Autor: admin

  • Primă de pandemie! Bonus de 1.000 de euro pentru angajații care poartă mască de protecție

    160.000 de oameni vor primi acest bonus de pandemie!

    Grupul-mamă al Mercedes, compania germană Daimler, acordă angajaților o primă de pandemie de 1.000 de euro. Suma reprezintă o formă de bonificare a personalului, pentru costurile economice personale, cum ar fi obligativitatea purtării măștii sau lucrul de acasă.

    Aproximativ 160.000 de angajaţi din Germania sunt eligibili pentru acest bonus, a anunţat compania.

    Germanii au un adevărat cult al premierii angajaților, scrie digi24.ro.

    Mai ales în industria auto, salariații au o participație la profitul realizat de companie. Spre exemplu, angajații Daimler au primit deja aproximativ 1.100 de euro de persoană din profitul realizat pe anul trecut. Cota pentru profitul anului 2018 a fost mult mai mare, de circa 5.000 de euro de persoană. Compania Daimler își permite să dea bonusuri, pentru că se așteaptă în acest an la un profit de circa 2,7 miliarde de euro. În 2018, când au fost și prime mai mari, profitul a fost de trei ori mai mare.

  • Spital din România: pacienți ținuți goi pe holuri și mizerie de nedescris. Manager: În toate spitalele este la fel

    Realitatea cruntă din spitalele din România. În spațiul public au apărut imagini terifiante din interiorul Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean din Reșița: pacienți ținuți goi pe holuri și mizerie de nedescris.

    Nelu Tătaru, control de urgență la spitalul din Reșița, după imaginile șocante cu bolnavi dezbrăcați

    Managerul spitalului recunoaște că imaginile sunt într-adevăr din interiorul unității și a deschis o anchetă internă.

    Fotografiile postate pe Facebook de foști pacienți cu coronavirus care au fost internați în acest spital din Reșița dau detalii șocante despre modul în care sunt tratați bolnavii.

    În ele apar pacienți cu coronavirus, care au și probleme psihice. De ei se ocupă același personal medical de boli infecțioase care nu are pregătire pentru specializarea de psihiatrie și nici timpul necesar pentru a-i îngriji corespunzător. La această problemă se adaugă deficitul de cadre medicale din spital, potrivit digi24.ro.

    Managerul: „Recunoaștem ce se întâmplă în spital”

    „Știm că este mizerie în spital, recunoaștem ce se întâmplă în spital. Eu sunt managerul arătat cu degetul, care ocupă acest post de câteva săptămâni, sunt probleme vechi. Spitalul are datorii de miliarde, nu s-au făcut investiții de 30 de ani, clădirea e din 1957, insalubră de-a dreptul.

    În 20 septembrie m-am adresat Ministerului Sănătății cerând un spital modular.

    În Caraș-Severin, până acum o săptămână erau doar două spitale Covid – cel din Reșița și cel din Caraș. Secția de penumologie unde sunt făcute fotografiile a fost mărită la capacitatea maximă de 70 de paturi din vară, atunci când nu eram director.

    Pe acea secție au fost preluați toți pacienții cu Covid de toate categoriile, indiferent de vârstă și patologii, cu afecțiuni renale, cardiace, inclusiv cu afecțiuni psihice. Sunt categorii de pacienți care ar trebui tratați cu îngrijiri speciale.

    Condițiile nu sunt cele mai bune. Avem personal medical redus, pe jumătate bolnav, care intră în ture de dimineață până seara. Aceiași medici se succed la două zile pe liniile de gardă.

    Sunt convinsă că în toate spitalele din țară e același lucru.

    Am deschis o anchetă internă pentru a vedea care sunt pacienții, cine i-a îngrijit, când au fost făcute fotografiile, am vorbit cu personalul pentru a identifica situația și pentru a lua măsurile care se impun”, a spus Alina Stancovici, managerul Spitalului Reșița.

  • Ca în filmele de groază: Arestată pentru că și

    O femeie din Suedia, în vârstă de 70 de ani, a fost arestată pentru că și-ar fi ținut copilul închis în casă aproape 30 de ani, în condiții precare. Bărbatul a fost descoperit întins pe o pătură pe jos, fără dinți, incapabil să vorbească și acoperit de răni.

