
august 3, 2021 0 Comentariu
Cristian Boureanu s-a despărțit de Laura Dincă după 6 ani: „A stat cu rochia de mireasă în dulap 2 ani. Aștepta doar ziua cea mare”
de Steliana Costea
Cristi Boureanu (48 de ani) și logodnica sa Laura Dincă (24 de ani) s-au despărțit după șase ani de relație. Când toată lumea aștepta ca cei doi să anunțe data nunții, fostul politician a confirmat despărțirea. ”A fost frumos, dar s-a terminat”, a declarat Boureanu.

Medicul Mihai Craiu, despre problemele post-COVID: „Vor avea o viață chinuită,își vor pierde jobul și speranța”

Ce șanse are fiul lui Piedone să fie susținut de PSD la Primăria Sectorului 5
„După 6 ani de relație cu Laura, 6 ani și jumătate aproape, am luat decizia să ne despărțim, spre bucuria multora… A fost frumos, s-a terminat, este singura declarație pe care o dau. Să nu se obosească presa să mă sune pentru că nu mai sunt persoană publică și nu dau nici un fel de declarație”, a precizat, pentru Național, fostul politician.
„De o lună, Laura s-a mutat de acasă pentru că nu a mai putut continua relația cu Cristian. Nu i-a fost deloc ușor, mai ales că după atâția ani împreună a intervenit și obișnuința de a fi cu cineva, de a-i simți prezența lângă tine, dar pentru că nu se mai înțelegeau deloc, a venit și deznodământul relației lor. Probabil și nunta s-a lăsat mult așteptată”.
„Aștepta doar ziua cea mare și fericita petrecere. Acum nu-i rămâne decât să o vândă pentru că nu mai are ce să facă cu ea… Există zvonuri cum că Laura a tot sperat că Boureanu să se schimbe, să își schimbe comportamentul, să nu mai existe certuri și discuții între ei, dar acest lucru nu a fost posibil, șansele de împăcare între ei fiind minime”, au declarat surse din anturajul celor doi.
Vestea separării cuplului Cristi Boureanu-Laura Dincă este cu atât mai suprinzătoare cu cât, în urmă cu doar câteva luni, cei doi vorbeau despre nuntă și copii.
Povestea de dragoste dintre Cristi și Laura a început în 2015, după o perioadă grea traversată de fostul politician (divorțul de Valentina Pelinel). În 2018, Laura și Cristi s-au logodit, visând la o familie cu mulți copii. Subiectul „căsătorie” a fost tot timpul pe buzele îndrăgostiților, însă problemele ivite pe parcurs au făcut ca nunta să tot fie amânată.
SHARE
Actualitate, Monden
cristian boureanu, despartire