Autor: admin

  • Anunț de ultim moment privind criza COVID-19: „Repet, este singura cale de a scăpa de pandemie’

    Președintele Klaus Iohannis a vizitat, vineri, Centrul național de stocare a vaccinurilor anti-COVID-19 de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” și a spus că este „impresionat” ce s-a realizat, recomandând românilor să se vaccineze.

    „Este singura, repet, singura cale de a scăpa de pandemie”

    Președintele a mai spus că nu este obligatorie vaccinarea, însă este recomandată.

    „Imediat după Crăciun vom intra direct în campania de vaccinare. (…) Noi recomandăm tuturor să se vaccineze, fiindcă această vaccinare este singura – repet, singura cale de a scăpa de pandemie.

    Vom avea diferite tipuri de vaccin, toate sunt foarte bune, toate sunt autorizate la cele mai înalte standarde europene, toate sunt eficiente, toate sunt sigure și în acest fel vom putea – dacă ne mobilizăm și mergem la vaccinare – ca până în vară, probabil, să scăpăm de această pandemie”, a mai spus președintele.

    Cum va decurge vaccinarea?

    În strategia națională de vaccinare împotriva COVID-19 sunt prevăzute trei etape. Prima etapă este cea adresată personalului medical, atât din sistemul public cât și din sistemul privat. Dozele de vaccin alocate primei tranșe ”simbolice” vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 unități medicale de fază I.

    Lista cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2:

    1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

    2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“

    3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera)

    4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca

    5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța

    6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova

    7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

    8. Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rustea”, Baia Mare

    9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava

    10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara).

  • Cât de gravă este starea de sănătate a lui Liviu Dragnea? „Respiră destul de greu’

    Starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-a agravat, anunță fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu. Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost confirmat cu Covid-19 și a fost transferat la Penitenciarul-spital Jilava.

    „Are dureri mari musculare, amețeli, respirā destul de dificil”.

    Breaking news! Starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-a agravat brusc!

    „Am vorbit cu Liviu Dragnea! I-au dat permisiunea sa-și sune familia, avocatul și un prieten. Mi-a spus ca s-a simțit extrem de rāu in ultimele douā zile, are dureri mari musculare, amețeli, respirā destul de dificil. Primește medicamentația standard pentru covid, medicii spitalui din penitenciar au stabilit cā incā nu necesitā oxigen sau internarea pe secția ATI! Deși vorbea cu eforturi vizibile, m-a asigurat cā luptā cu boala asta nenorocitā și cā va trece și prin aceastā cumplitā încercare. E puternic chiar și in situația in care se gāseste! Vā voi ține la curent permanent!”

    Foto exclusiv!Irina Tănase, în halatul lui Dragnea: „M-am îmbrăcat cu el, mi-am dorit să te simt cât mai aproape”

    Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a transmis un comunicat prin care asigură că niciun pacient aflat la spitalul penitenciarului Jilava nu este în stare gravă și nu necesită îngrijiri medicale de terapie intensivă.

    Gest urât! Dragnea nu s-a putut abține și a furat Covid de la un coleg de celulă!

    „Niciun pacient aflat în custodia Penitenciarului-Spital București-Jilava nu necesită îngrijiri medicale de terapie intensivă, unitatea penitenciar-spital asigurând conduita terapeutică specifică pentru forme ușoare și medii de îmbolnăvire cu Covid-19”, a transmis ANP.

    Potrivit reprezentanților instituției, starea de sănătate a tuturor pacienților confirmați pozitiv SARS-CoV-2 este stabilă și nu au fost înregistrate modificări care să impună suport medical extern.

    „Informațiile cu caracter confidențial (informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale) pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. Prin solicitarea telefonică a acestei categorii de informații, nu se poate face dovada calității petentului, existând riscul diseminării unor informații confidențiale în afara cadrului legal, de natură a prejudicia interesele persoanelor vizate”, au mai transmis reprezentanții ANP.

