Autor: Daniel Secăreanu

  • Previziunile sumbre ale unui medic din Galați despre valul 4:”O să ne iasă pe nas vara asta. Cine crapă, crapă!”

    august 30, 2021 0 Comentariu
    Previziunile sumbre ale unui medic din Galați despre valul 4:”O să ne iasă pe nas vara asta. Cine crapă, crapă!”
    de Daniel Secăreanu
    Un cunoscut medic din Galați trage un semnal de alarmă privitor la valul 4 al pandemiei de COVID 19. O să ne iasă vara pe nas, spune medicul care este îngrijorat de faptul că opinia publică va accepta situația.

    iohannis ingandurat
    Marius Manole returnează decorația primită de la Iohannis. Actorul îl numește „trădător” pe șeful statului

    balon chinezesc romania
    Baloane meteo spion pe cerul României! Armata a trimis MIG-urile în întâmpinare





    Chirurgul Paul Ichim a comentat pe Facebook situația din spitale și s-a arătat îngrijorat de creșterea numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2. Medicul se teme de apariția unor noi restricții care vor afecta activitatea din spitale și din școli.

    Ichim mai spune că situația ar fi fost alta dacă populația se vaccina.

    „La cum crește numărul de cazuri Covid, mai ales cele de ATI, o să ne iasă pe nas vara asta. Parcă văd că iar o luăm de la capăt cu restricțiile din septembrie. Iar o să rămână pe afară pacienții cu alte patologii, cel puțin cei oncologici vor plăti un mare tribut. Dacă iar ajungem la învățământul on line, nu știu ce se alege de educația generațiilor acestea. Și când te gândești că totul depindea de opțiunea de vaccinare, de apetența publică spre scenarii dubioase”, este opinia medicului gălățean.

    Previziunea medicului Paul Ichim este că oamenii vor accepta situația și vor adopta teoria „scapă cine poate”.

    „Înca un an ca cel prin care am trecut și o să ne dereglăm rău cel puțin psihic. Parcă văd că până la urmă opinia va fi de tip spartan, cine crapă, crapă, cine scapă și-a știut interesul. Până la urmă, om trăi, câți om trăi și o să vedem ce se alege”, precizează medicul gălățean.


    Actualitate, Sănătate, Social
    medic galati, valul 4

  • Factură la curent de peste 27.000 de lei, primită de o familie din Alba-Iulia

    august 30, 2021 0 Comentariu
    Factură la curent de peste 27.000 de lei, primită de o familie din Alba-Iulia
    de Daniel Secăreanu
    O familie din Alba-Iulia a avut parte de o surpriză neplăcută la început de weekend. Membrii familiei au rămas uimiți când au văzut factura la curent electric.


    Elena Lasconi: „Ce dulce e viața când ai job sigur la stat!” – FOTO


    Polițiști locali scutiți medical de patrulare noaptea sau când plouă, ninge





    Mai exact, aceștia au descoperit că au de plată peste 27.000 de lei. Oamenii au postat documentul pe rețelele de socializare și spun că nu poate fi altceva decât o greșeală, scrie Ziarul Unirea.

    ”Împreună. De peste 120 de ani…Și facturile cred că tot de-atunci se adună. Care este reacția social acceptată când primești o factură de 27.808,13 lei, sâmbătă după-masa?”, a fost mesajul acestora, postat în mediul online, alături de factura în cauză.

    Factură la curent de 207 milioane de lei

    Tot în județul Alba, în luna iulie, un alt abonat a primi o factură la energie electrică în valoare de 207 milioane de lei.

    Potrivit documentului, perioada de facturare este cuprinsă între 11 mai și 10 iunie 2021, iar suma de plată este de 207.866,32 de lei, de circa 3.500 de ori mai mare decât cea obișnuită, care în medie este de 60 de lei/lună, iar toate facturile pe ultimele 7 luni de zile au fost achitate.

    Conform facturii, consumul înregistrat la apartamentul cu pricina în acel interval este de 299.173 KWh (aproape 300 MWh, ca la o firmă – n.a.), în condițiile în care consumul mediu lunar la un apartament este de 100 KWh.



