Autor: Gheorghe Băcanu

ianuarie 11, 2023 0 Comentariu
Să aducem țara în librării, dacă vrem să ne crească PIB-ul…
de Gheorghe Băcanu
Inspirația pentru acest articol mi-a venit în urma participării la Gala Ziarului Financiar (ZF23) din data de 24 noiembrie, de la Marriott, unde s-au prezentat imagini dintr-un mall, cu magazine pline de oameni, iar librăria, din imediata vecinătate a acestora, era goală.

Îndemnul celui care a prezentat imaginile, Sorin Pâslaru redactor sef la ZF) a fost „Să aducem țara în librării, dacă vrem să avem un PIB mai mare”.

De ce este așa de important să citim și care este legătura dintre citit și creșterea PIB-ului? Când vorbim despre citit ne referim, în primul rând, la beneficiile imediate ale acestuia, la educație și la cultură.

Prin citit instalăm noi softuri, se aduce un plus de inspirină, reinstalăm un nou sistem de operare (SO) mai actual și mai eficient, mai productiv. Acesta ne va ajuta să abordăm în mod novator problemele cu care ne confruntăm în activitatea zilnică. Cititul ne poate scoate din labirintul mediocrității în care băltim de ani mulți, cu indicatorii de risc ieșiți în decor. Prin citit putem da delete softurilor mioritice de  tipul :”merge și așa”, „capul plecat sabia nu-l taie”, „asta-i situația” care de  generații întregi ne trag înapoi. Prin citit putem deveni o versiune mai bună a noastră.

E greu să propagi beneficiile cititului și al științei de carte atât timp cât la putere sunt nulitățile, aflate în divorț total de carte, fără relații la bibliotecă sau la librării,  mulți fiind, doar, cititori de apometre. Pentru politicienii certați cu cartea, care au transformat meritocrația în scrum, cititul poate fi privit ca un act de igienă. Este necesar să resuscitam narativul care trebuie să domine o națiune meritocratică: ”ai carte, ai parte”.

Constantin Noica definește, în1930, un nou concept,  cititul contagios:“ Nu poți citi oricum, senin, exterior și sănătos, ci practică cultul acesta cu pumnii pe tâmple, ochii holbați și îndârjiți. Se însoțește de febră spirituală cititul. Cine nu poate fi bolnav, nu citește. Și atunci problema cărții se complică. A răspândi cartea nu înseamnă a o pune în mâna indiferentă a câtor mai mulți, ci a imbolnăvi cât mai mulți inși”(apud Modernitatea Românească, autori Lazăr Vlăsceanu, Marian-Gabriel Hâncean, Editura Paralela 45, Pitești)

Dacă vrem o schimbare rapidă, în bine, este nevoie ca cititul să capete tracțiune în societatea românească. Cititul trebuie să fie noua energie care va schimba România, fiind o poliță de asigurare pe termen lung. Cititul ne dezvoltă skill-urile sociale care ne vor transforma în cetățeni implicați. Cititul poate compensa eșecul catastrofal al școlii, setată pe veșnicele programe cadru, cariată de corupție și impostură, politizată până la os, de la ciclul primar până la cel universitar, culminând cu rectorul politician 4×4 care își poate prelungi mandatele la nesfârșit, dându-și, doar, autoreplay.

 Librăria trebuie să fie un mall (templu) al cunoașterii unde mergem și  facem shoping informațional. Prin citit, prin mitologizarea cărții putem face  România mai predictibilă, mai prosperă. O campanie Long life reading  poate fi benefică pentru întreaga societate.

 Conform datelor furnizate de Eurostar, România este pe ultimul loc în Europa la consumul de carte: 93,5 dintre conaționalii noștri  nu cumpără nici măcar o carte  pe an, doar 6,5% dintre români cumpără cel puțin o carte pe an; doar 1,3 milioane de persoane  cumpără cărți, 18 milioane nu cumpără nici măcar o carte pe an; avem  2 librării la  suta de mii de locuitori, iar Germania are de 5 ori mai multe.

 Sunt multe pledoarii care scot în evidență beneficiile cititului. M-aș opri la una care mi  se pare mai intresantă, și care vine în sprijinul titlului articolului. În  cartea „Antifragilul- ce avem de caștigat de pe urma dezordinii” (Editura Curtea Veche, București, 2012)  Nicholas Taleb arată la pagina 220: „Educația are și alte  beneficii în afară de faptul că stabilizează veniturile familiei. Însa ideea de a-i educa pe oameni pentru a ameliora economia este mai degrabă nouă”.

 Economia bazată pe cunoaștere (knowledge based economy) este noul concept care a pus stăpânire pe întrega omenire. Și cum putem cunoaște mai mult decât prin citit.Să mușcăm dintr-un măr din pomul cunoașterii ne îndeamna autorii cărții Funky Business Și mersul la bibliotecă este benefic pentru cei care vor să citească. Se spune că acolo unde cartea foșnește creierul nu îmbătrânește.

Singapore a ajuns, într-o generație, din lumea a treia în lumea întâia numai prin educație. Țările cu un nivel înalt de dezvoltare economică(Germania, Finlanda, Coreea de Sud) au și un nivel dezvoltat al educației.

  Chintesența acestor  rânduri este: “Să facem o țară prosperă în compania cărților”

În primile luni ale anului viitor ne întâlnim cu două evenimente care vin în sprijinul cititului. Astfel pe 2 februarie se  serbează “Ziua internațională a cititului împreună”, iar pe 23 aprilie se serbează “Ziua internațională a cărții”. Un alt eveniment dedicat carții este reprezentat de faptul că Primăria Constanța a depus dosarul de candidatură pentru obținerea titlului de Capitală Mondială a Cărții UNESCO 2023. Poate aceste trei evenimente ne vor apropia mai mult de librării și de carți și ne vor determina să ne apucăm voinicește de citit. Sau poate va fi o lecție pentru cei care se uită pieziș când cineva deschide o carte. E nevoie de un refresh al imaginii cititului în spațiul public.       

Firmele și instituțiile se pot implica mai mult în a aloca un interval de timp, circa 2-3 ore  săptămânal, în care să permită angajaților să citească. Este vorba despre dezvoltarea unei practici referitoare la cititul la locul de muncă. Acest interval de timp trebuie considerat ca o investiție pe termen lung, întrucât va genera și acel return investment sub diferite aspecte:  pregătire profesională mai bună, atitudine, educație.

 Se pot face prezentări de cărți, lansări de cărți, întâlniri cu scriitori, toate acestea urmând a dezvolta interesul pentru citit.

  Și Guvernul se poate implica prin emiterea unor vouchere pentru procurarea de cărți.                