  • Se prelungește carantina în Constanța. Crăciun și Revelion cu restricții

    Vești proaste pentru cei care doreau să petreacă sărbatorile de iarnă la malul mării. Carantina a fost prelungită în Constanța pentru încă 14 zile, astfel că locuitorii orașului vor petrece și Crăciunul, și Anul Nou, cu restricții. Decizia intră în vigoare vineri, la ora 20.00.

    Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a prelungit, pentru încă 14 zile, carantina în orașul Constanța. Noua măsură intră în vigoare vineri, la ora 20.00.

    Toate restricțiile în privința deplasării sau organizării de eveniment rămân în vigoare, iar masca purtată astfel încât să acopere nasul și gura rămâne obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani.

    Măsura de carantinare a fost solicitată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi avizată de INSP. Constanța este în carantină din data de 20 noiembrie.

  • Breaking news! Starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s

    Starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-a agravat, anunță fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu. El mai spune că apropiații nu pot lua legătura cu fostul lider social-democrat de două zile.

    „În sfârșit!” Codrin Ștefănescu a spus adevărul despre starea lui Dragnea: „M-a sunat din spital”

    „Vā anunț cā starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-a agravat! Brusc! Când a fost transferat la spitalul penitenciarului Jilava era asimptomatic. M-a sunat atunci și v-am informat pe toți!

    Foto exclusiv!Irina Tănase, în halatul lui Dragnea: „M-am îmbrăcat cu el, mi-am dorit să te simt cât mai aproape”

    De 2 zile nu reușim să luăm legătura cu el, iar cei de acolo refuzā sā dea orice explicație familiei, avocatului sau presei! Vā voi ține la curent când vom afla detalii”, transmite pe Codrin Ștefănescu pe contul său de Facebook.

    Gest urât! Dragnea nu s-a putut abține și a furat Covid de la un coleg de celulă!

    Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost confirmat cu Covid-19 și a fost transferat la Penitenciarul-spital Jilava.

    Foto: Liviu Dragnea și Radu Mazăre, pictorial de senzație pentru calendarul Penitenciarului Rahova!

    Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

  • Ce avem voie să facem de Revelion 2021? Arafat: „La miezul nopții ieșim pe balcon, ne uităm pe geam”

    Sărbători în pandemie! Guvernul nu ia în calcul relaxarea restricțiilor în noaptea de Revelion 2021, prin permiterea circulației până la ora 1:00, existând cereri din partea HoReCa în acest sens.

    Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, susţine că regulile pentru stoparea epidemiei de COVID-19 care sunt în vigoare nu vor fi înăsprite. Întrebat totuși ce vom face la trecerea dintre ani, el a răspuns: „Ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”.

    “Eu ştiu că nu avem intenţia, la acest moment, să modificăm regulile şi nu ştiu de o discuţie de a modifica regulile, la acest moment, şi este logic. Pentru că eu înţeleg HoReCa că vrea până la ora 1:00, dar este exact situaţia care o să facă oamenii să meargă la petreceri şi peste tot, la lucruri care sunt greu de controlat şi să se infecteze. Deci eu înţeleg HoReCa, situaţia lor financiară, dar în acelaşi timp ei trebuie să înţeleagă că astfel de recomandare poate că nu este foarte bună pentru populaţia care va merge în astfel de locaţii. Deci eu, din ce pot să vă spun la acest moment, regulile care au fost aprobate, ele rămân”, a susţinut Arafat la Digi24.

    Secretarul de stat din MAI a menţionat că de Anul Nou nu vor fi petreceri sau concerte.

    “Ieşim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor, unii sunt convins că vor coborî în faţa blocului, dar va trebui să fie cu mască, pentru că asta este regula în spaţiul public. Dar nu petreceri şi nu concerte şi aşa mai departe. Acest lucru se ştie că nu va fi posibil”, a menţionat oficialul.

