
decembrie 23, 2022 0 Comentariu
Puterea de la Chișinău vrea să îi lase pe foștii președinți fără pază de stat
de Steliana Costea
Persoanele care au deținut funcțiile de președinte al Republicii Moldova, președinte al Parlamentului și prim-ministru nu vor mai beneficia, la finalul mandatului, de servicii de protecție de stat.
Asta prevede un proiect de lege care a fost votat, în prima lectură, de 57 de deputați, transmite Știri.md.

Percheziții de amploare în IALOMIŢA și alte județe într-un dosar de delapidare și fals în acte. Prejudiciul este de peste 7 milioane de lei – VIDEO

Dani Mocanu scapă de dosarul penal pentru proxenetism cu ajutorul deciziei CCR privind prescripția
Potrivit autorilor, excluderea anumitor categorii din lista persoanelor care beneficiază de servicii de protecție de stat are drept obiectiv reducerea cheltuielilor și eficientizarea utilizării banilor publici.
Totodată, în proiectul de lege examinat astăzi de Parlament se mai propune ajustarea unor noțiuni din Legea cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS), precum și completarea cu prevederi noi, care au scopul de a îmbunătăți procesul de pregătire a personalului SPPS în corespundere cu normele Codului muncii. La fel, documentul prevede majorarea cu o unitate a numărului de directori adjuncți ai SPPS.
Proiectul de lege va fi propus spre examinare în lectura a doua în plenul Parlamentului.