
decembrie 29, 2021 0 Comentariu
Bărbatul care își ținea fiica bolnavă sechestrată într-un BUNCĂR a fost REȚINUT – VIDEO
de Steliana Costea
Bărbatul acuzat că își ținea fiica bolnavă psihic închisă înt-o cameră a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, iar miercuri va fi prezentat instanței.

Peste 150.000 de ucraineni, blocați în continuare în Mariupol. Nu mai au apă, mâncare sau căldură și așteaptă reluarea evacuărilor

Ucraina: Explozia din Transnistria, operațiune sub steag fals a Rusiei
„Față de bărbat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi (miercuri-n.r.) să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, a transmis IPJ Prahova.
Femeia a fost preluată de reprezentanții DGASPC Prahova în vederea integrării într-un centru specializat.
Polițiștii orașului Mizil, județul Prahova, s-au sesizat din oficiu, marți, cu privire la faptul că o femeie din comuna Jugureni ar fi ținută încuiată într-o cameră de către tatăl său.
S-a intrat în locuința prevăzută cu un grilaj metalic, asigurată cu un lacăt, în prezența bărbatului, și a fost identificată o femeie în vârstă de 42 de ani.
„În urma examinării vizuale, femeia nu prezenta leziuni fizice, având libertate de mișcare în cadrul încăperii, prezentând o stare de senilitate, fără a putea oferi răspunsuri cu privire la situația în care a fost găsită”, declară cei de la Poliția
Din discuțiile cu bărbatul a reieșit că fiica sa suferă de afecțiuni psihice, acesta recurgând la acest gest pe motiv că nu își poate purta singură de grijă.
În cauză s-a luat legătura cu procurorul din cadrul Parchetului de pe langă Judecătoria Mizil care a dispus cercetări față de bărbatul în vârstă de 77 de ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
SHARE
Actualitate, Social
femeie sechestrata, prahova