Autor: Cristi Dumitrascu

decembrie 4, 2025 0 Comentariu
1 Decembrie, Paradă fără epilog. Nicușor i-a închis lui Gheorghiță robinetul la generali!
de Cristi Dumitrascu
Parada militară de 1 Decembrie a produs multor români senzația că ceva e greșit în sferele puterii: o prestație penibilă chiar a marelui conducător de oști Gheorghiță Vlad, cel care a arătat exact ca un militar din armata anilor ‘80, blocat în propria neputință de a duce la sfârșit două fraze în fața Președintelui.

În condițiile în care treaba se complică din ce în ce mai tare pe scena internațională, în zilele în care americanul pare că își dă mâna cu rusul, cu un Putin din ce în ce mai curajos în declarații belicoase, din păcate, aici, la gurile Dunării, băltim ca de obicei defilări sterile și dansuri populare. Dacă nu ar fi fost și nu ar fi în derulare achizițiile de tehnică militară modernă, care de  bine de rău s-au mișcat încet dar sigur în ultimii 10-15 ani, am fi fost chiar în găleată!

În România prezentului, cariera militară scade vertiginos în atractivitate, din cauza unei politici defectuoase de personal, cu criterii de promovare rigide și dubioase, care rareori se bazează pe meritocrație, cu o diferență mare de salarizare între ofițeri și subofițeri, cu o diferență uriașă de salarizare între militari și civili, și cu o înzestrare rușinoasă la nivel de armament individual (pistolet Carpați model 1974 și pistol mitralieră AKM sub licență sovietică a Kalașnikovului, model 1963-65) pe care ar trebui să ne bazăm  împotriva trupelor inamice vreo câteva săptămâni până ajung efectivele NATO pe aici…

Ei bine, dincolo de mesajele cosmetizate de către structurile de ”relații publice” din armată, și care ajung la noi într-o formă încadrată de ei ca  “informație publică”, rămânem mai mereu fără răspuns la întrebarea legitimă ”dincolo de ulucile vopsite ale gardului kaki, noi cu apărarea cum stăm în realitate?”.

Între defilarea de tradiție și parada din reflex

În 30 noiembrie, în preambulul marii defilări de la 1 decembrie, colegul Eugen Cișmașu a bătut șaua ca să priceapă cine trebuie: “Armată de mituri cu stea roșie. 81 de ani de celebrare a Oștirii Române după calendar sovietic”. Și ce am văzut luni de Ziua Națională?

În afară de acea defilare de 45 de minute care încă mai provoacă mândria multora și bucuria copiilor, Parada militară (unde aviația nu a mai dat senzația, ci a fost înlocuită de muzică militară) a produs multor români senzația că ceva e greșit în sferele puterii: o prestație penibilă chiar a marelui conducător de oști Gheorghiță Vlad, cel care a arătat exact ca un militar din armata anilor ‘80, în comunism, blocat în propria neputință de a duce la sfârșit două fraze în fața Președintelui…

Gheorghiță a reușit contraperformanța de a-i face pe militarii din subordine, care urmau să defileze, să simtă o jenă imensă. La momentul elementarului raport către superior, pe care în Armată îl dau absolut toate categoriile de militari, de toate gradele (la preluarea – primirea serviciului de zi pe companie – batalion – unitate – popotă – gardă și ce-o mai fi), raportul dat în cadrul unei ceremonii solemne, cum a fost cazul acestui protocol “de grad 0”, de 1 Decembrie, adică taman atunci când după “marșul de întâmpinare”,  te prezinți în fața Președintelui României, Șeful Statului Major al Apărării mai – mai că era să-și înghită limba de emoție!

Pentru mine nu este o surpriză. Domnul Gheorghiță Vlad, general cu toate stelele, este un comunicator modest, poate chiar cel mai lipsit de carismă dintre toți șefii armatei din ultimii 35 de ani. Domnul acesta, general cu patru stele, instalat în cea mai înaltă funcție militară din Armata Română printr-o manevră cel puțin dubioasă în urmă cu exact doi ani (despre care colaboratorii apropiați au afirmat nu o dată că nu a depășit anvergura unui ofițer de nivel tactic la început de carieră), a reușit contraperformanța de a-i face pe militarii din subordine care urmau să defileze, să se simtă penibil.

