Autor: Daniel Secăreanu

  • O fată de 16 ani a făcut șoc anafilactic după vaccinarea cu Pfizer

    aprilie 20, 2021 0 Comentariu
    O fată de 16 ani a făcut șoc anafilactic după vaccinarea cu Pfizer
    de Daniel Secăreanu
    O fată de 16 ani din județul Maramureș a făcut șoc anafilactic, luni, după ce a primit o doză din vaccinul produs de compania Pfizer.


    Părinți certați de un operator 112 când au cerut o ambulanță pentru bebelușul lor: ”Nu mă înveți tu pe mine la ce-s obligată să trimit! Tu să-ți vezi de copil!”


    Vremea în februarie 2021: Meteorologii spun că vom avea parte de surprize





    „În cursul zilei de ieri a fost raportat un caz de șoc anafilactic la o persoană de sex feminin de 16 ani din județul Maramureș, care a fost vaccinată la centrul din orașul Ulmeni, împreună cu membrii familiei. A dezvoltat la scurt timp după vaccinarea cu vaccinul de la Pfizer manifestări clinice de șoc anafilactic, s-a intervenit din punct de vedere medical, evoluția a fost bună și persoana în momentul de față este acasă”, a declarat marți Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.

    Acesta a anunțat că în ultima săptămână au fost raportate 746 de reacții adverse, cu 40% mai puține decât în săptămâna precedentă.

    Valeriu Gheorghiță susține că vârsta medie la care au fost înregistrate reacțiile adverse este de 37 de ani, ceea ce „confirmă faptul că persoanele tinere sunt mult mai reactive la vaccin și dezvoltă mai frecvent aceste reacții adverse”.

    Potrivit statisticilor, 66% dintre reacții au apărut la persoane de sex feminin.


    Actualitate, Social
    soc anafilactic, vaccin pfizer, vaccinare

  • Arşinel, vaccinat în ianuarie, diagnosticat cu COVID: „Vreo trei vreţi să fiu bine, dar sunt mulţi care sunt jigodii ordinare!”

    aprilie 20, 2021 0 Comentariu
    Arşinel, vaccinat în ianuarie, diagnosticat cu COVID: “Vreo trei vreţi să fiu bine, dar sunt mulţi care sunt jigodii ordinare!”
    de Daniel Secăreanu
    Alexandru Arşinel şi soţia sa au fost diagnosticaţi cu COVID-19 şi sunt internaţi. Actorul s-a vaccinat în luna ianuarie.


    Diana Șoșoacă, acuzații grave după excluderea din AUR: ”A ridicat palma la mine!”


    George Simion: “Nu mă voi vaccina. Am 35 de ani, sunt sănătos, nu simt pericolul”





    Directorul Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, Alexandru Arşinel (81 ani), şi soţia sa, Marilena, au ajuns pe mâinile medicilor şi se află internaţi, după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19. 

    „Da, este adevărat! Nu ne simţim bine, în general, mai ales că am făcut şi vaccinul.  Asta este!  Sunt în spital acum, nu vreau să apară comentarii! Dumneavostră şi vreo trei vreţi să fiu bine, dar sunt mulţi care sunt jigodii ordinare. Nu mai contează nimeni în ţara asta! Şi soţia mea este internată în spital!”, a declarat Alexandru Arşinel, în exclusivitate pentru Fanatik.   

    Actorul a crezut întotdeauna în existenţa virusului care a dat planeta peste cap şi s-a vaccinat fără să stea pe gânduri. În ianuarie a primit prima doză a serului Pfizer, iar pe 10 februarie a avut programat rapelul. Şi soţia sa, cu care este împreună din 1968, a fost vaccinata, iar Alexandru Arşinel speră ca forma bolii să fie una uşoară.  


    Monden
    alexandru arșinel, COVID

  • Un șofer din Iași conduce autobuzele pe tocuri cui și în rochii – FOTO

    aprilie 20, 2021 0 Comentariu
    Un șofer din Iași conduce autobuzele pe tocuri cui și în rochii – FOTO
    de Daniel Secăreanu
    Un ieșean de 38 de ani, șofer la CTP Iași, nu își ascunde identitatea de gen și spune că îți dorește să-și schimbe numele și să-și pună silicoane.