 În ceea ce privește numărul de carți citite nu stăm prea bine. Directorul adjunct al ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), Mario de Mezzo, afirma la începutul anului, într-un interviu pentru dcnews.ro, că “România citește de 3-4 ori mai puțin decât Ungaria. Noi citim, în medie, o carte pe cap de locuitor pe an. Ungurii citesc 4 cărți pe cap de locuitor pe an. Nemții au jumătate din cifra de afaceri (pe carte, nota mea) a Europei, 10 miliarde pe an. Noi suntem la 100 de milioane, nemții sunt la 10 miliarde. Ei bine, există o legătură directă între nivelul de trai, nivelul economic al unei țări și cât de mult citește. Cărțile sunt mai scumpe în Germania decât în România, dar nici în biblioteci nu mai intră nimeni”.

 Dacă vrem o țară ca la carte trebuie să punem serios mâna pe carte. Cititul  trebuie să fie un nou proiect de țară. România poate deveni un START UP prin citit. Cititul poate fi un steroid care să ne ajute să evadăm dintre codașele Europei. Și, atenție, nu costă mult ! Haștag …#romaniaciteste!

Actualitate
citit, librarii, PIB

decembrie 16, 2022 0 Comentariu
PNRR-ul fu prilejul, și nu cauza, pentru recentele majorări cu 50% ale salariilor în administrația publică
de Gheorghe Băcanu
PNRR-ul fu prilejul, și nu cauza, pentru recentele majorări cu 50% ale salariilor în administrația publică, cu accent pe vectorii electorali: primari, viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți. Guvernanții au hotărât să mai dea o tură cu helicopter money pe deasupra administrației publice pentru a-și omeni loialiștii.

Guvernul continuă haosul alocațional și a decis să mai dea o tură cu helicopter money pe deasupra administrației publice într-un gest de prevenire a adulterului electoral la alegerile din 2024. Dacă PNRR-ul a fost prilejul, atunci, indiscutabil, cauza este de natură electorală: ne pregătim pentru alegeri loializându-ne  persoanele cele mai implicate în această activitate.

Motivarea deciziei este aburitoare: ”Reglementarea unui regim de salarizare adecvat, contribuie în măsură semnificativă la retenția personalului înalt calificat, stopând astfel migrarea acestuia, fie către aceste instituții europene, fie către alte instituții/organizații publice internaționale”. Extraordinar! Mare parte din cei care lucrează cu fonduri europene sunt numiți politic, cu școli făcute cu ENTER, și acum vor să plece din țară la instituții europene! Dar cine-i primește? Niciun câine nu pleacă de la măcelărie!

Litania de justificări din ordonanță mai cuprinde: “Pentru a asigura o bună gestionare din punct de vedere al judiciozității cheltuirii banului public a tuturor investițiilor cuprinse în PNRR și pentru a asigura un aparat de lucru suficient de adecvat care să asigure atingerea în termen a celor 507 jaloane, este necesară adoptarea unui regim de salarizare similar celui aferent implementării politicii de coeziune”.

Contrar legislației în vigoare, în expunerea de motive nu se amintește nimic de impactul bugetar. Dar, în schimb, se arată că aceste majorări se vor încadra în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator de credite. Oare!

Acest demers a arătat că actuala coaliție, care se comportă mărinimos financiar, precum adjuncții lui Mamona, are un singur scop: să rămână la putere, indiferent de costuri. Ne-au arătat că ei fac ce vor, întrucât au controlul butoanelor operative ale fondurilor publice și pungășesc când vor bugetul de stat, împărțind banii ca la poker.

Decizia de majorare a salariilor vine pe contrasensul evoluțiilor din economie. Cu o inflatie de peste 15%, cu munți de bani care plescăie prin economie, în căutare de plasamente, guvernul contiună să arunce paie pe foc. Investițiile au fost trecute în derizoriu, deși este știut că doar investițiile fac capitalul să danseze.

 Despre planul de reformă pentru restructurarea și eficientizarea cheltuielilor publice, nici vorba! Lucratorii de la stat vor rămâne în plină criză cu toate birchinurile dobândite.

Și, iată cum PNRR-ul, zis si ascensiunea reformelor musculoase, care trebuia să aducă o doză de bine, să creeze un punct de inflexiune în dezvoltarea României, a fost transformat de politicienii noștri într-un motiv de a mai da un hold-up bugetului, aducându-ne, pas cu pas, foarte aproape de iadul deficitelor.

Din datele publicate de statisticieni (daca or fi reale !?)  execuția PNRR-ului la zi însemnă: un minus la încasări de 5,8 miliarde lei, iar la cheltuieli, nu am reușit să cheltuim 7 miliarde lei. Poate acest impuls salarial va îmbunătăți situația, astfel încât PNRR-ul să nu rămână un tramvai numit dorință.

Oricum PNRR-ul este un program prea complicat pentru administrația actuală. Sorin Pâslaru, redactor șef la ZF, afirmă că PNRR–ul este, pentru actuala administrație publică, ca și cum ți s-ar dubla materia de examen în plină sesiune. Oare motivația financiară suplimentară poate face administrația mai competentă?

Justificarea acestei pavlove majorări salariale, și anume pentru motivarea celor care lucrează pentru PNRR, este abramburitoare. S-a dat, iarăși, la o parte orice boare de responsabilitate financiară. S-au făcut majorări multe, de-a lungul timpului, pentru cei care lucrează la proiecte europene, dar totul s-a dovedit inutil. De multe ori tocmai cei platiți pentru accesarea fondurilor europene au fost factorul blocant. Adică tu, administrație publică, să lucrezi la proiecte care vizează reforma administrației. Tocmai tu să-ți tai craca de sub tine, de dragul reformelor! Ramâne la îndemâna doar varianta block. Avem în aceeași structură acțiunea și reacțiunea. PNRR-ul este conceput ca un mecanism de control al reformelor, un panou de bord. Teama de reforme structurale va faulta PNRR-ul. Mai ales în contextul în care reformele au fost prohodite de ani mulți, tocmai de cei plătiți să le înfăptuiască.

 Altfel nici nu se justifică fervoarea cu care europarlamentarii au solicitat în Parlamentul European, zilele trecute, tăierea elanului reformist al PNRR-ului, mai pe șleau înmuierea acestuia. Și chiar au reușit să facă un tackling PNRR-ului. Mai concret ce au cerut ei: UE să dea banii, iar cu reformele mai vedem noi. E posibil ca tocmai cei din sistem să pună piedici PNRR-ului. Demersul lor a vizat transformarea PNRR-ului dintr-un instrument reformist, cu ținte obligatorii, într-un program în care reformele sunt opționale, dar banii să vină necondiționat. Lupta pentru implementarea PNRR-ului seamănă mai mult cu o partidă de wrestling sau cu expresia MMS ( Mai Mult Simulăm) din bancul care ironizează cum se face dragoste după o anumită varstă.