Nu au fost deloc puțini militari în Piața Arcului de Triumf și, credeți-mă, sunt mulți, mulți oameni pregătiți, cu vocație pentru meseria armelor, ocupație care nu-i pentru oricine, bărbați și femei majoritatea născuți și școliți după ‘90, care mănâncă pe pâine tot ce înseamnă legi și regulamente, care au calitățile unui unui militar modern, și care, cum vedem noi în NATO, și cum ei nu doar că au văzut, au și lucrat împreună prin misiuni internaționale sau cursuri comune. Acestor  tineri, sau oameni maturi aflați în deplinătatea carierei, sistemul militar, țara, destinul și tradiția asta păguboasă, de-a dreptul “românească” în cel mai peiorativ sens, nu au putut să le ofere mai mult de atât! Mai mult de un personaj fără stăpânire de sine în fruntea lor, calitate obligatorie pe care oricine s-ar afla vreodată în postura generalului Vlad. Căci doar cine altul decât Șeful Statului Major al Apărării ar trebui, la vremuri de restriște sau război, să ia decizii capitale pentru întreaga populație a României?

Gheorghiță s-a poticnit, robinetul s-a oprit!

Gluma din titlul, referitoare la ”robinetul generalilor”, nu e deloc întâmplătoare. La Paradă, Nicușor Dan l-a privit pe Gheorghiță Vlad cu un zâmbet și o elegantă condescendență, după ce ditamai Șeful Apărării era cât p-aci să-și înghită omulețul de emoție. I-a întins mâna și l-a așteptat pe Comandant să-și și scoată mănușa militară. Însă prestația  sa tolerantă nu l-a oprit pe Președinte, seara, la Recepția oficială, să anunțe o decizie fără precedent, aceea de a nu fi semnat decretul prezidențial de avansare, cu ocazia Zilei Naționale, a niciunui colonel la gradul de general de brigadă și a niciunuia dintre generalii din listă care erau nominalizați să primească următoarea stea! Cumulând și prestația de la TVR 1 a șefului Direcției Informare și Relații Publice, colonelul Cristian Popovici, cel care i-a făcut lui Adelin Petrișor o (e)misiune aproape imposibilă de a oferi un comentariu în tandem  atractiv și fluent, plusul de imagine scontat a dat cu minus.

A nu se înțelege ca printre cei propuși din Armată și din tot Sistemul Național de Apărare nu sunt și oameni merituoși, așa cum au fost în lista asta dar și în cele din anii trecuți. Nu despre asta e vorba. Nicușor Dan a vrut cu siguranță să dea un semnal de “așa nu se mai poate” sau, dacă am lăsa interpretarea să meargă chiar mai departe, a decis să ofere un imbold în registrul “ia nu mai puneți voi căruța înaintea cailor, faceți ce trebuie în sistem, îmbunătăți ce e de îmbunătățit în structurile subordonate, după care mai vedem!”. Poate tocmai de aceea, într-un un mod la fel de simbolic, a decorat un singur veteran de război, în vârstă de 107 ani! Jos cu pălăria! Aproape că îmi devenise simpatic ăla care cânta de zor “Nicușor Dan – mare ma-te-ma-ti-cian!”. După gestul ăsta îmi vine să-l felicit public pe Președinte, spre oprobriul pudibonzilor!

Hai că-i bine, hai că se poate și altfel! Sigur, mai e mult până departe, până când viețașii militari sau civili din armata asta cu cai de lemn să fie respectați prin atitudine, program, salarizare și mai ales printr-o măsură obligatorie, de a nu mai duce 2-3 funcții prin cumul, din cauza deficitului îngrozitor de personal. Par  lucruri mici, însă ele sunt foarte importante, pentru ca erodează moralul meseriașilor și al luptătorilor, mai al dracu’ decât picătura chinezească!

Investigații
1 decembrie, avansari, generali, nicusor dan, parada, statul major al apararii, vlad gheorghita

noiembrie 28, 2025 0 Comentariu
Diplomă fake cu demisie autentică: Apărarea îl pierde pe Moșteanu, expertul în camuflaj academic
de Cristi Dumitrascu
Când am scris primul editorial din campania cu generalii de carton și caii de lemn, nu aveam de unde bănui că va intra în scenă și un ministru al diplomelor apretate cu praf de impostură. Ionuț, un băiețel cam Moștean, ne-a cam stricat petrecerea planificată, dar ne-a băgat în alta. Nu-i mulțumim, că n-avem de ce, dar nici nu se poate rata așa ceva! Pe ei, pe… funcția lor! Răbdare și tutun, dragi concetățeni!