    În privința celor care au rezervări la munte, Raed Arafat a spus că „soluția cea mai onorabilă” este ca cei care vor să petreacă Revelionul 2021 este „să ducă mâncarea în cameră, ca și cum ar fi acasă”, pentru a nu exista contact „intens” între persoane în sălile de evenimente.

  • „Mâncătorul de femei” face greva foamei! Vasile Lavric este suspectat că și

    Vasile Lavric, supranumit „mâncătorul de femei”, este suspectat de dispariția a patru femei cu care s-a iubit. În prezent bărbatul se află în arest, iar magistrații au respins cererea de eliberare a acestuia. Astfel, Vasile Lavric își va petrece Sărbătorile după gratii și din acest motiv, individul a început să refuze hrana din arest.

    Bărbatul din Rădăuți este suspectat că ar avea legătură cu dispariţia a trei surori, individul iubindu-se cu fiecare dintre ele. Mai nou, a dispărut şi a patra concubină a acestuia. Este vorba despre surorile Iordache din Rădăuţi, care au dispărut în perioada 1995 -2005, precum şi despre Aurica Bodnărescu. Acesta din urmă n-a mai fost văzută de rude şi de prieteni din vara acestui an.

    Potrivit adevarul.ro, surse din rândul anchetatorilor susţin că Vasile Lavric a început să refuze hrana din arest. Mecanicul auto se află în prezent în arestul Poliţiei Bucureşti, de unde a cerut să fie eliberat, argumentând că nu se face vinovat de dispariţia concubinei sale, Aurica Bodnărescu. Cererea depusă a fost respinsă însă de magistraţi.

     În timpul audierilor, Vasile Lavric le-a spus magistraţilor că Aurica Bodnărescu a plecat la muncă în străinătate, mai exact în Anglia, unde are şi o fiică. 

    Povestea „mâncătorului de femei“ de la Rădăuţi

    Vasile Lavric a fost de la bun început principalul suspect în dispariţiile misterioase ale surorilor Iordache: Iuliana Iordache (dispărută din 1995, când fata avea 16 ani), Nicoleta Lavric (fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani) şi Ramona Iordache (18 ani la data dispariţiei; nu a mai fost văzută din iunie 2005). La începutul lui 2014, anchetatorii au descins de mai multe ori atât la locuința lui Vasile Lavric, dar și în alte locuri, în căutarea surorilor dispărute. Cu toate eforturile, nu s-a găsit nici o urmă din cele trei femei.

  • Președintele Franței Emmanuel Macron are COVID-19

    Emmanuel Macron a fost testat pozitiv la coronavirus, a anunţat joi Preşedinţia franceză.

    Președintele Franței a fost confirmat cu COVID-19 după ce a început să dezvolte simptomele bolii. Președintele francez a intrat în izolare în urma diagnosticului. Emmanuel Macron „va continua să lucreze” de la distanță.

    Franța a început relaxarea graduală a restricțiilor

    Peste 58.000 de persoane au decedat în Franţa din cauza îmbolnăvirii cu Covid-10 de la începutul pandemiei şi în medie cel puţin 10.000 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus sunt raportate în fiecare zi.

    Franța a început relaxarea graduală a restricțiilor și lockdown-ului impus la finalul lui octombrie.Oamenii pot de acum să își părăsească locuințele indiferent de motiv, însă doar pe timp de zi. 

    Totuşi, a fost decisă o interdicţie parţială de circulaţie pe timpul nopţii: oamenii pot ieşi din case doar pentru anumite motive în intervalul orar 20:00 – 06:00 şi trebuie să completeze un formular online în acest scop. Aceste motive includ deplasarea până la locul de muncă, îngrijirea copiilor sau urgenţele medicale, precum şi plimbarea animalelor de companie. Nu sunt autorizate însă activităţile sportive în spaţii deschise.

    Cinematografele, teatrele şi muzeele urmau să se deschidă în această săptămână, dar acest lucru a fost amânat până la o nouă scădere a ratei de infectate şi este de aşteptat să aibă loc la 7 ianuarie.

    Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că la 20 ianuarie vor fi redeschise restaurantele.

  • Romexpo și Arena Națională ar putea fi centre de vaccinare anti-COVID. Cum va decurge totul?

    La Romexpo și Arena Națională ar urma să fie centrele mari de vaccinare, cu 50 de cabinete, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Primele doze de vaccin vor merge către personalul din spitalele de boli infecțioase, „primii care au intrat în luptă și ultimii care vor ieși”.

    Anunțul lui Tătaru: Vaccinarea anti-COVID 19 nu împiedică reinfectarea

    Ministrul Nelu Tătaru a spus, miercuri, la Digi24, că în perioada dintre Crăciun și Revelion va veni o prima tranșă „simbolică” de 10.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, care înseamnă vaccinare și rapel pentru 5.000 de persoane.

    Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, în direct la Digi24

    PERSOANELE VACCINATE ANTI-COVID VOR PRIMI ADEVERINȚE ÎN ROMÂNĂ ȘI ENGLEZĂ. VACCINAREA ÎNCEPE DE PE 27 DECEMBRIE

    „Le vom dirija către secțiile de boli infecțioase (…) Primii care au intrat în luptă și ultimii care vor ieși. Dozele reprezintă momentul în care toată lumea din uniunea europeană începe campania de vaccinare”, a spus Tătaru.

    COCA-COLA, TESTATĂ POZITIV LA COVID-19. EXPERIMENTUL CARE FACE ÎNCONJURUL LUMII – VIDEO

    Va urma o nouă tranșă de 600.000 de doze, pentru 300.000 de vaccinări și rapel, apoi, la fel, în a doua lună,, urmând ca populația generală să intre la vaccinare din martie-aprilie, până la luna iunie.

    Romexpo și Arena Națională, centre de vaccinare

    Tătaru a spus că preconizează că vor fi create centre mari de vaccinare, cu 50 de cabinete, la Romexpo și Arena Națională.

    „În București vor fi 32 de centre de vaccinare. La început ne gândim la varianta unor centre de vaccinare mai mari. Ne gândim la Romexpo sau Arena Națională unde vor fi mai multe cabinete de vaccinare. Deci un centru cu mai multe cabinete, un centru obișnuit, are între 4 și 6 cabinete. Preconizăm ca într-un centru mare cum este Arena Națională să fie în jur de 50 de cabinete de vaccinare, fiecare cabinet fiind deservit de doi asistenți medicali care vor face acel vaccin, cu zone de așteptare, unde se dă acel chestionar, se obține un consimțământ informat.

    Medicul verifică bolile, verifică posibila stare alergică, iar apoi va mai fi o altă zonă post-vaccinare, unde cel căruia i s-a administrat de vaccin rămâne 15 minute pentru a putea fi supravegheat și evaluat să nu avem evenimente sau simptomatologie negativă”, a mai spus Nelu Tătaru.

    Ministrul a mai afirmat că depozitul central unde vor ajunge dozele de vaccin va fi Institutul Cantacuzino, unde există 10 congelatoare mari. Alte șase centre regionale sunt dispuse în țară.

    Pfizer asigura acest transport cu mașini proprii în care sunt respectate condițiile transport, potrivit demnitarului.

  • Anunțul lui Tătaru: Vaccinarea anti

    Vaccinarea împotriva COVID-19 nu înseamnă că imunizarea este completă. Diferența va fi dată de faptul că având anticorpi, virusul nu va mai fi agresiv.

    Vaccinarea nu împiedică reinfectarea, dar foma de boală va fi mai ușoară.