    SHARE
    Actualitate, Social
    alba iulia, factura curent

  • ANAF îl execută pe Omar Hayssam. Suma cu care este vândut un apartament al afaceristului condamnat pentru terorism

    august 30, 2021 0 Comentariu
    ANAF îl execută pe Omar Hayssam. Suma cu care este vândut un apartament al afaceristului condamnat pentru terorism
    de Daniel Secăreanu
    ANAF îl execută pe omul de afaceri sirian Omar Hayssam. Instituţia scoate la vânzare, din nou, apartamentul de 4 camere, cu o suprafaţă de 127 metri pătraţi. Acesta se află la parterul unei vile din centrul Capitalei.


    Cîmpeanu: Școala nu te îmbolnăvește! Rata de infectare a scăzut la jumătate


    Min. Educației: „Dacă părintele refuză testarea la școală, copilul va sta acasă 2 săptămâni”





    Suma cu care apartamentul este scos la vânzare de către ANAF este 192.554 euro (949.409 lei fără TVA), aceasta fiind mai mică decât cea cerută iniţial.

    Este a doua încercare a statului român de a vinde apartamentul lui Omar Hayssam.

    Omul de afaceri de origine siriană a fost condamnat în România pentru terorism. Hayssam a ajuns în atenţia opiniei publice în martie 2005, când a fost implicat în răpirea a trei jurnalişti români în Irak: Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcovici şi Ovidiu Ohanesian.



    SHARE
    Actualitate, Politică
    anaf, apartament de vanzare, Omar Hayssam

  • Ministrul Bode, despre criza din Afganistan: ”România este pregătită pentru un val de migranți”. 47.000 au încercat să intre

    august 30, 2021 0 Comentariu
    Ministrul Bode, despre criza din Afganistan: ”România este pregătită pentru un val de migranți”. 47.000 au încercat să intre
    de Daniel Secăreanu
    Aducerea în siguranță a celor 49 de cetățeni români aflați în Afganistan este cel mai important lucru, spune ministrul de Interne, Lucian Bode. El precizează că România poate primi migranți afgani, dar condiționat, respectiv verificările să fie realizate de structurile statului român.


    George Simion și Diana Şoşoacă, amendaţi pentru participarea la proteste


    Universitatea Oxford testează vaccinul COVID-19 în rândul copiilor





    „În legătură cu această criza din Afganistan, a migranților, cel mai important lucru pe care l-am realizat este cel privind aducerea în siguranță a celor 49 de cetățeni români aflați în Afganistan. Eu felicit atât pe colegii de la MApN, pe colegii de la MAE, care au coordonat această celulă de criză, cât și structurile noastre speciale, serviciile secrete, care au reușit împreună ceea ce nu au reușit să facă multe națiuni, din păcate, anume aducerea tuturor cetățenilor acasă”, spune Lucian Bode.

    Ministrul de Interne precizează că au fost aduși și șapte cetățeni străini din Afganistan.

    Conform ministrului, sunt disponibile acum 751 de locuri pentru refugiați în centrele din subordinea MAI.

    „Avem două centre de custodie, unde avem peste 200 de locuri, sub 60% gradul de ocupare, centre în regim închis. Avem șase centre de azil, au o capacitate de 1.100 de locuri. Astăzi sunt disponibile 751 de locuri, iar în cele șase centre avem 496 de migranți, de cetățeni care beneficiază de condiții de azil. Suntem pregătiți să primim în aceste centre colaboratori ai structurilor noastre, persoane aflate în risc iminent – jurnaliști, magistrați, suntem pregătiți să primim studenți care beneficiază de burse în România și persoane aflate într-un pericol iminent în Afganistan cu o singură condiție – verificările să fie realizate de structurile statului român”,mai spune Bode.

    Potrivit datelor MAI, în România au încercat să intre 47 de mii de migranți. 10 mii au fost depistați în interiorul granițelor, iar 37 de mii au fost întorși la frontieră.

    „Avem forțe dislocate în special pe granița de vest. România este pregătită în perspectiva unui val de migranți care se preconizează”, concluzionează Lucian Bode.


