Autor: Steliana Costea

  • Contabilă din Ialomița, tun de 1 milion de euro în dauna a 2 societăți comerciale!

    contabila ialomita tun 1 milion

    aprilie 9, 2021 0 Comentariu
    Contabilă din Ialomița, tun de 1 milion de euro în dauna a 2 societăți comerciale!
    de Steliana Costea
    Două societăți comerciale ar fi fost păgubite cu o sumă uriașă, de aproape 1.000.000 de euro. În cauză, polițiștii au în vedere trei persoane.


    Cântărețul Nelu Ploieșteanu a încetat din viață


    Ce salariu are Patriarhul Daniel? Suma pe care o câștigă lunar




    Oficialii IPJ anunță faptul că, în cursul zilei de miercuri, polițiștii, sub coordonarea unui procuror, au pus în aplicare trei mandate de aducere. Acestea fuseseră emise pe numele unor persoane din Ialomița, cu vârste între 29 și 36 de ani, bănuite de spălare a banilor, înşelăciune, fraudă informatică și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

    ”Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2020, în calitate de contabil, o femeie, de 36 de ani, ar fi prejudiciat două societăți comerciale, prin transferarea în mod fraudulos a aproximativ 1.000.000 de euro, prin falsificarea unor date bancare în sisteme informatice.
    Banii ar fi fost transferați în conturile proprii ale femeii și în conturile mai multor persoane fizice și societăți comerciale. Pentru disimularea adevăratei proveniențe a sumelor de bani, cele trei persoane bănuite ar fi achiziționat imobile și autoturisme”, se menționează în comunicat.

    E important de precizat faptul că s-a aflat și că deja s-a reușit recuperarea a circa 40% din prejudiciul constatat în acest caz.

    În urma deciziei procurorului de caz, contabila în vârstă de 36 de ani ajunge sub control judiciar. Cercetările nu se opresc, însă, aici, ci vor fi continuate, ”pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză și recuperarea prejudiciului cauzat”.

    SHARE
    Actualitate
    contabila, euro, Ialomita, milion, tun

  • Circulație până la 5.00 de Înviere și stațiuni deschise pe litoral

    aprilie 8, 2021 0 Comentariu
    Circulație până la 5.00 de Înviere și stațiuni deschise pe litoral
    de Steliana Costea
    Circulația în noaptea de Înviere va fi permisă până la ora 5.00, iar magazinele vor rămâne deschise până la ora 20.00 vineri, înainte de Paște, propune premierul Florin Cîțu CNSU.


    Toni Grecu, despre incendiul de la Matei Balș: “Film de groază, cea mai dură experiență / O parte din plămâni a dispărut“ – VIDEO


    Un copil de 13 ani și-a înjunghiat de mai multe ori colegul de școală




    „Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU – pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00”, anunță Florin Cîțu.

    De asemenea, el propune ca magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște.

    „Stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact așa cum sunt acum stațiunile de la munte)”, este cea de-a treia propunere transmisă CNSU.

    SHARE
    Actualitate, Social
    litoral, statiuni

  • Perioada de protecție este mai mare după vaccin decât după boală

    aprilie 8, 2021 0 Comentariu
    Perioada de protecție este mai mare după vaccin decât după boală
    de Steliana Costea
    Estimările experților sunt că durata protecției imune care se obține prin vaccinarea împotriva coronavirusului va fi mult mai lungă decât ceea ce se obține prin boala naturală,


    Incendiu violent la Spitalul Matei Balș din Capitală: 4 persoane au murit carbonizate – VIDEO


    De ce apar cazuri de infectare după vaccin? Explicațiile specialiștilor




    Dr. Valeriu Gheorghiță a declarat, miercuri seara, la TVR 1, că după boală există un interval de protecție față de reinfecție de la una la trei luni, dar există și date care arată o protecție de până la 6 luni. Mult mai lungă este protecția imună care se obține prin vaccinare, spune el.

