci au lăsat toată poliţia asta şi ei au stat la băut.

    – Da, da dar s-au îmbătat şi se auzea chiuială.

    Contactat de jurnaliști, directorul Poliției Locale Bârlad susține că nu recunoaște locul unde s-a ținut petrecerea.

    Vasile Chelaru, șeful Poliâiei Locale Bârlad: „A fost, într-adevăr un eveniment, nu îmi amintesc ce anume l-a determinat. Nu s-a afectat în vreun fel activitatea instituţiei. Eu personal, chiar nu am văzut, nu m-am uitat pe imagini. (… ) Eu nu am recunoscut încăperea”.

    De altfel, se pare că, în general, atmosfera de la Poliția Locală Bârlad este una relaxată. În urmă cu trei luni, doi poliţişti locali din Bârlad apăreau pe rețelele media cântând şi dansând pe manele în maşina de serviciu.

    După apariția noilor imagini cu petrecera polițiștilor, Consiliul Local Bârlad a cerut un raport detaliat de la directorul Poliției Locale.



    SHARE
    Actualitate, Social
    barlad, birou, petrecere, politia locala

  • Grădinița inaugurată de primarul sectorului 4 și de ministrul Educației este închisă, pentru că nu are toate avizele – FOTO

    septembrie 15, 2021 0 Comentariu
    Grădinița inaugurată de primarul sectorului 4 și de ministrul Educației este închisă, pentru că nu are toate avizele – FOTO
    de Vlad Tudor
    Grădinița nr. 190, inaugurată la începutul anului școlar de primarul sectorului 4, Daniel Băluță și de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, nu este funcțională.


    Tânăr mort după ce a fost pus de Poliție să facă 300 de genuflexiuni, pentru că a încălcat carantina


    Tânăr de 21 de ani: „Părinte, am căzut în păcat cu o fată. Ce ar trebui să fac pentru a mă regăsi?”. Răspunsul lui ÎPS Calinic





    Potrivit Buletin de București, clădirea a fost doar recepționată, dar nu are avizele necesare. Nici bazinul de înot al școlii, despre care Daniel Băluță a spus că e singurul bazin semiolimpic omologat din Capitală, nu e accesibil elevilor. 

    Directoarea Școlii nr. 190 susține că bazinul va fi inaugurat astăzi, 15 septembrie, iar grădinița urmează să fie deschisă în maxim trei săptămâni.

    Pe Facebook, însă, în prima zi de școală, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că a dat în folosință grădinița nou construită și că pune „la dispoziția copiilor toate facilitățile necesare pentru a face performanță.”

    „O grădiniță nou-nouță, pe care tocmai am dat-o în folosință astăzi, școală modernizată și autorizată ISU, terenuri de sport, pistă de atletism și nu în ultimul rând, un bazin de înot semiolimpic, singurul din București omologat.” A fost, însă, contrazis de mai mulți părinți indignați.

    Grădinița este însă închisă, iar copiii învață la parterul unui bloc de locuințe de pe strada Împăratul Traian numit Brâncoveanu Tower.

    Conform unei Hotărâri de consiliu, grădinița nr. 190 a costat peste 14 milioane de lei. Lucrările ar fi trebuit să fie gata la final de august 2020, scrie în document.

    Directoarea Școlii nr. 190, Diana Niculescu, a declarat pentru Buletin de București că, de fapt, clădirea nu a fost inaugurată pentru a putea fi folosită de copii, ci doar s-a încheiat recepția lucrărilor. 



    SHARE
    Actualitate, Politică, Social
    AVIZE, GRADINITA SECTOR 4, ministrul educatiei

  • Sub conducerea Laurei Kovesi, Parchetul European a început 300 de anchete vizând un prejudiciu total de 4,5 miliarde euro. Confiscări de 10 milioane de euro

    kovesi

    septembrie 15, 2021 0 Comentariu
    Sub conducerea Laurei Kovesi, Parchetul European a început 300 de anchete vizând un prejudiciu total de 4,5 miliarde euro. Confiscări de 10 milioane de euro
    de Vlad Tudor
    De când a fost înființat, la 1 iunie au fost înregistrate peste 1.700 de plângeri privind posibile infracțiuni cu fonduri europene în statele membre UE.


    Sinceritate! Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă spune că acum SE ÎNJURĂ SINGUR când stă în trafic pe Valea Prahovei


    Veste proastă pentru români! Nu se mai fac angajări!





    Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi a demarat 300 de anchete, iar prejudiciul adus se ridică la aproape 4,5 miliarde de euro.

    Instituția investighează fraudele cu fonduri europene. Spre deosebire de instituțiile actuale de luptă împotriva fraudei și a criminalității transfrontaliere, Eurojust și OLAF, Parchetul European poate efectua anchete penale și să confiște active.