    Actualitate, Politică
    criza afganistan, val de migranti

  • Diana Șoșoacă a devenit avocata urșilor. Senatoarea i-a certat pe localnici că-i alungă, în loc să-i hrănească

    august 30, 2021 0 Comentariu
    Diana Șoșoacă a devenit avocata urșilor. Senatoarea i-a certat pe localnici că-i alungă, în loc să-i hrănească
    de Daniel Secăreanu
    Diana Șoșoacă a avut o întâlnire cu urșii pe Transfăgărășan și nu a ratat ocazia să facă un live pe Facebook. Ea și-a învățat fanii cum să se comporte în astfel de situații și să nu coboare din mașină, că e periculos, după ce ea însăși a vrut să coboare și s-a speriat când un urs a făcut o mișcare bruscă. Scena s-a încheiat cu o dispută între ea și primarul unei comune din apropiere, venit să alunge animalele în pădure.


    Nu numai Becali are oile sale! Laurențiu Regecampf deține o fermă de porci în localitatea miliardarilor


    Diana Șoșoacă sare în apărarea lui Luis Lazarus, după ce acesta a ajuns în spital





    Senatoarea a întâlnit în drumul ei pe Transfăgărășan o ursoaică cu doi pui și a oprit mașina pentru a putea filma.

    „Ia uite-l, Doamne-Dumnezeule”, a exclamat senatoarea când a văzut un urs ridicându-se în două labe. 

    Ea a spus că se află pe Transfăgărășan și că este foarte periculos, moment în care unul dintre urși a luat-o la fugă spre mașinile parcate, Diana Șoșoacă intrând înăuntru și strigând „Fugi de acolo, Silviu!”.

    Ea nu este singurul turist oprit acolo, în jur se mai aud îndemnuri „Intrați în mașină” și se mai vede un microbuz oprit.

    După ce ea însăși a încercat să coboare din mașină, Diana Șoșoacă i-a sfătuit pe privitorii ei să nu se dea jos, că este periculos: nimeni nu hrănește urșii, iar ursoaica își apără puii, a explicat senatoarea.

    „Nu e vina lor, e vina oamenilor care își bat joc de natură, după ce au distrus, au tăiat pădurile”, a mai spus senatoarea, gândind o eventuală soluție în relocarea urșilor românești în toate pădurile din Europa și chiar în Parlament, la Guvern sau la Președinție.

    După câteva minute a sosit o mașină cu primarul unei comune din apropiere, însoțit de un alt bărbat, care a aruncat o petardă, pentru a alunga urșii în pădure.

    „Da’ de ce le dați cu petarde și nu le faceți locuri amenajate?”, i-a chestionat ea pe cei doi, prezentându-se: „Eu sunt doamna Șoșoacă”.

    Apoi a început o întreagă dispută cu conotații politice privind gestionarea populației de urși din România, până când cei doi au plecat.

    Senatoarea a plecat și ea, revoltată că primarul îi făcuse fotografii (în timp ce ea transmitea live), concluzionând „Domnu’ primar, avem probleme mari”.



    SHARE
    Actualitate, Politică
    diana sosoaca, ursi

  • Directorul Pfizer: Va fi nevoie de vaccinare anti-COVID ÎN FIECARE AN

    august 30, 2021 0 Comentariu
    Directorul Pfizer: Va fi nevoie de vaccinare anti-COVID ÎN FIECARE AN
    de Daniel Secăreanu
    Directorul Pfizer, Albert Bourla, crede că va fi nevoie de vaccinare anti-COVID în fiecare an. Experții cred că pandemia se poate întinde până în 2023.


    Trei maşini de pompieri, chemate la un incediu care nu exista. O gospodină cocea vinete pe balcon – FOTO


    Nevaccinată, Viorica de la Clejani a ajuns în spital: „ Îmi cer scuze față de mine, că am fost o proastă. În viața mea nu mă mai iau după lume”





    Șeful Pfizer, Albert Bourla, a spus, într-un interviu pentru Business Insider, că cel mai probabil oamenii vor avea nevoie de vaccinare anuală anti-COVID-19.