    „În general ne gândim la intervalul de protecție prin care chiar și o persoană tânără ar putea fi protejată față de reinfecție. Aici știm că avem un interval între o lună până la 3 luni cel mai frecvent. Sunt date care arată și o protecție de până la șase luni. Este de menționat faptul că nu este o contraindicație a vaccinării după vindecarea COVID-19. Sigur că este important că dăm organismului o perioadă de timp să treacă de convalescență (…). S-a observat că există un risc important de reinfecții. (…) Este important să ne vaccinăm pentru că estimările experților sunt că durata protecției imune care se obține prin vaccinare va fi mult mult mai lungă decât ceea ce se obține prin boala naturală. Avem date la circa 6 luni de la cea de-a doua doză pentru Pfizer, cât și pentru Moderna și rata de eficiență se păstrează foarte mult”, a spus Gheorghiță.

    La rândul său, dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș”, a spus că, înainte să ne punem întrebarea dacă va urma o nouă campanie de vaccinare, ar fi bine să o folosim la maxim pe cea actuală, pentru că există posibilitatea să nu fie nevoie de alt vaccin: „Înainte să ne gândim la o altă campanie de vaccinare și la un alt vaccin, am putea să ne concentrăm pe ce avem acum, pentru că s-ar putea să nu fie necesar acel vaccin. Nimeni nu poate să spună de acum că va fi necesar un alt vaccin. Depinde foarte mult de noi”.

    SHARE
    Actualitate, Sănătate, Social
    coronavirus, protectie, vaccin

  • Cristian Popescu Piedone vinovat pentru mortii de la Colectiv?“Sunt nevinovat!” -VIDEO

    aprilie 7, 2021 0 Comentariu
    Cristian Popescu Piedone vinovat pentru mortii de la Colectiv?“Sunt nevinovat!” -VIDEO
    de Steliana Costea
    Cristian Popescu Piedone, despre incendiul de la Colectiv: “Sunt nevinovat. Nu pot să-mi asum ce nu-mi aparține în această tragedie”


    PSD-istul Daniel Ghiță se ia de studiile lui Cîțu într-un mesaj plin de greșeli gramaticale: „Eu am făcut liceul l-a 18 ani. Acum să vină șoferul să-mi țină mie lecții de morală?”


    Reglări de conturi la Antena 3! Cum îl vizează pe Mihai Gâdea schimbarea majoră?




    Invitat la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Piedone a vorbit, printre altele, și despre incendiul de la Colectiv și, mai ales, dacă se consideră vinovat cu ceva pentru tragedia din 30 octombrie 2015. La acel moment era primar al sectorului 4, locul în care se afla clubul, și a fost acuzat de abuz în serviciu.

    Acesta și-a dat demisia, iar în decembrie 2019 a fost condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare. Sentința nu a fost definitivă, iar asta i-a permis lui Piedone să candideze și să câștige, în 2020, un mandat de primar al sectorului 5.

    „Am să încep prin a vă spune ultimul cuvânt în față domnului judecător. Dacă copiii mei, în acea noapte, s-ar fi aflat în clubul Colectiv și s-ar fi întâmplat nenorocirea care s-a întâmplat și ai mei copii erau morți, astăzi, eu, în față dumneavoastră, spuneam în continuare că sunt nevinovat pe legile pe care le-am respectat! 

    Sunt tată, sunt bunic, știu ce înseamnă! Văd! Nu sunt lipsit de realitate! Știu ce înseamnă! Ce-i mai cumplit pe lume decât să-ți pierzi copilul? N-aș fi vrut să trăiesc asemenea clipe, dar nu pot să-mi asum ceea ce nu-mi aparține mie în această tragedie! Nu vreau să-mi demonstrez nevinovăția, ci realitatea, adevărul să iasă la suprafață!

    Pentru că, dacă o secundă eu m-aș simți vinovat, să știți, doamnna Denise, am puterea, și nu numai în față dumneavoastră, în față națiunii, să zic că am greșit! Să recunosc că am greșit pe ce n-am făcut? Aș face și acest lucru să știu că acești copii mâine ar învia, mi-aș asumă aceste păcate nevinovate! Nu aș vrea să trec prin ce au trecut părinții și cei care au suferit, dar, oameni buni, vreți ca eu să fiu Acarul Păun (țap ispășitor -n.r,)? S-a rezolvat? Ați găsit adevăratul vinovat? Toți primarii au semnat, la vremea respectivă, în condițiile legii, nu în baza acelei declarației pe propria răspundere date de patron.

