Român filmat în timp ce căra cadavrul unei tinere într-un tomberon, pentru a-l îngropa într-un parc din Londra

iulie 20, 2022 0 Comentariu
Român filmat în timp ce căra cadavrul unei tinere într-un tomberon, pentru a-l îngropa într-un parc din Londra
de Steliana Costea
Neculai Paizan, în vârstă de 64 de ani, stabilit în Marea Britanie, a ucis o tânără, apoi i-a pus cadavrul într-un tomberon, pe care mai apoi l-a îngropat într-un parc.


Manifestații cu mii de oameni la Chișinău. Protestatarii au cerut demisia guvernului și a Maiei Sandu – VIDEO


Iliescu, veșnic: “Pentru vârsta pe care o am, mă simt bine!” Fostul președinte s-a vaccinat anti-COVID 19





Bărbatul lucra ca șofer de TIR și a lovit-o pe Agnes Akom, în vârstă de 20 de ani, cu un fierăstrău electric în cap până a omorât-o, în casa sa din Londra, potrivit The Sun.

Neculai Paizan a fost găsit vinovat pentru crimă, iar poliția a publicat imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, în care acesta căra cadavrul fetei într-un tomberon. Ulterior a îngropat trupul sub o grămadă de bușteni, într-un parc.

Deși deținea un apartament de 700.000 de lire sterline în Notting Hill, bărbatul locuia într-un container murdar, fără apă curentă, fiind locul crimei.

Cei doi au fost văzuți împreună lângă container de mai multe ori de către angajații unei reprezentanțe de mașini.

Tânăra a intrat în containerul românului la 9 mai, ziua în care a avut loc tragedia. Mai târziu, Neculai Paizan a fost surprins pe camerele de supraveghere cum transporta tomberonul la mașină, unde trupul fetei a stat până ziua următoare, când a fost îngropată în parc. Cadavrul a fost descoperit abia o lună mai târziu, acoperit cu o pungă neagră și cu un cordon în jurul gâtului.

Medicii legiști au ajuns la concluzia că decesul a fost provocat de 20 de lovituri în zona capului.

Neculai Paizan a negat crima și a declarat că a leșinat după ce victima i-a pus droguri în ceai, în casa sa. Acesta a spus că s-a trezit și a găsit-o moartă. Românul urmează să afle sentința luna viitoare.


Actualitate, Social
londra crima