Probabil nu latura remuneratorie a fost cauza absorbției slabe a fondurilor europene, ci mai degrabă absența reformelor pe care aceste fonduri le cauționa. Multe proiecte au fost paralizate până la impotență operațională, întrucât vizau reforme structurale, de care toată lumea fuge.

Indiferent de câți bani se vor vărsa pe salarii în administrația publică, un lucru este evident: această majorare are șanse reduse să îmbunătățească situația. Nivelurile scăzute de absorbție a banilor europeni, din ciclurile financiare anterioare, nu creează premise, prea optimiste, pentru succesul PNRR-ului.

Sau, poate ,cum spunea Deng Xiaoping, e nevoie de un taifun de muncă.

Actualitate
administratia publica, finantari pnrr, majorari salariale

octombrie 25, 2022 0 Comentariu
Școala de toamnă a “Institutului Ludwig von Mises România” de la Breb, Maramureș
de Gheorghe Băcanu
La sfârșitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie s-a desfășurat în localitatea Breb, Maramureș, prima ediție a Școlii de toamnă a “Institutului Ludwig von Mises România”. Evenimentul a avut o dublă semnificație: s-a aniversat ziua de naștere a lui Misses și, totodată, s-a celebrat un centenar de la publicarea tratatului misesian “Socialismul”.

Întrega activitate s-a desfășurat sub auspiciile Școlii austriece de economie, al cărei reprezentant de seamă a fost Mises.

Dar, apare întrebarea: cine este Ludwig von Mises? Este  născut în data de 29 septembrie 1881 în Lemberg ( în acele vremuri făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, azi localitatea Lviv în Ucraina) și a decedat în data de 10 octombrie 1973 la New York. Este un economist american de origine austriacă. A studiat și a predat între anii 1913-1938 la Universitatea din Viena, iar între anii 1945-1969 a predat la Universitatea din New York. Este autor a mai multor carți și tratate de economie:”Socialismul”, “Acțiunea Umană”, “Economia în  șapte lecții”,“Profituri și pierderi”.

Cursurile, structurate pe cinci secțiuni: Capitalism, Socialism, Intervenționism, Marxism cultural, A trăi liber într-o lume neliberă (workshop) s-au desfășurat în Casa lu Dochia din localitatea Breb, comuna Ocna Șugatag, afacerea familiei Ceterchi.

Participanții, printre care m-am numărat și eu, au fost persoane pasionate de economie și, îndeosebi, de  revoluția produsă în economie de Școala austriacă, care a pus în centrul analizelor consumatorul final, acesta  fiind ghidat doar de preferințele sale.

Cursurile au fost predate de profesori și antreprenori  din București, Cluj și Maramureș: Conferențiar universitar dr. Mihai-Vladimir Topan de la Facultatea de Relații Economice Internaționale în cadrul Academiei de Studii  Economice  București,  vicepresedinte academic al Institutului Ludwig von Mises și autorul carții “Biblia Economică a Omului Civilizat-Un comentariu la Acțiunea Umană de Ludwig von Mises, Lector universitar dr. Matei Apăvăloaie de la Facultatea de  Realații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice București, cercetător asociat al Institutului Mises, Lector universitar dr. Vlad Mureșan de la  Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai, cu specializări în idealismul german și filosofia religiei, Conferențiar universitar dr. Andreas Stamate-Ștefan de la Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE București, cercetător asociat al Institutului Mises, Asistent Universitar dr.Tudor Smirna de la Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE București, președinte și cofondator al Institutului Mises, Marius Ceterchi absolvent al Institutului de Studii Economice din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj, antreprenor, ex-corporatist, specialist în  marketing și vânzări FMCG.

 În cadrul secțiunii Capitalism, Matei Apăvăloaei a insistat pe ideea misesiană a formării prețurilor pe piață, având ca punct de plecare preferințele și deciziile consumatorilor individuali, consumatorul este decidentul de ultimă instanță. S-a făcut o analiza comparativă cu teoria economiștilor clasici care considerau că valoarea unui bun este dată de cantitatea de ore-munca încorporate în el. Interesantă a fost dezbaterea în jurul teoriei misesiene conform căreia disconfortul este incitativul care-l determină pe om să acționeze. Omul acționează pentru a substitui o stare de lucruri satisfăcătoare uneia mai puțin satisfăcătoare (Mises). Nici capitalismul de cumetrie (crony capitalism), care folosește și mijloace politice, atât de familiar în Grădina Maicii Domnului, nu a scăpat dezbaterilor din această secțiune.

La secțiunea  Socialism-deplinătatea ratată  Mihai-Vladimir Topan a arătat cauzele pentru care se vorbește de reverimentul socialismului ca un portret existențial: momentul 2008 (“Marea recesiune”) a prăbușit încrederea în Capitalism, “Marea Moderație” și visul dispariției crizelor economice, criza subprime, inegalitatea-nemesis-ul socialismului financiar post 1971. S-a insistat pe conceptul misesian al imposibilitatii calculului economic în socialism cauzat de faptul că alocarea resurselor se face haotic, iar structura producției este cronic dis-coordonată/necoordonată. Trăsătura centrală a sistemului socialist poate fi reformulată astfel: nu există piață pentru factorii de producție. A fost citatat si Hayek, membru de vază al Școlii vieneze care afirmă: socialismul este impracticabil, chiar, logic, imposibil.

La secțiunea Intervenționism, Andreas Stamate-Ștefan a arătat concepția Școlii austriece despre intervenționism: un sistem în care autoritatea  hotărăște să intervină pentru a dirija sistemul economic într-o altă direcție, o incluziune în sfera societății când statul violentează atât de mult economia încât o disturbă. Foarte intresantă a fost remarca: intervenționismul exagerat derapează spre socialism. Intervenția statului în economie desființează/amputează o anumită parte a realității economice.  Economia socială de piața este o economie intervenționistă, iar intervenționismul este socialism pur, a precizat profesorul. Capitalismul este un sistem aflat la mila consumatorului a fost una din concluziile dezbaterii.

În intervenția despre Monedă, activitate bancară și ciclu economic, Tudor Gherasim Smirna  a făcut referiri la beneficiul fundamental al monedei, calculul economic. “Nici cel mai lichid titlu de valoare nu poate îndeplini vreodată același serviciu de pregătire a posesorului său, pentru evenimente viitoare, ca cel oferit de cel mai vandabil produs final-MONEDA”, afirmă Școala austriacă de economie. Ample dezbateri au avut loc Legea lui Gresham (moneda proastă o alungă pe cea bună) și la Efectul Cantillon (Redistribuirea inflaționistă-cei care intră la început în posesia noilor bani, pot acționa pe piețe la prețurile existente, licitându-le astfel în sus; cei care intră la urmă, dacă intră vreodată, în posesia noilor bani, mai pot acționa pe piață doar la prețuri care au fost deja crescute de acțiunile primilor).