    Sorin Lavric, AUR: „Măsurile anti-restricții vor fi retrase în următoarele zile”


    ULTIMA ORĂ! MASCA, OBLIGATORIE pe stradă în toată localitățile cu peste 6 cazuri la mia de locuitori





    Șoferul care vrea să-și schimbe identitatea de gen conduce autobuzele din Iași pe tocuri cui și în rochii. Bogdan (38 de ani), un tânăr transgender din Iași, se îmbracă în femeie de câțiva ani și susține că s-a lovit de tot felul de reacții din partea oamenilor:

     ”Știu că lumea vorbește pe la colțuri, dar este viața mea personală și mi-am asumat tot din prima zi. Nu știu ce înseamnă normal pentru unii, dar eu mă îmbrac cum mă simt eu bine. Știam de la început că o să fie persoane care o să discute. Nu mă deranjează că vorbesc, îi văd și mă fac că nu-i văd. Conducerea companiei CTP a acceptat după ce liderul de sindicat a propus situația mea într-o ședință. Unii colegi, dispeceri sau cei care sunt responsabili de trafic, nu au dorit să mă lase să exercit munca, pe motiv că nu am ținuta corespunzătoare”.

    Părăsit de soție și copil    

    Bogdan a fost căsătorit și are un băiat. Când soția a aflat că acesta este transgender, s-a hotărât să-l părăsească. ”Eu am făcut terapie o perioadă, deoarece situația mea este mai veche. Persoanele în situația mea încearcă să ascundă adevărul din cauza răutăților din jur, dar făcând terapie mi-am dat seama că ceea ce simt e mai important. Viața mea personală este mai importantă. Nu mi-am schimbat orientarea sexuală, chiar dacă am făcut această schimbare, eu îmi doresc o relație tot cu o femeie. În prezent am o prietenă și mă înțelege. Eu mă simt bine când mă îmbrac ca o femeie, cum o femeie se simte bine să se îmbrace în rochie, așa mă simt și eu. (…) Fosta soție nu a fost de acord și ne-am despărțit, iar copilul nostru a rămas cu ea și nu cunoaște situația. Eu am locuit 10 ani în Spania și acolo oamenii sunt mai deschiși. În occident este altfel concepția și fiecare om își duce viața liniștit”, a mai precizat Bogdan pentru site-ul bzi.ro.


    Actualitate, Life+style, Social
    identitate de gen, rochii, sofer iasi, tocuri

  • O femeie de 48 de ani a ajuns la spital imediat după ce s-a vaccinat

    aprilie 20, 2021 0 Comentariu
    O femeie de 48 de ani a ajuns la spital imediat după ce s-a vaccinat
    de Daniel Secăreanu
    O femeie a fost transportată la spital după ce s-a imunizat într-un centru de vaccinare din județul Galați. Ea s-a simțit rău și cadrele medicale din centrul de vaccinare au decis să o trimită la spital.

    rares bogdan
    Rareș Bogdan, deranjat de jandarmi în timp ce lua masa pe terasă. L-a sunat imediat pe Lucian Bode


    Pensionarii vor primi toți banii pierduți prin calculele greșite din vina statului





    Potrivit reprezentanților Prefecturii Galați, incidentul a avut loc duminică la Centrul de Vaccinare din Cosmești. Femeia de 48 de ani a spus că se simte rău imediat după ce a fost vaccinată. Ea a fost consultată de medicul din centrul de vaccinare, iar la fața locului a fost chemată o ambulanță SMURD.

    Autospeciala a transportat-o pe pacientă la Spitalul Municipal Tecuci unde aceasta a fost supusă unor investigații. După ce femeia și-a revenit, medicii au stabilit că este în afara pericolului și nu trebuie să fie internată.

    Din punct de vedere statistic, numărul total de doze de vaccin administrate în județul Galați a ajuns la 78.115. Numărul total al persoanelor din județul Galați care au primit și a doua doză este de 28.365. Alte 21.385 persoane au primit doar prima doză de vaccin anti COVID.