Personal, ca om care am făcut la radio emisiuni cu și despre armată mai bine de 25 de ani, cunoscând astfel toți șefii și miniștrii Apărării de până acum, am sperat că Moșteanu va fi, cu fața lui de tânăr civilizat și entuziast, un promotor al modernizării și al transparenței în fruntea unui minister căruia cei din interior îi spun adesea cu amărăciune „uriașul cu picioare de lut”. Și asta în pofida faptului că Ministerul Apărării (o instituție emblematică, o Românie în miniatură, cu militari și civili, cu luptători dar și cu medici, cu profesori, contabili, logisticieni, muzicieni, psihologi, sportivi și lista e lungă), s-a transformat enorm din 1989 până acum! Cu reforme grele, cu vestitele ordonanțe de trecere în rezervă a multor militari (care prin mecanismul aplicat și minerilor în anii ‘90, au primit câteva salarii compensatorii doar să plece la vârste mici în rezervă), că asta era una dintre condițiile accederii în NATO…

Vreți să știți ce s-a ales de miile alea de profesioniști, de militari care ar mai fi servit țara mult și bine și ar fi dat meseria mai departe generațiilor care veneau din urmă? O să vă spunem de-a lungul campaniei noastre ce bătaie de joc a fost cu oamenii ăștia, care au fost forțați sau ”lăsați” să se pensioneze la 40 de ani și care acum sunt, după 25 de ani, în situații cel puțin inechitabile, în comparație cu alți rezerviști.

Spuneam, în preludiul campanie noastre, că vă vom îndemna să vă puneți mai multe întrebări și să nu plecați „după fentă”, ca în  fiecare 1 Decembrie, fluturând stegulețele la Parada militară. Gândirea critică ne poate ajuta pe toți să găsim răspunsuri la întrebări, adică ne poate arăta adevărul ascuns de multe ori în spatele glorie de la televizor, sau prin vegetația din vecinătatea Arcului de Triumf!

De la Tinca la Moșteanu, s-a-mputernicit târtanul

Schema e așa: în ‘91, odată cu noua Constituție, s-a hotărât divizarea puterilor în stat dar și împărțirea conducerii armatei între un șef civil cu rang de ministru și un șef militar, adică Șeful Apărării, în funcție de general cu patru stele! Ca să scurtez, în lumea liberă, în societățile democratice, militarii se subordonează politicului, că altfel, cu un ministru al apărării militar, putem revedea lovituri de stat cum au fost și la noi în ‘89, dar și în atâtea alte țări de pe alte continente mai calde!

 În anii ‘90, Tinca a fost primul ministru al apărării civil de după 1947, care a preluat  conducerea armatei de la ultimul ministru al apărării militar activ din istoria României, generalul Nicolae Spiroiu. I-am cunoscut pe amândoi, Ionuțe, îmi pare rău să ți-o spun, dar oamenii erau amândoi niște monumente de educație, învățătură și bun simț, cu școli înalte rău, făcute evident… pe bune.

Și tocmai noi, Moșteanule, ăștia care am început liceul în ‘88 și l-am terminat în ‘92, știm poate cel mai bine cum a început povestea cu particularele alea academice. Unele mai Americane, altele mai Ecologice, mai Spiru, mai Titulescu sau mai Maiorescu. Nume de rezonanță, care parcă îți inspurau încredere și garanție prin mândra lor titulatură. Și, din toate astea, chiar la Bioterele vieții a reușit sistemul să dea cu tine o pasă atât de nasoală? Sau să dea gol de la centru, dar în poarta greșită? Ionuțe, păcat că nu ne-am prins mai din timp. Știam niște băieți și niște fete, căpitani, maiori, pe la aeriene, la rachetele Patriot, pe la terestre, la tancuri, pe la navale, sau cine știe pe unde, pe la scafandrii de luptă, (de trupele speciale nu mai zic) care, dacă își arătau CV-urile și mai ales ce știu să facă celor ce te-au numit, ți-o lua portofoliul razna și băgai singur la somn politic, fără croșeu, fără sparing!

De abia de aici începe buba să doară: ne plângem de ani de zile că politicul are deficit  de credibilitate, că nu are lumea încredere în oamenii la costum și pac, ete,  pui unul d-ăsta în fruntea unui mastodont ca Armata, care nu are doar proști sau corupți în ea (ce-i drept sunt unii la vârf, dar de ăia ne ocupăm altă dată). Nu, are mai mulți oameni dedicați, care știu carte, știu meserie, își mănâncă sănătatea în condiții de porc prin exerciții și poligoane, unii dintre ei mai și mor pe acolo, iar matale, Moștene, îți permiți să umbli cu golăneli ieftine, și mă ales să nu cunoști o conduită elementară de român când se intonează Imnul de Stat, nu mai vorbesc de conduita obligatorie a demnitarului care ești… Pardon, care-ai fost.