    Protecția oferită de vaccinuri scade în timp

    Bourla crede că vor fi necesare vaccinări regulate din cauza apariției de noi variante și a faptului că protecția oferită de vaccinuri scade în timp.

    „Scenariul cel mai probabil este că vom avea nevoie de o vaccinare anuală, așa cum facem și vaccinul antigripal”, a spus Bourla.

    Vaccinul COVID-19 al Pfizer este pe cale să devină unul dintre cele mai bine vândute medicamente din toate timpurile din industria farmaceutică. Pfizer estimează că vaccinul va genera venituri de 33,5 miliarde de dolari în acest an.

    Opinia lui Bourla asupra rolului pe termen lung al vaccinurilor vine în momentul în care compania sa a transmis date către Administrația pentru Alimente și Medicamente pentru rapel. Oficialii americani din domeniul sănătății au declarat, la începutul acestei luni, că intenționează să înceapă să ofere a treia doză în septembrie, dar FDA trebuie mai întâi să revizuiască și să aprobe cererile din partea fiecărei companii.

    Comentariile lui Bourla reprezintă un semnal că noul coronavirus va dăinui în timp, iar oamenii vor învăța să trăiască cu virusul.

    Experții cred că pandemia se poate întinde până în 2023. După 2023, virologii cred că este probabil ca virusul să devină endemic, ceea ce înseamnă că va fi prezent, dar va reprezenta mai puțin o amenințare constantă.

    Una dintre cele mai mari dezbateri ale investitorilor cu privire la vaccinurile COVID-19 a fost dacă cererea de vaccinuri COVID-19 va dispărea sau nu în timp sau dacă oamenii vor trebui să le primească în mod regulat. Dacă serurile la rapel se vor transforma într-o afacere de lungă durată, ar putea „pompa” miliarde de dolari producătorilor de vaccinuri, cum ar fi Pfizer și Moderna.

    Planul de vaccinare pe termen lung rămâne, însă, controversat. Unii virologi și experți au spus că nu sunt încă necesare doze suplimentare. Inclusiv liderii Organizației Mondiale a Sănătății au criticat planul, având în vedere lipsa primei doze în mai multe țări.



    SHARE
    Actualitate, Sănătate, Social
    DIRECTOR PFIZER, vaccinare

  • Turcan, supărată că a fost prezentată ca un “monstru”: Pot să calculez şi cât costă 10 ouă

    august 27, 2021 0 Comentariu
    Turcan, supărată că a fost prezentată ca un “monstru”: Pot să calculez şi cât costă 10 ouă
    de Daniel Secăreanu
    Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a acuzat, joi, jurnaliştii că i-au denaturat declarația privind salariul minim dintr-o conferinţă de presă susţinută miercuri, arătând că a răspuns cu bunăvoinţă tuturor întrebărilor, iar, la televizor, a fost prezentată ca un „monstru”.


    Dan Barna: De ce nu l-ați chemat și pe Liviu Dragnea, că e liber de contract, să îi predați Ministerul Justiției?


    Managerul unui spital din Timişoara a anunțat Poliţia pentru vaccinări „la chiuvetă” în unitatea pe care o conduce





    În conferinţa de presă de miercuri, jurnaliştii au întrebat-o cât este salariul minim, întrebare la care, marţi, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, nu a ştiut să răspundă.

    „Vă daţi seama că îl cunosc şi am negociat creşterea salariului minim brut la 2.300 de lei. Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus”, a răspuns Turcan.

    Joi, jurnaliştii au întrebat-o dacă ştie cât costă un kilogram de roşii şi 10 ouă.

    „Să ştiţi că am urmărit transpunerea dialogului meu cu dumneavoastră de ieri şi realmente v-am arătat toată preţuirea mea şi seara, la televizor, m-am regăsit într-un monstru care este total indiferent de ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Eu o să vă răspund, dar e nefiresc ca dumneavoastră să vă comportaţi cu mine, ca om care sunt marcată doar de bună credinţă să schimb lucrurile în bine în ţara asta, în felul în care o faceţi.