Foarte interesantă a fost secțiunea Marxism cultural prezentată de Vlad Mureșan care a făcut, la început, o scurtă istorie a originii marxismulul plecând de la dialectica lui Hegel capitolul “Stăpân de  sclav” din Fenomenologia Spiritului. Marxismul a abordat doar o parte a inegalităților și anume inegalitatea economică. Marxismul cultural este o generalizare a  inegalitătilor, un studiu al tuturor inegalităților: sexuale (sexomarxiști), culturale, dintre emigranți…  Asistăm la o trecere de la inegalitatea economică la nivelul superior al inegalității generale. În marxismul cultural asistăm la o înviere a tiparului “luptei de clasa” , cu noi categorii care se validează în rolurile  asupritor/ asuprit, afirmă profesorul Mureșan.

 Secțiunea (Workshop) A trăi liber, într-o lume neliberă  coordonată de Marius Ceterchi a fost o invitație la creativitate și imaginație pentru a face față unui stat din ce în ce mai constrângător. Cum să “evadezi”, dar nu geografic, din această îngrădire? Din start a exclus următoarele variante de supraviețuire: 1.”Mortul lui Soljenițin”- să te consideri mort, 2. ”Zurbagiul lui Zinoviev”- un neadaptat la sistem, nu are acte, nu are domiciliul, nu muncește, 3. “Soluția lui Viktor Frankl”-lăsarea în voia Domnului.  Cele  patru subgrupe coordonate de cate un profesor de la ASE București au prezentat idei “salvatoare” de evadare din statul ultrasupraveghetor și ulraconstrângător.

 Școala de toamnă care, după părerea unor participanți, a fost cât un curs de facultate, s-a încheiat cu promisiunea replicării evenimentului în anul 2023, în aceeași locație pitorească.

Actualitate
scoala de toamna

august 3, 2022 0 Comentariu
5 bani 10 bani, 15 25 de bani…Stop! Doar 25 de bani de la buget pentru litrul de combustibil!
de Gheorghe Băcanu
Probabil negocierea privind suma care trebuie alocată de la buget pentru litrul de combustibil s-a făcut pe celebrul refren de muzică de nuntă, 25 de bani fiind suma maximă care apare în melodie și, coincidență sau nu, și în forma de sprijin pentru populație.

Aceste rânduri nu sunt despre necesitatea subvenționării unei părți din costul combustibilului, ci despre modalitatea în  care s-a făcut aceasta.

Zgârcenia de care a dat dovadă coaliția de monolit ne-a  arătat că are probleme serioase, și nu poate să arunce cu bani pe fereastră. Are casă grea, cum s-ar spune. Păi  chiar are casă grea, un imens aparat bugetar care trebuie întreținut, și ale cărui venituri sunt intangibile.Căci acolo este bazinul electoral  și, mai toate partidele, se orgasmează pe lânga cei ce se cuibăresc prin  pletorica administrație publică semieșuată, o categorie privilegiată, protejată și ghiftuită.

5 bani 10 bani, 15  25 de bani…

Dacă s-ar fi umblat la TVA-ul pentru combustibil sau la acciza, plăcinta bugetului s-ar fi diminuat considerabil. 25 de bani afecteză foarte puțin plăcinta bugetară.

Bugetul de stat consolidat(ăla mare) este un tablou cu doua rubrici: venituri și cheltuieli. El când a fost întocmit a avut ceva ficțional, s-a marjat pe venituri iluzorii pentru a încăpea cheltuielile, multe dintre acestea fiind rigide. Încă de la aprobarea acestuia, gheața bugetară era  foarte subțire.Și s-a ajuns acum ca la venituri de 28-30% din PIB să ridicăm pretenții de 40%  cheltuieli.

Când s-a aprobat Legea salarizării unice(fără niciun calcul de fundamentare), un fel de Ordonanța 13 în plan salarial, s-a aruncat cu bani ca-n lăutari.Nimeni nu și-a pus problema de unde, a contat doar ”noi suntem cei care am dat ”.

5 bani 10 bani, 15  25 de bani…

La câteva zile de la această mărinimie (schema de sprijin cu 25 de bani de la buget, restul de la benzinar), aplaudată și de președinte( 50 de bani  sunt, totuși, 50 de bani)  guvernul a declanșat un bullying fiscal, cotrobăind prin lucrurile firmelor și cetațenilor, în căutare de bani, deși promisese că nu o va face, cel puțin nu anul acesta.Și toate acestea se întâmplă doar pentru a nu-l deranja pe Bugetar –voda din cuibarul perfect. Se vrea consolidare fiscală, dar numai prin creștrea veniturilor prin taxare suplimentară, adică printr-o forma de agresiune instituțională.Cheltuielile sunt tabu, nu plec după fentă, cea cu 10% reducerea cheltuielilor în administrație este un banc balcanic. Anticipând chelălăielile care ar fi  apărut dacă s-ar fi diminuat salariile în administrația publică,  coaliția monolit a pus batista pe țambal.După ce au transformat bugetul de stat într-un Enron românesc au pornit în căutare de  bani printr-o impozitare ”prea ca la țară”. Highereala la care au supus firmele trădează o foame delirantă de bani.Halal solidaritate: iei zece piei dupa unul ca să faci unuia haină fashion.Statul, disperat, în foame de bani, își trimite, iarăși, portărei după cașcavalul aducător de voturi. Astfel “babuinul-antreprenor”( licența aparține ministrului de finanțe) devine, și mai mult, furnizor de pescheș pentru neclintitul bugetar. Se accentuează și mai mult statutul de “șerb” al privatului în relația cu bugetarul.  De la 1 august  modificările Codului fiscal au adus  pe capul economiei un mix de  noi taxe și impozite.Nevoia de bani a atacat mediul economic. Totuși, taxarea suplimentară   poate amplifica recesiunea. Nu trebuie să trecem cu vederea modul lamentabil în care statul  întoarce către cetățean servicii de proastă calitate, în contrapartidă pentru sumele încasate de la acesta.

5 bani 10 bani, 15   25 de bani…

Și toate acestea se petrec în timp ce sunt sinecuriști care pot cumpăra din venitul lunar peste 200 de plinuri de combustibil. Și, mai spunea premierul, cu o gândire locotenentă, că în societatea  noastră e  nevoie de solidaritate. Aiurea! E nevoie ca cei privilegiați să-și păstreze privilegiile și, la rândul lor, prin vot, să mențină actuala clasă politică la putere. Statul a aplicat iar principiul “prima dată îmi pun mie” , și, dacă mai rămâne pun și la ceilalți. E vorba de acei sinecuriști care au salarii de câteva   ori mai mari decât al președintelui țarii, deși Legea salarizării unitare, care a fost un mare hit, interzicea aceasta. Per total, Legea salarizării unitare a vândut blana ursului din  pădure, întrucât bani nu au fost niciodată pentru dezmățul legiferat. Creșterile salariale din această lege au mers  sincron cu împrumuturile.De când s-a trecut la anonimizarea salariilor, la unele categorii bugetare, se presupune că sunt privilegiați ale căror salarii se apropie de veniturile lui Biden.