Cum bre să bei cafea la tribuna Parlamentului când se cântă Imnul Național? Golănia nu mai salvează România, ca altă dată. Păi nu aveam noi corupții noștri în armată, de care era cât pe ce să scăpăm? De ce Ionuțe, de ce? De ce ai pus batista pe țambal și ai intrat atât de rapid  în gașca generalilor, când la preluarea mandatului toți prietenii tăi din USR nu mai conteneau cu laudele și cu excesul de încredere. „Săracu’ Moșteanu, ca și ceilalți miniștri de la noi, au găsit atâția scheleți prin dulapurile ministerelor că au nevoie de mult timp să le documenteze, apoi să facă ordine și curățenie. Și era cât pe ce să reușească, dar s-a împiedicat de ditamai sertarul său cu maculatură academică, și totul s-a isprăvit. Deces politic prematur prin înec la mal. Tipic ministerial sau parlamentar pentru România.

Când Țara arde, iar politicienii își piaptănă studiile prin CV-uri

… devine și mai evidentă inadecvarea și funcționalitatea catastrofică  a unui sistem care permite un asemenea abuz, un viol instituțional în formă continuată (că, vorba aceea, mai știm și noi cazuri vechi pe care nu le-am uitat)! Iar cazul ăsta este unul special, mai special decât pensiile alea „speciale” ale militarilor: cam atâția bani dau pe noi toți – Parlamentul, Președintele și Guvernul, dacă în 2025, cu războiul la graniță și cu dronele rusești zburdând prin 4 județe, permit asemenea găinării, numiri din pix si excrocherii de cartier în fruntea instituției în care tot românașul își pune speranțele ca într-un singur coș, că pe al doilea nu-l are!

Încă un lucru periculos în  cazul ăsta prea moștean, prea ca la țară, este ca dă apă la moară nostalgicilor, celor care visează încă un Milea sau un Olteanu, (generali comuniști, miniștrii ai apărării, pentru cei mai tineri), că vezi doamne, democrația nu e bună cu miniștrii ăștia civili, dintre care unii nici nu au făcut armata (din nou, același  Moșteanu).

La final, iată și o mostră  de adresare instituțională, așa cum se cuvine doar în cazul funcției de ministru, în care ați ajuns prin șmecherie, domnule Moșteanu: în circumstanțele actuale, spun ”slavă Domnului” că nu l-ați primit în audiență pe ăla care v-a semnalat în scris mai multe fapte de corupție și de abuz în funcție, care-i priveau pe Șeful Apărării, dar și pe alți generali și ofițeri colegi de promoție cu acesta, pe care nea Gheorghiță i-a promovat la portiță în funcții înalte rând pe rând, în principal exact pe acest criteriu.

Și zic bine ca nu l-ați primit, că i-ați fi rupt inima-n două dacă nu ați fi trimis ciurda aia de ofițeri și generali și ați fi venit chiar dumneavoastră la masa audiențelor, conform atribuțiilor. Că „normativele în vigoare” permit să delegați secretarii de stat să facă treaba murdară știți la fel de bine ca mine. O fi legal, dar nu-i deloc moral pentru unul care vine din partidul care trâmbițează că vrea să schimbe România și că „corupția ucide” (cacofonie deloc întâmplătoare) de-aia am și lăsat-o…

Rușine obrajilor doamnelor și domnilor de Comisia dumneavoastră de control, oameni care s-au căznit mai rău decât Camil Petrescu în „Patul lui Procust”,  pentru 4-5 răspunsuri obosite, în care ce-i drept au reușit performanța să scrie, dar să nu spună absolut nimic! Or fi confundat numele cărții, or fi zis ca e „Patul lui Prostu’”, și au zis ca Prostu’ oricum nu merită mai mult…

Dar de-acum s-a isprăvit, cri-cri-cri gri, toamnă gri, vine iarna când o fi, la Paradă om veni, și apoi vom reveni când ni s-o mai năzări!

Actualitate
demisie, diploma falsa, fake, ionut mosteanu, ministrul apararii, nato, romania