    La Registratură s-a depus solicitare aprobare bar, nu există club în solicitare, vânzare băutură și 80 de locuri la mese. Atât a solicitat. Dacă apoi a băgat peste cele 80 de locuri, nu am prerogativele sau aria de competență. Sub 80 de locuri nu se solicită aviz ISU. Și dacă se solicita, nu ca primar pse solicită autorizație ISU, nu am competență de a emite sau de control. Și sunt acuzat de abuz în serviciu că am eliberat o autorizație de funcționare fără aviz ISU. E noaptea minții. Nu am cum. În acea declarație, sub 80 de locuri nu e nevoie de aviz ISU „, a spus Cristian Popescu Piedone în fața lui Denise Rifai.

    SHARE
    Actualitate, Politică
    colectiv, piedone

  • România, în carantină națională! Ce mesaj au autoritățile

    aprilie 7, 2021 0 Comentariu
    România, în carantină națională! Ce mesaj au autoritățile
    de Steliana Costea
    Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, susține în continuarea ideea potrivit căreia o carantină la nivel național, chiar și una de două săptămâni „ar face minuni” pentru țara noastră, însă afirmă că înțelege de ce românii se tem atât de tare de o astfel de măsură.


    Ajutor de 5.000 de lei pentru familiile victimelor incendiului de la Institutul Național „Matei Balș”


    Lista de așteptare în platforma de vaccinare anti-COVID va funcționa din 15 martie. Se vor putea programa persoanele din etapa 3




    „Perioada de incubație a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul el se poate stopa. Două săptămâni de carantină ar face minuni”, a spus Andreea Moldovan la DigiFM.

    Totodată, ea a afirmat faptul că noile restricții valabile în weekend în zonele cu o rată de incidență ridicată s-au arătat a fi eficiente, tocmai pentru că au contribuit la o scădere a numărului de cazuri de Covid-19.

    „Carantina sperie ca termen, însă dacă am fi fiecare dintre noi conștienți să evităm acele aglomerații care ne expun clar la un risc, în primul rând pe noi și în al doilea rând pe cei din jurul nostru, lucrurile ar putea fi mult mai ușor manageriate. Am spus și repet, cred că depinde de fiecare dintre noi ca după un an de pandemie să știm ce este bine de făcut și ce nu”, a mai adăugat Moldovan.

    Este o decizie dificilă pentru că oamenii se tem de limitări

    Întrebată dacă regretă că nu a reușit să își convingă colegii în privința instituirii unei perioade de carantină națională, Andreea Moldovan a răspuns că înțelege cât de grea este această decizie, în special pentru cetățeni, cărora le este frică de limitările impuse de o astfel de măsură.

    „Este o decizie dificilă și care ar fi cu siguranță greu acceptată, în primul rând de către populație, pentru că ne e teamă de constrângeri și de limitări și înțeleg asta. În al doilea rând, într-adevăr sunt sectoare care trebuie să funcționeze mai departe. Repet, cred că depinde de fiecare dintre noi, nu trebuie ca niște lucruri să fie impuse, suntem deja la un an de pandemie, nu mai este ceva nou și necunoscut cum era acum un an”, a conchis secretarul de stat în Ministerul Sănătății.

    SHARE
    Politică
    andreea moldovan, carantina totala, restrictii

  • Demolarea chioșcurilor de la metrou a început la staţia Ştefan cel Mare – FOTO

    aprilie 7, 2021 0 Comentariu
    Demolarea chioșcurilor de la metrou a început la staţia Ştefan cel Mare – FOTO
    de Steliana Costea
    Ministerul Transporturilor anunță că a început evacuarea și demolarea spațiilor comerciale de la metrou. Primele demolări au loc la stația de metrou Ștefan cel Mare.

    malta
    Malta oferă bani de cazare turiștilor care o vizitează în această vară


    Criminalul din Onești mai avea 4 condamnări. Polițist: Nu era previzibil comportamentul violent




    Termenul limită pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou a expirat vineri, 2 aprilie.