    Fiul bătrânei a fost descoperit, potrivit presei suedeze, într-un apartament situat la periferia orașului Stockholm. Alerta a fost dată de o persoană din familie, după ce l-a văzut pe fiu.Aceasta a fost retras de la școală la aproximativ 12 ani.

    Mama neagă acuzațiile de reținere și vătămare corporală gravă. Nu a existat nicio explicație imediată a motivului pentru care fiul a fost ținut captiv.

  • Avantajele imunizării contra Covid

    Profesorul de Sănătate Publică Răzvan Cherecheş a explicat avantajele imunizării contra Covid-19.

    Răzvan Cherecheş a enumerat, pe pagina sa de Facebook, 9 motive pentru care a decis să se vaccineze anti-COVID. Specialistul spune că a luat această decizie tocmai pentru că a fost rugat de multe persoane să aducă argumente logice şi ştiinţifice despre imunizarea contra coronavirus.

    PRIMA ȚARĂ DIN LUME CARE APROBĂ FOLOSIREA VACCINULUI PFIZER/BIONTECH. VACCINAREA ÎNCEPE ZILELE URMĂTOARE

    „M-ați rugat mai mulți dintre voi să pun împreună motivele pentru care eu am să mă vaccinez:

    BĂTAIE PE SUPLIMENTUL ALIMENTAR PRODUS DE INSTITUTUL CANTACUZINO. ZECI DE OAMENI, ÎNGHESUIȚI LA COADĂ

    1. Ca să îi protejez pe cei care nu se vor putea vaccina – imunocompromiși (cancere, tulburări de imunitate, …), femei gravide și copii – aceștia sunt în pericol dacă noi, cei din jurul lor, nu ne vaccinăm!

    2. Zecile de mii de oameni care au participat la faza 3 a trialului clinic COVID-19 au fost protejați peste 90% – vreau să mă alătur lor – vreau să am șanse de peste 90% să fiu protejat, nu șanse foarte mici să mor sau șanse mari să infectez pe altcineva care să moară (și eu să știu că sunt responsabil).

    3. Vaccinul nu conține nici virus viu, nici virus atenuat – ARN-ul mesager din vaccin este utilizat pentru sinteza proteinelor din învelișul exterior al virusului – organismul meu învață să producă anticorpi care să recunoască și să atace învelișul virusului imediat atunci când voi intra în contact cu virusul – nu văd niciun motiv pentru care m-aș infecta și aș trece prin dureri de cap, probleme de respirație, febră, … doar ca să mă imunizez (presupunând că nu sunt unul din cazurile care ajung pe terapie intensivă sau mai rău).

    4. Există sindromul COVID-19 lung, care poate dura luni de zile, cu unul sau mai multe simptome care apar și dispar, care îți întrerup viața (oboseala severă, dificultăți de respirație, dureri articulare, dureri în piept, tuse, menținerea absenței mirosului și gustului, dureri de cap, ochi roșii, absența apetitului, vertij, dureri musculare, diaree, …) – există oameni care au trecut prin infecție în primăvară și încă au simptome care apar și dispar (fără să fie infecțioși) – nu știm încă de ce – am să mă vaccinez pentru că nu vreau să mă expun riscului ca după infecție să fiu unul din „norocoșii” care nu au simptome severe dar am sindrom COVID lung și îmi dau viața peste cap pentru multe luni.

    5. Prefer să ascult părerile specialiștilor și dovezile științifice, decât opiniile formate la școala youtube și facebook ale Oliviei Steer și alți zăpăciți de internet – este ca și cum ai întreba-o pe Olivia Steer ce să îi faci copilului după ce și-a rupt mâna!