5 bani 10 bani, 15  25 de bani…

Ce posibilități ar fi avut guvernul de a se implica, în mod responsabil, în schema de sprijin pentru a evita derizoriul  25 de bani. 

În studiul “Politicile eronate ne scumpesc viața” publicat de  trei profesori universitari din Bucuresti și Cluj(Christian Năsulea, Radu Nechita, Diana Florentina Năsulea)  se arată că  acciza pentru benzina este de 2458,10 ron/tona,  ceea ce înseamnă 1,89 lei/litru.La motorină acciza este de 2052,89 lei/tonă, ceea ce însemnă  1,73 ron/litru,  CNRNDFN(autorii studiului) afirmă că în data de  25 aprilie 2022 , un litru de benzină costa “la pompă”, în medie, 7,84 lei, iar motorina 8,72  lei. Fără TVA și fără  accize, litrul  de benzină ar fi costat 4,7 lei, iar cel de motorină 5,6 lei. Rezultă  că 39% din sumele plătite pentru benzină și 36% din cele pentru motorină merg la bugetul de stat sub formă de TVA și accize.              

Concluzia lor este una singură: reducerea  accizei la carburanți ar avea un efect benefic asupra economiei, dat fiind faptul că prețul  carburanților influențează   prețul celorlalte produse de pe piața. Da, dar ar fi afectată, prea mult, plăcinta bugetara(bancomatul) de unde se plătesc sinecurile pentru colecția de pile de partid din administrație.Căci e mai aproape cămașa decât haina.

 Înainte de a da enter, în locul tradiționalelor pastile de înțelepciune, fac o invitație guvernanților: hai să ținem cont, de această dată, de argumentele  celor trei știutori de carte…

Băcanu Gheorghe

SHARE
Actualitate, Social
bani de la buget, litru combustibil

iulie 5, 2022 0 Comentariu
Majorări salariale discreționare în sectorul de stat: Coaliția amplifică “Efectul Matei” în societatea românească
de Gheorghe Băcanu
Motto: “E dificil să iei de pe masă proverbialul castron cu punch, la mult timp după ce petrecerea a scăpat de sub control”. (Nouriel Roubini și Stephen Mihm, Economia Crizelor)

Guvernul  vrea să ia “castronul cu punch” de pe masa   bugetarilor începând  cu data de 1 iulie, dar numai  că, până   atunci, s-a declanșat fiesta. Fiecare trebuie să se înfrupte cât mai mult din firavul buget, astfel încât să  stea la adăpost remunerativ o perioadă de timp cât mai lungă.

Ce vreau să  transmit prin acest text? Că cei care stau în fruntea bucatelor  țării, cei care dispun de banii națiunii, vor să-și sigileze  pozițiile politice prin mituirea unui electorat dependent de buget, care se agața  de funcțiile publice mai ceva ca Tarzan de liane. Politicianul cu bugetarismul în gene, călare  peste râu și ram, târăște România, în plină criză,  într-o  prăpastie ilogică a  salarizării. Și, iată, de ceva timp, salariile din administratie au devenit doar procente, cu cât cresc, și de când. Privilegiul zeiesc(fără ghilimele!) de a împărți banii țării a dat iarăși roade. Acest text arată clivajele, care se adâncesc de la an la an,  între entitatea finanțată( administrația publică)  și entitatea finanțatoare(sectorul privat). “Efectul Matei” consolidează din ce în ce mai mult Arca Bugetară care devine, din ce în ce, mai imună, la orice fel de criză.

La puțin timp după lansarea  programului  “Sprijin pentru România”  dualismul stânga-dreapta  a  mai făcut, în grabă,  un mic festin angajaților de la stat mărindu-le salariile cu procente semnificative, unele atingând chiar 10%.Nu au făcut nimic senzațional, doar au continuat să cânte în strună  unui aparat administrativ supergonflat, clientelar (prin negustorirea funcțiilor publice!) și inutil pentru care munca( mai tot timpul la relanti!) poate fi o variantă ce seamănă cu “musca la arat”.Bugetarismul este la turație maximă, și nu poate fi oprit. Fundamentalismul bugetar a învins iarăși. Explicațiile date pentru aceste derapaje salariale  sunt la  limita bașcăliei dâmbovițene. Asta după ce coaliția s-a văitat că  nu are surse de finațare pentru cei care trebuie să primească câte 200 ron, din două în două luni, până la sfârșitul anului.

Să facem un mic calcul aritmetic: cei care au remunerări de  20.000 ron primesc 2.000 ron, deci bani sunt pentru EI. Doar că, prin aceste majorări neghioabe, pentru care au oferit justificări mâloase, au mai bătut un cui în coșciugul bugetului. Atitudinea laxă  a guvernului față  de  pretențiile salariale exponențiale ale  bugetarilor a generat un “Efect Matei” în cascadă. Nimeni nu poate să țină pasul cu ei. Dar așa a dorit stareția alianței. Toate acestea se petrec simultan cu o anunțată dorință(oare?) de reducere a cheltuielilor în administrație cu 10%. Bună glumă!

Apropo, mai vorbeau ai noștri politicieni de  solidaritate. Solidaritate cu cine ? Păi asta seamănă cu glumele de la Radio Erevan.În criza pandemică doar privatul si-a chivernisit  banii, la stat balul a continuat fară niciun fel de restricții.

Și toate acestea au loc în contextul în care statul îsi asumă datorii zdrobitoare, la dobânzi sinucigașe, ultima fiind de 9,3% (săptămâna 20-24.06). Guvernul emite datorii pe  bandă rulantă. Politicienii ar trebui să pună pe fundal lecțiile Greciei, ale Argentinei. Conceptul de “grecizarea economiei” a apărut ca urmare  a riscurilor la care s-a expus acestă țară prin împrumuturi masive. Salariile blănite prin împrumuturi atârnă ca o piatră de moara de gâtul bugetului. Ce rezerve de  reziliență mai au finanțele țării în aceste condiții de prăduire a banului public ? Plata dobânzilor ne poate fi fatală. Chiar dacă nu vrem să recunoaștem, suntem într-o criză a îndatorării naționale.

Poate ar fi bine dacă s-ar face un test de stres pentru momentul cănd nu mai vrea nimeni să ne împrumute. Nu poți păcăli pe cineva la infinit. Deocamdată guvernanții nu trăiesc o anxietate a refuzului de a fi împrumutați. Discreționarismul deciziilor în problemele împrumuturilor  scoate la iveală o prestație lamentabilă, amatoristă.

