
mai 19, 2023 0 Comentariu
Dodon nu are dreptul să părăsească Moldova nici în următoarele 60 de zile
de Steliana Costea
Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, cercetat penal în dosarul denumit „Kuliok”, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Măsura a fost dictată de magistrați pe data 18 mai.

Pentru prima dată Putin ar arunca în luptă o nouă armă: Aeronava invizibilă S-70 nedetectabilă pe radare VIDEO

Român căutat pentru 90 de furturi în Austria a încercat să scape de polițiști ascunzându-se sub pat
Ex-președintele susține că decizia a fost luată „printr-o procedură netransparentă” și în lipsa unor „criterii obiective și legale”, scrie newsmaker.md.
„Astăzi, procurorul Maiei Sandu, Petru Iarmaliuc, a obținut prelungirea interdicțiilor în privința mea. Subliniez că decizia a fost pronunțată de un complet de judecători de la instanțele inferioare, transferați temporar la CSJ, printr-o procedură netransparentă și în lipsa unor criterii obiective, legale. Așa o procedură nu există nicăieri în lume, decât în justiția de buzunar a Maiei Sandu”, a declarat Dodon ca reacție la decizia instanței.
Amintim că Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul de atunci Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.
În vara anului 2022, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia este învinuit de săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.
Fostul șef de stat pledează nevinovat.