    Începerea demolărilor este anunțată și de primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, precum și de alianța USR PLUS, în postări și imagini pe Facebook.

    Radu Mihaiu a declarat că spațiile comerciale nu aveau autorizații de construire și că Poliția a suspendat activitatea firmelor. „Marfa din chioșcurile care nu fost evacuată va fi preluată cu proces verbal și depozitată, iar proprietarii vor putea să o recupereze”, a aprecizat primarul.

    Mihaiu spune că miercuri vor fi demolate construcțiile din stațiile Ștefan cel Mare și Pipera și până la sfârșitul săptămânii cele de la Piața Iancului.

    Primarul a adăugat că are „toată simpatia” pentru angajații firmelor care dețineau chișcurile, dar că au fost păcăliți, pentru că lucrau în spații amplasate ilegal.

    Cea mai mare parte din valoarea chiriilor plătite de comercianți este încasată de firma sindicatului de la metrou, dar contractul dintre administrație și sindicat a expirat în urmă cu 2 ani.

    Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a evidențiat recent situația financiară grea a metrolului, avansând ideea unor salarii mai mici, a unor disponibilizări sau a insolvenței. În legătură cu spațiile comerciale, Cătălin Drulă a spus că merge înainte pe căile legale, cu evacuarea și demolarea acelor spații.

    SHARE
    Actualitate, Social
    chioscuri, demolare, metrou, statii

  • Românii muncesc degeaba! Câți rămân săraci, după fiecare salariu, comparativ cu Europa

    aprilie 7, 2021 0 Comentariu
    Românii muncesc degeaba! Câți rămân săraci, după fiecare salariu, comparativ cu Europa
    de Steliana Costea
    Ministrul Muncii Raluca Turcan a declarat că sărăcia în muncă este în România de 15%, „ceea ce înseamnă că sunt foarte mulți care muncesc de dimineața până seara și nu le ajung banii”. Media europeană pentru acest indicator este de 8,2%.


    Ai pierdut dovada vaccinării? Iată exact ce poți face!


    Sute de români au făcut COVID-19 după rapel, iar 4.000 s-au infectat după prima doză de vaccin




    Ministrul Muncii Raluca Turcan a vorbit de un fenomen care se înregistrează în mediul privat din România:

    1,2 milioane de angajați cu salariul minim.

    „În sistemul privat există un fenomen, pe care puțini se încumetă să îl pronunțe, dar care pe mine mă îngrijorează, și anume nivelul salariului minim în sistemul privat. E evident că sistemul privat e greu încercat acum, în perioadă de criză economică generată de criza sanitară, e evident că au nevoie de creșterea productivității pentru salarii mai bine plătite, însă în același timp avem aproximativ 1,2 milioane de angajați în sistemul privat care sunt plătiți cu salariul minim și care de fapt se afă în sărăcie în muncă”, a declarat Raluca Turcan, la Digi24.

    Ministrul Muncii a că explicat că acest indicator are în România o valoare aproape dublă față de cea din țările Europei.

    Românii muncesc de dimineața până seara și nu le ajung banii

    „Dacă media europeană a sărăciei în muncă este aproximativ 8,2%, în România sărăcia în muncă și prin muncă este de 15%, ceea ce înseamnă că sunt foarte mulți care muncesc de dimineața până seara și nu le ajung banii”, a spus Turcan.

    SHARE
    Actualitate, Social
    europa, romanie, saracie

  • Cu 7 pisici în casă, Mihai Trăistariu se plânge că nu și-a găsit nevastă

    aprilie 6, 2021 0 Comentariu
    Cu 7 pisici în casă, Mihai Trăistariu se plânge că nu și-a găsit nevastă
    de Steliana Costea
    Mihai Trăistariu spune că trece printr-o perioadă grea.


    Criminalul de la Onești amenințase că își va face dreptate „cu armă de foc” – VIDEO

    Marius Stan, cetațean de onoare al municipiului Urziceni
    Marius Stan: „Mi-aş dori ca mai mulţi tineri să aibă un vis, un obiectiv şi să încerce să-l obţină.”




