
martie 5, 2021 0 Comentariu
Cazul „Tortură la Secția 16”. Mărturia unui tânăr bătut de polițiști: ”A urinat pe mine și mi-a spus: Uite ce poate să îți facă Poliția Română!” – VIDEO
de Steliana Costea
Ies la iveaslă noi detalii cu privire la modul în care mai mulți polițiști de la secția 16 din Capitală au torturat două persoane, după ce acestea le-au atras atenția că trebuie să poarte masca de protecție.

Arșinel, pensionar de lux: primește 8.937 de lei: „Ar trebui chiar să fiu felicitat!”/ Dan Negru îi sare în apărare!

A chemat Poliția crezând că este un hoț în casă, însă era amantul soției
”Cel mai șocant eveniment a fost că polițistul în vârstă și-a făcut necesitățile fiziologice pe mine. A urinat pe mine și mi-a spus: ”uite ce poate să îți facă Poliția Română!”
M-au luat de la Eroii Revoluției, din fața gurii de metrou, m-au dus pe câmp pe undeva pe la Jilava, m-au dat jos din mașină cu cătușele la mâini, m-au târât pe jos, mi-au dat doi pumni în coaste, m-au pus jos, au început să dea cu bastoanele în mine. Cele mai multe lovituri au fost pe tălpi.
Cel în vârstă îmi spunea să îmi cer iertare pentru că le-am atras atenția pentru măști și mă băgasem pentru doi civili care erau agresați verbal de el.
Am fost înjurat prima dată, după care au sărit cinci polițiști pe mine”, povestește una dintre victime.
Trei dintre cei nouă polițiști din Capitală acuzați că au torturat doi bărbați au primit arestare preventivă, joi noaptea. Sunt acuzați de tortură și lipsire de libertate.
Lucian Bode, ministrul de Interne: „Este inadmisibil să ai un astfel de comportament, tu, care îmbraci uniforma de polițist. Sigur că va urma o anchetă. Vom vedea exact care sunt probele. Dar dacă și 1% din ceea ce s-a spus în spațiul public este adevărat, acești indivizi nu fac cinste uniformei de polițist”.
Opt agenţi de la Secţia 16 Poliţie din Capitală au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi tortură.
Poliţiştii sunt acuzaţi că în luna august a anului trecut i-au bătut cu bestialitate pe cei doi bărbați. Potrivit anchetatorilor, unul dintre aceștia a fost băgat cu forţa în maşină şi dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde a fost încătuşat şi torturat, apoi victima a fost abandonată pe câmp.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.
SHARE
Actualitate, Social
marturiile victimelor, politie, sectia 16, tortura