Nu cred că Evanghelistul Matei(Matei, 25:29, Pentru că celui ce are,  i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel   ce n`are , se va lua lua și ce are!) scriind această pildă , a anticipat că  ar putea să se acorde, vreodată, bani gratuiți, fără nicio acoperire. Viziunea lui se referea  la recompensa pe care o primesc cei care riscă și investesc banii. Matei  prin această pildă voia să încurajeze  oamenii să investească. Noi, românii, în stilul nostru bucegian am dat o intrepretare originală “ ban  la ban trage și păduche la păduche“.

Amploarea “Efectului Matei” este generată de fenomenul de smântânire (concept preluat din marketing!) , concentrarea pe anumiți clienți și ignorarea celorlați. Se potrivește  la fix: România este stat clientelar, și ca orice stat clientelar trebuie să-și recompenseze clienții. Astfel  s-a ajuns ca piața muncii să fie etajată: la etajul superior, bugetarii, adică cei finanțați, unde se vorbește deja  de salarii în termeni de k-uri (mii de euro), iar  la etajul inferior mediul privat, adică finanțatorul, care nu poate ține,  în niciun fel, pasul cu cei pe care-i  finanțează. În acest fel bugetul a devenit agent de îngrășare pentru cei de la etajul superior.

Ajuns în criză de bani, guvernul vrea să treacă la răstignirea  buticarilor, în loc să rupă lanțul de iubire cu bugetarii tolăniți la picioarele partidului (prietenii știu de ce!), și să treacă la perierea acestora. Tot în mediul politic se vorbește de o creștere economică fulminantă, de câteva procente, pentru a justifica derapajele salariale, fară a se  preciza faptul că acea creștere este canceroasă, realizată pe baza unui consum  cu bani împrumutați ,cu dobânzi cămătărești. Lăudacii acestei creșteri trebuie să  știe că  isprăvile statistice, chiar dacă sunt reale, nu  au efect imediat  la frigider. Vorbește doar de  creșterea veniturilor , nu și de reducerea(reală) a cheltuielilor. E greu să ții în  viață un buget cu venituri  de 27% din PIB, dar cu dorința de cheltuieli de peste 40%.

Cea mai simplă cale de reducere a cheltuielilor este reprezentată de subțierea aparatului administrativ. Probabil, unii, după ce vor rupe legătura cu bugetul vor avea nevoie de psihoterapeut pentru a face fața șocului remunerativ.

O soluție  practică pentru stoparea cheltuielilor  constă în punerea dopului la cadă înainte de a face baie. Dar și pentru aceasta trebuie să ai curaj!

“Efectul Matei” este greu de controlat atât timp cât politicienii vor să-și securizeze pozițiile prin  crearea unui electorat loial și sigur. Probabil în anii care urmează, fiind și ani electorali, acesta se va amplifica și mai mult, ceea ce înseamnă că inegalitățile  se vor adânci și mai mult între cele două sectoare. Deficitul bugetar, lipsa de performanța a aparatului administrativ  sunt niște nonsensuri  pentru politicieni atât timp cât  interesul electoral va triumfa.

SHARE
Actualitate
bugetari, coalitie, discretionar, majorari, salarii, stat

noiembrie 30, 2021 0 Comentariu
Despre politicianul ”Casanova” și hormonii cu girofar din politica românească
de Gheorghe Băcanu
Aceste rânduri nu sunt despre femeia politică, ci despre amanta din politica dâmbovițeană.

Periodic presa ne prezintă cazuri de “succes profesional“ al unor superbe domnișoare, foarte bine poziționate (sau ascunse) prin Parlament, Consilii de Administrație, Guvern, agenții sau în alte funcții bugetate și foarte bine remunerate.

Care este secretul succesului fulminant al acestor domnișoare? Se spune că în spatele fiecărui succes de acest fel se află un politician. Generalizând, orice succes major este asezonat cu femei frumoase. Mai pe sleau, înseamnă că alonja pretundinară a politicianului mioritic a secantat și capitolul femei.

E normal ca acolo unde apar succese aducătore de bani mulți și politică aducătoare de beneficii să apară și femei frumoase. Și înainte de 89 existau derapaje amoroase ale directorilor, dar, conform filmelor artistice din acea perioadă, erau strunite cu multă diplomație și pricepere de secretarul de partid, acesta fiind recunoscut ca o entitate morală desăvârșită.

Revenind la prezent politicianul român a căpătat ifose de Flavio Briatore sau Barni Eclestone în probleme de femei. N-ar fi nicio problemă, numai că cei doi o fac pe banii lor, pe când politicienii noștri o fac pe bani publici. Odată cu “mărețul” său succes, omul politic nou vrea să-și upgradeze viața amoroasă cu o senzuală extraopțiune. Hormonii cu girofar intră în acțiune.

Galacticul politician, după ce simte că i se modifică titrul testosteronului, realizează că a început să-i creasca cota pe piața relațiilor de cuplu. Valoarea lui de potențial partener a crescut asimtotic, iar viitorul amoros, folosindu-se de noua poziție, poate fi foarte generos. Simte cum începe să urce în ierarhia atractivități, și devine adept al cocoșismului. Virilitatea financiară, corelată cu cea a relațiilor trebuie pusă la treabă. Este conștient că virilitatea nu apare din bicepsualizare, trebuie altceva.

Când ai bani și relații, nu umbli cu cărți, ci cu femei…

Femeile, spunea sociologul german Claudia Honegger în eseul “Lumea masculină a băncilor: darwinism de prestigiu în bazinul cu rechini”, sunt tratate mereu ca ”trofee, fetișuri ale succesului și obiecte de prestigiu”. Ce este scump are valoare, spunea Honegger (Sedlacek Tomas , Oliver Tanzer, cartea “Lilith și Demonii capitalului”, p.341).

Balzac spunea că femeia trebuie să aparțină acelui bărbat care o scapă de toate problemele. La noi, iată, acel bărbat salvator este politicianul mioritic, macho-ul reșapat, cablat la bugetul statului.

Conceptului de “demnitate rentabila”, adică cât ești la putere să faci rost de cât mai mulți bani, mai concret să mulgi cât mai mult situația, politicianul i-a mai gasit o valență – să-și îmbunătățească viața amoroasă. Politicianul vrea totul “Ace, brice și gagice!” (scuze pentru licență!), dar totul pe banii contribuabilului.

Apariția amantelor pentru politiciei este un “bonus” pentru contribuabili. Aceștia trebuie să-i suporte pe ei, politicienii, mulți cu mape profesionale goale (poate ar fi benefice și câteva ore de dezvoltarea vorbirii pentru unii dintre ei), trebuie să le suporte odraslele și neamurile, și, iată că acum trebuie să le suporte și amantele. Poate n-ar fi nicio problemă, dar totul pe bani publici (mă repet într-una).