    Pot să vă calculez şi cât costă 10 ouă, dacă un ou costă între 60 de bani şi un leu. Dar, pe fond, cred că avem cât mai multe lucruri de sistem pe care şi eu, împreună cu dumneavoastră, vrem să le schimbăm”, a susţinut ministrul.

    Toate produsele din coşul de consum au înregistrat creşteri de preţuri, a spus ea.

    „Eu sunt un om care face piaţa şi îmi place să merg în piaţă la Sibiu şi să stau de vorbă cu vânzătorii acolo, e una din micile plăceri. Cred că acum o lună de zile am fost în piaţă la Sibiu şi acolo găsiţi cea mai bună pâine cu cartofi, mai scumpă decât o pâine obişnuită, însă e o pâine bună, vă recomand”, a adăugat Turcan.

    Un kilogram de roşii costă până la 5 lei, iar unul de cartofi, 1,5 lei, a precizat ea.

    „România are multe probleme şi dacă eu îmi fac treaba la locul de muncă şi dumneavoastră şi alţii la locul de muncă, eu cred că putem progresa. Nu e totul atât de sumbru şi nu sunt toţi nişte nenorociţi, aşa cum de multe ori încearcă lumea să spună”, a completat oficialul guvernamental.

    „Vreau să încercăm să încheiem o serie de atacuri la care sunt supusă zilnic, nu ştiu exact cu ce motivaţii, poate o să aflăm vreodată. Sau care e sursa acestor atacuri. Vreau să ştiţi că dimineaţa, când mă trezesc, primele documente pe care le citesc sunt evoluţia locurilor de muncă, evoluţia preţurilor, situaţia economică, pe cifre, pe care o are România, pentru că în felul acesta ştiu exact cum să-mi calibrez activitatea de ministru al Muncii. Nu este nicio ruşine să fii informat şi să ştii exact cu ce se confruntă nu unii care atacă şi comentează, ci omul de rând”, a mai spus Turcan.



    SHARE
    Actualitate, Politică
    MOSTRU, PRET OUA, raluca turcan

  • Tânărul evadat chiar din sediul Poliției URZICENI, pe geamul de la baie, nu a fost găsit. E căutat inclusiv cu un elicopter

    urziceni

    august 27, 2021 0 Comentariu
    Tânărul evadat chiar din sediul Poliției URZICENI, pe geamul de la baie, nu a fost găsit. E căutat inclusiv cu un elicopter
    de Daniel Secăreanu
    Evadatul care a fugit marți seara chiar din sediul Poliției Urziceni este în continuare căutat de sute de agenți. Are 18 ani și este acuzat de furt și conducere fără permis. Polițiștii îl caută inclusiv cu un elicopter al Inspectoratului de Aviație.


    Un copil de trei ani şi jumătate din Botoșani a murit în ambulanţă. Prima ambulanță trimisă nu avea doctor


    Bărbat decedat după o intervenţie la amigdale făcută într-o clinică privată: „I-a fost tăiată carotida”





    Tânărul a fugit în timp ce era audiat în sediul Poliției. A ieșit pe geamul din baie și de atunci agenții îl caută atât în Ialomița, cât și în județele vecine.

    Polițiștii folosesc și câini de urmărire, însă până acum n-au niciun indiciu despre locul în care s-ar putea afla. Asta deși tânărul a fost filmat de camerele de supraveghere ale Primăriei.

    El are următoarele semnalmente: 1,80 m înălţime, păr brunet, scurt, ochi căprui, ten deschis la culoare.

    În momentul evadării tânărul era îmbrăcat cu un tricou negru cu inscripţii albe, blugi negri şi adidaşi albi, fără şireturi.

    Persoanele care pot oferi informaţii sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112.


    Actualitate, Social
    EVADAT URZICENI, politie

  • Muncitori nepalezi, învățați de un român să fure benzină de la serviciu: „little benzin, no problem” – VIDEO

    august 27, 2021 0 Comentariu
    Muncitori nepalezi, învățați de un român să fure benzină de la serviciu: „little benzin, no problem” – VIDEO
    de Daniel Secăreanu
    Un muncitor de la Gospodării Urbane, din Galați, predă lecții de furat la muncă. Bărbatul a fost filmat în timp ce îi învață pe colegii nepalezi cum să fure bezină.


