
aprilie 11, 2022 0 Comentariu
Nicolae Ciucă, despre o demisie în cazul unui verdict oficial de plagiat
de Steliana Costea
Premierul Nicolae Ciucă, ales în urmă cu puțin timp președinte al Partidului Național Liberal, spune că nu a plagiat în teza sa de doctorat.

Accident cumplit în Ialomița: 3 oameni au murit pe loc. Bolid Range Rover implicat în coliziune – FOTO

Diana Şoşoacă, acuzații grave: „Cifrele sunt făcute din pix de către cei care fac măşti şi teste PCR”
Întrebat de jurnaliști, după Congresul Extraordinar al PNL, despre o eventuală demisie în cazul unei decizii de plagiat, Nicolae Ciucă a răspuns că va lua o dicizie „în conformitate cu principiile pe care le are”.
„Nu am plagiat. Am susținut teza în 2003 pentru că în 2002 am fost în misiune în teatrul de operațiuni, iar acum lăsăm instituțiile să-și prezinte concluziile asupra acestui subiect. În acel moment voi lua decizia în conformitate cu principiile mele de onoare și demnitate”, a declarat premierul Ciucă la conferința de la finalul Congresului Extraordinar PNL.
Reamintim că jurnalista Emilia Șercan a scris despre plagiatul lui Nicolae Ciucă în luna ianuarie, iar Parchetul General au anunțat că face investigații „in rem”.
Nicolae Ciucă, noul șef al PNL
Premierul Nicolae Ciucă a fost ales noul președinte al Partidului Național Liberal. A fost votat de majoritatea celor prezenți, lideri care l-au și susținut de altfel.
Au fost 1.060 de voturi pentru, dintr-un total de 1.120. 60 au fost anulate.
Premierul Nicolae Ciucă a fost singurul canditat la șefia PNL.
SHARE
Actualitate, Politică
ciuca plagiat