Pensia pe care o încasează Nadia Comăneci de la statul român. E mult peste cea a generalului Ilie Năstase

noiembrie 25, 2022 0 Comentariu
Pensia pe care o încasează Nadia Comăneci de la statul român. E mult peste cea a generalului Ilie Năstase
de Steliana Costea
Pensia pe care o primeşte Nadia Comăneci din țara în care a scris istorie pare uriaşă pentru românul de rând. Însă, pentru ceea ce a realizat cea mai bună sportivă din toate timpurile a României, venitul este, să zicem, decent. Pentru merite sportive, „Zeiţa de la Montreal” încasează lunar 13.149 lei, adică 2.800 de dolari. De 10 ori mai mult decât pensia de militar primită de Ilie Năstase, un alt mare sportiv al României.


Europarlamentarul Corina Crețu are cancer la sân: Mai am cinci ședințe de radioterapie 


Scene obscene la un Bal al Bobocilor din Cluj. Proba la care au fost supuse eleve de 15 ani – FOTO





Atacat din toate părțile după ce a fost prin băut la volan, Nasty a anunţat ce pensie de militar are. Asta după ce chiar și ministrului Apărării i-a bătut obrazul pentru comportamentul său. ”Am fost copil de trupă de la vârsta de șapte ani. Nu știu despre alții cum și-au început cariera, dar la mine totul a început încă din copilărie. Eu am făcut istorie la clubul Armatei. Anii au trecut și m-am mândrit mereu cu uniforma militară”.

„Am fost trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel. Și am primit o pensie de 1.345 de lei! Toată lumea sare la gâtul meu că asta este o pensie specială. Dacă asta este considerată o pensie specială și încurcă pe cineva, sunt gata să renunț la ea”, a declarat Ilie Năstase zilele trecute.

Ilie Năstase ar renunța la pensia ”specială”

„Dacă ministrul Apărării îmi va cere asta, sunt gata să o dau înapoi! Dar nu și uniforma militară! Pe asta, nu! Și lumea trebuie să știe că, chiar dacă am fost avansat și am primit gradul de general, pensia nu mi s-a modificat”, a spus Nasty pentru playtech.ro. Însă acesta nu a dezvăluit cu cât e recompensat pentru meritele sportive.

Spre deosebire de fostul mare tenismen, un alt star al României e recompensat cum se cuvine. Pensia pe care o primeşte Nadia Comăneci de la statul român este de 13.149 lei pe lună.

Nadia a intrat în istoria sportului românesc și mondial în 1976, la Montreal, când a reușit să obțină prima notă de 10 la Jocurile Olimpice. Per total, marea noastră campioană a câștigat 5 medalii olimpice de aur, la Jocurile Olimpice din 1976 și 1980.


Monden
ilie nastase, pensie nadia comaneci, stat roman