    A fost reținută femeia cu macetă, implicată în agresiunea din trafic, în București. Bărbatul, plasat sub control judiciar


    Viceprimarul din Brazi trimite filmulețe porno pe grupul de Whatsapp al Consiliului Local, în timpul şedinţelor





    Imaginile cu un salariat român care învață un muncitor din Nepal cum să fure benzină de la locul de muncă au fost înregistrate la Galați. Gălățeanul îi explică procedura asiaticului în timp ce transferă benzina furată în bidoane de plastic. „No problem, little benzin”, este concluzia gălățeanului.

    Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână, la societatea care are grijă de spațiile verzi din orașul Galați. Un muncitor gălățean îi explică unui coleg de muncă din Nepal cum poate fura benzină din utilajele folosite la locul de muncă.

    „No problem, no problem, and benzina sector you speak, you no work”, spune muncitorul român.

    „Director, no problem?”, întreabă nepalezul, iar răspunsul românului vine imediat. „You understand, speak, no work… little benzin, no problem”.

    „You take this one home, you sell, you want more money?”, mai întreabă nepalezul în timp ce românul transferă benzina furată în bidoane de plastic.

    „No sector, no problem”, îi răspunde gălățeanul.

    După ce a văzut imaginile, conducerea societății Gospodărire Urbană s-a autosesizat și l-a urmărit pe angajatul român. Acesta a fost prins în flagrant când pleca de la serviciu cu 10 litri de benzină.

    „L-am prins în flagrant pe om. Avea într-un rucsac 10 litri de benzină Am chemat polița, a fost cercetat disciplinar și a fost dat afară. Era un angajat vechi” , a explicat Dragoș Magearu, directorul Gospodărire Urbană.


    Actualitate, Social
    angajat roman, furt benzina, nepalex

  • Ce pensie primește Florin Piersic după 65 de ani de carieră!

    august 27, 2021 0 Comentariu
    Ce pensie primește Florin Piersic după 65 de ani de carieră!
    de Daniel Secăreanu
    Unul din cei mai iubiți actori români, Florin Piersic continuă să urce pe scenă, la 85 de ani, cu o poftă de jucat nestăvilită.


    DROG de festival! Ciuperci halucinogene în bagajele unui american care mergea la Untold


    Pericolul de înec a crescut în stațiunea Mamaia!





    Florin Piersic a încântat generații de români în cele peste 60 de producții cinematografice și alte zeci de teatru. Actorul primește de la stat o pensie de 2.000 de lei lunar. Venitul este completat cu drepturi de autor dar și de o indemnizație de la Uniunea Teatrală din România (UNITER) de circa 2.700 lei.

    Veniturile sale sunt completate de onorariul său de pe urma activității artistice. Bani cu care Florin Piersic a făcut investiții imobilare în ultimii 30 de ani. Locuiește la Cluj într-o cochetă căsuță, mai are un apartament, o cabană de vacanță aproape de Cluj-Napoca dar și o vilă la București.

    Născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj, Piersic este la a treia căsătorie și are doi fii din cele anterioare. Cel mai mare, Florin Jr, este și el actor și regizor. Recent, Florin Piersic a dezvăluit că are si o fată adoptivă.

    Activitate profesională

    Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București la doi ani după absolvire, el obtinând rolul titular în Discipolul diavolului. Prestatiile sale din Tragedia optimistă, Oameni și șoareci sau Orfeu în Infern au reușit să stârnească admirația și ropote de aplauze. Într-o carieră de peste 50 de ani, Florin Piersic a apărut în peste 40 de lungmetraje printre care se numără: Aproape de soare, Neamul Soimarestilor, Răscoala, Mihai Viteazul, Frații Jderi, Cuibul salamandrelor, Rug și flacără, Trandafirul galben și Fix Alert.


    Monden
    florin piersic, pensie