    Pe lângă situația financiară precară, artistul nu o duce bine nici pe plan amoros.

    Mihai Trăistariu a recunoscut că simte că este un ghinionist în dragoste, iar asta și din cauza alegerilor pe care le-a făcut de-a lungul vieții amoroase. Potrivit spuselor sale, unul dintre motivele din cauza cărora relațiile sale nu au durat a constat în faptul că a intrat în relații cu femei mult mai tinere decât el.

    „N-am noroc în dragoste. Nu că nu am noroc… nu aleg ce trebuie. Eu am realizat acum că am ales numai diferențe de vârstă mare, eu la 40, ele la 20, nu se combină așa lucrurile, că nu sunt Columbeanu cu Monica lui. Am greșit. Am avut relații și de 7 ani și de 3 și 4 ani, dar nu știu ce greșesc. Eu sunt un tip foarte calm, pașnic, aduc bani acasă, am o situație bună, nu cheltui aiurea, nici nu văd ce să-mi reproșezi prea mult. Nu înșel, nu știu să gătesc și nu prea fac curățenie. Am ales după aspectul fizic și m-am dus înainte instinctiv și nu m-am gândit să fie o legătură între noi pe comunicare și aici am pierdut tot timpul”, a spus Mihai Trăistariu la Antena Stars.

    Mihai Trăistariu a mărturisit că își întreținea iubitele:„Nu vreau s-o mai întrețin, că spuneam că am avut numai puștoaice. Nu-mi place să întrețin o fată, adică să fie doar o studentă care vine acasă și vrea la cluburi… Eu nu le-am dat bani oricum. Nu le-am învățat să le dau bani de buzunar niciodată. Cred că fiecare dintre ele s-a gândit că viața lângă o vedetă trebuie să fie de lux. La mine nu e chiar așa. Viața mea e tulburată și agitată. Am o grămadă de animale, am 7 pisici în casă. Ele au griji în plus, că se face păr pe jos. Ele când vin în viața mea realizează că sunt sarcini. E de căutat, decât să ajungi la divorț, cauți mai mult”.

    SHARE
    Monden
    burlac, casatorie, mihai traistariu

  • Adina Alberts le cere bani fanilor: „Orice donaţie mă va ajuta pe mine ca să vă ajut pe voi”

    aprilie 6, 2021 0 Comentariu
    Adina Alberts le cere bani fanilor: „Orice donaţie mă va ajuta pe mine ca să vă ajut pe voi”
    de Steliana Costea
    Medicul estetician Adina Alberts, soţia omului de afaceri Viorel Cataramă, cere pe Facebook donaţii de la fanii săi.


    Victor Pițurcă, derapaje și jigniri! Nu știa că e filmat. „O jigodie, un libidinos!”


    Șoșoacă se va înscrie în partidul lui Dan Voiculescu




    „Tot ceea ce am făcut până acum am făcut singură. Mai departe am nevoie de colaboratori. Lupta este inegală. Mă lupt cu nişte forţe inepuizabile, care folosesc banii publici, adică ai noştri, ai tuturor! Eu, de una singură, sunt epuizată! Orice donaţie mă va ajuta pe mine ca să vă ajut pe voi. Pentru adevăr!”, a scris, în urmă cu câteva ore, Adina Alberts pe pagina ei de Facebook. 

    Mesajul a atras mai multe comentarii ironice

    Printre cei care au taxat-o pe soţia lui Viorel Cataramă este Dan Teodorescu de la Taxi, care a postat următorul mesaj:  

    „Dragii mei,  De ani de zile visez pentru voi, dar acum sunt epuizat şi nu mai reuşesc să visez pe gratis. Orice donaţie mă va ajuta să visez în continuare. Cu cât donaţia va fi mai mare, cu atât voi visa mai frumos. Pentru voi. Eternul vostru visător,”. 

    „Daţi un leu pentru eternul… eu”, a intervenit şi Horia.

    „Dragă Adina, aştia sunt pentru tine. Proporţional cu medicina pe care o ştii şi o promovezi. Sper să te ajute în lupta ta extraordinară. Succesuri”, a postat şi medicul Vasi Rădulescu pe pagina sa de Facebook, ataşând la mesaj o fotografie în care ţine în mână o bancnotă de 1 leu.