Mulți politicieni au gesturi de autobază, sunt nuli profesional, iar primul job plătit a fost la partid, unde răspundeau doar la telefon, dar simt din plin că pot exploata la maxim noua postură, de penis captivus al politicii.

În acest corn al abundenței și-au găsit loc multe reprezentante ale sexului frumos, un fel de Mitrea Cocor sau Dinu Paturică, dar cu fusta, uneori crăpată până la gât sau cu colanți forțați până la limita garanției acordate de producător. La toate acestea mai contribuie din plin faptul, că de multe ori, în vizunea unei femei bărbatul nu este decât o descoperire financiară. Iar bugetul, “borcanul cu miere” al politicienilor, este gata să satisfacă orice țesătură de doleanțe. Ele nu fac decât să întărească grupul loialiștilor și al impostorilor din administrația puternic hienizată.

Politicienii au girat, oare, invazia vieții publice cu amante sub antetul promovării femeilor? Greu de crezut așa ceva. Ei s-au trezit, pur si simplu, călare pe valul hormonilor alimentați de funcția publică. Probabil se visează precum Gaddafi cu gardă de corp formată din femei.

Competență și perenitate în lumea ”amazoanelor”

După ce criterii sunt selecționate cele care formează arca amantelor din politica dâmbovițeană? Sânizmă, curizmă, soldizmă și disponibilitatea de a trece prin torpezii protectorului? După ce îndeplinesc, cumulativ, aceste criterii dobândesc ifose de neveste de nomenclaturist (trufia parvenitelor, sîc!), doar pentru că sunt amantele lu` nu-știu-care pește prăjit din politica mioritică. Au fost distribuite în posturi comice, incompatibile cu pregătirea lor, unde joacă doar rolul de ficus. Uneori selecția lor s-a făcut prin “coup de foudre” la triajul organizat cu prilejul diverselor evenimente de partid.

Când sunt întrebați ce caută ELE acolo, pe posturile unde ard competența pe rug, într-o stridentă inadecvare, polticienii dau răspunsuri cu mantă sau folosesc strategia persiflarii, râzându-ne în față, ca unor tâmpiți. E greu să evadezi de sub tirania silicoanelor folosind un balet de argumente puerile.

Desi, multe dintre ele, au fost tăvălite prin cerneală și tastaturi, cu tot felul de apelative (venusiene, amazoane, culcărețe) niciuna nu s-a urnit de pe locul bugetaro-hedonist.

Punctul “culminant” este când se dă firmanul pentru menținerea amantelor pentru un viitor mandat în diversele funcții bugetare. Șeful obscurului sinod de partid spune: ”Eu, unul, zic să mai facă un mandat EA (prefericita) acolo, că a făcut treabă bună”, iar cei din echipă, deși știu că EA este o pafaristă și n-a scos un ciot sonor ani de zile, aprobă în cor. Deh, ce să-i faci, legea conservării poziției și avantajelor în manelizatul domeniu bugetar, care a devenit un fel de spa, cu mare grad de atractivitate pentru funcțiile cu lipici.

De ce am scris aceste randuri ? Doar pentru a aduce în atenție o altă modaliate de jefuire a banului public, prin angajări de persoane incompatibile cu competența, care contribuie din plin la plumbuirea submediocrității.

Nu sunt misogin, nici invidios, nu vreau să rujez cele spuse până aici și nici nu vreau să fiu ținta vreunei organizații feministe pentru acest pamflet. Vreau să trag un semnal de alarmă pentru mlaștina morală în care ne complacem. Aceste rânduri nu sunt despre femeia politică, ci despre amanta din politica dâmbovițeană.

Inchei aceste rânduri cu ce spunea alde Dumas-tatal, pentru tot ce se întamplă în lume și în viață : cherchez la (in)femme.

Dar nu înainte de a solicita aprinderea a doua felinare roșii pentru clasa politică: unul pentru întregul bordel politic din ultimii 30 de ani, iar altul pentru așternutul comun în care se iubesc, de câteva săptămâni stânga și dreaptă, torpilând grav și ultima fărâmă de încredere în clasa politică.

SHARE
Politică

noiembrie 11, 2021 0 Comentariu
”Felaționismul ierarhic”, pricina tuturor relelor din România…
de Gheorghe Băcanu
Motto: ”Să fii mândru când stai sus, numai atunci când nu-ți este rușine să-ți aduci aminte cine te-a pus acolo” (Nicolae Iorga)

”Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei, şi nu am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul sunt vicii demne de compătimit” (Ion Luca Caragiale, autoexilat la Berlin)

Demersul meu, prin aceste câteva sute de cuvinte, se dorește a fi o explicație pentru situația precară, de puternică depresie socială, ba mai mult, de lehamite generalizată în care ne aflăm în momentul de față. Am reflectat ceva timp la decizia de a scrie acest articol sub forma pamfletară, plecând de la premisa că fenomenul este de mare actualitate.  Prin această metaforă, felaționismul ierarhic, am încercat să sintetizez o stare de fapt omniprezentă în vremurile actuale. ”Felația ierarhică” este forma hard a “curlingului” de palier similar.

Deși titlul pare dur lingvistic, ofensator, mie, unuia, mi se pare deplin meritat pentru ceea ce se petrece în societatea noastră.

Din păcate, la această practică nocivă au achiesat, de-a lungul timpului, și mari personalități culturale. Tudor  Arghezi a simțit nevoia să se branșeze  la noua putere din acele vremuri: ”Scump și Mare Tovarășe Dej, dați-mi voie să vă aduc iarăși simpla mărturisire  a unei vaste recunoștințe”. Și Sadoveanu s-a branșat la noua putere prin celebra sintagmă: “Lumina vine de la Răsărit”. Și putem continua cu alți branșati: Zaharia Stancu, I.C. Parhon, Călinescu …

Și în armată au fost cazuri celebre de gesturi “felaționiste”. Generalul Paul Anghelescu (avea să ajungă Ministrul Apărării în diferite perioade între 1927-1937), s-a ridicat de la masă, și-a spălat farfuria pentru a da apă câinelui Prințului Carol, iar ceilalți ofițeri s-au ridicat de la masa (toți) și și-au aprins brichetele când prințul a scos un trabuc (Marcel Fontaine, Jurnal de război, Misiune în România, Editura “Humanitas”).

Plinius cel Tânăr ne oferă în scrisorile către împăratul Traian câteva mostre de lingușire: ”Te rog, stăpâne, să mă luminezi cu sfaturile tale în următoarea încurcătură…”  sau “ Pentru mine , stăpâne, este o datorie sacră să te consult asupra tuturor nedumeririlor mele…”,  ori “Fără să decazi din măreția ta, stăpâne, trebuie să cobori pâna la frământările mele…”.

Dintotdeauna aceasta practică a existat, numai că la noi, în această perioadă, a devenit endemică și epică.