    Actualitate, Social
    galati, vaccinare

  • Profesor universitar dat afară din restaurant pentru că e homosexual

    aprilie 19, 2021 0 Comentariu
    Profesor universitar dat afară din restaurant pentru că e homosexual
    de Daniel Secăreanu
    La cinci ani după ce a fost pus într-o situație umilitoare într-un restaurant, un profesor universitar din Iași a obținut în instanță daune morale în valoare de 10.000 de euro.

    rares bogdan rupe usr
    Rareș Bogdan: Andreea Moldovan a fost ca o Primadonnă pe scenă


    Îngrijorător! Toate paturile ATI de la Institutul ”Matei Balș” și Spitalul ”Victor Babeș” din Capitală sunt ocupate





    Cadrul didactic a reclamat că patronul localului a refuzat să-l mai servescă după ce s-a aflat că este homosexual.

    Profesorul Daniel Tudora de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost în centrul unui scandal în vara anului 2016. Atunci, profesorul a fost dat afară din restaurantul ”Moara de foc” din cauza orientării lui sexuale. DEși mergea în acel local de mai bine de opt ani, bărbatul a fost pus într-o situație neplăcută în momentul în care s-a aflat că este homosexual, scrie clujust.ro. Daniel Tudora susține că devenise ținta glumelor ospătarilor.

    ”Reclamantul susține că fapta a fost săvârșită la data de 5.09.2016 și a constat în refuzul reprezentanților pârâților de a-i acorda acces la serviciile de restaurant din restaurantul ”Moara de foc” din Iași. Reclamantul arată că a mers în restaurant la orele 19 unde avea întâlnire cu o cunoștință dar șeful de sală B i-a sugerat să părăsească locația iar când a cerut explicații i s-a spus că ”șefii au decis” și nu mai vrea să audă ”discuții despre homosexuali”. Reclamantul a precizat că merge de mulți ani în restaurant și nu a mai avut astfel de probleme. Reclamantul a mai arătat că în luna iunie 2016 o altă cunoștință a sa a auzit discuții între angajați din care rezultă că patronul i-a sfătuit să îl provoace pentru a avea motiv să îl dea afară din restaurant”, se arată în hotărârea instanței.

    Daniel Tudora a depus o plângere la Consiliul Național de Combatere a Discriminării, care a amendat localul cu 5.000 de lei. În apărarea sa, patronul restaurantului a declarat că profesorul i-ar fi făcut avansuri unui ospătar.

    I-a fost afectată carieră de profesor universitar

    Profesorul a susținut că a fost pus într-o postură dificilă față de persoanele care l-au însoțit la restaurant în ziua cu pricina deoarece orientarea lui sexuală nu era subiect de discuții. Mai mult, a spus că i-a fost afectată carieră de profesor universitar după ce cazul a apărut în presă.

    Daune morale în valoare de 10.000 de euro

    ”Din declarațiile martorilor audiați rezultă că reclamantul, ca urmare a incidentului din 5.09.2016 a fost afectat, a mers la psihilog și a urmat un tratament împotriva stărilor de anxietate (… ) Martorii declară și faptul că reclamantul a devenit mai retras și s-a întâlnit mai rar cu anumite cunoștințe sau prieteni spre deosebire de perioada anterioară în care avea o viață social activă. Urmare a medicației pe care o lua, susține martorul, a devenit mai apatic și mai retras.”, se mai arată în documentul respectiv.

    Tribunalul Iași a obligat societatea care administrează restaurantul „Moara de Foc”, din Iași, să achite daune morale în valoare de 10.000 de euro profesorului Daniel Tudora, considerând că suma este o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul produs.  



    SHARE
    Actualitate, Social
    daune, Gay, Homosexual, profesor universitar, restaurant

  • Trenuri directe din țară spre litoral, în minivacanța de Paște

    aprilie 19, 2021 0 Comentariu
    Trenuri directe din țară spre litoral, în minivacanța de Paște
    de Daniel Secăreanu
    CFR Călători a anunțat luni că va introduce legături cu trenuri directe din țară spre litoral în minivacanța de Paște. De asemenea, compania suplimentează cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinații.