    PERSOANELE VACCINATE ANTI-COVID VOR PRIMI ADEVERINȚE ÎN ROMÂNĂ ȘI ENGLEZĂ. VACCINAREA ÎNCEPE DE PE 27 DECEMBRIE

    Într-o intervenție la DIGI24, Nelu Tătaru a declarat: „Vaccinarea nu împiedică reinfectarea, numai că ajungem la acel moment în care putem face cel mult o formă ușoară sau asimptomatică de boală. (…) Rămân aceleași precauții, dar ajungem la acea imunizare în care 60 – 70% din populație prezintă anticorpi și nu vom avea același număr de boli exprimate clinic sau același număr de decese”.

    COCA-COLA, TESTATĂ POZITIV LA COVID-19. EXPERIMENTUL CARE FACE ÎNCONJURUL LUMII – VIDEO

    Tătaru a explicat că pot să se imunizeze cei care nu au boala în momentul administrării serului.

    „Dacă nu au în acel moment boala se pot vaccina. În acest moment vaccinarea se face și la cei care au avut și la cei care nu au avut boala, dar nu se face la cei care trec prin boală în momentul vaccinării”, a explicat Nelu Tătaru.

  • Coca-Cola, testată pozitiv la Covid-19. Experimentul care face înconjurul lumii

    În ultima perioadă, au apărut tot mai multe persoane care vor să demonstreze ineficiența testelor pentru coronavirus. Experții spun însă că aceste experimente arată doar rezultate fals pozitive.

    Deputatul Partidului Libertății din Austria, Michael Schnedlitz, a mers joi, în Parlament, hotărât să demonstreze că o picătură de Coca Cola iese pozitivă pentru coronavirus. El a încercat astfel să arate inutilitatea testelor, însă potrivit experților, acest test este neconcludent și doar indică un rezultat fals pozitiv.

    În ședința completă din Parlamentul de la Viena, Michael Schnedlitz a adus un pahar de Coca-Cola și un test. După ce a turnat o picătură pe bandă, el se asigură că rezultatul este pozitiv.

    „Avem o problemă: există un caz de coronavirus în cameră”, a șoptit el, aratand rezultatul în fața oficialilor aleși. Înainte de a concluziona că aceste teste, utilizate în Austria într-o campanie de testare foarte largă pentru Covid-19, erau de fapt ineficiente. Și ar fi făcut posibilă umflarea cifrelor oamenilor pozitivi.

    Vezi aici experimentul – https://fb.watch/2qMlRDw0Wj/

    „Experimentul a arătat că testul pentru corona reacționează pozitiv la Coca-Cola, dar știm că acest lucru funcționează și cu alte băuturi și alimente. Zeci de milioane de euro au fost aruncate pe fereastră. Banii plătiți de populație și încasați de industria farmaceutică apropiată de Sebastian Kurz (premierul Austriei, n.r.”, a spus Schnedlitz.

    Într-o filmare apărută pe rețelele de socializare, o persoană care poartă mănuși albastre pune sos de mere pe un test antigen. După scurt timp, arată la cameră că testul a ieșit pozitiv. “Sos de mere pozitiv pentru Covid-19. În mod normal, cu testele Covid, constatăm că toată lumea are Covid”, a comentat un utilizator la postare.

    Ce spun cercetătorii despre rezultatele testului

    Însă experții critică aceste experimente care ar fi prost făcute și spun că eficiența testelor nu poate fi pusă la îndoială.

    „Ne pare rău, astfel de prezentări false sunt prostești”, a scris un angajat al unui institut de laborator pe Twitter.

    „Testul constă într-un anticorp marcat cu colorant. Un anticorp este o proteină. Cola este foarte acidă, datorită acidului fosforic. Acest acid denaturează (distruge) proteina și testul arată pozitiv. Sper că am răspuns la întrebare”, a clarificat un biochimist.

    „Este trist cât de ieftine se încearcă aici să creeze o stare de spirit. „Și o mică parte a populației crede atunci. Cu adevărat neglijent ”, a adăugat biochimistul.

    Experții în imunologie și biochimie spun că întotdeauna condițiile de testare sunt cruciale pentru obținerea unui rezultat valid și că testele funcționează doar pentru „eșantionul pentru care au fost evaluate” .