Rândurile de mai jos vizează pe cei care practică ”felația” și o fac fără  nicio jenă  în scopuri personale, benefice. De fapt, prin asta chiar se definesc: practicarea “felației”. Toate promovările pe care le-au obținut  au avut la bază doar “felația”. Inclusiv intrarea în sistem a avut la bază practicarea “felației”. Pupincurismul, ghiocelismul, țuțerismul au fost depășite, locul lor fiind luate de “felaționism”. Șira spinării a devenit tergal, iar exprimările – deosebit de păstoase și libidinoase. Gudurismul a devenit bălos, mulți dinte ”comițători” contaminându-se cu o patimă liturgică în a-și proslăvi șeful. Deviza lor este ”pupă-l pe șef în dos și vei fi cel mai sănătos”. În încercarea disperată de a supraviețui se constituie ca un harem în jurul șefului care le asigură protecția, iar goana după “slițuri sensibile” a devenit un ”modus vivendi”.

Când au pus bunghiul pe o funcție sau un post bun, singura grijă a celor la care mă refer a fost unde să se racordeze (branșeze, cum ar spune maestrul Andrei Pleșu), mai precis șeful pe care trebuie să-l satisfacă pentru  a accede  acolo unde doresc. Nu i-a interesat nici bibliografia, nici concursul ce urma să se organizeze (însceneze) pentru postul respectiv. Ei doreau să facă ce știu mai bine, și anume “felație”, fiind setați de fapt, doar pentru practicarea procedurii. Vârful piramidei poate fi identificat chiar cu o aristocrație “felaționistă”.

Problema este foarte simplă pentru că cel la care se realizează racordul este și el branșat (racordat) la un alt șef, de unde își trage seva competenței. Și, la rândul său, și cealălalt șef este branșat la un altul, superior ierarhic. Până la urmă această structură are aspectul unei organigrame “felaționiste” la nivel național, iar privilegiile de care se bucură elementele sale manelizează conceptul de carieră profesională.

Urmările n-au întârziat să apară, în primul rând la persoanele practicante, gudurismul a devenit singura activitate prestată. Uneori, pentru menținerea pe post au trebuit să faca o “felație” multiplă și simultană. Dar a meritat, dacă vrei să urci în ierarhie. Chiar și fișa postului este absentă, și chiar inutilă, fiind substituită de “felație” cu brio. Toți practicanții acestui sport național au uitat că mai au și ceva atribuții de îndeplinit pe postul respectiv. Acestea au trecut pe planul al doilea, planul dominant fiind branșarea. După ce se branșează își aduc și odraslele, neamurile și amantele, pe care-i ințiază în această tehnică. Mulți sunt puși în funcție ca un excrement în vârful unul tort. Tartinabilitatea este o altă trăsătură a “felaționiștilor”.

Exercitarea atribuțiilor funcționale a trecut în plan secund, singura activitate este doar cea de branșare la persoana potrivită. Această stare de lucruri le dă o stabilitate imensă, pentru că toti sunt legați în sistem. Multi au greața celui care ar stăpâni Aurora Boreală. Chiar au impresia că li se cuvine totul.

”Felația” ține loc, în momentul de față, de competență, de știința de carte. Citind doar apometrul, în ultimii treizeci de ani, dar practicând o “felație” de calitate, poți urca în ierarhie nestingherit. Căci practicarea “felației” este un veritabil sport   național, calea de branșare (traiectul) devenind un,,axis mundi’’. Oportuniștii încearcă să se  branșeze la cineva care să lea ofere protecție, iar calea “felaționistă” este cea mai accesibilă. Aroganța lor o depășește pe cea a șoferului de pe mașina de butelii din perioada ceaușistă. Odată branșati, devin instantaneu aroganți, liserupiști autentici și aplaudaci prefăcuți.

Singurele momente de neliniște le au când apar schimbări în rândul persoanelor la care sunt branșați. ”Căci doar suntem în țara lui ,,Să trăiți Șefu’”.”Am auzit că-l schimbă pe ăla mare, să vedem cine vine”, este îngrijorarea. Altfel, persoana la care se execută branșarea poate fi identificată cu unul dintre apelativele:,,Tati’’, ,,Împăratul’’, ,,Bossul’’, ,,Barosanul’’, ,,Stăpâne’’și, atenție, chiar ,,Zeus’’!

O “felație” meseriașă ține loc de management performant, chiar îl substituie. Toată lumea este preocupată doar de propria  satisfacție și de propria prosperitate. Dar nu trebuie să uităm satisfacția (satisfacerea) celui la care este branșat (racordat). Sunt cazuri când întreaga energie a individului vine prin această cale ”felaționistă”. Secretul succesului este reprezentat de mixul de branșament și de forța (poziția în organigramă) a celui la care se execută branșamentul. Obediența este mult mai bine răsplătită decât competența și, mai mult decât atât, a îndepărtat profesionalismul, a manelizat conceptul de management performant, punând pe tapet o nouă institutțe-cea a coterului. Cei care se află în partea inferioară a lanțului trofic trebuie să mulțumească (satisfacă) toate persoanele la care sunt branșați.

Consecințele sunt dezastruoase în plan economic și instituțional. ”Felația ierarhică” a generat un antimanagement  aducător de lipsă de performanță și eficiență. Competența a fost dată la o parte, iar fiecare s-a branșat cum a putut mai bine. A apărut conceptul de “persoană bine branșată”, căreia nimeni nu-i poate face nimic, chiar dacă este blank din punct de vedere profesional. Avem în momentul de față o osmoză de incompetență și suficiență care domină întreg sistemul, și aceasta este cauza tuturor relelor. “Felația” a avut un efect castrator asupra competenței și creativității. Tot sistemul suferă de o insuficiență morală cronică, dar aceasta nu mai interesează pe nimeni. O exprimare digitalizată a fenomenului ar fi: e la modă “plugingul” în cariera politică. Lichelizarea structurilor este o realitate. În acest context știința de carte a devenit inutilă. Toată lumea aleargă după branșare, iar obediența a devenit oleaginoasă. Vorba unui mare înțelept: ,,doar cururile se schimbă, limbile rămân aceleași’’.

Încetarea acestui fenomen poate fi o sursă de progres. Ajuns la o anumită stare de obezitate a paralizat toate căile de promovare pe bază de merit, iar oportunismul a devenit endemic. Se impune, mai mult ca oricând, curățarea instituțiilor statului de “felaționiști” și sinecuriști. Întoarcerea la meritocrație (și nu menținerea profitocrației) impune abandonarea acestui fenomen irațional și păgubos. Acest fenomen endemic a generat deznădejde în rândul oamenilor de bună-credință și dorința de emigrare.

Îndemnul final este: Măi, bărbaților de stat, puneți mâna pe carte, căci “felația” nu salvează nația!

SHARE
Politică
felationism, ierarhie, pricina, rele, romania