    6. Singura modalitate pe care o văd de a petrece sărbătorile de Paști împreună cu familia în pace (fără risc de infectare, măști, distanțare, frică, …) este ca toată familia să fim vaccinați – același lucru se aplică și pentru Crăciunul de anul viitor

    7. Vaccinul este una dintre cele mai mari invenții ale omenirii – cea care salvează anual peste 3 milioane de vieți (difterie, tetanos, gripă, rujeolă, …), cu efecte cercetate de mii de studii – eu nu îmi pariez sănătatea mea și a familiei mele pe alternative ca uleiuri esențiale, rădăcină de tătăneasă sau petale de floare de colț culese pe stomacul gol

    8. Pentru că 1.4 milioane de morți COVID-19 la nivel global e prea mult – trebuie oprit valul de morți și alternativele sunt vaccinare sau carantină periodică + măști + distanțare

    9. Personalul medical (medici, asistente, infirmiere, farmaciști, stomatologi, paramedici, …) este presat la maxim și abuzat de finanțarea deficitară, organizarea proastă, incompetența managerilor numiți politic, avalanșa de pacienți și moarte – îmi pasă de ei și modul în care pot să ajut pe termen lung este să mă vaccinez.”

  • Bătaie pe suplimentul alimentar produs de Institutul Cantacuzino. Zeci de oameni, înghesuiți la coadă

    Zeci de oameni s-au înghesuit la coadă la Institutul Cantacuzino ca să cumpere suplimentul alimentar lansat astăzi pe piață, potrivit Digi24.

    Încă de la primele ore ale dimineții, oamenii s-au așezat în fața Institutului Cantacuzino din Capitală, în dorința de a cumpăra antioxidantul produs recent de medici și care este recomandat a se administra în perioadele cu infecții respiratorii. 

    Imunomodulatorul Orostim-HV a fost pus în vânzare la punctul farmaceutic al Institutului Cantacuzino, iar oamenii s-au înghesuit încă de dimineață la coadă.

    Orostim-HV, produs antioxidant și de stimulare a imunității

    Orostim-HV este un supliment alimentar care conține o combinație dintr-un lizat atomizat format din 15 tulpini bacteriene și o pulbere de extract de orz verde.

    Acesta are proprietăți antioxidante și de stimulare a imunității, determinând creșterea rezistenței organismului la infecții.

    „Produsul se administrează în perioadele cu risc de apariție a infecțiilor respiratorii persoanelor care lucrează în colectivități cu susceptibilitate crescută de îmbolnăvire, copiilor cu infecții respiratorii repetate și persoanelor de vârsta a treia în stări cu imunitate scăzută. În următoarea perioadă se va continua dezvoltarea produsului, urmând ca anul viitor Institutul Cantacuzino să realizeze transferul tehnologic într-o altă arie de fabricație pentru producția în serie a produsului.”, a transmis MApN.

    Orostim-HV fi comercializat atât pentru copii, cu flacoane de 10 sau 30 de capsule, la un preț de 25 sau de 60 de lei, precum și pentru adulți, la un preț de 30 de lei și 80 de lei, iar tratamentul este de 10 zile, trei luni consecutiv.

  • Prima țară din lume care aprobă folosirea vaccinului Pfizer/BioNTech. Vaccinarea începe zilele următoare

    Pfizer și BioNTech au obținut aprobarea autorităților britanice pentru vaccinul anti Covid-19. Vaccinarea în Marea Britanie va începe în zilele următoare.

    Marea Britanie a devenit prima țară din lume care a aprobat folosirea vaccinului coronavirus Pfizer / BioNTech pe scară largă. Marea Britanie a comandat deja 40 de milioane de doze – suficient pentru a vaccina 20 de milioane de oameni.

    Vaccinul, care oferă o protecție de până la 95% împotriva Covid-19, este sigur, iar imunizările ar putea începe în câteva zile pentru persoanele din grupuri cu prioritate ridicată.

    Deși vaccinarea poate începe, oamenii trebuie să rămână vigilenți și să respecte regulile pentru a opri răspândirea, spun experții.

  • Firea: Nu există credință online și credință televizată

    Comisia Europene recomandă înlocuirea liturghiilor de Crăciun față în față cu „inițiative online sau televizate”.

    „Nu adunărilor pentru liturghii de Crăciun” – este invitația cuprinsă în proiectul Comisiei Europene, care va fi publicat miercuri, legat de măsurile anti-Covid pentru sărbători.

    Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, susține că nu există credință online și credință televizată.