    Asistentă medicală înjunghiată de un pacient, în Bihor


    Un tânăr care se afla pe patul de moarte le-a mărturist medicilor că are certificat fals de vaccinare





    Astfel, în perioada 30 aprilie – 4 mai, CFR Călători va asigura, în plus faţă de trenurile existente în programele de circulaţie, legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Craiova, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

    De asemenea, CFR Călători va suplimenta trenurile către cele mai solicitate destinații cu vagoane clasă, de dormit și cușetă.

    Inclusiv trenul de Iași/Suceava cu destinația Mangalia și retur va avea în compunere vagoane cușetă.

    CFR Călători roagă pasagerii să își planifice din timp călătoria, să folosească toate trenurile puse la dispoziție și să îşi procure din timp biletele, care pot fi cumpărate cu anticipaíe online, de la automatele de vânzare bilete din gări sau direct de la casele de bilete din gări și distribuitorii autorizați (agenții de turism).



    SHARE
    Actualitate, Social
    minivacanta, paste, trenuri litoral

  • Fetiță de nici 2 ani, readusă la viaţă la două ore după ce a fost scoasă dintr-un pârâu îngheţat

    aprilie 19, 2021 0 Comentariu
    Fetiță de nici 2 ani, readusă la viaţă la două ore după ce a fost scoasă dintr-un pârâu îngheţat
    de Daniel Secăreanu
    Miracol la Braşov, unde a fetiţă de nici doi ani a fost readusă la viaţă la două ore după ce a fost scoasă dintr-un pârâu îngheţat.


    Medicul care a luat 9 șpăgi în 10 zile, interceptat când se roagă anti-procurori: “Doamne dă-mi sănătate, bani mulţi, fereşte-mă de procurori!”


    Virus mai periculos decât COVID-19, în România! Cercetătorii avertizează că mortalitatea este de 99%!





    Salvatorii îşi pierduseră orice speranţă, în momentul în care inima fetei a început să bată din nou.

    “Echipajele medicale au ajuns repede la faţa locului, iar până să ajungă echipajul SMURD, cei care au anunţat au fost îndrumaţi prin telefon de cei de la Dispecerat despre cum să acorde primul-ajutor medical.

    Primul echipaj SMURD ajuns la faţa locului a început imediat manevrele de resuscitare, fetiţa de 1 an şi opt luni se afla în stop cardio-respirator.

    Al doilea echipaj SMURD tip C cu medic a venit şi el, fetiţa a fost resuscitată 120 minute, nu prezenta semne vitale, nimeni nu i-ar fi dat şanse la viaţă.

    După această perioadă, în care era şi monitorizată, a început să prezinte semne vitale, astfel încât medicii i-au administrat oxigen, au intubat-o şi au transportat-o la spital inconştintă, în stare foarte gravă”, a spus Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov, duminică, la Antena 3.
     


    Actualitate, Social

  • RECORD! Sânziana Buruiană: „De 5 ani și jumătate eu tot alăptez”

    aprilie 19, 2021 0 Comentariu
    RECORD! Sânziana Buruiană: “De 5 ani și jumătate eu tot alăptez”
    de Daniel Secăreanu
    Sânziana Buruiană (36 de ani) a șocat pe toată lumea atunci când a recunoscut public și-a alăptat fiica cea mare, pe Izabela Zuluf, timp de patru ani și jumătate.

    vaccinare
    Cât durează imunitatea după vaccinare?


    Vaccinarea antiCovid, pe înțelesul tuturor: Cu ce te ajută, de ce trebuie să ne vaccinăm, cum ne programăm





    Sânziana și Nicolae Zuluf au două fetițe, Izabela (5 ani) și Antonia (6 luni).

    Dacă nu apărea în peisaj anul trecut, în octombrie, celalaltă fetiță a cuplului, micuța Antonia, alăptatul la sân ar fi continuat și acum, în cazul Izabelei (5 ani).

    De cinci ani și jumătate, alăptează non stop

    „Eu alăptez de cinci ani și jumătate! E incredibil! Mie nu mi s-a oprit laptele nici când a murit tata. Până în momentul în care am aflat de cea de-a doua sarcină nu m-am oprit. Am alăptat-o pe fiica cea mare până la patru ani jumătate.