    Potrivit unui comunicat oficial al institutiei, de la 1 iunie anul acesta, cand a devenit operational parchetul a primit 1700 de sesizari dintre care 300 sunt deja în investigație.
    Slovenia reprezintă un „risc uriaș” în ceea ce privește fraudarea fondurilor europene.

    ”Toate infracțiunile sunt comise după data la care s-a infiintat parchetul european, însă cad sub jurisdicția institutiei si avem o competență obligatorie de a le ancheta”, a declarat procurorul-șef european Laura Kovesi într-un interviu acordat Politico.



    SHARE
    Actualitate, Politică
    ANCHETE, laura kovesi, PARCHET EUROPEAN

  • Orban, despre lupta din PNL: diriginta băiatului meu, dată afară după o postare a Alinei Gorghiu

    orban black friday

    septembrie 15, 2021 0 Comentariu
    Orban, despre lupta din PNL: diriginta băiatului meu, dată afară după o postare a Alinei Gorghiu
    de Vlad Tudor
    Președintele PNL, Ludovic Orban, susține că diriginta băiatului său a fost dată afară din poziția de inspector școlar general al județului Argeș în urma unei postări a Alinei Gorghiu. Măsura a fost luată din cauza luptei interne pentru președinția PNL, mai spune Orban.


    Epidemie de Norovirus la Râşnov: Sute de persoane au ajuns la spital


    Peste 100 de români, sechestrați în Mexic: fără telefoane, acte și fără să primească explicații.





    Președintele Ludovic Orban a declarat că fosta dirigintă a fost înlocuită din funcția de inspector școlar deși este un bun profesionist.

    Totul s-a întâmplat cu știința ministrului Educației, a adăugat liderul PNL.

    „Inspectoarea școlară generală din Argeș a fost dată afară. Diriginta băiatului meu, și ministrul Educației știa asta, diriginta băiatului meu când el era la un liceu în București, un profesor excepțional și un inspector școlar general excepțional, a fost dată afară după o postare a Alinei Gorghiu care nu știu ce a reclamat și domnul ministru al Educației s-a executat instant”, a spus Ludovic Orban.

    Președintele PNL crede că de vină este lupta politică din interiorul partidului.

    „Eu nu cred că este normal ca președintele PNL să fie atacat de unii dintre colegii săi mai rău decât a fost atacat de PSD… 25 septembrie este o zi esențială pentru PNL… Aveți de ales între a fi sau a nu fi PNL”, a precizat Orban.

    Declarațiile au fost făcute în timpul discursului ținut de președintele PNL în fața membrilor partidului din județul Vâlcea.

    Marți, Ludovic Orban s-a aflat în Vâlcea pentru a-și prezenta moțiunea cu care va candida la alegerile din cadrul PNL de pe 25 septembrie.



    SHARE
    Actualitate, Politică
    LUPTA PNL, orban

  • Orașele din România în care se câștigă cel mai bine. La cât ajung salariile și care este cel mai bine plătit domeniu

    septembrie 15, 2021 0 Comentariu
    Orașele din România în care se câștigă cel mai bine. La cât ajung salariile și care este cel mai bine plătit domeniu
    de Vlad Tudor
    Firmele din București și județele Cluj și Timiș oferă cele mai bune salarii. În aceste zone, salariul mediu, la angajare, pleacă de la 950 de euro și se apropie de 1.400 de euro. Deși angajații din domeniul IT sunt cel mai bine plătiți, salariile diferă de la un județ la altul.

    vaccinare
    Cât durează imunitatea după vaccinare?


    Anamaria Prodan, despre divorț: „Deocamdată Reghe are NEVASTĂ. Asta trebuie să înțeleagă amantele!”





    Așa se face că în luna august, unui IT-ist din județul Vrancea i s-a oferit, la angajare, un salariu chiar și de 3 ori mai mic pentru același job pe care l-ar fi putut face în București.

    Pe de altă parte, nu este doar o diferență de centru economic, ci și de cerințele jobului. Companiile mari se concentrează în marile orașe, în timp ce în cele mici, un IT-ist are mai puține șanse și se poate angaja, poate, în mentenanță.

    Pentru același job, un IT-ist din București primește la angajare un salariu mediu care depășește 950 de euro și poate ajunge până aproape de 1.400 de euro, în timp ce unui IT-ist din Vrancea i se oferă chiar și de 3 ori mai puțin. În acest județ, salariul mediu pleacă de la 429 de euro și nu atinge nici măcar 700 de euro.

    Românii care câștigă cel mai bine

    Dincolo de aceste diferențe, IT-iștii rămân în continuare cel mai bine plătiți angajați de la noi din țară. Specialiștii din domeniul resurselor umane spun că salariile din acest sector vor continua să crească.