    Într-o intervenție la România tv prim-vicepreședintele PSD afirmă: „Nu există credință online și credință televizată. Eu sunt pentru respectarea regulilor și pentru o colaborare între autorități și reprezentanții Bisericii. A interzice unui popor credința, a interzice să se roage mai ales în slujba de Crăciun… E una dintre cele mai importante din an. În întreaga Europă eu am văzut că autoritățile sunt preocupate cum să informeze mai corect, mai bine, mai pe înțelesul tuturor măsurile, iar evenimentele sunt extrem de bine realizate. Acolo unde s-au organizat astfel de evenimente, inclusiv religioase, lucrurile s-au desfășurat foarte bine. Doar acolo unde au fost interdicții pelerinii sau credincioșii și-au rezolvat singuri situația și lucrurile nu s-au desfășurat cum ar fi trebuit. Deci bună organizare, asta trebuie”.

  • Gabriela Firea, mesaj de 1 decembrie: ”Iartă-ne, patrie, pentru ce ti-am gresit”

    Gabriela Firea a transmis un mesaj pe Facebook de 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României.

    1 DECEMBRIE, ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. CUM SE VOR DESFĂȘURA CEREMONIILE ÎN CONDIȚII DE PANDEMIE – FOTO

    Gabriela Firea a postat un videoclip în care este alături de soțul său și de cei doi copii, cu ocazia căruia aceștia transmit ”la mulți ani” românilor și României.

    Instrucţiuni de utilizare a discursurilor de 1 Decembrie

    ”Cu fiecare bātaie a inimii si fiecare respiratie, în zile fericite sau în tristeti împovārātoare, dragostea de tarā ne rāmâne neschimbatā, precum dragostea de mamā. Azi, de ziua ta, iartā-ne, patrie, pentru ce ti-am gresit! Sā fii demnā, mândrā de fiii tāi si respectatā în lume! La anul sā te putem sārbātori cum o fāceam odinioarā si cum meriti! Fārā restrictii, fārā poveri! La multi ani, România! La multi ani, dragi români!” , este mesajul Gabrielei Firea pe Facebook.

  • COVID 19 | Bebeluș unic în lume. Ce au descoperit medicii

     Bebeluşul s-a născut luna aceasta fără COVID-19, dar cu anticorpii virali.

    O femeie din Singapore, care a fost infectată cu noul coronavirus în martie când era însărcinată, a născut un bebeluş cu anticorpi împotriva virusului. Cazul oferă noi indicii cu privire la transmiterea virusului şi a anticorpilor de la mamă la copil.

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că nu este sigur încă dacă o femeie însărcinată cu COVID-19 poate transmite virusul la bebeluş în timpul sarcinii sau al naşterii.

    Până în prezent, virusul în formă activă nu a fost găsit în probe de lichid din jurul uterului sau în laptele matern.

    Medicii din China au raportat detectarea şi scăderea în timp a anticorpilor COVID-19 la bebeluşii născuţi ai unor femei ce au avut COVID-19.

  • Interzis la petrecerile în aer liber în seara de Revelion

    Revelion în sufragerie!

    Italienii vor trebui să sărbătorească Anul Nou în interior, a avertizat luni un ministru din Guvernul de la Roma, care a exclus posibilitatea adoptării unor excepţii de la interdicţia ce vizează deplasările pentru data de 31 decembrie.

    Guvernul condus de prim-ministrul Giuseppe Conte va avea de luat o decizie dificilă în această săptămână în privinţa gradului în care restricţiile impuse pentru a limita răspândirea noului coronavirus vor putea fi relaxate înainte de sezonul sărbătorilor de iarnă.

     Ministrul pentru Afaceri Regionale, Francesco Boccia a declarat: „Dacă vom decide că oamenii nu vor putea să rămână în exterior dincolo de o anumită oră, atunci cu toţii vom trebui să ne întoarcem la casele noastre indiferent de lucrurile pe care le-am avea de făcut. Cât despre petrecerile de Revelion? Vom sărbători acasă”.

    Directorul Asociaţiei naţionale a medicilor din Italia (FNOMCeO), Filippo Anelli, s-a declarat împotriva unei relaxări de tip „libertate pentru toţi” şi a spus că restricţiile ar trebui să fie menţinute pentru a evita apariţia unui nou val de infectări cu SARS-CoV-2.