Primarul din Băile Tușnad: Urșii gunoieri au probleme genetice și trec de gardurile electrice

Written by

in

iulie 23, 2021 0 Comentariu
Primarul din Băile Tușnad: Urșii gunoieri au probleme genetice și trec de gardurile electrice
de Vlad Tudor
Primarul din Băile Tușnad, Butyka Zsolt, susține că urșii gunoieri au probleme genetice și fac orice ca să treacă de gardurile electrice montate în jurul orașului. Totuși, împușcarea urșilor nu este primordială, a declarat edilul la RFI.


Miliardarul Ioan Niculae este închis în “pușcăria VIP-urilor”. Jucătorilor de la Astra li s-a spus când va fi eliberat de fapt


Un om de afaceri droga și îmbăta minore, apoi întreținea relații intime cu ele, în Târgu Jiu





Primarul Butyka Zsolt consideră că ordonanța de urgență privind urșii este importantă pentru siguranța cetățenilor.

„Pentru siguranța cetățeanului e foarte importantă Ordonanța aceasta. Eu cred că nimeni nu vrea împușcarea urșilor, adică nu e primordială împușcarea. Duminică și luni noaptea, am prins ursoaica cu trei pui, care a spart deja 74 de case și pur și simplu noi am cerut relocarea, adică noi nu vrem să împușcăm urșii. Ideea e ca turiștii și cetățenii orașului să fie în siguranță”, a declarat primarul din Băile Tușnad.

Butyka Zsolt mai susține că urșii au probleme genetice și nu sunt intimidați de gardurile electrice. În aproape 60% din oraș sunt montate garduri electrice și urșii ajung în continuare în gospodării.

„Pot să funcționeze, ideea e că după părerea noastră, urșii care deja au crescut în gunoi, adică mănâncă din gunoi și au crescut în oraș au probleme genetice. Ei fac orice ca să treacă peste gardurile electrice, chiar dacă sunt electrocutați, mai încearcă, mai încearcă, până când pot să treacă”, a precizat primarul.

Butyka Zsolt a dezvăluit faptul că și el a fost vizitat de un urs, deși are garduri electrice în jurul casei.



SHARE
Actualitate, Politică, Social
primar, ursi