    Unde sunt românii cu cele mai mici salarii

    În ultimii 2 ani, salariului mediu net, la nivel național, a crescut cu 25 de procente, dar diferentele în funcție de județ și domeniu au rămas semnificative.

    Dacă ar fi să facem un portret robot al românului care primește cel mai mare salariu la angajare atunci acesta muncește în București, este IT-ist sau medic și are un salariu mediu care pleacă de la 957 de euro. În schimb, românul care primește cea mai mică ofertă salarială este din Covasna și muncește în domenii precum producție – pe partea de logistică, HoReCa sau construcții – pe partea de instalații. Are un salariu de maximum 329 de euro.

    Înainte să accepte un loc de muncă, românii studiază şi beneficiile extra-salariale oferite. Dacă înainte de pandemie angajatorii se întreceau în bonusuri în bani, abonamente la săli de fitness sau pachete de servicii medicale, criza sanitară a schimbat acest concept. Acum românii vor zile în plus de concediu, program flexibil sau cursuri de dezvoltare personală și profesională.



    SHARE
    Actualitate, Social
    ORASE, salarii

  • Fetiţă violată şi filmată de 2 bărbaţi. Indivizii au postat imaginile pe site-ul unui ziar din Iași

    septembrie 15, 2021 0 Comentariu
    Fetiţă violată şi filmată de 2 bărbaţi. Indivizii au postat imaginile pe site-ul unui ziar din Iași
    de Vlad Tudor
    O copilă a fost violată și filmată de doi bărbați din Iași, apoi imaginile au fost postate pe site-ul unui ziar din Iași. Procurorii DIICOT au intrat pe fir și au făcut percheziții în oraș, inclusiv la sediul ziarului. Doi bărbați au fost reținuți.


    Alertă la Sinaia. Un copil de 6 ani a căzut din telescaun

    vaccin-covid
    Centrele de vaccinare vor afișa serul pe care îl folosesc





    Procurorii DIICOT Iași spun că în vara anului 2020, doi bărbați au constrâns fizic o copilă să întrețină un act sexual cu unul dintre ei pentru a produce materiale pornografice cu minori.

    În timpul anchetei, au fost identificate două filme cu caracter pornografic, în care este înfățișată copila.

    Luni, procurorii DIICOT Iași, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași, au făcut percheziții domiciliare, în urma căreia cei doi bărbați au fost duși la audieri.

    Organele de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi s-au sesizat, luni, din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, după ce luni, 13 septembrie 2021, pe site-ul unui ziar online, unul dintre suspecți a publicat un articol în cadrul căruia erau prezentate 9 fotografii și un clip video cu caracter pornografic explicit, având o durată de 2:02 minute, în care apare fata minoră, în scene cu conținut sexual explicit, împreună cu alte persoane care o constrâng să întrețină raporturi sexuale cu un bărbat.

    Din verificările efectuate, a rezultat faptul că, la momentul sesizării, articolul ce conținea materialul pornografic avea deja un număr de 13.577 de vizualizări și 7 comentarii.

    Astfel, percheziții au fost și la ziarul local din Iași, pentru că jurnalistul ar fi luat materialul video și l-ar fi postat pe site, nerespectând legea, au declarat, marți, surse judiciare.

    Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 6 telefoane mobile, un laptop, precum și date informatice.



    SHARE
    Actualitate, Social
    FETITA VIOLATA, iasi

  • Preşedintele Klaus Iohannis, invitat la nunta Simonei Halep!

    septembrie 15, 2021 0 Comentariu
    Preşedintele Klaus Iohannis, invitat la nunta Simonei Halep!
    de Vlad Tudor
    Șeful statului este invitat miercuri la cununia civilă a Simonei Halep.


    Marian Vanghelie condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru mită de 30 milioane de euro


    Se întorc restricțiile! Varianta Delta, extrem de contagioasă!





    Conform unor surse, preşedintele ţării este invitat miercuri la cununia civilă pe care jucătoarea de tenis Simona Halep, 29 de ani, şi partenerul său, omul de afaceri Toni Iuruc, 43 de ani, o au programată la Constanţa, oraşul natal al dublei câştigătoare de turnee de Mare Şlem (Ronald Garros şi Wimbledon).

    Simona Halep a anunțat la revenirea în țară de la US Open că se căsătorește miercuri cu Toni Iuruc. „Da, domnul Țiriac m-a dat de gol. Da, ne vom căsători săptămâna viitoare. E un eveniment frumos, am emoții”, a adăugat Halep.