    Mi-a fost ușor mie, cred, că o adormeam ușor. Într-adevăr că primele luni sunt mai grele, dar eu am învățat-o, pentru că Izabela are o imunitate bună și am zis că poate are un efect. Am zis că într-o zi, ea singură va renunța. Acum se cam uită puțin cam așa la cea mică când o alăptez”, a declarat Sânziana Buruiană, pentru Click!

    „Văd că și mezina îi calcă pe urme Izabelei, e mâncăcioasă, dar sper să nu fie așa, cred că o să-mi fie mai ușor să o opresc. Deja am trecut pe mâncare diversificată. Vreau să-mi revin mai repede. Doar nu o să alăptez zece ani!”, a mai spus Sânziana.


    Monden
    alaptat, sanziana buruiana

  • Anunțul autorităților: „De la 1 iunie relaxăm măsurile!”

    aprilie 19, 2021 0 Comentariu
    Anunțul autorităților: „De la 1 iunie relaxăm măsurile!”
    de Daniel Secăreanu
    Secretarul de stat la Ministerul Sănătății Andrei Baciu susține că restricțiile ar putea fi ridicate la 1 iunie în contextul în care numărul infectărilor este în ușoară scădere. Anularea unor restricții se va face doar dacă trendul se menține și românii se vaccinează, așa cum a anunțat premierul.


    Putem lua COVID-19 la toaletă? Nu te-ai fi gândit!


    O cunoscută prezentatoare de la Antena 3 a făcut COVID-19, deși este vaccinată





    Andrei Baciu a spus duminică seara că relaxarea restricţiilor este posibilă în condițiile în care trendul infectărilor s-a stabilizat.

    „Practic, dau un trend care s-a stabilizat. Aproape că intră pe o fază descendentă, ceea ce este îmbucurător, pentru că uşor-uşor, putem să ne apropiem de orizontul pe care domnul premier l-a dat, 1 iunie, când putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor şi la încă un pas mai aproape de o viaţă normală pe care o aşteptăm cu toţii, de foarte mult timp”, a anunţat Andrei Baciu, la Antena 3.

    Ridicarea unor măsuri va fi decisă în funcție de numărul persoanelor vaccinate. Premierul Florin Cîțu a vorbit despre aproximativ cinci milioane de români vaccinați în următoarele luni și de 10,4 milioane de români vaccinați până în septembrie.



    SHARE
    Actualitate, Politică, Social
    1 iunie, relaxarea masurilor

  • Un bărbat înarmat cu un topor a încercat să cerșească bani la o terasă

    aprilie 16, 2021 0 Comentariu
    Un bărbat înarmat cu un topor a încercat să cerșească bani la o terasă
    de Daniel Secăreanu
    Un bărbat a vrut să cerșească pe terasa unui bar din orașul Galați. Deoarece barmanul s-a opus, cerșetorul l-a amenințat cu un topor. La fața locului a ajuns o echipă de jandarmi care ulterior a dus agresorul la secția de Poliție.


    O adolescentă de 16 ani a câștigat în instanță, contra mamei, dreptul de a se vaccina


    Medic ATI, mesaj pentru nevaccinați: ”Familiile lor caută tot felul de “pile”, ne sună disperați! Oare acum cred în medici?”





    Incidentul s-a produs pe o terasă din orașul Galați. Bărbatul de 34 de ani i-a amenințat cu toporul pe barmanul și administratorului barului care l-au împiedicat să cerșească. Speriați, aceștia au solicitat ajutorul jandarmilor.

    „Din verificările efectuate, jandarmii au stabilit că bărbatul a intrat pe terasa barului și a început să cerșească bani clienților. Întrucât barmanul și administratorul nu i-au permis să agaseze clienții, bărbatul a scos din geacă un topor și a început să îi înjure și să îi amenințe cu moartea. Speriat, barmanul a apăsat butonul de panică, iar agenții firmei de pază au reținut agresorul, până la sosirea forțelor de ordine”, au anunțat jandarmii gălățeni.

    Jandarmii l-au dus pe bărbat la sediul secției de poliție unde i-au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de „port fără drept de obiecte periculoase”, „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „amenințare”. De asemenea, jandarmii i-au aplicat sancțiunea contravențională de 1.000 lei pentru provocare de scandal și proferarea de injurii.

    Cercetările sunt continuate de poliție.


    Actualitate, Social
    cersetor, topor