    Adina Alberts: „Orice donaţie mă va ajuta pe mine ca să vă ajut pe voi”

    „Dragii mei,  De anul trecut, de la începutul pandemiei, am făcut absolut tot ce mi-a stat în putinţă să ajut, să fiu lângă oamenii care au avut nevoie de mine. Am înfiinţat o asociaţie, am avut grijă de cei vârstnici, de cei bolnavi. Am devenit pe rând, medic voluntar Crucea Roşie şi medic voluntar Centrul Caraiman din Sectorul 1. Nu am încetat niciodată lupta pentru viaţă, sănătate şi adevăr. Am dorit să ştiţi care sunt terapiile bune pentru combaterea pandemiei, care măsuri au fost exagerate sau chiar aberante. Ba mai mult, care măsuri nu au nici o legătură cu binele nostru şi v-ar afecta sănătatea.

    Toate informaţiile mele au venit întotdeauna cu documente solide şi fapte, nu am inventat sau spus lucruri fără sens. Am supărat autorităţile cu dovezile pe care le-am promovat. De aproximativ trei luni lupta s-a amplificat! Iar în ultima vreme s-a acutizat! Nu trece zi fără să nu fiu atacată, să nu mi se spună impostoare, mincinoasă si alte  lucruri. Eu nu vreau decât să ajut! Am fost şi sunt mereu sinceră. Zi de zi primesc sute de mesaje de la dvs. Foarte mulţi mă susţineţi şi mă încurajaţi.

    Suntem tot mai mulţi cu fiecare ceas. Împreună devenim o forţă.  Nu voi da înapoi, nu mă voi opri din această luptă. Vreau să merg mai departe dar acum am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Fluxul de informaţii este prea mare. Munca este asiduă şi permanentă. Tot ceea ce am făcut până acum am făcut singură. Mai departe am nevoie de colaboratori. Lupta este inegală.

    Mă lupt cu nişte forţe inepuizabile, care folosesc banii publici, adică ai noştri, ai tuturor! Eu, de una singură, sunt epuizată! Orice donaţie mă va ajuta pe mine ca să vă ajut pe voi.  Pentru adevăr! Pentru sănătatea noastră a tuturor!   Vă invit să donaţi aici! Mulţumesc”

    Fosta candidată la fotoliul de primar al Sectorului 1 a fost reclamată la Colegiul Medicilor în legătură cu declaraţiile iresponsabile legate de Covid-19.

    SHARE
    Actualitate, Monden
    adina alberts, donatii, fani

  • „Bubuitură” misterioasă, auzită în Galați și în împrejurimi. Secretul întunecat pe care l-ar putea ascunde autoritățile

    aprilie 6, 2021 0 Comentariu
    „Bubuitură” misterioasă, auzită în Galați și în împrejurimi. Secretul întunecat pe care l-ar putea ascunde autoritățile
    de Steliana Costea
    Un zgomot foarte puternic a fost auzit marți dimineața în tot orașul Galați, dar și în localitățile din vecinătate.


    Poluare în București! Șeful Gărzii de Mediu recomandă: „Să nu aerisim dimineața!”


    Perioada de protecție este mai mare după vaccin decât după boală




    Se pare că incidentul care i-a neliniștit pe gălățeni a fost provocat de o lucrare la rețeaua de transport gaze naturale, efectuată la aproximativ 10 kilometri distanță de oraș.

    Bubuitura a apărut în jurul orei 7.30 și a stârnit curiozitatea gălățenilor, subiectul fiind dezbătut pe rețelele de socializare. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, sursa zgomotului este o lucrare a companiei care transportă gaz. Lucrarea se desfășoară la Schela.

    „Sunt lucrări cu impact fonic ale Transgaz, în localitatea Schela”, a transmis ISU Galați.

    Alte variante analizate de specialiști au fost o lucrare pe platforma siderurgică, o detonare de muniție în poligonul de la Smârdan și un accident.

    SHARE
    Actualitate, Social
    galati, zgomot puternic