    Klaus Iohannis este mare iubitor de tenis, și, mai nou, de golf. Șeful statului mai practică ciclismul, schiul şi drumeţiile montane și are chiar antrenor personal de tenis, este vorba despre finul său, Marius Vecerdea, organizatorul turneului Sibiu Open.



    SHARE
    Actualitate, Monden
    iohannis, nunta, simona halep

  • Alexandru Rafila, despre Florin Cîţu: „A trecut de la postura de prim-ministru la cea de prim nuntaș al României”

    septembrie 14, 2021 0 Comentariu
    Alexandru Rafila, despre Florin Cîţu: „A trecut de la postura de prim-ministru la cea de prim nuntaș al României”
    de Vlad Tudor
    Alexandru Rafila, deputat PSD şi reprezentantul României la OMS, a criticat modul în care premierul Florin Cîţu a gestionat criza sanitară, acuzându-l că alături de ministrul Sănătăţii nu a pregătit România pentru valul patru şi a încurajat manifestări pe care le consideră „acceleratoare ale pandemiei”.


    Pentru cine este recomandată schimbarea tipului de vaccin la rapel


    Două zile libere pentru persoanele care se vaccinează





    „Dl Cîțu bate câmpii ca de obicei. Nu știu dacă e serios sau nu, ori uită foarte repede ce a spus, ceea ce foarte grav, că e premier, ori nu spune adevărul, și atunci e și mai grav. A găsit acum o soluție despre nunți. A trecut de la postura de prim-ministru la cea de prim nuntaș al României și rezolvă lucrurile prin introducerea certificatului verde la nunți”, a spus Alexandru Rafila la B1TV.

    Referitor la ministrul Sănătăţii reprezentantul României la OMS a apreciat că Ioana Mihăilă nu a pregătit România pentru valul patru al pandemiei şi a încurajat, în schimb, manifestări considerate „acceleratoare ale pandemiei”.

    „De ce să ia măsuri când dânsul ( n.r – Florin Cîţu) a spus că a învins pandemia datorită succesului programului de vaccinare? 4 – 5 luni nu doar că n-a făcut nimic, dar a și încurajat diverse manifestări care au fost acceleratoare ale pandemiei”, a mai spus deputatul PSD Alexandru Rafila.



    SHARE
    Actualitate, Politică
    florin citu, rafila

  • A sunat disperat la 112 și a anunțat că este urmărit de „o creatură înaltă de 3 metri cu gheare” într-o pădure de lângă Capitală

    septembrie 14, 2021 0 Comentariu
    A sunat disperat la 112 și a anunțat că este urmărit de „o creatură înaltă de 3 metri cu gheare” într-o pădure de lângă Capitală
    de Vlad Tudor
    Un tânăr a sunat disperat la 112 susținând că s-a rătăcit într-o pădure de lângă Bucureşti, după a fost urmărit de o creatură ciudată „înaltă de trei metri, îmbrăcată în alb și cu gheare”. Polițiștii au declanșat imediat o amplă operațiune de căutare care a durat 11 ore.


    Cum îți dai seama dacă ai fost infectat cu COVID, dar ai fost asimptomatic

    barbat mort sanctionat de politisti
    Un bărbat mort de 2 ani, sancționat de polițiști pentru că a ieșit pe stradă după ora 23.00





    Incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03.00, în pădurea Pustnicu situată lângă Bucureşti, acolo unde un tânăr a sunat disperat la 112 sesizând că s-a rătăcit după ce a fost urmărit de o entitate necunoscută, înaltă de aproximativ trei metri, care poartă haine de culoare albă și are gheare lungi și ascuțite.

    Pentru că nu au putut identifica cu exactitate locația tânărului, poliţişti au apelat la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) care au apreciat faptul că persoana a fost indicată pe o suprafață de câțiva kilometri pătrați, notează jurnaliştii de la gândul.ro.

    În acest context, poliţiştii au organizat o acţiune amplă de căutare care a durat aproximativ 11 ore.

    Individul a fost găsit a doua zi după masă în stare bună. Acesta i-a informat pe poliţişti că lucrează ca ospătar la un restaurant din zona pădurii Pustnicu şi după câteva pahare de alcool a intrat în pădure şi s-a rătăcit după ce a crezut că o creatură înaltă de 3 metri, îmbrăcată în alb care avea gheare îl urmărea.

    Mai târziu, după ce a sunat disperat la 112, individul a obosit de la atâta fugă şi s-a culcat la rădăcina unui copac. Buimac şi dezorientat bărbatul a făcut cale întoarsă spre casă când la un moment dat a dat nas în nas cu poliţiştii de la IPJ Ilfov care îl căutau prin pădure de 11 ore.



    SHARE
    Actualitate, Social
    apel 112, creatura, padure bucuresti